Vâlcea – Drumul de pe Valea Lotrului

         În 1866, poetul părăseşte locurile natale şi ajunge la Blaj.

         Studentul teolog Ion Cotta, întâlnindu-l, a relatat mai târziu, când era preot, că ,,poetul ţinea în mână un carnet şi nota în el cele ce vedea şi-l interesau (localităţi, relief, cuvinte noi…)’’.

         De la Blaj îşi continuă apoi călătoria la Sibiu, unde nu-l găseşte pe fratele său Nicolae, care plecase la Timişoara, ca secretar la un avocat.

         Aici îl cunoaşte pe Nicolae Densuşianu, prin intermediul unui student de la Institutul Teologic-Pedagogic. Acesta spune despre poet că ,,în adevăratul înţeles al cuvântului curgeau zdrenţele de pe el’’. Îl opreşte la el câteva zile, îmbrăcându-l din cap până-n picioare.

           În discuţiile purtate, Eminescu şi-a exprimat dorinţa să treacă în Ţara Românească, pe care o considera o ţară liberă. Densuşianu îi dă o scrisoare de recomandare către părintele Bratu din Răşinari, cu rugămintea ,,să-i deie pe cineva din poporenii săi care să-l treacă pe potecile răşinărenilor în Ţara Românească ’’.

         Era pe vremea culesului merelor.

           În Răşinari poposeşte trei zile. Aici umblă prin sat, stă de vorbă cu cei ai locului, interesat de toate, merge printre brazi, urcând prin împrejurimi, priveşte satul de sus, de pe coasta Boacii. ,,Privea şi tăcea’’.

           Însă multe informaţii de folos le primeşte de la părintele Bratu, cu care stă de vorbă până seara, târziu . Poetul vorbea laconic, era ,,scurt întotdeauna’’.

           Momentul plecării din Răşinari spre Valea Lotrului, Aurelia Bratu, fiica preotului şi mama poetului Octavian Goga, îl descrie în felul următor: ,,Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut, că a plecat de cu noapte cu sluga noastră. Dar era o luni, că duminică a fost nuntă mare în vecini, la care şi părinţii noştri au luat parte şi l-au dus şi pe el’’. Este locul să precizăm că Aurelia Bratu a fost învăţătoare în Răşinari, despre care mi-a povestit multe lucruri Dobra Mirion din Voineasa, ca fostă elevă în clasele primare.

           Că într-adevăr poetul s-a îndreptat către Munţii Lotrului, vine în sprijin şi afirmaţia cunoscutului critic al vieţii şi operei eminesciene, G.Călinescu, care precizează că poetul vrea ,,să treacă frontiera fără paşaport’’, continuând că, din Răşinari, ,,Eminescu a plecat către lanţul albastru al munţilor de graniţă’’.

           Neavând, deci, nici paşaport, nici bani, singura alternativă de a trece graniţa decât cea oficială-pe la Câineni – nu era alta decât prin ,,Vama Cucului’’.

           Pentru ca să fi trecut pe la vama de la Câineni, trebuia să-i fi fost consemnat numele într-un registru de evidenţă în baza unui act(paşaport), ori el avea doar 16 ani şi nu poseda un astfel de act.

           ,,Vama Cucului’’ este un drum de la Răşinari spre Voineasa, folosit din cele mai vechi timpuri, chiar până în zilele noastre, pe care oamenii mai în vârstă îl cunosc foarte bine.

         Înălţimi semeţe şi blânde, prăpăstioase şi domoale, ferestruite la tot pasul de ape repezi care se varsă în Voineşiţa sunt privelişti naturale pe care le-a întalnit în cale tânărul călător care chiar mărturisea : ,,din copilărie încă am cunoscut poporul românesc în cruciş şi curmeziş’’.

         Poetul trece munţii în Valea Lotrului ,,pe acele cărări tăinuite, pe drumul păstorilor, coborând odată cu Lotrul şi cu Oltul, ajungând până la Giurgiu, pe Dunăre, rândaş la un han…’’ (17,nr . 2,pag. 1,7 şi 8).

         Prin tradiţie se spune că de aici, din Valea Lotrului, poetul ar fi cules balada ,,Ghiţă Cătăniţă’’.

         Descrierea amănunţită a ,,drumului de pe Lotru’’ este făcută de profesorul universitar Mihai Iancu : ,,Odinioară, de-a lungul Lotrului spre bazinul superior al său, exista o cale ferată forestieră, actualmente desfiinţată ,datorită, construcţiilor tehnico-economice din această vale, o şosea modernizată(D.N.7 A) desprinsă din traseul european(E.15 A), te poartă de-a lungul Lotrului, spre izvoarele sale. Şoseaua trece prin Voineasa, pe lângă lacul Vidra, până la Obârşia Lotrului, unde întâlneşte drumul transcarpatic Novaci-Sugag-Sebeş(D.N.67 C) ; un alt drum (D.N.7A) coboară pe Valea Jieţului la Petroşani, printr-o regiune de o rară frumuseţe. Pentru amatorii de drumeţii, amintim existenţa măreţei hidrocentrale subterane de la Ciungetu, cea mai puternică de pe râurile interioare ale ţării(510 MW), apoi hidrocentralele din aval : de la Malaia şi de la Brădişor, lacul de acumulare Vidra, cataractele Lotrului (…) localitatea Voineasa devenită astăzi o recunoscută staţiune de odihnă(altitudinea 650 m), toate la un loc ispitesc mulţi turişti’’(8,pag.60).

Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 19-22.