Categories
99

Vâlcea – Depresiunea Loviște – Lotru

               Aici, unde apele Oltului au săpat cu putere munţii, despărţindu-i în două grupe: în stânga Grupa Munţilor Făgăraşului, iar în dreapta Grupa Munţilor Parângului, se află trecătoarea Turnu-Roşu-Cozia, vechi pas, unde s-a construit o şosea şi o cale ferată ce fac legătura între Ardeal şi restul ţării. Această trecătoare este mai îngustă în partea de nord(Turnu-Roşu), se lărgeşte în defileu(la confluenţa Oltului cu Lotru) şi are o înălţime de 309 m(faţă de nivelul mării), fapt care a permis aşezarea multor vetre de sat, încă din cele mai vechi timpuri. În acest loc, de fapt, se întinde ,,între munţii şi pădurile ei’’ depresiunea intracarpatică Loviştea-Lotru, menţionată într-un document din secolul al-XII-lea sub denumirea de Ţara Loviştei.

           Fiind aşezată în ,,miezul de cremene’’ al celui mai mare masiv al Carpaţilor Meridionali – Munţii Făgăraşului, este înconjurată ca o cetate străjuită de culmea unitară a acestor munţi, asemănător unui zid crenelat presărat cu multe circuri glaciare şi lacuri de acest fel, având creste abrupte şi vârfuri greoaie, cele mai înalte din ţară: Moldoveanu(2544m) şi Negoiu(2535m).

           Deşi formaţi din roci de granit, aceşti munţi coboară spre sud, într-un şir de masive mai mici, despărţite de văi şi izvoare, printre care şi Cozia, ce închide Loviştea în partea de sud.

           Din celelalte părţi este mărginită de Munţii Lotrului şi Căpăţânii, din masivul Parângului.

           Această depresiune, care mai este cunoscută şi sub denumirea de bazinul Titeşti-Brezoi, are o formă alungită în direcţia est-vest, închisă fiind la sud de culmile Năruţu şi Cozia, iar la nord de culmile: Suru-Chica Fedeleşului şi de Coasta Câinenilor.

           Este o depresiune tectonică, asemănătoare unei cetăţi bine adăpostite de zidurile ei, apărând de multe ori locuitorii de aici de năvălirea populaţiilor migratoare. Pe drept cuvânt s-a afirmat faptul că :,,de nu s-ar lua în consideraţie aceste locuri ferite din Carpaţi, nu s-ar putea înţelege trecutul glorios al poporului nostru’’.

           Oferind condiţii favorabile de climă şi variate resurse de hrană, această depresiune a fost locuită din vremuri îndepărtate. Dezvoltarea ei nu a fost izolată, ci, peste culmi, prin trecători, a comunicat cu restul ţării, adică cu celelalte ţinuturi româneşti din exteriorul Carpaţilor.

          Actualmente, despre Ţara Loviştei se spune că este împărţită de râul Olt în două subunităţi: a)Brezoi(drenată de râul Lotru-în cursul lui inferior), fiind aşezată în partea de vest; b)Titeşti, aşezată în partea de est(l,pag.1442). Despre mărimea şi atestarea documentară a acestei ,,ţări’’ ne vorbesc mai mulţi cercetători . Se ştie că :

1)Ţara Loviştei are o suprafaţă de cca.200 km² şi se află aşezată la distanţă egală între Sibiu şi Rm. Vâlcea şi între Sibiu şi Curtea de Argeş. Pătrunderea în această cetate naturală se face prin trei porţi: Defileul Coziei(Vâlcea), Boiţa(Sibiu) şi prin Sălătruc(Argeşului). Atestarea documentară ca ,,ţară’’ alături de alte ,,ţări ‘’(terrae), dovedeşte că aici, în aceste locuri, au existat forme timpurii de organizare politică. Nicolae Iorga le numea ,,Românii locale, cu rol pivot în organizarea ţării şi a fiinţei care suntem azi’’(24,pag.5).

2)Vechimea acestei ,,ţări’’ este cu mult mai mare, dar cu exactitate este menţionată la anul 1233, într-un document consemnat în colecţia Hurmuzaki: ,,Terram convenientem Loysta vocatam, ab aqua Lothur vocata, que fluit ab aquam Olth’’, ceea ce se traduce: ,,Ţara Loviştei, cea de la apa care se numeşte Lotru-afluent al apei Oltului ’’(4,pag.15).

3)În documentele acelor timpuri apar şi celelalte ţări din care exemplificăm: Ţara Bârsei, Ţara Oltului, Ţara Oaşului, Ţara Haţegului etc.

           Fără îndoială, asemenea formaţiuni prestatale au existat şi în regiunile extracarpatice, în zonele intramontane sau în acelea de dealuri şi chiar în câmpie, multe din acestea având pe lângă denumirea de ,,ţară’’ şi pe aceea de ,,câmp’’ şi ,,codru’’.

         Aşa au fost de exemplu: Ţara Vrancei, Câmpul lui Dragoş, Codrii Tigheciului şi ai Lăpuşnei şi altele, la răsărit de Carpaţi, sau Ţara Severinului, Ţara Loviştei, Codrii Vlăsiei etc., la sud de Carpaţi, sau aceea ţară ,,Balak’’ menţionată de Moise din Chorne (27,pag.55).

4)Ţara Loviştei a intrat mai târziu în voievodatul lui Seneslau. În anul 1247, ,,Diploma cavalerilor ioaniţi’’ menţionează statele feudale conduse de Ioan şi Farcaş, care se întindeau până la râul Olt. Cnezatul lui Farcaş era aşezat în actualul judeţ Vâlcea, iar voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului, în zona depresiunii Titeşti (j,pag.46).

           Menţionăm că după Seneslau a urmat Tihomir, tatăl lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, care a unificat voievodatele din dreapta şi stânga Oltului.

5)De multe ori Valea Lotrului a fost confundată cu Loviştea. Marele cărturar al neamului Nicolae Iorga fixa ,,Ţara Loviştei’’ la apus de Olt, unde un Voyna de Loystha-Voinea de Loviştea-avea, prin secolul al-XIV-lea, o cetate nobiliară în vatra de astăzi a localităţii Voineasa(24,pag.29).

6)Majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu faptul că micile comunităţi rurale s-au organizat în obşti săteşti. Acestea erau conduse de înţelepţii obştii, cunoscuţi sub numele de ,,oameni buni şi bătrâni’’.

           După perioada năvălirilor migratorilor, acestea s-au unit în uniuni de obşti, formând cnezate şi voievodate. Astfel de structuri au fost constatate îndeosebi în depresiuni, acolo unde, în bazinele superioare ale râurilor, existau şi condiţii prielnice vieţii, sub directa protecţie naturală oferită de habitat. Aceste forme de organizare încep a fi desemnate sub denumirea de ,,cnezate’’ sau ,,valahii’’ (,,ţări’’).

           Aşa s-a întâmplat şi cu Valea Lotrului, despre care istoricii afirmă că a aparţinut de Ţara Litua a lui Litovoi, ce se întindea din bazinul Jiului până la Olt.

           Deşi a aparţinut de Loviştea, întotdeauna Valea Lotrului a fost citată în documente ca o entitate aparte, cu viaţa ei proprie, încât-pe bună dreptate-ne putem întreba dacă vreodată n-ar fi existat chiar o ,,Ţară a Lotrului’’(1).

           În sprijinul teoriei că Valea Lotrului a fost cândva o ,,ţară’’ vine şi N.Iorga care aminteşte de momentul când, în veacul al-XIII-lea, regele Ungariei aşează ,,lângă apa Loviştei, mărginită cu apa Lotrului, care se varsă în Olt un conte săsesc, Corland. Dincolo de plaiul Loviştei se întinde şi astăzi o ţară a Lotrului numită după apa Lotrului’’(2).

           În urma bătăliei de la Nicopole, turcii înving, iar armatele asediatoare sunt puse pe fugă. Printre cei care trec prin Ţara Românească spre Transilvania se afla şi Peter von Rez, care, în descrierea pe care o face când trece pe Valea Oltului, aminteşte că ,,Cetatea Lotrului se află pe un hotar’’(3).

           D.Xenopol situa şi el pe Valea Lotrului ,,Terra Litua’’(4), Ţara lui Litovoi, după cum tot acolo o bănuia a fi fost şi Emm de Martonne. Mai mult chiar, s-a bănuit că Loviştea ar fi fost ,,sus pe munţii Lotrului, iar dacă nu, jos pe valea lui.’’(5). Renumitul folclorist Teodor Bălăşel avea să mărturisească: ,,Sunt mândru că m-am născut pe pământul vechiului principat care acum şapte – opt sute de ani se numea ,,Ţara Lotrului’’, renumită pentru vitejia locuitorilor ei’’(6).

         Tot în acest context să mai amintim şi părerea lui Sică Georgescu, care, după ce afirmă că la începutul sec. al-XIII-lea se constată documentar înjghebări naţionale româneşti în Oltenia, spune că: ,,spre răsăritul Olteniei, până la Olt, se întindea de-a lungul râului, sus, Ţara Lotrului, între munţii care închid bazinul râului cu acelaşi nume, iar la sudul acesteia, Cnezatul lui Ioan şi Farcaş, până-n apa Oltului’’(1).

        Faţă de cele afirmate mai sus de renumiţii istorici, se impun totuşi precizate unele lucruri: dacă o ,,ţară a Lotrului’’ ar fi existat cu adevărat, desigur că ar fi fost menţionată în documentele vremii, sau ar fi putut fi doar tangenţial semnalată. Acest lucru nu s-a întâmplat. Denumirea de ,,ţară’’ a fost forţată de istorici, pentru a-şi argumenta unele afirmaţii, dintr-un motiv sau altul, nedând o atenţie deosebită condiţiilor apariţiei şi evoluţiei acestei ,,ţări a Lotrului’’. Într-adevăr, unele referiri probabil sunt făcute înţelegând prin ,,ţară’’ o regiune muntoasă, cu păduri şi ape. Configuraţia geografică a Văii Lotrului a făcut parte din Ţara Loviştei. Documentele vremii îi disting pe locuitorii din dreapta Oltului cu numele de ,, lotreni ’’, dar denumirea generală a locuitorilor din bazinul Titeşti-Brezoi(inclusiv Valea Lotrului) este de lovişteni.

         Valea Lotrului este inclusă în documentele vremii(de exemplu: hărţile întocmite de Schwanz-1717 şi de Sulzer-1774). Judeţul Argeş cuprindea şi Valea Lotrului cu satele de aici, până-n anul 1833, cănd, în urma reformelor administrative, valea Lotrului trece la Judeţul Vâlcea. În 1908, după ce este votată legea administrativă, numele de Loviştea nu mai apare pe harta ţării.

         Acum ia fiinţă Primăria Comunei Voineasa (17,nr.1,pag.1 şi 6).

7)Geograful cu larg orizont istoric Ion Conea este de altă părere: ,,Cea mai exactă delimitare în spaţiu, ca şi în timp, cea mai exactă geografie, ca şi istorie, ţi le spun ei, oamenii, lovişteni sau nelovişteni, oameni ai Oltului sau ai Lotrului, copiată după cele străvechi, după cele reale şi potenţate, fără aberarea liniilor, prin intrinsecul uman, ieri ca şi astăzi. Într-o vreme, Loviştea, totuşi, a fost o ţară mai mare, mare şi-n spaţiu, ea anexându-şi şi Valea Lotrului, adică ţinutul din dreapta Oltului, într-o administraţie unică ce-a ţinut, pare-se, secole’’(24,pag.32).

         Pentru clarificarea lucrurilor menţionăm faptul că, de-a lungul istoriei, se distinge Loviştea propriu-zisă, care cuprinde numai bazinul Titeşti, care se mai numea ,,Loviştea populară şi istorică’’(argeşeană), cu o suprafaţă de cca.150 km², de Loviştea administrativă, cu o suprafaţă mult mai mare, care cuprinde şi Valea Lotrului.

         Oficialitatea timpului trebuind, să lege şi satele din dreapta Oltului de o unitate administrativă, le-a legat de Loviştea populară, cea argeşeană.    

.         Legat de cele afirmate, prezentăm hotarele Loviştei populare şi istorice(argeşene)-localizată geografic în stânga Oltului, arătând că ele au fost stabilite printre alţii şi de către domnitorii Neagoe Basarab(Ţara Românească) şi Ioan Zapolya(Transilvania), aşa cum reiese dintr-un document din anul 1520 şi anume: ,,…la vest, apa Oltului de la Câineni şi până la Brezoi; la nord, însuşi hotarul vechi al Ţării Româneşti, hotar ce urma cursul Văii lui Frate; spre est, hotarul merge pe culmea munţilor, prin vârfurile: Prislopul, Tătaru, Suru,

Budislavu; spre sud, mergea pe cumpăna apelor dintre Olt şi Topolog, prin munţii: Ciortea, Titescu, Leu, Zănoaga, Clăbucet şi Şutu. De la muntele Şutu, hotarul se răsfrânge spre vest, prin vârfurile Mamurile ,Omu şi Cozia, ajungând la Olt’’. Între aceste limite Loviştea, are o suprafaţă de 384 km², din care 150 km² locuită (k,pag.8).  

          În documentul datat 1779,se menţionează că Plaiul Loviştea face parte din judeţul Argeş.Judeţul acesta se subîmparte în 8 plăşi şi două plaiuri… : Ariful cu 20 sate şi Plaiul Loviştea, cu 20 de sate (9,pag.12).

           După cum a menţionat mai sus şi preotul profesor Nicolae Moga, pe harta administrativă a Valahiei din anul 1833, Judeţul Argeş nu mai trece în dreapta Oltului, Valea Lotrului trecând la Judeţul Vâlcea.

           În această situaţie, cele două plaiuri: Plaiul Arifului şi Plaiul Loviştea, le găsim contopite(unite într-un singur plai), la data de 7 decembrie 1877. Noul plai poartă denumirea de Plaiul Loviştea-Jud. Argeş, cu reşedinţa în satul Titeşti (î,pag.167).

           În anul 1908, prin lege administrativă, se desfiinţează acest plai străvechi, cât şi denumirea oficială de Loviştea. Din vechiul ,, plai’’ iau fiinţă două ,,plăşi’’: Plasa Oltului de Sus şi Plasa Topologului.

           Plasa Oltului de Sus, cu reşedinţa în satul Titeşti, avea în subordine toate unităţile administrative din întreaga Lovişte populară(argeşeană). În anul 1909, găsim denumirea de Plasa Loviştea, denumirea corectă a acestei unităţi administrative.

         Începând din anul 1930, a luat fiinţă unitatea administrativă cu denumirea de ,,Marea Comună Rurală’’, cu reşedinţa tot în satul Titeşti, de care depindeau toate unităţile administratrive din întreaga Lovişte.

         Prezentăm în copie unul din ordinele circulare emise de ,,Comuna Rurală Titeşti ’’, către unităţile administrative din subordine :

 

                              Comuna Rurală Titeşti

               Nr.378 din 26 martie 1931

                                                           Domnule Primar,

 

         Conform ordinului administraţiei judeţene 4284/15, vă fac cunoscut, potrivit art. 38 şi 39 din legea pentru modificarea legii pentru înfiinţarea Oficiului Naţional(I.O.V.) din Monitorul Oficial dat la 5 mai 1927, combinat cu articolul 59 din legea drumurilor, invalizii, orfanii şi văduvele de război sunt scutiţi de plata impozitului, de strajă, de drumuri etc.

 

                     Primar,                                                     Notar,

 

           Gh. Pănescu,                                        Gh. Florescu,   (a,pag.60).

    

         Menţionăm că marea comună rurală avea cca. 10000 (zece mii) de suflete.

 

         Înmulţirea comunelor din Lovişte, în subordinea comunei rurale, avea substrat politic, deoarece ele erau obligate a veni cu tot atâtea voturi la alegerea organului judeţean. Astfel, numai în actuala comună Perişani funcţionau: Comuna Perişani, Comuna Spinu, Comuna Titeşti şi Comuna Bratoveşti, de care erau ataşate restul satelor care formau împreună obştiile de moşneni.

       În anul 1942, inspectorul administrativ al jud. Argeş-Joie Gherman a propus, la solicitarea notarilor din Lovişte, ca toate comunele din acest ţinut, precum şi cele din apropierea oraşului Rm.Vâlcea, dar aparţinătoare de jud. Argeş, să fie alipite de jud. Vălcea, fiind mai apropiate de reşedinţa acestui judeţ-oraşul Rm.Vâlcea. Ideea a fost îmbrăţişată de conducerile de pe atunci ale tuturor primăriilor interesate. În final, toţi notarii din aceste comune au fost sancţionaţi prin transferuri disciplinare, iar propunerea a fost abandonată, deoarece jud. Argeş ar fi pierdut multe unităţi administrative-comune.

         Limita între cele două judeţe: Vâlcea şi Argeş era râul Olt, începând de la Râul Vadului şi până la Galicea (unde râul Topolog se varsă în Olt). Din această cauză şi astăzi se mai menţine denumirea de Câinenii de Argeş (cei din stânga Oltului) şi Câinenii de Vâlcea (cei din dreapta Oltului), deoarece mult timp au făcut parte din unităţi administrative (judeţe) diferite (m,pag.26).

         Acest deziderat a fost împlinit după anul 1950, când Loviştea administrativă (de la anul 1833) trece, din punct de vedere administrativ de Regiunea Vâlcea, apoi de Raionul Loviştea – Brezoi, de Raionul Rm.Vâlcea – Regiunea Piteşti şi apoi Argeş, iar, prin legea nr.2-administrativ-teritorială din anul 1968, face parte din jud. Vâlcea.

        Cuvântul ,, lovişte ’’ s-ar părea, după unii, că ar fi de provenienţă slavă şi ar însemna ,,loc de vânat şi cu mult peşte’’. Dosoftei (1624-1693) –cărturar şi mitropolit al Moldovei – arată că ar vrea să însemne: groapă, adâncitură, depresiune. Aceste explicaţii sunt date de prof. Ion Conea, care adaugă: ,,Dosoftei, în lucrarea-Vieţile Sfinţilor, descrie că: …Întinzându-şi mâinile Chinops le lovi pe mare şi se face o lovişte mare în mare de spărie pe toţi şi pieri dintre ochii lor’’ (4,pag.16).

         Acelaşi geograf arată despre toponimia Loviştei că: ,,nu este slavă în ce priveşte originea ei, în măsura în care este slavă haina ei’’ (24,pag.43).

         În cadrul depresiunii se remarcă existenţa a trei zone de interes turistic: în partea vestică-Valea Lotrului, în partea centrală-Valea Oltului, iar în partea estică-zona Titeşti. Legătura dintre aceste zone a fost permanentă.

         Încă din negurile îndepărtate ale istoriei, au existat căi de acces(drumuri şi poteci), ceea ce denotă că ele n-au trăit separat(izolat), ci într-un tot unitar, chiar dacă uneori au făcut parte din unităţi administrative diferite.

         Vorbind despre aceste căi de acces, Ilie Purcaru arăta că: ,,ele sunt multe şi datează din vremuri străvechi (…) Loviştea fiind o răscruce de astfel de drumuri, având axe Oltul şi Lotru, apoi al drumului vechi, bătrânesc, ce lega Transilvania de Muntenia, apoi al miilor şi răsmiilor de drumeaguri, poteci cărări, ce înfăşoară ca nişte eşarfe această ţară, aşternându-se de secole şi milenii sub pasul omului ’’ (24,pag.26).

         Din această mulţime de drumuri care străbat Loviştea încă din cele mai vechi timpuri, desprindem trei artere principale care au jucat un rol important în zbuciumata istorie a acestor locuri, care se împleteşte cu istoria întregului popor :

a)Drumul Lotrului (de pe Valea Lotrului) ;

b)Calea cea mare a Loviştei ;

c)Drumul Oltului.

 

Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 10-19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *