Categories
105

Cercetarea științifică socio-umană vâlceană

 

 

Un strălucit reprezentant al ştiinţelor socio-umane (filosofie, sociologie, diplomaţie, etnologie), originar din comuna Măciuca, a fost Dimitrie Drăghicescu (1870-1945), convins şi eficient militant pentru realizarea, în decembrie 1918, a unităţii statale a României. Ca filosof, a dezvoltat concepţiile filosofice sociale vest-europene, în special pe cele franceze, depăşindu-i, în anumite privinţe, pe E. Durkheim şi pe G. Tarde, prin sublinierea specificităţii determinismului social, considerând că evoluţia socială este determinată de „idealul creator” (viziunea anticipată a sensului dezvoltării istorice şi forţă motrice a acesteia) şi se înfăptuieşte în direcţia transformării omului, prin eliberarea politică şi economică a societăţii, democratizarea vieţii sociale şi înfăptuirea progresivă a dreptăţii. Principalele sale opere – Problema determinismului social. Determinism biologic şi determinism social (1903), Rolul individului în determinismul social (1904), Din psihologia poporului român (1907), Idealul creator (1914) etc. – s-au bucurat, în epocă, de o cunoaştere şi recunoaştere internaţionale126, chiar mai mult decât în ţara sa de origine.

 

Neutrosofia este o nouă stiinţă din domeniul filosofiei, care studiază originea, natura şi scopul neutralităţilor, precum şi interacţiunea acestora cu diferite spectre de idei. Noţiunea şi termenul sunt atât de recente, încât o parte din dicţionare şi enciclopedii n-au avut încă timp să le înregistreze, ceea ce nu minimalizează valoarea şi valabilitatea lor. Neutrosofia a fost întemeiată de vâlceanul Florentin Smarandache în 1995, „ca o generalizare a dialecticii lui Hegel” (Fl. Sm.). Această teorie consideră fiecare noţiune sau idee A împreunã cu opoziţia sau negaţia acesteia Anti-A şi spectrul de neutralităţi Neut-A (de pilda noţiuni sau idei care se găsesc între cele două extreme şi care nu susţin nici ideea A, nici pe Anti-A). Ideile Neut-A si Anti-A împreună, sunt numite Non-A. Conform acestei teorii, fiecare idee A are tendinţa de a fi neutralizată şi balansată cu idei Anti-A şi Non-A pentru menţinerea echilibrului. La modul clasic A, Neut-A, Anti-A sunt disjuncte două câte două. Neutrosofia stă la baza logicii neutrosofice, a mulţimilor neutrosofice, a probabilităţii neutrosofice şi a statisticii neutrosofice – utilizate în aplicaţiile inginereşti, mai ales când este vorba de calcule software sau fuziune informatică); în medicină, ştiinţele militare, cibernetică şi fizică127.

 

Indoeminescologie. “De un timp – scrie George Anca – în campusul Delhi University, încă din 1977, ceea ce împărtăşeam cu studenţii şi cu orice persoană întâlnită, începuse să se numească (. . .) indoeminescologie. India văzută de Eminescu magnetizase, de un secol, minţile de la noi (. . .), cum ar vedea, simetric, India pe Eminescu, aceasta abia dacă se putea rosti ca o întrebare, necum un răspuns, oricum – un program spiritual de afirmare”128. Aşadar, ceea ce promitea a fi o ştiinţă, sau măcar o ramură a eminescologiei, a rămas, până la urmă, după propria afirmare a scriitorului cu certă vocaţie de întemeietor, „un program spiritual de afirmare”, chiar dacă Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, organizată de acelaşi genialoid originar din Ruda Vâlcii şi confraţii săi din Delhi, au făcut multe pentru cunoaşterea şi promovarea internaţională a lui Eminescu şi – în speţă – pentru studierea interferenţelor dintre opera poetului român şi cultura indiană. Astăzi, indoeminescologia este considerată de critici doar un concept129.

 

În domeniul Ştiinţei literaturii, Florentin Smarandache a întemeiat (în literatură şi artă) curentul de avangardă numit paradoxism, pe care l-a teoretizat şi popularizat prin mai multe manifeste scrise în diverse limbi de circulaţie. „Am pornit – spune întemeietorul – de la matematici. Pur şi simplu, am fost frapat: de ce există paradoxuri în matematică? Cea mai exactă ştiinţă, regina ştiinţelor, cum îi spunea Gauss, admite lucruri false şi adevărate în acelaşi timp? Atunci, de ce nu şi literatura? Atunci de ce nu există paradoxuri în literatură, care pare destul de deschisă, destul de maleabilă? Şi eu am încercat să aflu. Totul este posibil ( . . . ). Citiţi, prieteni, paradoxurile noastre de toate zilele, exprimate în propoziţii naive, cotidiene. Contradicţii dure. Antiteze puternice. Expresii figurate interpretate la propriu. Transformări de sens. Comparaţii contrare. Cuvinte întrebuinţate în mai multe sensuri deodată. Repetiţii absurde. Parodii de proverbe”130. Acelaşi teoretician şi creator de excepţie, a întemeiat specii literare noi: "distihul paradoxist", "distihul tautologic", "distihul dual" etc. Şi a scris opere de referinţă în stilul creat de el, în toate genurile literare (liric, epic, dramatic) şi în majoritatea speciilor literare existente. În paralel, a realizat şi experimente literare inedite: de pildă, în drama Patria de animale, nu există niciun dialog, iar în piesa O lume intoarsă pe dos, scenele sunt permutabile, putând da naştere la un miliard de miliarde de piese de teatru distincte! Piesele sale s-au jucat în România (Teatrul "I. D. Sârbu" din Petroşani, Teatrul "Thespis" din Timişoara), Germania (la Karlsruhe), şi Maroc (la Casablanca, unde Patria de animale a obţinut Premiul Special al Juriului Internaţional)131.

 

Reluând tradiţii vechi în această direcţie, în 1969 a luat naştere la Râmnicu-Vâlcea, Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor Vâlceni (AFEV

 

Asociaţia a activat, desigur, sub egida şi cu sprijinul CJCPCT Vâlcea, a cărui arhivă a constituit, de la început, datorită strategiei directorului Centrului, Cabinetul de informare, documentare şi metodică artistică – devenit pe parcurs Cabinetul metodic, iar după 1990 – Banca etnoculturală a Vâlcii – „cea mai autorizată şi mai productivă sursă de cunoaştere a „istoriei” instituţiei şi, în general, a „istoriei” culturii tradiţionale din Vâlcea, în ultimele patru decenii. Iar istoria acestora constituie un capitol din istoria culturală a Vâlcii contemporane132.În concepţia lui Gheorghe Deaconu, managerul Casei Creaţiei Populare, Vâlcea ar fi trebuit să devină, prin această instituţie, unul dintre centrele ştiinţifice şi metodologice de referinţă în ţară, cu valoare modelatoare pe plan naţional în domeniu1133.  

 

Cercetarea istorică. În acest important domeniu al ştiinţelor socio-umane, Vâlcea a avut şi are frumoase tradiţii. Primul istoric în adevăratul sens al cuvântului – Dragoş Petroşanu din Mihăeşti, aparţine, biologic, perioadei moderne, întrucât el a căzut la datorie în primul război mondial, fiind redat recent circuitului ştiinţific de către scriitorul Felix Sima134. Studiile şi cercetările sale dovedesc calităţi superioare de cercetător, apreciate ca atare de istorici renumiţi ai timpului.

 

În perioada de după 1960, s-au afirmat istorici locali ca Tamaş Corneliu, Horia Nestorescu-Bălceşti, Sergiu Purece, Bardaşu Petre, Gheorghe Dumitraşcu, Al. Bălintescu (mai ales în domeniul arhivistic), Veronica Tamaş, Nicolae Bănică-Ologu (coordonator, printre altele, al seriilor noi ale publicaţiilor « Studii vâlcene » – nr. IV-VII şi Buridava – nr. V) ş. a. Primii cinci au realizat, printre altele, o colecţie esenţială pentru studierea istoriei locale: « Documentele Vâlcii », în care au apărut volume de documente (dar şi cu solide studii introductive cuprinzând interpretarea acestora) despre principalele evenimente din istoria neamului (1821, 1848, 1877, 1907, 1914-1918), aşa cum s-au desfăşurat ele în arealul vâlcean. Acţiunea lor a fost continuată de cercetătorii arhivişti Ion Soare, Dumitru Andronie, Dumitru Garoafă, Doina Glăvan, Bogdan Aleca, Ionela Niţu ş. a.

 

Începând cu anul 1962, şi-a început activitatea Filiala Vâlcea a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, « ce grupează cercetători, iubitori ai trecutului, unde se prezintă referate şi comunicate (sic !) privind istoria locală şi se aniversează diferite evenimente …»135.

 

Un rol important în stimularea cercetării istorice, l-a avut “Societatea Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu”, înfiinţată în anul 1972, al cărei principal întemeietor şi suflet a fost cercetătorul istoric Horia Nestorescu-Bălceşti; organizaţia a fost găzduită de Muzeul Memorial cu acelaşi nume, amenajat în conacul părintesc al binecunoscutului revoluţionar de la 1848. Sub egida societăţii (şi cu sprijinul muzeului) au fost organizate mai multe simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice şi s-au editat trei publicaţii periodice: “Studia et acta musei Nicolae Bălcescu”, “Caietele Bălcescu” şi “File vâlcene”, precum şi mai multe culegeri de documente şi studii istorice136.

 

Societatea de Ştiinţe Filologice – Filiala Vâlcea şi-a adus partea ei de contribuţie la promovarea ştiinţelor filologice în zona Vâlcii, la impulsionarea creativităţii filologilor şi lingviştilor. Din comitetul ales la 30 aug. 1984, făceau parte prof. Gheorghe Piţigoi – preşedinte şi prof. Dorina Constantinescu – secretar. Subfiliala din Drăgăşani era condusă de prof. Emil Istocescu, iar cea din Horezu – de prof. Sebastian Georgescu137. Activitatea filialei cuprindea sesiuni de comunicări, simpozioane, dezbateri etc., unele dintre acestea fiind organizate în colaborare cu Societatea « Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu » şi cu Filiala Vâlcea a Arhivelor Statului138. 

 

În vederea stimulării cercetării ştiinţifice şi a valorificării bibliografiei locale, forurile de cultură ale judeţului (în primul rând, Consiliul de Cultură şi Educaţie Socialistă) « au iniţiat o acţiune originală menită a extinde şantierul bibliografic, de la biblioteca judeţeană (aflat în seama a 1-2 oameni) la nivelul fiecărei localităţi, antrenând colaborarea tuturor factorilor educaţionali şi a cercetătorilor locali. Iniţiativa, sub genericul Hronic vâlcean, a generalizat câteva experienţe anterioare, cu sprijinul instituţiilor vâlcene de specialitate: filiala Vâlcea a Arhivelor Statului şi Muzeul judeţean”139, în vederea cunoaşterii şi valorificării moştenirii culturale locale.

 

S-a luat iniţiativa privind cercetarea domeniului culturii, al cărţii şi tipăriturilor, realizându-se o relativ bogată documentare în vederea alcătuirii unei posibile enciclopedii a Vâlcii, cercetare la care „au contribuit îndeosebi istoricii Horia Nestorescu-Bălceşti, regretaţii Petre Bardaşu şi Sergiu Purece, apoi Corneliu Tamaş, Nicolae Bănică-Ologu, Gheorghe Dumitraşcu, Dumitru Andronie, ca şi profesori precum Costea Marinoiu, Ion Soare, bibliotecari ca Petre Petria, preoţi ca regretaţii Gh. N. Cârstoiu-Frunzaru, Emil Nedelescu, Dorin Jacotă şi, în mod deosebit, arhim. Veniamin Micle »140.

 

S-au impus, inclusiv pe plan naţional, volumele colective „File vâlcene”, „Studii vâlcene” (seriile veche – nr. I-VII şi nouă – nr. I-IV (VIII-XI), « Buridava » – seriile veche şi nouă, „Studia et acta Musei N. BĂLCESCU”, „Valori bibliofile” (1980) şi colecţia « Documentele Vâlcii », referitoare la evenimentele din anii 1821, 1848, 1877, 1907, 1916-1918 – în Vâlcea. Au fost, de asemenea, publicate un număr apreciabil de documentare biobibliografice ale unor personalităţi vâlcene, semnate de Petre Petria, Dumitru Mitrana, C. Tamaş, Ioan St. Lazăr ş. a141. Începând cu anul 2002, municipiul Râmnicu-Vâlcea a beneficiat de o Mică enciclopedie în patru volume, datorată cercetătorilor Ion Măldărescu şi Emilian Frâncu. Pentru zeci de localităţi vâlcene (Drăgăşani – D. Bălaşa, I. C. Vasile, Emil Istocescu ş. a.; Brezoi – Gh. Efrem, Horezu şi Ocnele Mari – C. Tamaş, Băile Olăneşti – I. Al. Popescu ; Copăcelu, Cernişoara etc. – Costea Marinoiu, Valea Mare – Ion Vasilescu şi C. Tamaş, Buneşti – Dumitru Păunescu, Boişoara – Petre Popescu şi Valerian Popa, Câineni – Marian Pătraşcu şi N. Daneş, Titeşti – Florea Vlădescu, Runcu – Relu Stoica, Voineasa – Nicolae Moga etc.) au fost alcătuite monografii.

 

Centrul Naţional de Studii Medievale « Antim Ivireanul » (asociaţie fără personalitate juridică) a fost înfiinţat în ziua de 27 septembrie 1999 la Biblioteca Judeţeană « Antim Ivireanul », cu sprijinul (patronajul) Episcopiei Râmnicului şi al autorităţilor locale, în organizarea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti; iniţiatorii principali fiind universitarii Dan Horia Mazilu şi Eugen Negrici; primul dintre aceştia, împreună cu vâlceanul Ioan St. Lazăr, căruia i s-a raliat (din 2006) Ion Soare, s-au străduit, în anii care au urmat, să pună în practică obiectivul principal al centrului: stimularea cercetării în general şi – în special – a culturii şi literaturii medievale. Aceasta s-a realizat în timpul unor tabere de creaţie organizate cu studenţii de la facultăţile de filologie din Bucureşti şi, respectiv, Piteşti (sediul Râmnicu-Vâlcea); în cadrul întâlnirilor, s-au efectuat cercetări pe cărţile vechi şi manuscrisele aflate în mânăstirile Cozia şi Bistriţa, sub îndrumarea de specialitate a lui Dan Horia Mazilu, Ioan St. Lazăr şi Ion Soare. Cele mai bune dintre studiile şi articolele alcătuite în cadrul Centrului, au fost prezentate în sesiuni speciale de comunicări, sau publicate în revista « Lumina lumii ». Centrul a fost cooptat, ca organism special, în cadrul Fundaţiei Culturale «Sfântul Antim Ivireanul», care are personalitate juridică şi îi poate organiza activitatea publică. În cei peste 10 ani de funcţionare, Centrul de Studii Medievale «Antim Ivireanul» a propus peste 50 de studii noi, dedicate vieţii şi operei «Sfântului Antim Ivireanul» şi cam tot atâtea – dedicate culturii medievale şi premoderne româneşti, polarizând în jurul Vâlcii, o seamă de importanţi cercetători ai culturii româneşti vechi.

 

Vastul domeniu al ştiinţei literaturii (critica literară, istoria literaturii, teoria literaturii) este bogat ilustrat prin volume de referinţă semnate de Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Dumitru Bălaşa, Cornel Moraru, Dinu Săraru, Constantin Mateescu, Marian Papahagi, Costea Marinoiu, George Anca ş. a. În ultimii ani, s-au afirmat Petru Pistol, arhim. Veniamin Micle, Emil Istocescu, Florentin Smarandache, N. Bănică-Ologu, Ioan St. Lazăr, Ion Predescu, Ion Soare, Mihai Sporiş, Constantin Deaconu, Gheorghe Deaconu. Începe să se afirme cu strălucire o generaţie tânără de critici, istorici literari şi eseişti: Ilorian Păunoiu, Constantin Mihai, Nicolae Mihai, Alina Nicola Veţeleanu ş. a.

 

Sociologia (politică) românească a fost îmbogăţită recent cu o consistentă lucrare – Structura ficţiunilor comunitare (2007) reprezentând teza de doctorat a râmniceanului Răzvan Enache, iar în filosofie – tânărul Andrei Carpeneanu, care a susţinut un strălucit doctorat în domeniu, a publicat volumele: Realism, raţionalitate, relativism (2004); Evoluţie şi proces în filosofiile bergsoniană şi whiteheadiană (2006, teza de doctorat) şi Understanding Journalism, Mediating the Message and the Power of News (New York, 2009), în paralel cu o serie de studii şi articole în publicaţii de prestigiu, internaţionale şi româneşti.

 

În cercetarea din domeniul teologiei, s-au impus realizările pr. Dumitru Bălaşa, pr. Gh. Petre-Govora şi îndeosebi cele ale arhim. Veniamin Micle, precum şi volumele de autor semnate de ierarhii locului, P. S. Gherasim şi P. S. Irineu, în prezent – mitropolit al Olteniei.

 

Au apărut o serie de monografii ale unor instituţii, semnate de cercetători precum C. Tamaş, Gh. Deaconu, I. Soare, Costea Marinoiu, Elena Simeanu, pr. C. Cîrstea şi Doru Căpătaru etc.  Numeroase studii şi articole ale vâlcenilor, pe teme din cele mai variate domenii, au fost semnate în reviste internaţionale, centrale ori în revistele locului: „Renaşterea”, « Studii vâlcene », « Buridava », „Lumina lumii”, „Povestea vorbei”, « Forum-V » ş. a. Nu vom amănunţi acest aspect, fiindcă despre publicistica autorilor vâlceni s-ar putea scrie volume întregi!

 

Note bibliografice

125. DGLR, A-B, pag. 432.

126. Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Ed. Politică, 1978, pag. 209.

127. www.ad-astra.ro/whoswho

128. George Anca, Bibliosofia, Semănătorul – Editură online, Febr. 2009, pag. 98.

129. Vezi, de pildă, Andrei Nestorescu: Anca George, în DGLR, A-B, pag. 159.

130. Ion Soare, Un scriitor al paradoxurilor – Florentin Smarandache, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Almarom, 1994,

pag. 32-33.

131. florentin-smarandache-paradoxismul, în http://luceafarul-romanesc. com/idei/arhiva-de-idei-literare-ignorate

132. Patrimoniul documentar, pag. 15.

133. Ibidem, pag. 21.

134. Vezi: Dragoş P. Petroşanu, Sfântul Grigorie Decapolitul din Mânăstirea Bistriţa Vâlcea şi alte studii din istorie, antologie alcătuită şi îngrijită de Felix Sima, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Offsetcolor, 2007.

135. C. Tamaş, Istoria Râmnicului, pag. 247.

136. Constantin Poenaru, Trecut şi prezent în cultura vâlceană, în: www.globalart fusion, 6.03.2009, pag. 1.

137. “Buletinul Societăţii pe anul 1984”, redactor-şef – Ion Hangiu, Bucureşti, 1984, pag. 145.

138. Ibidem, pag. 131.

139. Ioan St. Lazăr, Hronic vâlcean. File din bibliografia locală, în „Studii vâlcene”, IV, Bălceşti pe Topolog, 1980, pag. 176.

140. I. St. Lazăr, Vâlcea al fresco, pag. 59.

141. Ibidem.

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag.441-444). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”  

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *