Înmormântarea în comuna Titești – Vâlcea

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

            Bocetul însoţit de accente duioase, care are menirea de a stoarce lacrimi, continuă până când coşciugul (sicriul) se acoperă cu pământ.

            Bocetul este diferit în funcţie de cel ce a decedat, rolul determinant avându-l vârsta sau starea socială: om bătrân, tată, mamă, fraţi, surori, bogat, sărac etc.

            El are un caracter tradiţional, având justificarea în următoarele cuvinte: ,,aşa e datina la mort’’.

            Cei care mureau pe front sau dispăruţii departe de casă, erau jeliţi la mormintele moşilor din cimitir.

            La acest trist eveniment participă întreg satul, care, pe rând, vizitează casa în care este mortul.

            Versurile bocetului urmează un anume cântec de jale, dar ele se improvizează în funcţie de cel dispărut, începând de cele mai multe ori prin cuvintele: ,,Scoală, dragă, scoală, scoală etc’’, în care se introduce şi un anume dialog prin care mortul îşi exprimă dorinţele felului cum să fie înmormântat şi regretul profund că pleacă dintre cei mulţi şi dragi.

            Bocetele, deşi păstrează aceeaşi linie melodică, ele diferă prin conţinut, în funcţie de diferitele persoane care-l execută.

            Bocitoarele cântă versurile tremurat, întrerupte de plânsete şi suspine, ştergându-şi în permanenţă ochii, jelind totdeauna lângă sicriu.

            În timpul priveghiului (paza mortului), nu există obiceiul mascării. La fel nici bocetul – parodie nu s-a înregistrat. Nu se fac nici veselii sau să se cânte din instrumente muzicale, ci din contră, se păstrează unul dintre cele mai solemne momente.

            Momente mai înviorătoare au loc cu ocazia ,,pomenirii’’ ce se face acasă (mai ales pentru cei veniţi), după înhumare, când se poate auzi zicându-se: ,,Morţii cu morţii, vii cu vii’’.

            La dispariţia tinerilor (în floarea vârstei, băiat sau fată), se asociază ideea morţii cu ideea nunţii, împodobindu-se bradul, la fel ca cel de la nuntă. Bradului îi lipsesc semnele bogăţiei viitoare (mărul şi pâinea) şi el este purtat cu vârful în jos, de un tânăr de aceeaşi vârstă cu mortul. La mormânt este înfipt alăturea de cruce, tot cu vârful în jos.

            La degetul mortului se leagă câte un ban, existând încă credinţa că atunci când va trece prin locul vămilor să aibă cu ce se plăti de vameşi.

            Pe pieptul mortului, cât timp petrece în casă şi pană la baterea capacului înainte de a fi introdus în groapă, se aşează o lumânare făcută din ceară de albine, care poartă denumirea de ,,colac’’ sau ,,stat’’, care arde mereu, până la punerea capacului. ,,Statul’’ trebuie să aibă fitilul egal cu lungimea mortului.

            După înmormântare se dau peste groapă: o oaie, o plapumă sau pătură, o pernă şi un macat şi nelipsita găină, considerându-se că vor fi primite de cel mort dincolo, în viaţa veşnică. De asemenea, o lampă, felinar sau lanternă (toate aprinse), o cană, o căldare cu apă, celelalte accesorii necesare într-o locuinţă modestă.

            La naş sau unuia din membrii familiei naşului se dă o farfurie, un prosop, lingură şi furculiţă, un drob de sare şi puţină lână.

            Naşul, într-un anumit moment al slujbei de înmormântare (probreganie), introduce mâna dreaptă sub capul mortului (finului), în scopul iertării şi dezlegării oricărui păcat.

            Pentru cei care nu s-au născut pe aceste meleaguri, dar care au fost înmormântaţi aici, rudele lor venite la înmormântare iau din ţărâna mortului, într-o pungă, pământ, pe care-l duc la mormântul din satul natal.

            În final are loc spălarea pe mâini a rudelor, deasupra mortului, iar vasul în care a fost apa se dă fie de pomană, fie se sparge. Pânza cu care s-a coborât sicriul în groapă este dată celor care au săpat groapa (groparilor).

            Unele biserici au confecţionat un pat pentru a fi transportat sicriul cu mortul, iar pentru introducerea coşciugului în mormânt sunt frânghii păstrate în acest scop.

            Urmează purtarea rânduielilor creştineşti.

            După un interval de 7 ani, se practică obiceiul dezgropării mortului, ocazie când are loc repetarea ceremoniei de înmormântare, dar de proporţii mai mici.

 

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 438-441.

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Judete