Festivalul Național de Interpretare „Lăutarul” (Ediția a IV-a)

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

L1Festivalul dedicat memoriei marelui dirijor de muzică populară Paraschiv Oprea, originar de pe meleagurile drăgășenene și-a consumat și ediția a IV-a. Deschiderea evenimentului a fost onorată de prezenţa întregii conduceri a judeţului Vâlcea (foto jos). Competiția a fost foarte strânsă, întrucât reprezentanții celor nouă județe concurente (Argeș, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Harghita, Mureș, Olt, Teleorman, Vâlcea) au fost impecabil selectați și pregătiţi, acompaniamentul fiind asiguratde Orchestra profesionistă „Rapsodia vâlceană”, dirijor Ionel Puia. Juriul concursului a fost constituit din: Lucian Iordăchescu – redactor muzical la Studioul de Radio „Oltenia” Craiova – președinte; prof. Constantin Ceaușu; prof. Elena Stoica, director al CJCPCT Vâlcea; Ionel Puia, dirijorul Orchestrei, și înv. Mihai Bolocan, viceprimar al Municipiului Drăgășani. Spectacolul-concurs s-a desfășurat pe scena în aer liber a Grădinii „Batca” din municipiul Drăgășani.

Câștigătorii acestei ediții au fost: Secţiunea Tarafuri: I – Taraful „Vasile Rizea” (Valea Largă, Mureș), Vasile Soporan (Frata, Cluj) și Trio-ul transilvan „Nonu” (Soporu de Câmpie, Cluj); II – Taraful „Hora” (C de C Reghin, Mureș) și Taraful „Rapsozii Călimanului” (Centrul de Cultură Toplița, Harghita; III –Taraful din Runcu, Gorj; Secțiunea soliști instrumentiști: I – Ștefăniță Voinic, instrumente de suflat (Vâlcea); II – Adam Ștefan, caval (Dolj); III – Victor Matei, nai (Corabia – Olt); Secțiunea soliștivocali: I – Elena Cuculici (Crețeni, Vâlcea); II – Bogdan Cioranu (Vaideeni, Vâlcea); III – Marilena Roșianu și Cristian Ionică (Vâlcea); Premiul special – rapsodul popular Vasile Soporan (Frata-Cluj). Despre festival, dr. Mircea CÂMPEANU, muzicolog, reprezentantul CJCPCT Cluj, prezent la festival scria în presa din Cluj: „… ediția a IV-a a Festivalului «Lăutarul», unul dintre puținele festivaluri din țară în care muzica tradițională este scoasă din lada vremii, unde este păstrată neatinsă de aripa de foc a trecerii timpului, evaluată și prețuită în adevărata ei valoare, în semn de apreciere și respect pentru inestimabila moștenire primită din partea strămoșilor neamului, ca dar pentru veșnicie”. (articol reprodus în „Buletinul informativ” al CNCPCT, XVIII, 11 /210, noiembrie 2009).

  lllllllllllllllllllllll2


Proveniența textului

Autorul textului: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica

Sursa textului: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica – Cultura tradițională din Vâlcea 1968 – 2013 O istorie concentrată și ilustrată. Rm. Vâlcea: Editura Patrimoniu, 2013.

Contributor indicat în arhiva Joomla: Emilia Smedescu

Data înregistrării Joomla: 2015-02-05.

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha