Categorii

#Valcea+#Argeș=#𝙍𝙚𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖𝘼𝙙𝙢𝙞𝙣𝙞𝙨𝙩𝙧𝙖𝙩𝙞𝙫𝙖?

noiembrie 12, 2026 by

Valentin Smedescu

Resurse utile
Doua judete pe o harta, doua casute de bifat. „Sunteți de acord cu comasarea Vâlcea–Argeș?” Cine pune întrebarea poate număra repede răspunsurile. Cel care răspunde ar avea nevoie și de proiect, să știe la ce spune „da” sau „nu”.
▪️ Vecinatatea se vede dintr-o privire. Vâlcea și Argeșul sunt vecine dintotdeauna. E partea „reformei” pe care o putem lămuri dintr-o singură imagine. Pentru sediile instituțiilor, mobilitatea oamenilor și a mărfurilor, serviciile publice (multe încremenite în timp) și viitoarele investiții, pe lângă harta comasată mai trebuie și câteva pagini de documentare.▪️ La Goranu si Caineni s-a mai vazut ce poate face o linie pe harta. De la Goranu, Râmnicul era la un pod distanță. Când comuna ținea de Argeș, pentru o treabă de județ aveai de mers până la Pitești, la vreo 60 km. La Câineni, vecinii își vedeau casele peste Olt. După reorganizarea din 1925, cei din Câinenii de Argeș mergeau la Jiblea pentru o treabă la plasă și la Pitești pentru una de județ. Cei din Câinenii de Vâlcea mergeau la Călimănești pentru plasă și la Râmnic pentru județ.▪️ Inainte de bifa, cateva intrebari. Unde se depune o cerere și unde se rezolvă? Cât durează drumul până acolo? Și, mai ales, unde se hotărăsc investițiile pentru spital, școală, instituțiile culturale sau drumul de care depinzi? Cu răspunsurile în față, întrebarea despre comasare începe să aibă conținut…

Argeș și Vâlcea. Două maluri ale Oltului, mai multe hărți administrative

De la Câinenii de Argeș și Câinenii de Vâlcea la regiunea condusă de la Pitești și la scenariul unei comasări.

12 noiembrie 2026

La Câineni, oamenii de pe cele două maluri ale Oltului puteau să-și vadă satul vecin peste apă. În acte, unii erau ai Argeșului, ceilalți ai Vâlcii. Când aveau de rezolvat ceva la nivel de plasă, mergeau în locuri diferite. Mai la sud, la Goranu, se vedea și mai limpede ce putea face o linie pe hartă. Râmnicul era chiar peste Olt, iar pentru treburile care țineau de județ, în anii când Goranu aparținea Argeșului, reședința era Piteștiul, la un drum de ordinul a 60 de kilometri. [1][3][5][6]

Istoria acestor locuri schimbă perspectiva asupra discuției de azi despre o eventuală comasare a județelor Argeș și Vâlcea. Memoria locală păstrează urmele vechilor hotare și ne ajută să înțelegem ce poate însemna o nouă hartă pentru oamenii care vor trăi în interiorul ei. Comparația pornește de la teritoriile județelor de astăzi, cu Muscelul în povestea Argeșului și cu localitățile de pe stânga Oltului în povestea Vâlcii. [7][30]

Câineni și Goranu. Ce drum aveai de făcut?

Câinenii de Argeș se numesc astăzi Câinenii Mici, pe malul stâng, la est. Câinenii de Vâlcea se numesc astăzi Câinenii Mari, pe malul drept, la vest. Denumirile vechi au rămas în uz și spun că, vreme îndelungată, au existat aici două comune cu același nume, în județe diferite. După reorganizarea din 1925, pe partea argeșeană reședința plășii Oltul de Sus s-a mutat de la Titești la Jiblea. Pe partea vâlceană, plasa Cozia a luat locul plășii Muntele, iar reședința s-a mutat de la Brezoi la Călimănești. Pentru o treabă de județ, centrele erau Pitești și Râmnicu Vâlcea. Jiblea Veche ține astăzi de orașul Călimănești. [1][5][7]

În 1942, potrivit monografiei lui Marian Pătrașcu și Nicolae Daneș, notarii din Loviștea argeșeană au propus, prin inspectorul administrativ Joie Gherman, trecerea comunelor lor la Vâlcea. Motivul invocat era apropierea de Râmnic. Propunerea a rămas fără urmare. În decembrie 1945, Monitorul Oficial consemna comuna Câineni din Argeș în plasa Loviștea, cu reședința la Greblești. În 1950, cele două sate au intrat în aceeași comună Câineni, cu reședința la Câinenii Mici, în raionul Loviștea, condus de la Brezoi. [1][5]

La Goranu, vechiul pod de fier ducea în Râmnic. În anii 1929–1930, comuna venită din Argeș a fost alăturată orașului, iar la recensământul din 1930 Goranu figura ca suburbie a Râmnicului. Schimbarea a avut și o revenire. Monitorul Oficial din 31 martie 1939 înscrie din nou comuna în organizarea județului Argeș, consemnând unirea ei cu Fedeleșoiu și reședința la Sticlăria. Indicatorul localităților din 1941 confirmă apartenența la Argeș. În 1945, comuna era în plasa Jiblea. În 1950, Goranu, Fețeni, Lespezi, Săliștea și Sticlăria apar în componența Râmnicului. [2][3][4][5][12]

Ordinea de mărime spune destul. Câteva sute de metri până la teritoriul vecin, zeci de kilometri până la reședința proprie. Cei aproximativ 250 m sunt o estimare locală, dependentă de punctele între care se măsoară. Cei circa 60 km indică ordinul de mărime al drumului spre Pitești. Pentru atribuțiile plășii, documentul din 1945 indică Jiblea. [2][5][6]

Argeș, Muscel și Vâlcea înainte de raioane

Vâlcea apare ca județ în hrisovul din 8 ianuarie 1392, prin care Mircea cel Bătrân întărea danii către Cozia. Pentru Argeș, studiul de fundamentare al planului de amenajare a teritoriului județean indică drept posibilă primă atestare județeană un document din 1437. Același studiu consemnează atestarea Muscelului în 1536 și amintește de județul Pădureț, atestat în 1498 și contopit ulterior cu Muscelul. Aceste date privesc atestarea județelor. Câmpulungul, Curtea de Argeș și Râmnicul au fiecare o istorie mai veche, documentată în alte împrejurări. [7][8][16]

Oltul a fost și cale de circulație, și hotar. În secolul al XVIII-lea, stăpânirea austriacă asupra Olteniei, între 1718 și 1739, a dat râului și o funcție de frontieră politică. În secolul următor, hotarul județean se putea citi în apartenența satelor din Loviștea de pe cele două maluri. La 1831, Argeșul avea plaiurile Aref și Loviștea și plăși precum Topolog, Vâlsan și Oltul de Jos. În Muscel existau plaiurile Argeșel, Dâmbovița și Nucșoara și plășile Râuri și Podgoria. Pe partea vâlceană, plaiul Cozia cuprindea, în configurația descrisă pentru anii 1838–1842, așezări de pe dreapta Oltului, între care Brezoi, Malaia, Voineasa și Câinenii de Vâlcea. În 1880, plaiul Loviștea avea reședința la Suici, astăzi în Argeș. [7][9]

Reformele din vremea lui Cuza au dat județului instituțiile administrației moderne. Plășile au continuat să grupeze comune, cu reședințe care se puteau schimba. În jurul recensământului din 1930, Argeșul, cu reședința la Pitești, avea plășile Argeș, Dâmbovnic, Oltul, Teleorman și Uda. Muscelul, cu reședința la Câmpulung, avea plășile Podgoria, Radu Negru și Râul Doamnei. Vâlcea, cu reședința la Râmnic, avea plășile Cerna, Cozia, Drăgășani, Horezu și Zătreni. Cu câțiva ani înainte, Vâlcea avusese nouă plăși. O hartă interbelică trebuie citită cu anul ei cu tot. [7][10]

În 1938, reforma lui Carol al II-lea a așezat Argeșul și Muscelul în Ținutul Bucegi, cu reședința la București, iar Vâlcea în Ținutul Olt, cu reședința la Craiova. Județele figurau ca subdiviziuni ale ținuturilor. După desființarea acestora, în 1940, prefecturile județene au revenit în prim-plan. Pentru vecinii de la Câineni, harta din 1938 adăugase încă un nivel la despărțirea deja existentă dintre cele două maluri. [1][11]

1950–1968. Când mare parte din Vâlcea a fost administrată de la Pitești

Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950 a înlocuit județele și plășile cu regiuni și raioane, în cadrul unei reorganizări administrative și economice de tip sovietic. La început au existat două regiuni distincte. Regiunea Argeș, cu sediul la Pitești, cuprindea raioanele Curtea de Argeș, Câmpulung, Pitești, Topoloveni, Costești, Gura Boului, numit ulterior Vedea, precum și Găești și Slatina. Regiunea Vâlcea avea sediul la Râmnic și șase raioane: Bălcești, Drăgășani, Horezu, Lădești, Loviștea și Râmnicu Vâlcea. [7][12]

După numai doi ani, Decretul nr. 331 din 27 septembrie 1952 a desființat regiunea Vâlcea. În regiunea Pitești au intrat raioanele Băbeni-Bistrița, Drăgășani, Horezu, Loviștea și Râmnicu Vâlcea. Raionul Lădești a fost desființat. Zona Bălcești a fost arondată regiunii Craiova, în raionul Oltețu. În 1956, raionul Loviștea a fost desființat și înglobat în raionul Râmnicu Vâlcea. Reorganizarea din decembrie 1960 a desființat și raionul Băbeni-Bistrița, iar regiunea Pitești a primit numele de regiunea Argeș. Sediul a rămas la Pitești. Craiova a devenit reședința regiunii redenumite Oltenia. [7][12]

Harta acestei regiuni trecea mult dincolo de perechea Argeș–Vâlcea de azi. Cuprindea Slatina, Drăgănești-Olt și Găești, în vreme ce zona Bălcești ținea de Oltenia. În 1964, când s-a desființat raionul Vedea, unele comune au trecut la raionul Pitești, altele la Drăgășani sau Slatina, iar Dănicei a trecut la raionul Râmnicu Vâlcea. Același decret a trecut Râmnicul și Câmpulungul în categoria orașelor de subordonare regională. Din 1952 până în 1968, așadar, o mare parte a Vâlcii actuale a fost administrată de la Pitești timp de aproape 16 ani, prin regiunea Pitești și apoi prin regiunea Argeș. [12][13]

Proiectul făcut public în ianuarie 1968 prevedea deja două județe separate. Legea nr. 2 din 16 februarie le-a reînființat pe amândouă, cu reședințele la Pitești și Râmnicu Vâlcea. Cea mai mare parte a fostului județ Muscel a intrat în Argeș. Câmpulungul a rămas astfel un centru istoric și urban, iar Piteștiul a devenit reședința județului în noua lui întindere. Râmnicul, reședință de județ din februarie, a primit statutul de municipiu în iunie. Reorganizarea din 1989 a intervenit din nou la nivelul comunelor și satelor, iar Decretul-lege nr. 38 din ianuarie 1990 a abrogat-o. [7][14][15][30]

Două hărți de privit împreună. Pe cea din 1938, căutați Argeșul și Muscelul în Ținutul Bucegi, iar Vâlcea în Ținutul Olt. Pe cea din 1966, urmăriți regiunea Argeș de la Râmnic și Horezu până la Slatina și Găești. [11][13]

De la reședințele domnești la tipografia Râmnicului

În Argeș și Muscel, Curtea de Argeș și Câmpulungul duc către istoria începuturilor Țării Românești, a reședințelor domnești și a Basarabilor. La Curtea de Argeș, Biserica Domnească și ctitoria lui Neagoe Basarab trimit la momente diferite din aceeași istorie. La Câmpulung, ansamblul Negru Vodă și vechiul târg dau consistență memoriei muscelene, păstrată și după dispariția județului de pe hartă. [7][16]

În Vâlcea, Cozia păstrează memoria lui Mircea cel Bătrân, iar Hureziul pe aceea a epocii brâncovenești. La Râmnic, tipografia lui Antim Ivireanul, înființată în 1705, adaugă istoriei bisericești o istorie a cărții și a răspândirii ei. În zona Horezu, mănăstirea și meșteșugul ceramicii au fiecare propria recunoaștere UNESCO. La Golești–Ștefănești și la Drăgășani, comparația coboară de la curți domnești și mănăstiri la viața rurală. Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la Golești și tradiția cercetării viticole din Drăgășani păstrează două feluri de a documenta cultura viței-de-vie. [8][17][18]

Privită de aici, apropierea celor două teritorii are și o dimensiune culturală precisă. Ele împart o parte din istoria Țării Românești, iar în interiorul lor se disting Muscelul, Loviștea, zona mănăstirilor vâlcene și podgoriile. Arhivele, muzeele și bibliotecile păstrează aceste diferențe la scara la care pot fi înțelese, de la un târg sau o comună până la un județ. [7][9][16][18]

De la conducta Arpechim–Oltchim la economiile de azi

Cea mai concretă legătură industrială dintre cele două centre a fost construită în anii industrializării. Petrochimia de la Pitești furniza prin conducte etilenă și propilenă combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea. În 1966, presa vremii explica dezvoltarea platformei vâlcene și prin apropierea de această sursă de materii prime. Astfel, un produs de la Pitești devenea materie primă la Râmnic. Întreruperea aprovizionării de la Arpechim la sfârșitul lui 2008 a arătat și ce vulnerabilitate putea crea dependența de o asemenea legătură. [19]

Astăzi, Pitești–Mioveni are în centrul economiei sale uzina Dacia și rețeaua de furnizori ai industriei auto. Câmpulungul păstrează memoria industrială a ARO, iar în județ au greutate și agricultura de câmpie, pomicultura și turismul montan. Vâlcea are platforma chimică de la Râmnic, activitatea legată de sare la Ocnele Mari, hidroenergia de pe Olt și Lotru, stațiunile Călimănești–Căciulata, Băile Olănești și Băile Govora și viticultura Drăgășaniului. Amenajările Vidraru și Lotru–Ciunget ilustrează la rândul lor importanța hidroenergiei în ambele județe. Profilurile oferă motive de cooperare în transport, energie și turism, fiecare cu propriile proiecte și parteneriate de lucru. [18][20]

Argeș și Vâlcea în câteva cifre comparabile

Argeșul se întinde pe aproximativ 6.826 km², iar Vâlcea pe aproximativ 5.765 km².

Între recensămintele din 2011 și 2021, populația rezidentă a Argeșului a scăzut de la 612.431 la 569.932 de locuitori, iar cea a Vâlcii de la 371.714 la 341.861.

În 2021, reședințele de județ aveau 141.275 de locuitori la Pitești și 93.151 la Râmnicu Vâlcea.

În 2024, PIB-ul județean era de 8,90 miliarde de euro în Argeș și de 4,87 miliarde de euro în Vâlcea. PIB-ul pe locuitor era de 15.755 de euro în Argeș și de 14.301 euro în Vâlcea.

Populația provine din recensăminte, iar PIB-ul este exprimat în prețuri curente. Valorile pe locuitor provin din seria economică aferentă anului 2024. [21][22]

Împreună, cele două județe ar însuma, pe baza recensământului din 2021, 911.793 de locuitori pe aproximativ 12.591 km². Argeșul ar avea circa 62,5% din populația totală. Economia sa era de aproximativ 1,8 ori mai mare ca PIB total în 2024, iar diferența de PIB pe locuitor era de circa 10%. Ambele județe au pierdut populație între 2011 și 2021, cu aproximativ 6,9% în Argeș și 8,0% în Vâlcea. Pentru o analiză a comasării, PIB-ul măsoară dimensiunea activității economice. Bugetele județene, costurile reorganizării și distribuția investițiilor cer calcule proprii. [21][22]

Curtea de Apel Pitești și harta care circulă în noiembrie 2026

Pe 9 noiembrie 2026, Dragoș Benea, coordonatorul grupului PSD pentru reformă administrativă, a adus în discuție reducerea numărului de județe și a invocat circumscripțiile celor 15 curți de apel ca reper. Harta care a pus laolaltă județele după acest criteriu provine dintr-o simulare de presă. La 12 noiembrie 2026, comasarea Argeș–Vâlcea are statutul de scenariu. Aplicarea întocmai a criteriului judiciar ar pune într-adevăr cele două județe împreună. [23]

Curtea de Apel Pitești are Argeșul și Vâlcea în circumscripție încă din organizarea prevăzută de legea din 1992, iar activitatea a început în 1993. În structura actuală funcționează Tribunalul Argeș, Tribunalul Specializat Argeș și Tribunalul Vâlcea. Judecătoriile din Vâlcea rămân distribuite la Râmnic, Drăgășani, Horezu, Brezoi și Bălcești. Harta instanțelor ilustrează o funcție exercitată în comun de la Pitești, cu servicii de justiție organizate în ambele județe. O comasare administrativă ar cere să se stabilească ce atribuții se exercită în comun și unde funcționează efectiv instituțiile care le îndeplinesc. [24]

Pe harta dezvoltării regionale, cele două județe au altă încadrare. Argeșul face parte din Sud-Muntenia, iar Vâlcea din Sud-Vest Oltenia. Aici apar întrebări practice despre programele regionale și proiectele deja contractate. La nivel legislativ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 prevede consultarea prealabilă prin referendum a cetățenilor din unitățile vizate de proiecte de modificare a limitelor teritoriale. [25][26]

Drumul de astăzi și administrația de mâine

Între Râmnic și Pitești, legătura rutieră trece pe DN7. O altă legătură, către A1 prin Tigveni, depinde de accesul prin zona DN73C și de conexiunea prin DN73G. Pe 9 noiembrie, directorul CNAIR a declarat că instituția reevaluează continuarea modernizării lotului 2 al DN73C, între Tigveni și zona Râmnicului. Pe 11 noiembrie s-a desfășurat un exercițiu de intervenție în tunelul Momaia, în pregătirea deschiderii secțiunii Tigveni–Curtea de Argeș. Pentru comparația de față, drumul existent și cel aflat în pregătire au efecte la momente diferite. [6][27]

Pe 3 noiembrie a fost avizat la Ministerul Transporturilor studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa–Râmnicu Vâlcea–Tigveni, gândit să lege DEx12 de A1. Traseul privește deopotrivă Oltul, Vâlcea și Argeșul. În transportul feroviar, linia directă Vâlcele–Râmnicu Vâlcea, proiectată să lege cele două direcții, rămâne în afara circulației. Sunt două exemple în care legătura desenată pe o hartă și legătura disponibilă călătorului au calendare foarte diferite. [28][29]

Calea ferată care ar fi apropiat Râmnicul de Pitești

La Goranu, unde granița de județ îi trimitea odinioară pe oameni la Pitești, s-a construit peste decenii o gară cu cinci linii. În 1985 i s-a adăugat podul feroviar de 195 de metri peste Olt. Erau lucrări ale liniei Vâlcele–Râmnicu Vâlcea, proiectată să unească linia Pitești–Curtea de Argeș cu cea de pe Valea Oltului. Proiectul fusese definitivat în 1975, iar șantierul începuse în 1979. Pe cei 39,2 km ai tronsonului, până la racordul de la Bujoreni, s-au construit viaducte și s-au săpat tunelurile Ploștina și Gibei. Viaductul Topolog, la Ciofrângeni, arată și astăzi amploarea lucrărilor. [29][31]

Circa 66 km între gările Pitești și Râmnicu Vâlcea prin Vâlcele și Bujoreni, față de circa 185 km prin Piatra Olt. Primul calcul adună cei 22 km de la Pitești la Vâlcele, cei 39,2 km ai liniei noi și cei 5 km de la Bujoreni la gara Râmnicului. Al doilea urmează linia existentă prin Costești, Piatra Olt și Băbeni. Diferența, de aproape 120 km, arată cât ar fi însemnat linia pentru călători și marfă între cele două orașe. Distanțele sunt calculate pe tronsoane. Timpul de mers și frecvența trenurilor ar fi depins de exploatare. Istoria feroviară locală consemnează și un câștig de 126 km pentru relația distinctă București–Râmnicu Vâlcea. [29][32]

Trenuri de probă au mers pe unele porțiuni, iar relatările despre primii ani de după 1989 diferă în privința circulației. Alunecările de teren au afectat terasamentele, linia s-a degradat, iar încercarea ulterioară de refacere a ajuns, după rezilierea contractului, în litigiu. Aici se vede dezastrul investițional. Au rămas poduri, tuneluri, viaducte și o gară, iar legătura feroviară directă pe care trebuiau să o facă posibilă rămânea indisponibilă în noiembrie 2026. [29][31]

Autostrada trece în afara Râmnicului

De la Râmnic la Pitești, DN7 rămâne drumul direct pentru navetiști, autocare și camioane. Pentru A1 Sibiu–Pitești, accesul Râmnicului spre nodul Tigveni depinde de drumurile de legătură. Un camion plecat de pe platforma industrială sau o ambulanță care face un transfer are de parcurs și drumul dintre oraș și nod. De aceea contează modernizarea DN73C și legătura pe DN73G, inclusiv după deschiderea autostrăzii. Proiectul Găneasa–Râmnicu Vâlcea–Tigveni, de circa 110 km, ar oferi acces la DEx12 spre sud și la A1 spre est. La 12 noiembrie 2026, legătura de mare viteză se afla în etapa de prefezabilitate avizată. Urma pregătirea studiului de fezabilitate. [6][27][28]

Gazele trec din Argeș în Vâlcea pe o axă din anii ’60

Pe sub aceeași graniță județeană trece magistrala de transport al gazelor Schitu Golești–Tigveni–Govora. Inventarul public datează punerea în funcțiune a tronsonului Schitu Golești–Tigveni în 1967 și a tronsonului Tigveni–Govora în 1969. Ambele figurează cu diametrul nominal de 500 mm și în inventarul actualizat în 2022. CET Govora avea deja cazane pe gaz în 1958–1959, iar Transgaz identifică astăzi în rețea și punctul Govora (Râureni). [33][34][35]

Transgaz a documentat proiecte de punere în siguranță pe această axă, inclusiv la traversarea Topologului, în zona Tigveni. Anul punerii în funcțiune și diametrul din inventar descriu vechimea și dimensiunea nominală a tronsoanelor. Pentru a evalua alimentarea de azi trebuie cunoscute și porțiunile înlocuite, presiunea, debitul disponibil la vârf de consum și posibilitățile de alimentare din alte direcții. Aceste date contează pentru întreprinderi, pentru noile racordări și pentru încălzirea orașului. [33][34][35]

BRUA traversează sudul județului, la distanță de Râmnic

BRUA este coridorul de transport al gazelor Bulgaria–România–Ungaria–Austria. Conducta românească din faza I, de 479 km și diametru nominal de 800 mm, unește Podișor (Giurgiu) și Recaș (Timiș) și funcționează din noiembrie 2020. Ea permite, prin sistemul național, transportul în ambele sensuri între interconectările cu Bulgaria și Ungaria. În județul Vâlcea, traseul trece prin zona Drăgășani–Măciuca–Zătreni, apoi continuă prin Gorj spre Hunedoara și Banat. Municipiul Râmnicu Vâlcea se află la nord de traseu. [40]

O a doua direcție de alimentare, din Gorj, prin Horezu

Noua conductă Tetila–Horezu–Râmnicu Vâlcea pornește de la un racord la magistrala BRUA, în zona satului Tetila, care ține de orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj. Traseul trece prin zonele Crasna, Novaci, Baia de Fier și Polovragi, apoi prin Horezu și ajunge în zona Băbeni. Proiectul leagă BRUA de magistrala existentă Schitu Golești–Govora–Drăgășani. Tetila este punctul de preluare din rețea. Proveniența gazului transportat depinde de sursele care alimentează sistemul și de fluxurile din rețea. [36][37]

Conducta de aproximativ 92,1 km, cu diametrul nominal de 500 mm, este în execuție. În iulie 2026 au fost verificate în teren punctul de racord la BRUA și punctele de lucru pentru sudură. Raportul Transgaz pe primul semestru, publicat în august 2026, consemna un progres de aproximativ 12,2% și indica 2027 ca termen estimat de finalizare. [37][38]

Pentru zona Râmnicului, interconectarea ar deschide o direcție suplimentară de alimentare, dinspre vest, pe lângă axa istorică dinspre Argeș. Transgaz a estimat că legătura ar putea suplimenta cu 30.000 m³ pe oră debitul disponibil pentru companiile de pe platforma Oltchim. Pentru gospodăriile din localitățile traversate, alimentarea mai cere rețele locale de distribuție și racorduri. [37][39]

Platforma chimică și alimentarea orașului

Gazul adus dinspre Gorj prin Horezu intră, în zona Băbeni, în axa care alimentează vechea platformă chimică. Cei 30.000 m³ pe oră reprezintă sporul potențial estimat de Transgaz pentru companiile de pe platforma Oltchim. Rețeaua municipală are, potrivit strategiei Râmnicului, propriul punct de racord la sistemul național, stația de reglare, măsurare și predare de la Râureni, alimentată din aceeași magistrală Schitu Golești–Govora–Drăgășani. Noua legătură poate întări alimentarea axei comune. Capacitatea suplimentară disponibilă efectiv pentru oraș prin stația de la Râureni rămâne de stabilit. [37][41][42]

Pentru Râmnic, întrebarea este cât gaz poate primi la presiunea necesară într-o zi foarte rece, când gospodăriile, termoficarea și industria consumă simultan și mai apar și alți mari consumatori. Contează și ce debit rămâne disponibil dacă o conductă sau o stație este scoasă din funcțiune. Din aceste date se poate stabili dacă este nevoie de un racord la o conductă de diametru mai mare, de mărirea capacității stației de la Râureni sau de lucrări pe ambele. Diametrul nominal este unul dintre datele de calcul. [35][41][42]

Cât de prioritară ar fi investiția după o comasare?

Problema capacității de alimentare a Râmnicului rămâne deschisă și într-un județ Argeș–Vâlcea. O administrație comună ar putea susține un proiect energetic cu o voce mai puternică, mai ales dacă beneficiile lui s-ar vedea în ambele zone. În același timp, proiectul Râmnicului ar concura pentru loc pe agenda comună cu investiții din întregul teritoriu, inclusiv cele din zona Pitești–Mioveni. Locul lui pe acea agendă ar depinde de criteriile și angajamentele asumate în reorganizare. Investițiile în magistralele de transport țin de planul pe zece ani elaborat de Transgaz și aprobat de ANRE. Pentru a judeca urgența unei lucrări la Râmnic, reperele sunt deficitul măsurat la vârf de consum, riscul de întrerupere, consumatorii afectați, soluția tehnică și costul ei. [41][42][43]

Dacă scenariul comasării ajunge la stadiul unui proiect, el trebuie atent analizat de ex. și din perspectiva locuitorilor din Bălcești, Horezu, Brezoi, Drăgășani, Câmpulung și Curtea de Argeș, precum și din localitățile rurale dimprejurul acestor orașe/ orășele (cu statut de asemenea problematic – incl. al doilea municipiu vâlcean fiind în situația de a fi „retrogradat”).

Pentru fiecare serviciu contează unde se depune o cerere, unde se rezolvă, cât durează drumul cu mașina sau transportul public și ce se poate face de la distanță. Iar toate acestea, pornind de la întrebarea esențială unde se decid investițiile pentru mai marile și micile spitale, căi de comunicație rutieră și feroviară, instituții culturale etc.

Economiile invocate (care „s-ar face”), ar trebui calculate abia după luare în considerație a costurilor de tranziție și numai împreună cu efectele asupra întregului acces la servicii. Or, în această comparație, naveta dintre (fostele) județe, condițiile și timpii de acces din fiecare zonă și bilanțul financiar al comasării discutate rămân o mare necunoscută de măsurat…

Slide-urile din colaj una câte una cu sinteza celor de mai sus.

(Valentin Smedescu)

&&&

Surse și documente

  1. Marian Pătrașcu și Nicolae Daneș, Monografia comunei Câineni, Râmnicu Vâlcea, Editura Fortuna, 2008, capitolul despre evoluția administrativă. Pentru numele celor două așezări și poziția față de Olt, Vâlcea – Depresiunea Loviște–Lotru și planul de management al Munților Făgăraș și Piemontului Făgăraș.
  2. Istorie Locală, împărțirea administrativă a Vâlcii în perioada interbelică și Vâlcea în anii 1920–1940, inclusiv legătura dintre Goranu și Râmnic peste podul Oltului.
  3. Monitorul Oficial, partea I, nr. 77 din 31 martie 1939, delimitarea comunelor rurale din județul Argeș, punctul 25 și tabloul anexă.
  4. Indicatorul localităților din România, 6 aprilie 1941, județul Argeș, p. 31, nota 97 și indexul alfabetic.
  5. Monitorul Oficial, partea I, nr. 288 din 15 decembrie 1945, Decizia nr. 12.696 și tabloul plășilor din județul Argeș.
  6. Distanța rutieră actuală Pitești–Râmnicu Vâlcea prin DN7, reper orientativ pentru ordinul de mărime, și istoricul șoselei Râmnic–Pitești și al podului de la Goranu.
  7. Consiliul Județean Argeș, studiul pentru rețeaua de așezări din planul de amenajare a teritoriului județean, secțiunea de istorie administrativă. Primăria Curtea de Argeș, studiul istoric și hărțile plășilor. Primăria Călimănești, Statutul orașului, capitolul despre populație.
  8. Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. I, documentul nr. 17, 8 ianuarie 1392.
  9. Șerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă. Pentru modificările județene din secolul al XIX-lea, Monografia comunei Roești și studiul despre Loviște–Lotru.
  10. Vâlcea interbelică. Plăși, comune și rezultatele recensământului din 1930.
  11. Ex Libris, iulie–septembrie 1938, prezentarea ținuturilor și harta administrativă și turistică din 1938, Muzeul Virtual al Unirii.
  12. Legea nr. 5/1950 privind raionarea administrativ-economică și Vâlcea postbelică. Regiuni, raioane și localități.
  13. Decretul nr. 798/1964 privind modificarea anexei la Legea nr. 3/1960. Harta administrativă din 1966, reprodusă din Dicționarul Enciclopedic Român, vol. IV. Pentru desfacerea regiunii, istoricul județului Argeș.
  14. Propunerile publicate în ianuarie 1968, Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 și Legea nr. 20 din 24 iunie 1968.
  15. Decretul-lege nr. 38 din 22 ianuarie 1990, privind abrogarea Legii nr. 2/1989.
  16. Muzeul Județean Argeș, Argesis, XIX, cercetări despre reședința domnească din Câmpulung. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Mănăstirea Negru Vodă și ctitoria lui Neagoe Basarab.
  17. Arhiepiscopia Râmnicului, Istoria tiparului la Râmnicu Vâlcea. UNESCO, Mănăstirea Hurezi și meșteșugul ceramicii de Horezu.
  18. Consiliul Județean Argeș, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. Istorie Locală, Drăgășani. Evoluție demografică și economie.
  19. Scînteia, 1966, nr. 7066, p. 3 și Flacăra, 1970, nr. 7. Oltchim, nota către acționari despre petrochimia de la Arpechim, 2010. Comisia Europeană, Decizia 2013/246/UE privind Oltchim.
  20. Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Economia județului Argeș și Economia județului Vâlcea. Renault Group, uzina Mioveni, Chimcomplex, istoricul platformei vâlcene și Hidroelectrica, amenajările Vidraru și Lotru–Ciunget.
  21. INS, rezultatele definitive RPL 2021, tabelul 1.01. Consiliul Județean Argeș, studiul de structură sociodemografică. Prefecturile Argeș, suprafața județului și Vâlcea, suprafața județului, cu statistica populației Vâlcii.
  22. Eurostat, PIB la prețuri curente, nivel NUTS 3. Valorile pentru 2024 sunt consultabile în tabelele PIB județean și PIB pe locuitor.
  23. Interviul lui Dragoș Benea pentru G4Media, 9 noiembrie 2026. Originea scenariului cu 15 județe și simularea de presă după circumscripțiile curților de apel.
  24. Legea nr. 92/1992, anexa privind circumscripțiile curților de apel, Legea nr. 304/2022, anexa nr. 1 și Curtea de Apel Pitești, instanțele din circumscripție.
  25. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională, art. 5 și anexa.
  26. Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, art. 13.
  27. Consiliul Județean Argeș, legătura prin DN73G, Economedia, declarația directorului CNAIR din 9 noiembrie și AGERPRES, exercițiul din tunelul Momaia, 11 noiembrie.
  28. AGERPRES, avizarea studiului de prefezabilitate Găneasa–Râmnicu Vâlcea–Tigveni, 3 noiembrie 2026.
  29. Istoria drumului de fier vâlcean, CFR, proiectul liniei Vâlcele–Râmnicu Vâlcea și Club Feroviar, situația proiectului în 2026.
  30. În continuarea documentarului Vâlcea, între reorganizările trecutului și reforma administrativă anunțată pentru 2028.
  31. Linia 219. Vâlcele–Râmnicu Vâlcea, Istorie Locală și versiunea #memoriavalceana, cu trimitere la reportajul de teren. Pentru imagine, Viaductul Topolog, foto Nenea hartia, Wikimedia Commons.
  32. CFR Marfă, Indicatorul kilometric, secțiile 81 și 395 pentru Pitești–Vâlcele și Bujoreni–Râmnicu Vâlcea, respectiv secțiile 82, 83, 86, 87 și 395 pentru parcursul de 185 km (5 + 17 + 76 + 67 + 20 km). Lungimea tronsonului nou provine din istoricul feroviar de la [29].
  33. Anexele la HG nr. 757/2022 privind inventarul conductelor de transport gaze naturale, pozițiile 165 și 166.
  34. Transgaz, proiectul de punere în siguranță la subtraversarea Topologului, Tigveni și lista de puncte de măsurare, inclusiv Govora (Râureni).
  35. Consiliul Județean Vâlcea, masterplanul de termoficare, istoricul CET Govora.
  36. Legea nr. 2/1968, Tetila în componența orașului Bumbești-Jiu, Transgaz, documentele proiectului pentru localitățile de pe traseu și Consiliul Județean Vâlcea, certificatul de urbanism nr. 117 din 19 decembrie 2022.
  37. Mediafax, informațiile Transgaz despre racordul la BRUA, vizita pe șantier și suplimentarea posibilă a debitului pentru platforma Oltchim, 17 iulie 2026.
  38. Transgaz, Raportul administratorilor pe semestrul I 2026, stadiul proiectului Tetila–Horezu–Râmnicu Vâlcea.
  39. Arena Vâlceană, începerea lucrărilor la conducta de transport și proiectul local de distribuție din Horezu, 3 aprilie 2026.
  40. Transgaz, descrierea BRUA, faza I, Podișor–Recaș, lista unităților administrativ-teritoriale traversate, tabelul 2 și comunicatul privind punerea în funcțiune în noiembrie 2020.
  41. Primăria Râmnicu Vâlcea, Strategia integrată de dezvoltare urbană 2021–2027, secțiunea „Alimentarea cu gaze naturale”.
  42. #memoriavalceana, „Tigveni > CET”, documentare privind magistrala, stațiile de racord și consumul la vârf.
  43. Legea nr. 123/2012, art. 125 alin. (6)–(8), planurile de investiții și de dezvoltare a sistemului de transport al gazelor naturale.

Explicații, surse și credite pentru slide-uri

Sursele și creditele imaginilor pentru caruselul #memoriavalceana / Istorie Locală.

01. Argeș și Vâlcea

Sinteză a documentarului. Comparația urmărește teritoriile actuale, inclusiv Muscelul istoric și localitățile de pe stânga Oltului.

Credite imagini

02. La Câineni, Oltul despărțea două județe

Reședințele plășilor se schimbau. În decembrie 1945, comuna Câineni din Argeș figura în plasa Loviștea, cu reședința la Greblești. Potrivit monografiei lui Marian Pătrașcu și Nicolae Daneș, în 1942 notarii din Loviștea argeșeană au cerut arondarea comunelor la Vâlcea, invocând apropierea de Râmnic. În 1950, noua comună avea reședința în Câinenii Mici, iar raionul era condus de la Brezoi.

Credite imagini

03. Goranu, între Râmnic și Pitești

Recensământul din 1930 îl consemna ca suburbie a Râmnicului. Monitorul Oficial îl include din nou în județul Argeș în 1939, iar Indicatorul localităților confirmă arondarea în 1941. Decizia din 1945 indică plasa Jiblea. Din 1950, Goranu, Fețeni, Lespezi, Săliștea și Sticlăria apar în componența Râmnicului. Cei circa 250 m sunt o estimare locală, dependentă de punctele măsurate. Cei circa 60 km reprezintă ordinul de mărime al drumului.

Credite imagini

04. Plaiuri, plăși și ținuturi

În 1831, Argeșul cuprindea plaiurile Aref și Loviștea. În jurul anului 1930, județul Argeș avea plășile Argeș, Dâmbovnic, Oltul, Teleorman și Uda. Muscelul avea Podgoria, Radu Negru și Râul Doamnei, iar Vâlcea Cerna, Cozia, Drăgășani, Horezu și Zătreni. Județele figurau în 1938 ca subdiviziuni ale ținuturilor. Ținuturile au fost desființate în 1940.

Credite imagini

05. Când o mare parte a Vâlcii ținea de Pitești

În 1950, regiunea Vâlcea avea șase raioane: Bălcești, Drăgășani, Horezu, Lădești, Loviștea și Râmnicu Vâlcea. În 1952, către Pitești au trecut, între altele, raioanele Drăgășani, Horezu, Loviștea și Râmnicu Vâlcea, împreună cu Băbeni-Bistrița. Loviștea a fost integrată raionului Râmnicu Vâlcea în 1956. În 1964, după desființarea raionului Vedea, Dănicei a trecut la raionul Râmnicu Vâlcea. Râmnicul a primit statutul de municipiu în iunie 1968.

Credite imagini

06. De la reședințele domnești la tipografia Râmnicului

Biserica Domnească și mănăstirea lui Neagoe Basarab ilustrează momente diferite din istoria Curții de Argeș. Imaginea din dreapta reprezintă pagina de titlu a unui exemplar din 1705. În Vâlcea, Mănăstirea Hurezi și ceramica de Horezu au recunoașteri UNESCO distincte. În patrimoniul rural, Golești–Ștefănești și Drăgășani documentează cultura viței-de-vie.

Credite imagini

07. Arpechim și Oltchim. Economiile de azi

Presa anului 1966 menționa apropierea de platforma petrochimică de la Pitești între motivele dezvoltării combinatului chimic la Râmnicu Vâlcea. Întreruperea aprovizionării la sfârșitul lui 2008 a evidențiat dependența de această relație industrială. Economia actuală a Argeșului include uzina Dacia și furnizorii ei. Profilul Vâlcii include industria chimică, hidroenergia de pe Olt și Lotru, turismul balnear și viticultura.

Credite imagini

08. Argeș și Vâlcea în cifre

Populația de referință este populația rezidentă la recensământul din 2021. PIB-ul este în prețuri curente, cu valori afișate rotunjit. Populația celor două județe a scăzut față de 2011, când Argeș avea 612.431 de locuitori și Vâlcea 371.714.

09. Curtea de Apel Pitești și scenariul comasării

Curtea de Apel Pitești și-a început activitatea în 1993. În discuția din 9 noiembrie 2026, Dragoș Benea a invocat circumscripțiile celor 15 curți de apel. Harta de comasare care a circulat în presă a fost o simulare. Organizarea judiciară funcționează la nivelul propriei circumscripții. Programele regionale de dezvoltare au alte arondări.

10. Calea ferată care ar fi apropiat cele două orașe

11. Autostrada trece în afara Râmnicului

12. Pe unde vine gazul și unde ajunge

13. Drumul până la un serviciu public

Directorul CNAIR a declarat pe 9 noiembrie 2026 că instituția reevaluează continuarea modernizării lotului 2 al DN73C. În evaluarea unei posibile comasări, comparația trebuie făcută din localități precum Bălcești, Horezu, Brezoi și Câmpulung. Timpii de acces, naveta și costurile nete ale reorganizării rămân de măsurat.

Credite imagini

Written By

Valentin Smedescu

Valentin Smedescu

Read all my posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


«

Judete