Categories
87

Semicentenarul teatrului popular (Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 1971)

 

Un moment de vârf în devenirea Teatrului Popular din Râmnicu Vâlcea, ridicat la acest rang în 1963, având drept creator, animator şi mentor, încă din 1945, pe doctorul Constantin Georgescu (foto sus), a fost spectacolul cu piesa “Dincolo de zare” de Eugene O’Neill, în regia lui D. D. Neleanu (Teatrul Mic din Bucureşti): premiul I, medalia de aur şi titlul de Laureat al Festivalului bienal de teatru “I. L. Caragiale” (1965), performanţă care a consacrat valoric teatrul râmnicean pe plan naţional. În distribuţie, printre alţi actori din elita scenică a Râmnicului: Doru Moţoc şi Tică Dumitrescu (foto2, ACD, donația D. Dumitrescu). Iată mărturia interpretului lui Robert: “Întâlnirea cu Robert a fost pentru mine un prilej de mare bucurie artistică. Personajul m-a atras şi m-a cucerit prin marea lui candoare, prin puritatea cristalină a sentimentelor, prin arderea mistuitoare a pasiunilor, prin desăvârşita integritate morală, prin lupta chinuitoare, disperată, dar bărbătească, pe care o duce cu destinul ostil.” (Doru MOŢOC, Programul Teatrului Popular Râmnicu-Vâlcea, Stagiunea 1965/1966).

Prin Dispoziția nr. 185 a CCES, membrii colectivului sărbătorit au primit insigna “Evidențiat în activitatea culturală de masă” pentru “activitate îndelungată și merite deosebite în mișcarea artistică de amatori, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființarea colectivului teatrului de amatori din orașul Râmnicu-Vâlcea”. Printre beneficiarii distincției s-au aflat: Alexandru Bertuoli, component al trupei de teatru din 1921, animatori și interpreți ai teatrului și ai operetei, dirijori și componenți ai orchestrei operetei: Adela Georgescu, Violeta Predoiu, Ilie Ionescu, Ecaterina Zinelli, Marcel Zinelli, Tanța Negrescu, Dem. (Tică) Dumitrescu, Maria (Mara) Marinescu, Marcel Georgescu, Eugen Ciorăscu, Ion Loteanu, Eduard Stroe, Dumitru Moțoc (foto3), Aurelian Ciobănescu, Nicolae Guraliuc, Mircea Croitoru, Victor Măndoiu, Dumitru Vlăduț (foto4), Valentin Slabu, Ion Năulea, Maria Costescu, Traian Lungu, Theodor Ionescu, Doru Moțoc, Mariana Vlăduț, Gabriel Chaborschi, Paul P. Angelescu, Victoria Predescu, Mariana Garaliu, Victoria Gibescu, dr. Petre Filatu, Maria Fleischer, Nicolae Jivan, Ion Ciolacu, Ion Ionescu-Basu, I. I. Alexandrescu, Angela Buică, Octavia Lupu Morariu, Gheorghe Teodorescu, Medeea Mărculescu și mulți alții. Au rostit alocuțiuni: Adela Georgescu, animator de teatru, și Dumitru Vlăduț, directorul Teatrului popular. Gala aniversară s-a constituit într-o “antologie” a spectacolelor de teatru și de operetă din repertoriul teatrului sărbătorit, sub conducerea artistică a regizorilor D. D. Neleanu și N. Ionescu-Dodo. Evenimentul s-a desfășurat în ambianța memorabilei expoziții “50 de ani de teatru vâlcean”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *