Valorificarea creației populare vâlcene

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

Domeniul istoriei cul­turii populare vâlcene nu este bine cunoscut, necesită studii documentate şi cuprinzătoare pentru fiecare etapă, precum şi perspective de sinteză core­lând elementele etnografice şi folclorice între ele şi pe ele în conexiunea cu e­le­mente de curte feudală, aulice, cărturăreşti, orăşeneşti ş.a., care – în vi­zi­unea etnologică actuală – constituie contextul devenirii culturii/ a creaţiei populare, fără de care profilul acesteia (cu fluctuaţii istorice inerente) nu   s-ar fi configurat. În acest context, se concretizează funcţionalităţi social-culturale şi structuri de forme şi decoraţiuni corespunzătoare unei dinamici a mentalităţilor, care se „încifrează” în fiecare obiect etnografic şi text folcloric ca acte de comuni­care, compunând împreună sistemul culturii populare şi asigurându-i dina­mica procesuală, caracterul „viu” în istorie. Cel mai recent exemplu în acest sens, expoziţia Monahism şi artă, cuprinzând lucrări de artă religioasă realizate de către călugări şi călugăriţe din Vâlcea (care, desigur, nu sunt membri ai UAP), vădeşte, în diferitele meşteşuguri (ţesut la război vertical, sculpturi şi crestături în lemn, pictură de icoane ş.a.), filoanele tehnicii tradiţionale medievale şi perpetuează dublul circuit – „de jos în sus” şi „de sus în jos” – între arta ţărănească şi arta aulică; el reliefează un aspect de viaţă materială şi spirituală şi de creativitate artistică ignorat în perioada atee, dar care luminează inedit o parte din realitatea istorică tradiţională, azi resuscitată şi vie.

 

Şi din acest recent exemplu, ca şi din altele, tradiţionale ori contemporane, comune ori „de vârf” (între acestea din urmă, în arhitectură – foişorul, culele de la Măldăreşti, dar şi multe alte realizări, intrate în patrimoniul material al judeţului 49: în ceramică – centrele Horezu (deopotrivă cu stilul Vicşoreanu 50), apoi Vlădeşti, în folclor, ca patrimoniu imaterial – colindele Loviştei, oraţia de nuntă sau „Doina Oltului”), se desprinde ideea că adevărata cunoaştere, conservare şi valorificare a culturii/ şi creaţiei populare rezidă în dobândirea capacităţii de a realiza, pentru fiecare obiect etnografic ori text folcloric, ca acte de comunicare, o percepţie / o „lectură” plurală şi deschisădiagnoza, ca şi prognoza fenomenului creaţiei locale. În acest sens, cultura şi creaţia populară din Vâlcea constituie unul dintre cele mai vechi, bogate, diversificate şi semnificative „eşantioane” pentru trecutul, actualitatea şi viitorul culturii/ şi creaţiei populare româneşti.

 

Valorificarea creaţiei populare (vâlcene) nu poate fi doar o acţiune de marketing (sau, fapt grav, cumpărarea obiectelor muzeale din lada de zestre şi apoi desfacerea lor la preţ mai mare în consignaţii). Valorificarea creaţiei populare trebuie să fie un întreg proces care să cuprindă: întreţinerea unui climat de preţuire a creaţiei artistice populare, stimularea meşterilor populari pentru creaţia nouă în spiritul autenticităţii tradiţionale, sprijinirea lor pentru procurarea materialelor necesare şi îmbunătăţirea tehnicilor de producţie, consilierea lor pentru păstrarea şi înnoirea specificului local (vezi „stilul Vicşoreanu”), asistarea lor în forme de asociere profesională, configurarea cadrului cultural-economic şi turistic pentru desfacerea eficientă a produselor. La asemenea secvenţe procesuale, văzute pragmatic şi programatic – nu numai pentru meşterii populari, ci şi pentru interpreţii de folclor – se referă capitolul final din volumul Arta populară din Vâlcea, ele au fost permanent în grija instituţiei judeţene a Creaţiei Populare, iniţiatoare a festiva­lurilor folclorice Cântecele Oltului (Călimăneşti), Învârtita dorului (Vaideeni), Brâul de aur (Bărbăteşti), a concursurilor de creaţie populară Cocoşul de Hurez (Horezu), Hora Costumelor (Pietrari) realizate cu concursul factorilor locali şi care şi-au dovedit viabilitatea timp de aproape 40 de ani. Ele au dovedit, totodată, faptul că secvenţele/fazele menţionate antrenează şi trebuie să antreneze interesele conjuncte ale factorilor culturali şi ale celor economici. Un exemplu recent şi de notorietate este şi festivalul Eco-Etno-Film iniţiat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani” (condusă de scriitorul vâlcean Dinu Săraru) şi realizat cu concursul factorilor judeţeni şi consiliului popular al comunei Slătioara.

 

O experienţă contemporană de excepţie în ceea ce priveşte cunoaşterea şi valorificarea culturii tradiţionale vâlcene, realizată în intervalul ultimilor 40 de ani, de către o instituţie judeţeană specializată, „Casa creaţiei populare” (care şi-a schimbat de mai multe ori denumirea), se regăseşte sintetizată informativ în volumul semnat de către prof. dr. Gheorghe Deaconu (care i-a fost acesteia director timp de peste 30 de ani), Patrimoniul documentar al culturii vâlcene, 1968-2008 (Râmnicu-Vâlcea, Editura „Patrimoniu”, 2008, 235 pag.); din nefericire, această lucrare, apărută în acelaşi timp cu finalizarea capitolului de faţă, n-a mai putut fi utilizată aici, decât sumar. Neputând intra în detalii, ne limităm la a menţiona (cu scuze pentru inerentele omisiuni) numele rapsozilor şi meşterilor populari, al interpreţilor vâlceni de valoare, al ansamblurilor folclorice şi al festivalurilor de profil organizate în Vâlcea, care au proiectat – pentru prima dată după expoziţia regală din 1906 – creaţia populară vâlceană la scară naţională şi internaţională. Aşadar, ca:

 

rapsozi populari (ale căror texte culese se află în arhiva instituţiei): Marin Bădârcea, Gheorghe Bobei, Achim Cenuşă, Ana Chirculescu, Dumitru Dobre, Vasile Dogăroiu, Alexandru Dulcă, Petre Gh. Fău, Maria Gh. Fâşcă, Vasile Gaică, Gheorghe I. Găinuşă, Gheorghe Gunie, Floarea Hirizan, Constantin Manea – „Galangea”, Ion Luca Mărşologu, Tică Menchiu, Trică Mureanu, Dumitru Niculicea, Maria Obornic, Ciucă Olaru, Ion (Onică) Patache, Pătru Petreasca, Mihai Preda, Ion Ruhat, Dumitru Rugea, Gheorghe Stanciu, Ion Solomon, Gheorghe Strâmbeanu-„Mogodeanu”, Constantin Ştefănescu, Dumitru Vartolomei Tărtăreanu, Maria Timiş, Vartolomei Todeci, Florea Haralambie, Tudor Haralambie, Gheorghe Văcăruş – „Chiprian”, Gheorghe Vinereanu, Gheorghe I. Zamfir, Elena Zamfirescu ş.a.

 

interpreţi de valoare: Constantin Ceauşu, Dalila Cernătescu, Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Filofteia Lăcătuşu, Nineta Popa, precum şi Daniel Buznea şi Traian Ciuculescu, Gheorghe Iordache, Ion Lupu, Marian Lupu, Dumitru Miuţă, Dumitru Margine, Alin Pavelescu, Gigi Voinic, la care se adaugă soliştii vocali şi instrumentişti ai orchestrei de muzică populară „Vâlceanca”, devenită, după 1990, orchestra „Rapsodia vâlceană” şi grupul vocal „Rapsozii Oltului” (iniţiator şi conducător: prof. dr. Gheorghe Deaconu

 

meşteri populari (membri – cei mai mulţi – ai Asociaţiei Creatorilor Populari Vâlceni, înfiinţată în 1974): Constantin Antonie, Constantin Arniceru, Ana Avrămescu, Constantin Badi, Elena Banu, Constantin Bănacu, Pavel Băncescu, Ion şi Mihai Bâscu, Nicolae Bem, Constantin Bogorodea, Constantin Buclescu, Ion Buclescu, Toader Buznea, Alexandrina Constantinescu, Achim Cosmulete, Ileana Crăcană, Veronica Croitoru, Ioana Dabu, Anica David, Elena Dinculescu, Dumitru Dumitrescu, Ion (Jean) Dumitrescu, Vasile Ene, Maria Foltea, Paraschiva Geană, Elena Grigoroiu, Sorin Giubega, Petre Iacovoiu, Gheorghe Iorga, Gheorghe Magher, Constantin Manoli, Eugenia Marinoiu, Gheorghiţa Măleanu, Dumitru şi Ioana Mischiu, Anghel Moisescu, Ovidiu Mitroi, Constantin Negoescu, Maria Nicolaescu, Stelian şi Aurelia Ogrezeanu, Victor Ogrezeanu, Vasile Olaru, Ion Paloş, Elena Paraschivoiu, Eugen şi Violeta Pătru, Ion Popa, Georgeta Preda, Eugenia Predescu, Ion Rachieru, Olimpia Radu, Nicolae şi Nicuşor Rugea, Elena Stănciucu, Dumitru Şchiopu, Constanţa Şoşoacă, Dumitru Vartolomei Tărtăreanu, Zenovia Tâlciu, Eugenia Tiţa, Elena Vasilescu, Silvia Veţeleanu, Victor şi Eufrosina Vicşoreanu, Constantin Vicşoreanu, Dumitru Zamfira şi mulţi alţii.

 

ansambluri folclorice: Doina Oltului – Călimăneşti (turnee în: Bulgaria, Iugoslavia, Italia), Strugurelul – Drăgăşani (turnee în: Turcia, Danemarca, Germania), Dor – Băbeni (turnee în Italia), Brăduleţul – Horezu (turnee în: Polonia – Marele Premiu al Festivalului de la Zakopane; Franţa), cele din localităţile Boişoara, Costeşti, Ioneşti, Malaia, Mihăeşti, Orleşti, Pesceana, Racoviţa, Stoeneşti, Tomşani ş.a., precum şi grupul folcloric Rapsozii Oltului – Rm. Vâlcea.

 

festivaluri folclorice: Brâul de aur (profil judeţean) – Bărbăteşti, Cântecele Oltului (profil interjudeţean) – Călimăneşti, Rm. Vâlcea, Festivalul folclorului loviştean (itinerant), Învârtita dorului (profil interjudeţean) – Vaideeni, Viers de fluier ciobănesc (devenit La izvorul fermecat) – Băbeni (profil interjudeţean) ş.a.; se menţionează şi Pridvor vâlcean (promovare a creaţiei populare vâlcene în Capitală).

 

târguri de artă populară: Cocoşul de Hurez (profil naţional) – Horezu, Hora costumelor (profil zonal) – Pietrari, Mâini de aur – Râmnicu-Vâlcea, Ziua olarului – Lungeşti şi Târgul meşterilor populari Lada de zestre (profil naţional) – Râmnicu-Vâlcea. Demnă de menţionat este constituirea, încă din anul 1973, la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, cu creaţii de la fiecare ediţie a târgului „Cocoşul de Hurez”, a unei colecţii naţionale, respectiv Galeria de ceramică şi artă populară contemporană.

 

Înfiinţată în anii '90, Academia Artelor Tradiţionale, de pe lângă Muzeul „Astra” din Sibiu, a primit în rândurile sale o parte dintre cei mai de seamă meşteri populari în genuri artistice importante precum: ceramica – Victor Vicşoreanu şi Dumitru MischiuGheorghiţa Măleanu, Elena Paraschivoiu, Olimpia RaduPaul Băncescu.

Toate acestea dovedesc că instituţia „Creaţiei Populare” de la Vâlcea, înfiinţată în 1968 – respectiv, în perioada posterioară ingerinţelor ideologice proletcultiste în creaţia rapsozilor şi meşterilor populari – a fost, dimpotrivă, o instituţie care a respectat, a apărat şi promovat autenticitatea acestora, valorile lor, a stimulat reînvierea obiceiurilor tradiţionale (vezi, colindatul în Ţara Loviştei, „alegerea de june” la Muereasca, fedeleşul ş.a.), a organizat – în limitele permisive ale epocii şi cu aportul factorilor locali – acţiunea de valorificare a creaţiei populare vâlcene la scară naţională (în expoziţii şi festivaluri-concurs) şi internaţională (prin ansambluri folclorice şi meşteri locali), a constelat în jurul ei toate personalităţile artistice ca şi animatorii culturali din mediul popular. Considerându-se continuatoare a spiritului ştiinţific interdisciplinar de cercetare şi acţiune al Şcolii sociologice de la Bucureşti, asigurându-şi îndrumarea de excepţie din partea unuia din ultimii reprezentanţi ai acesteia, prof. univ. dr. Mihai Pop (ai cărui discipoli de la Vâlcea, Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr, au impus în folcloristica românească de azi configurarea „Şcolii Mihai Pop” 51), „Casa Creaţiei populare” de la Vâlcea, în 40 de ani de existenţă, s-a dovedit devotată conceptual şi practic spiritului de creaţie popular, o instituţie capabilă să se continue prin adaptarea „din mers” a funcţionalităţii sale la noile condiţii de viaţă populară de după 1989. Cele trei dimensiuni, corespunzătoare celor trei nivele ale demersului cultural – cercetarea ştiinţifică, asistenţa metodică şi valorizarea artistică – au devenit principii teoretice şi repere pragmatice pentru cristalizarea şi optimizarea noului statut al instituţiei – acela de manager al patrimoniului viu al culturii populare, realitate culturală înţeleasă ca o lume dinamică, deschisă, într-un dialog activ şi permanent cu celelalte „lumi” ale culturii contemporane (Gh. Deaconu 52)


Note bibliografice

49. v. Monumentele istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie, de Ligia Elena Rizea şi Ioana Ene. Râmnicu-Vâlcea, Editura „Conphys”, 2007 (Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea) – îndeosebi, arhitectura religioasă din lemn, culele şi conacele boiereşti de altădată.

50. v. Corina Mihăescu, Stilul Vicşoreanu. Bucureşti, Editura „Contrast”, 2006 (Fundaţia Naţională pentru Civilizaţia Rurală „Nişte ţărani”).

51. vezi seria volumelor Şcoala Mihai Pop, I, 1997 (îngrijit de Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr) şi II, 2007 (îngrijit de Ioan St. Lazăr), ambele apărute la editura „Patrimoniu” (a Centrului Creaţiei Populare Vâlcea).

52. Gheorghe Deaconu, Patrimoniul documentar al culturii tradiţionale din Vâlcea, 1968-2008. Râmnicu-Vâlcea, Editura „Patrimoniu”, 2008, pag. 17.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 466-468). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”  


Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Judete