Categorii

Vocabularul vâlcean: numele proprii, nume de locuri

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

 a. Toponime provenite de la nume de persoane. Această categorie de nume este cea mai numeroasă, dovedind o populare timpurie a teritoriului vâlcean – veche vatră de vieţuire românească, pe primul loc situându-se toponimele formate cu ajutorul sufixului – eşti/ -ăşti (aşa zisele „nume de grup”): Aldeşti (<Aldea), Amărăşti (<Amaru), Andreeşti (<Andrei), Armăşeşti (<Armaşu), Aureşti (<Aur-u), Avrămeşti (<Avram), Băbueşti (<Babu), Bălceşti (<Balc), Băneşti (<Banu), Bănţeşti (<Banţu), Beneşti (<Benea), Berbeşti (trecut prin forma Bărbeşti) (<Barbu), Bărbăteşti (<Bărbat), Bereşti (<Bera/Berea), Berislăveşti (<Berislav),Bârzeşti (<Bârzu), Bârseşti (<Bârsu), Bodeşti (<Bodea), Bogdăneşti (<Bogdan), Bratoveşti (trecut prin forma Brativoeşti, atestată documentar) (<Brativoi-e),Bumbueşti (<Bumbu), Buneşti (<Bunea), Burdăleşti (<Burdală), Boroşeşti (<Boroş), Carcadia (<Carcadieşti), Călimăneşti (<Căliman),Călineşti (<Călin), Căzăneşti (<Cazan), Cermegeşti (<Cermegea), Cherăşti (<Chera), Chirculeşti (<Chircul), Chiriceşti (<Chirică), Cioponeşti (<Cioponea), Ciorăşti (<Cioară), Ciorteşti (<Ciortea), Ciuteşti (<Ciutu/Ciutea), Cârstăneşti (trecut prin forma Cârstieneşti (<Cârstian), Colteşti (<Coltea), Dăngeşti (<Danga), Dăieşti (<Daia), Fârtăţeşti (<Fârtat), Făureşti (<Faur), Frânceşti (<Frâncu), Găineşti (<Găină), Giuleşti (<Giulea), Gibeşti (<Gibă), Goruneşti (<Gorun), Izbăşeşti (<Izbaşa), Mereşeşti (<Mereş), Mogoşeşti (<Mogoş), Neghineşti (<Neghină), Mologeşti (<Mologa), Păuşeşti (<Păuş), Popeşti (<Popa), Preoteşti (<Preotu), Rădăcineşti (<Rădăcină), Râmeşti (<Râmă), Râpăneşti (<Râpan), Răţăleşti (<Răţală <Raţă+suf.-ală), Portăreşti (<Portaru), Roieşti (<Rouă), Rotăreşti (<Rotaru), Slăviteşti (<Slăvitu), Rusăneşti (trecut prin formele Ruseneşti – Rusineşti (<Rusin) , Străchineşti (<Strachină),Telecheşti (<Telechi), Vătăşeşti (<Vătaşu, variantă pentru Vătafu, nume existent, de asemenea, ţn zonă), Vulpuieşti (prin forma Vulpoieşti) (<Vulpoiu)9 etc.

O subcategorie încă mai interesantă a toponimelor de origine antroponimică, o constituie cele formate cu ajutorul sufixului –eni (u varianta –ani), întrucât, cel mai adesea, acestea desemnează originea, respectiv locul de provenienţă (de multe ori, o altă localitate) a unui grup sau a unei persoane al cărui (cărei) nume îl poartă o localitate10. Chiar dacă nu deţinem întotdeauna mărturii documentare în acest sens, constatăm că majoritatea localităţilor cu care poate fi pusă în legătură o serie de toponime din Vâlcea, se află în Transilvania11 fenomenul se explică, istoriceşte, prin emigrările – din motive sociale – ale românilor din această veche provincie românească, în provinciile româneşti de la sud de Carpaţi. Iată câteva exemple: Băbeni (< nume de grup, provenit de la Băbeanu<Baba), Blejani (prin forma intermediară Blăjani) < Bujoreni (n. gr. Bujoreanu<Bujor), Perişani < Perişanu < Periş, Vaideeni ş. a.

O discuţie specială comportă denumirea satului Vaideeni, care în primul document în care apare menţionat, figurează sub forma Vaideeişi şi-ar trage „numele de la nefericirea foştilor proprietari, cărora li s-au luat proprietăţile de îcătreş egumenii monastirii Bistriţa” 12. Există o parte de adevăr în această etimologie datorată lui Alessandrescu – autorul primului Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, dar ea nu explică şi problema adevăratei origini a acestei comune tipic ardeleneşti, ai cărei locuitori şi-au păstrate nealterate, de sute de ani, portul, graiul, obiceiurile etc.; în realitate, nefericirea lor a fost mult mai complexă şi mai veche şi s-a datorat oprimării de care strămoşii lor au avut parte sub stăpânirea ungurilor din Transilvania, determinându-i să emigreze peste munţi. Într-o situaţie asemănătoare se află şi toponimul Câineni, explicat de majoritatea toponimiştilor prin numele de persoană Câine, sau prin apelativul câini, pus în legătură cu una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor: păstoritul. În unele documente, însă, localitatea apare cu grafiile Căineni sau chiar Căiăneni, ceea ce ne-a sugerat căutarea originii acestui enigmatic toponim, în comuna Căianul din judeţul Cluj, mai ales când în arhiva acestei comune am descoperit relativ multe nume de familie, identice cu cele din Câineni. Ni se pare, deci, logic şi normal, să considerăm că şi localitatea Câineni va fi fost înfiinţată tot de emigranţi români ardeleni

Concluzia care se impune cu puterea evidenţei, în aceste cazuri, este una singură: teritoriul judeţului Vâlcea a constituit, printre altele, vatra ospitalieră care i-a primit, de-a lungul timpului, pe toţi românii asupriţi de o stăpânire străină; toponimele menţionate, adevărate mărturii lingvistice, sunt dovezi elocvente în acest sens.

O serie de toponime provine tot de la antroponime, cu diferite alte forme de plural:

(ar)i: Băjenari (< Băjenaru), Mădulari (< Mădularu

(e)i: Bulagei (< Bulagea), Ciocâltei (< Ciocâltea), Stupărei (< Stupărelu < Stuparu) etc.

i, adăugat direct la forma de singular a numelui de persoană: Bondoci, Căligi, Ciucheţi, Greci, Pojogi, Romani, Sârbi etc;

– pluralul articulat cu – le: Barcanele, Budele, Iacovele.

În denumirea comunei Glăvile, întâlnim, de fapt, un plural dublu, căci la originea acestui topic nu stă Glavă (pl. art. Glăvi-le): forma corectă este Glăvi, pluralul numelui Glăvu, întâlnit în zonă.

Alte toponime sunt exprimate prin forme neschimbate de nume de persoană la numărul singular, articulate sau nu, fie masculine (Arnota, Balaciu, Balota, Bârsoiu, Blănoiu, Bocşa, Bonciu, Bratia, Bercioiu, Buda, Buila – muntele – , Butanu, Contea, Copăcel, Cosota, Cucoi-u, Dianu, Dobricea, Dobruşa, Drăganu, Drăgioiu, Fedeleşoi-u, Galicea, Ghioroiu, Ginerica, Goranu, Igoiu, Ilaci, Jiblea, Laloşu, Mărcuşu, Măciuca, Măzăraru, Olanu, Oveselu (< Ovesea+suf. –el ), Stanomir, Tetoiu, Ţeica, Urzica, Veţel, Vâlcea (denumirea judeţului; numele de familie Vâlcea este, şi în prezent, destul de răspândit în zonă)), Zgubea etc.), fie feminine: Aricioaia, Arsanca, Balomireasa, Băluţoaia, Buleta (< Bulete, n. fam. existent în zonă), Călina, Comanca, Geamăna, Guguianca, Guşoianca, Hotărasa, Hotăroaia, Lupoaia, Malaia, prin forma intermediară Măloaia (< Malu, n. masc. întâlnit în documente), Marcea, Măneasa (< Manea ), Modoia (formă contrasă de la Modoaia < Modu, n. masc.), Mosoroasa (< Mosor, n. masc.), Negraia (< Negroaia < Negru, n. masc.), Olteanca, Păscoaia, Păuşa (< Păuş), Procopoaia, Robaia – formă contrasă de la Roboaia (< Robu), Tighina, Şirineasa (< Şirinu), Ursoaia, Voiculeasa, Voineasa (care, la rândul ei, a dat pe Voineşiţa) ş. a.

b. Toponime geomorfologice. Formele de relief, pozitive şi negative, ale judeţului (v. capitolul CADRUL NATURAL) se oglindesc în numeroase toponime vâlcene, care denumesc în mod expresiv diverse aspecte ţinând de geografia zonei: felul solului – Afânata, culoarea acestuia – Cernelele, aspectul apei curgătoare – Bistriţa (cuvânt de origine slavă, traductibil prin „Râul repede”, Repedea), Braviţa (prin forma intermediară Boraviţa) – sinonim de aceeaşi origine, al lui „pinet, loc cu pini”; Capul Dealului, Căciulata13 – “vârf acoperit cu negură, eventual cu vegetaţie, care evocă imaginea unui om cu căciulă”6Cerna – apă „neagră, întunecată”, după unii cercetători ar continua pe Dierna/Tsierna, vechi cuvânt traco-dacic având sensul de „defileu, prăpastie” 14, Ciungetu (derivat de la „ciung”, cu sensul de „butuc, trunchi rupt la vârf”), Coasta, Coasta Cerbului, Coasta Mare, Crângu, Curăturile („loc defrişat pentru păşune sau culturi agricole”), Dealul Mare, Dealul Scheiului, Dealul Glămeia (glămeie – „dâlmă mare, înălţime, deal”), Dealul Malului, Feţeni (< „faţă”, antonim al lui „dos”, vorbind despre aşezarea unui sat din punct de vedere al poziţiei în raport cu lumina soarelui), Glodu – „numit astfel după felul pământului său cel gloduros”15, Golotreni – care „ar putea fi derivat de la Gura Lotrului16, Govora (localitate şi mănăstire) – de la un cuvânt de origine slavă, govor („vorbă, susur, murmur, zgomot”), cu referire la râul cu acelaşi nume; Runcu (< runc – „curătură, loc defrişat”), Gruiu (<grui – „vârf de deal, colină, movilă”), Gura Suhaşului (Suhaşul fiind un râu care apare documentar sub diferite forme: Săuaş, Suaş, Seoş etc.), Gurguiata (< gurgui – „vărf de deal, ridicătură”), Izvoru, Izvoru Rece, (Schitul) Jgheabul (pronunţat şi Zgheabul) (< jgheab – „crestătură, adâncitură, scobitură în teren”), Malul Vârtop (< vârtop – „adâncitură, râpă”), Măgura (< măgură – „deal mare. Izolat, de formă conică”), de la care s-au format Măgureni şi Mângureni; Ocnele Mari (fost Ocna sau Ocna cea Mare) (< ocnă – „salină”), Ocniţa (< ocniţă – Ocna cea mică”), (Schitul) Ostrov (< ostrov – „insulă”; de aici, Ostroveni – cartier în sudul municipiului Râmnicu-Vâlcea, denumit astfel de la o a doua insulă de pe Olt, aflată cândva în dreptul comunei Goranu, şi sat în Galicea, aflat lângă o a treia insulă de pe râul menţionat), Otăsău, cu varianta documentară Otesău (< otes – cuvânt slav cu sensul de „laz, curătură, loc defrişat”); Priba (sat aparţinând de municipiul Râmnicu-Vâlcea) are la origine, ca şi Priboi,  un cuvânt slav însemnând „deal noroios” sau „loc unde stânca muntelui dă de-a dreptul în apa râului”; Pădureţu, Pesceana (<v. sl. peşteana – „nisipoasa, loc cu nisip”), Pietrarii de Sus, Pietreni, Pietrişu, Pietroasa, Piscu Pietrii, Pîrâienii de Jos, Pârâienii de Mijloc, Pârâienii de Sus, Poieni, Poiana, Priporu, Râureni, Ruget, Scărişoara (cu sensul de „teren în trepte”), Slătioara şi Slătioarele, printr-o formă intermediară ce va fi fost Slătinioară (< slatină – „izvor de apă sărată”), Streminoasa (< stremină/ stârmină – „deal stâncos”), Suseni – „cei de sus, dinspre nord”; Trundin (< trând – „un fel de piatră, din care se fabrică var”), Valea Lungă, Valea Râului etc.

O discuţie specială merită hidronimele Latoriţa, Lotru şi Luncavăţ;toate trei au acelaşi înţeles: „hoţ, şiret, zglobiu”, primul dintre ele fiind de origine maghiară (< lator), iar celelalte două – de provenienţă slavă.

c. Toponime istorice. Un număr apreciabil de toponime din judeţ, păstrează în mod direct şi sigur amintirea unor evenimente istorice petrecute în zonă, denumesc ocupaţii ale locuitorilor, relevă aspecte economice şi sociale: Băiaşa-Băiaşu-Boişoara (acesta din urmă, atestat în multe documente sub numele de Băişoara, adică „baia cea mică”)17, denumiri provenind de la „băiaş/băieş” – lucrător într-o baie („mină” – de aur sau de alte minereuri) sau într-o băişoară („baie de dimensiuni reduse”), din care vor fi fost destule în Loviştea şi în alte părţi ale judeţului, dat fiind că aurul se extrăgea din apa râurilor, sub formă de fluturaşi; înrudit cu cel de mai sus este toponimul Ruda (sat în com. Budeşti) < rudă – „minereu”; Bivolari (Castrul de la –) < bivolari – persoană care păzeau turme de bivoli (eventual, aparţinând M-rii Cozia); Băjenari – oameni fugiţi („băjeniţi”), poate tot din Transilvania, din cauza vicisitudinilor istoriei. Capela (deal, azi parc natural al municipiului Râmnicu-Vâlcea şi, totodată, una din emblemele oraşului („Oraşul de la poalele Capelei”); la sfărşitul secolului al XIX-lea, se mai vedeau, încă, pe acest deal, „ruinele unei vechi capele catolice” (Ales., Dicţ., p.65). Cetăţeaua şi Cetăţuia – sunt denumiri geografice derivate de la „cetate”, ca şi Grădiştea (< v. sl. gradişte însemnând cetate), ele conservând, evident, amintirea existenţei unor asemenea fortăreţe; Ciocănari < ciocănar – „tăietor de sare la ocnă” (Ocnele MariCremenari < cremenar – „cel ce scoate şi prelucrează cremenea din pământ”18 (Iordan, Top, p. 225); Dezrobiţi – cu referire la foştii ţigani mănăstireşti din comună, declaraţi oameni liberi, ca efect al legilor de la jumătatea secolului al XIX-lea şi al reformei lui Cuza; Linia, Linia pe Vale şi Linia Hanului amintesc de o altă reformă a „domnitorului Unirii” – alinierea aşezărilor, ceea ce a constituit, la noi, prima iniţiativă privind sistematizarea localităţilor; (Păuşeşti-) Măglaşi < măglaş – „muncitor care transportă magle – bolovani de sare din ocnă”; Nicolae Bălcescu: aici se află conacul Bălceştilor (azi – Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”), în care a trăit, în anumite perioade, marele istoric şi revoluţionar de la 1848; Râmnic (denominaţia mai veche a Râmnicului-Vâlcea) provine de la un nume comun – „râmnic”(azi dispărut din limba localnicilor, dar păstrat în Moldova), cu sensul „eleşteu, iaz, lac cu peşte”, şi păstrează amintirea unui fost lac cu peşte (menţionat de documentele istorice) pe care episcopia Râmnicului îl avea în locul de vărsare în Olt a râului Olăneşti (denumit – până pe la jumătatea secolului XX – Râmnic!); Schitu (sat din comuna Nicolae Bălcescu, a cărui denumire grăieşte de la sine); Târgu (Gânguleşti) < târg, bâlci; (Băbeni-) Ungureni – sat care şi-a căpătat denumirea de la românii emigraţi aici din Ardeal, ungurenii („de la unguri”; mai exact, de unde locuiau şi aceştia) etc.

4. Toponime botanice. O parte a denumirilor geografice din judeţ se referă la diferite plante care cresc aici: Alunu, Aninoasa (sat şi râuri) < „vale cu anini”, Brădişor, Dealul Lăunele (lăune – denumirea unei plante), Ceretu – „loc cu ceri” (cer: „o specie de stejar”), Frasina (Roeşti) , Frăsinet-Frăsinei (Mânăstirea -) < frasin (copac frecvent în zonă); Groşi < gros – „butuc, buştean”; Teiu, Teiul, Teiuş, Tisa,Topolog (< topolov, cuvânt slav traductibil prin „cu plopi, de plopi, al plopului”), Ulmetu, Ulmeţel, (Valea) Viei, Viişoara, Zmeurăt etc.

Însăşi denumirea Cozia(purtată de un masiv muntos şi de o mănăstire – vestita ctitorie a lui Mircea) a fost pusă, de unii cercetători, în legătură cu un cuvânt peceneago-cuman, koz – „nucă”, ţinându-se cont de două realităţi: mulţimea de nuci (pomi) care a existat şi există şi astăzi în preajma mănăstirii, şi faptul că în câteva documente vechi, Mânăstirea este menţionată sub numele Nucet.

5. Toponime zoologice: Barza (eventual, printr-un nume-poreclă: Barză), Căţetu< caţă (denumirea unei păsări), Corbi, Cuci, Cocoru, Coasta Cerbului, Horezu (mai demult, Hurezi)< huhurezi – numele unei păsări de noapte; Şuta < şută< ciută – „căprioară” etc. Cei mai mulţi dintre lingviştii care au analizat toponimul Cozia, consideră că acesta provine de la un cuvânt slav, koza – „capră”: Kozia gora – „muntele caprelor/ al caprei” (negre, desigur!).

În ceea ce priveşte originea numelui purtat de judeţul Vâlcea, în legătură cu care au fost emise mai multe teorii, amintim că una dintre acestea îl punea în legătură cu apelativul slav vlăk, însemnând „lup”, încercându-se să se acrediteze ideea că ar fi vorba de „ţinutul lupilor”.În realitate, este vorba de un derivat de la numeleVâlcu, prin trecerea lui c la č (ca şi în cazul altor denumiri de judeţe: Tulea <Tulcea, Vranea<Vrancea). De altfel, numele de familie Vâlceaeste şi azi destul de răspândit în Oltenia. În sprijinul acestei etimologii, sunt şi formele sub care apare judeţul în primele documente slavo-române: sudstvo vlăce, vlicesko sudstvo, ambele sintagme traducându-se prin „judeţul Vâlcea”.

În cadrul acestui important areal geografico-lingvistic, în partea de nord a judeţului se constată o zonă de tranziţie spre graiurile transcarpatice din Transilvania centrală (folosirea participiului contras văzt/văst, utilizarea frecventă şi cu multiple valori a interjecţiei ia! etc.) – o dovadă fundamentală, de ordin lingvistic, că munţii noştri n-au constituit niciodată un hotar sau bariere greu de trecut pentru locuitorii dintr-o parte sau alta a lor. Datorită aşezării sale geografice – poziţie mai avansată spre nord şi o trecătoare de rezonanţă şi importanţă istorice spre Transilvania (la Câineni, fosta Vamă de la Genune) -, interferenţele economice, culturale, artistice şi lingvistice ale locuitorilor Vâlcii, în special ale celor din nordul judeţului, cu această veche provincie românească, au fost şi sunt mai puternice şi mai diverse, comparativ cu alte judeţe „subcarpatice” din Oltenia şi Muntenia. Pe de altă parte, în cele 19 comune din stânga Oltului se constată interferenţe „argeşene” semnificative, mai ales că, din punct de vedere administrativ, ele au aparţinut cândva judeţului Argeş19. În plan lingvistic, aceste interacţiuni se reflectă – în proporţii diferite – în toate compartimentele limbii.

 

Note bibliografice

8. Cea mai cunoscută este Dicţionar toponimic al României. Oltenia (DTRO), sub coordonarea lui Gheorghe Bolocan: vol. 1, lit. A-B, 1993; vol. 2, C-D, 1995; vol. 3, E-Î, 2002; vol. 4, J-Z, 2004 – apărute la Editura Universitaria din Craiova.

9. După I. Soare, Consideraţii etimologice privind toponimia majoră a judeţului Vâlcea, în „Studii vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, VII/1985, pag. 180 şi urm.

           10. V. teoria eroului eponim (cel care dă numele unei aşezări), la H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I, Bucureşti, 1958, pag. 54 şi urm.

11. Vezi Indicatorul alfabetic al localităţilor din R PR, Bucureşti, 1954.

12. C. Alessandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, Bucureşti, 1893, pag. 458.

13. Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1962, pag. 121-122.

14. I. I. Rusu, Etnogeneza românilor, Bucureşti, 1981, pag. 307.

15. C. Alessandrescu, Op. cit., pag. 172.

16. Iorgu Iordan, Op. cit., pag. 408.

17. I. Soare, Op. cit., pag. 186.

18. Iorgu Iordan, Op. cit., pag. 225.

19. Despre unele din aceste influenţe este vorba şi în capitolele privind istoria, economia şi cultura judeţului.

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag.668-672). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”  

 

Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete