Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Rîmnicului şi Argeşului

<<

Istoria poporului român, privită în desfăşurarea ei, în decursul mileniilor, apare ca o neîntreruptă luptă pentru păstrarea fiinţei şi continuităţii sale pe aceste meleaguri. În lupta cu vitregiile ce s-au abătut asupra lui şi a fostelor dominaţii străine, poporul român şi-a păstrat nu numai identitatea sa, dar a luptat pentru cucerirea independenţei sale de stat şi a desăvîrşirii unităţii naţionale.

În rîndurile ce urmează, vom arăta că unul dintre factorii care au sprijinit poporul nostru românesc în lupta lui pentru independenţă şi desăvîrşirea unităţii sale naţionale a fost şi biserica străbună.

Pentru a ne referi numai la Episcopia Rîmnicului Noul Severin, bătrînă ctitorie eclesiastică a ţării, la sprijinul moral şi material acordat în războiul de independenţă, am depistat circa un număr de 100 documente, din al căror conţinut voi spicui date mai semnificative, ce oglindesc contribuţia clerului ortodox la susţinerea războiului din 1877—1878, precum şi unele informaţii privitoare la organizarea armatei române în condiţii de luptă, aşa cum reiese din documentele semnalate.

În primul rînd, vom căuta să prezentăm cîteva ştiri despre contribuţia personalului clerical adusă prin participarea directă în unităţile armatei române, cît şi prin aceea a aşezămintelor monahale la desfăşurarea operaţiunilor militare pe front şi în spatele frontului.

În oştirea română existau atunci şi posturi de preoţi confesori militari, plătiţi cu 150 de franci pe lună, conform bugetului¹, şi se îngrijeau de partea duhovnicească a soldaţilor. Între aceşti preoţi a fost şi Ion Bobulescu, care ulterior avea să devină episcop de Argeş, sub numele de Iosif ; ieromonahul Anania Melega, fost profesor la Seminarul din Rîmnic şi protosinghelul Agatanghel Guţu².

Episcopul de atunci al Eparhiei Rîmnicului Noul Severin, Atanasie Stoenescu, un însufleţit patriot, a fost de faţă, binecuvîntînd armatele române la trecerea Dunării pe la Corabia³.

La încunoştiinţarea Ministerului de Război, în perioadele grele sau de izbîndă, prin care trecea armata română pe cîmpurile de luptă din Bulgaria, se cerea să se facă la bisericile din ţară rugăciuni pentru biruinţa soldaţilor noştri, panachidă⁴ pentru cei căzuţi vitejeşte în luptă şi un Te-Deum de mulţumire pentru cucerirea redutelor Rahova şi Plevna.

Legătura dintre episcop şi mersul luptelor de pe front se făcea şi prin conducerea judeţului. Redăm unul din actele Prefecturii judeţului Vîlcea înaintat episcopului eparhiot cu privire la mersul luptelor de pe front, din data de 29 nov./11 dec. 1877, în care prefectul judeţului Vîlcea, D. Simulescu, anunţă laconic şi cu vădită bucurie : „Plevna a căzut la 28 (10 dec.) curent, Osman s-a predat cu toată armata şi Vă rog ca pentru ziua de mîine să binevoiţi a ordona facerea unui Te-Deum în onoarea armatei române“⁵.

Pentru susţinerea moralului celor de pe front şi din spatele frontului, episcopul Rîmnicului dă mai multe circulare preoţimii, arătînd între altele : „Ţara noastră, care de mai multe secole a suferit şi suferă barbarismul musulman, văzînd că nu găseşte alt mijloc de scăpare, ci numai în viguroasele braţe ale fiilor săi, i-a chemat pe toţi la arme … pentru a lupta contra barbarului inamic, spre a-i da liniştea şi drepturile antice“⁶.

A tipărit de asemenea o carte cu rugăciuni care se citesc în vreme de război⁷.

Pe lîngă îndemnurile şi sprijinul moral, Episcopia a înţeles să ia parte şi material la marile sacrificii pe care le făcea ţara pentru înlăturarea stăpînirii otomane.

Înainte de a se declanşa ostilităţile între România şi Imperiul otoman, episcopul rîmnicean aprobă ca încăperile de la mînăstirile Bistriţa⁸, Hurezi⁹, Şerbăneşti şi Mamu să fie folosite ca spitale pentru soldaţii răniţi pe front. Iar mai tîrziu, cînd judeţul nu va avea unde să găzduiască pe prizonierii turci, a aprobat să fie primiţi : 500 la mînăstirea Bistriţa¹⁰, 150 la schitul Şerbăneşti şi 250 la schitul Mamu¹¹.

Pe baza aprobării dată de Atanasie Stoenescu, în incinta Sf. Episcopii au fost cazaţi soldaţi români începînd cu data de 23 aprilie/5 mai 1877. Pe adresa trimisă de către N. Iancovescu, primarul oraşului, episcopul a pus următoarea rezoluţie : „Primim cu plăcere“, ceea ce arată înaltele sentimente patriotice ale Vlădicăi.

Autorităţile judeţene, apreciind pe episcop ca pe cel mai de seamă reprezentant al locuitorilor, a fost ales preşedinte al „Comitetului judeţean central“ pentru strîngerea sumelor necesare procurării de arme şi în această calitate a luat parte şi la şedinţele Ministerului de Război.

Dînd dovadă de o deosebită energie pusă în slujba patriei, a înfiinţat în eparhie, şi un comitet clerical, în care preoţimea olteană şi-a dat obolul în bani şi ofrande pentru alinarea suferinţelor soldaţilor români de pe front şi înarmarea ostaşilor care luptau pentru cucerirea independenţei depline de stat.

În cîteva rînduri episcopul Atanasie a trimis pe front direct generalului Haralambie ofrande personale pentru soldaţii români¹².

Personalul monahal eparhial şi-a adus din plin contribuţia pentru susţinerea frontului, mulţi au fost folosiţi ca infirmieri sau brancardieri şi în unele cazuri ca preoţi duhovnici, cum au fost: călugărul Teofil Maxim şi Iezechil Roşcovanu.

De la mănăstirea Hurezi un număr de 23 de maici, în frunte cu stareţa Teofana Ionescu, au fost infirmiere la spitalul Independenţa din Craiova şi la cel din Turnu-Măgurele¹³.

Tot ca infirmiere au lucrat la aceleaşi spitale un număr de 10 maici de la mănăstirea Dintr-un Lemn, în frunte cu stareţa Platonida Nenciu.

De asemenea, au mai fost folosiţi tot în spitale un număr de doi călugări de la Episcopia Rîmnic şi patru de la mănăstirea Bistriţa.

Atît Atanasie Stoenescu, cît şi un număr de 16 maici de la mănăstirea Hurezu, pentru bărbăţia şi jertfa de care au dat dovadă pentru cauza independenţei au fost distinşi cu medalii şi decoraţii. Episcopul eparhiot a primit „Steaua României“ în gradul de comandor¹⁴, iar maicile crucea comemorativă „Elisabeta“.

Umanitarismul poporului român şi nobleţea lui sufletească este reliefată din plin în documentele vremii. Faţă de duşmanul de secole, soldatul otoman cînd a fost luat prizonier el a fost tratat cu omenie. Amintim un singur fapt, care este edificator în acest sens. Solda zilnică a unui ofiţer turc era de 80 de bani, a unui soldat era de 60 de bani, iar a unui soldat român care lupta pe front era de numai 50 de bani, deci mai mică cu 10 bani.

Mărturia cea mai bună a acestei generozităţi a dat-o generalul turc Helmek Paşa, fost aghiotant al lui Osman Paşa, care a spus la repatriere: „Nu zic alta, decît atît, eu cît şi compatrioţii mei, ofiţeri şi soldaţi, ducem cu noi cea mai dulce amintire şi cea mai călduroasă recunoştinţă pentru purtarea voastră cavalerească, cu care ne-aţi primit şi tratat în timpul care am avut prilejul să stăm la voi“¹⁵.

Generozitatea şi ospitalitatea poporului nostru românesc a fost şi este una din trăsăturile care îi fac o deosebită cinstire.

Prin darea la lumina zilei a documentelor am dorit să nu rămînă nimic necunoscut din ceea ce se poate cunoaşte despre poporul nostru româjnesc şi lupta lui eroică pentru independenţă, fapt care l-a ridicat în ochii Europei şi a da totodată conştiinţa valorii noastre¹⁶.

La aceste mari jertfe Biserica Ortodoxă Română şi-a arătat ataşamentul faţă de cauza dreaptă a poporului alături de care a fost şi este totdeauna.

În lucrarea recent publicată sub titlul Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Rîmnicului şi Argeşului, am încercat, prezentînd o serie de documente inedite descoperite în arhivele eparhiei vîlcene, să aducem modestă contribuţie la sărbătorirea centenarului independenţei de stat a României.

&&&

LA GUERRE D’INDÉPENDANCE DANS LES DOCUMENTS

DE L’ÉVÊCHÉ DE RÎMNIC ET D’ARGEŞ

Résumé

Le présent ouvrage se propose de refléter certains aspects liés à la contribution du clergé orthodoxe de l’Olténie à l’appui de la guerre d’Indépendance.

Nous mentionnons la contribution importante de l’évêque Atanasie Stoenescu qui a béni les armées roumaines lors de leur départ à la guerre et a collectionné, de l’argent pour l’acquisition des armes.

C’est pour cela qu’il a reçu de la part du Gouvernement une haute distinction.

Les prêtres de l’évêché et l’ordre monacal y ont eu, eux aussi, leur contribution en offrandes, en objets, en argent ou comme infirmiers dans les hôpitaux militaires.

Beaucoup d’institutions monacales de l’évêché ont servi comme hôpitaux pour les soldats roumains et turcs.

Le clergé orthodoxe roumain a été toujours près du peuple dans les moments de tristesse et de joie.

>>

Sursa: Gherasim Cristea Piteşteanul, „Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Rîmnicului şi Argeşului”, în Muzeul Naţional, vol. IV, 1978, p. 571–574

Colajul color (primul) este constituit din lucrări (picturi ulei pe pânză) de Sava Henția, de pe site-ul Muzeului Național de Istorie a României:

Tablul de sus – ,,Pe fundalul unui peisaj hibernal, pictura surprinde forfota personalului Ambulanței Române și al Crucii Roșii îngrijind răniții taberei adverse. În baza Convenției de la Geneva, la intervenția lui Davila, ambulanțele armatei române și cele ale Crucii Roșii preiau bolnavii abandonați în spitalele turcești, în urma pierderii Plevnei de către otomani. Pictorul redă momentul păstrându-i prospețimea ca și când întregul ansamblu de personaje îi pozează cu naturalețe în spatele șevaletului. În prim plan, rănitul din brancardă este urcat în cariolă de trei sanitari. Ajutat de un asistent sanitar, doctorul Zaharia Petrescu îngrijește rana de la picior a unui turc întins pe o targă. Niciunul dintre personaje nu trădează manifestări dramatice ale conjuncturii în care se află, artistul reușind să evite un patetism de altfel greu de echilibrat într-o asemenea reprezentare.”

Tabloul de jos ,,înfățișează șapte turci stând ghemuiți pe pământ, unul lângă celălalt, în fața unor corturi. Desfășurată pe orizontală, un format preferat de Henția, lucrarea este un multi-portret, căci fiecare dintre personaje este surprins într-o atitudine distinctă. Notabil este personajul redat din profil. Nu doar că nu participă la reciprocitatea privirii, ci o refuză cu totul, întorcându-și corpul. Doar trei dintre prizonieri privesc către artist, într-un dialog vizual intim, extins la spectator. Pictorul redă disproporționat corpurile prizonierilor în mod intenționat, mărind ca sub lupă părțile lor superioare, efectul creat fiind de a le accentua fizionomiile și expresiile faciale, subscrise unei largi palete de tipologii ale trăirilor unui individ aflat în captivitate.”

– descrierile aparțin MNIR.

Colajul sepia conține reproduceri din valorosul album numit ,,Suvenir din Resbelul din 1877-1878” sau ,,Albumul Resbelului din 1877-78” de Carol Popp de Sathmari; in fotografii este ,,Sfinţirea ambulanţei de război la Poiana, 1877”, ,,Podul peste Dunăre de la Corabia, 1877 — pentru pasajul despre binecuvîntarea armatei”, ruinele de la Nicopole; și poza ultimă cu Mănăstirea Bistrița a fost făcută tot de celebrul Carol Popp de Sathmari, cel care a călătorit în Bulgaria alături de Carol I, fotografiind şi făcând schiţe în spatele frontului.

Ultimul colaj trimite la o resursă în conexiune – Mario Vargas Llosa la Hurezi, „Dintr-un Lemn” și în reședința județului • dialog (pe alocuri amuzant) cu PS Gherasim Cristea, la Palatul Arhiepiscopiei Râmnicului – link direct, in descrierea capturii de ecran respective.

(Valentin Smedescu)

____________

¹ Episcopia Rîmnicului, fond Episcopia Rîmnicului Noul Severin, dos. 14/1877, f. 55.

² Mircea Păcuraru, 90 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României. Atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de războiul de independenţă, în BOR, nr. 5—6, 1967, p. 607—608.

³ Atanasie Mironescu, Sf. Episcopie a Rîmnicului Noul Severin în trecut şi acum, Bucureşti, 1906, p. 166—167.

⁴ Fond Episcopia Rîmnicului Noul Severin, dos. 14/1877 f. 152.

⁵ Ibidem, f. 200—200 v.

⁶ Ibidem, f. 63—63 v.

⁷ Ibidem, f. 110.

⁸ Ibidem, f. 71.

⁹ Arh. St. Fil. R. Vîlcea, fond Prefectura jud. Vîlcea, dos. 17/1878, fila 341—342.

¹⁰ Fond Episcopia Rîmnicului Noul Severin, dos. 27/1878, f. 21.

¹¹ Ibidem, f. 23, 23 v.

¹² Mircea Păcuraru, op. cit., p. 613.

¹³ M-rea Hurezu, fond m-rea Hurezu, dos. 110/1877 f. 140—140 v.

¹⁴ Episcopia Rîmnicului, Fond Episcopia Rîmnicului Noul Severin dos. 88/1878 fl .— 1.

¹⁵ N. D. Popescu, Istoria războiului româno-ruso-turc şi neatîrnarea României, Bucureşti, 1902, p. 103.

¹⁶ Fond Episcopia Rîmnicului Noul Severin, dos. 14/1877, f. 181—182, 184.

______________

* „Oastea Domnului” este folosită aici în sens figurat, pentru slujitorii Bisericii în general; mişcarea religioasă cu acelaşi nume a fost întemeiată abia în 1923, la Sibiu, de preotul Iosif Trifa

**Articolul este semnat cu titulatura pe care înaltul ierarh o purta ca episcop-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, ales în 1975 (în 1984 a devenit episcop titular al aceleiaşi eparhii)

___________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Educație #Valceaculturalheritage #UZPR #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #BVaAV #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #memorialistica #GherasimCristea #manastire #biserica #monastery #ortodoxia