Categorii

Doina în comuna vâlceană Titești

July 3, 2024 by

Istorie Locala

87

Fiind obligaţi să părăsească din diferite motive păşunea folosită de ei şi de strămoşii lor ani în şir, toţi păstorii îşi exprimă regretul transformat uneori chiar în jale.

Regăsind în noua păşune tot crestele munţilor îmbrobodite în neguri, locuri tot aşa de primitoare cu iarbă mănoasă (grasă), din nou devine vesel, trăgând concluzia că de fapt toţi munţii din ţară sunt fraţi buni şi bune gazde pentru ciobani. Oferind acelaşi mod de viaţă dus în sunetul melancolic al tălăngilor, al foşnetului pădurii de brad şi în susurul izvoarelor limpezi ca lacrima, unde-şi oglindesc chipurile îmbujorate, se simt din nou ,,acasă’’.

Dintre doinele care se cântau altădată în şezătorile organizate în satele noastre şi multa pierdute, amintim doina păstorească ,,Balada munţilor’’.

Această doină, adusă în localitatea noastră de renumiţii păstori din Vaideeni, din neamul Bănceştilor, cântă despărţirea acestora de munţii Lotrului şi mutarea lor în munţii de peste Lotru, dinspre Negoiu.

Era interpretată cu mult talent de Gogu Paşavel.

Cum era firesc, şi această doină demonstrează legătura de veacuri existentă între populaţia românească localizată în diferitele zone ale ţării.

 

 

                                   Balada munţilor sau a Bănceştilor

 


Munţilor de peste Lotru,

Noi v-am părăsit cu totul.

Şi voi crâşme din Obârşe,

După mine toate-i plânge.

O plânge şi crâşmăriţa,

Că i-a fost dulce guriţa,

Topologul şi Nedeiu,

Fraţi de cruce cu Negoiu.

Pe plaiul Titeştilor,

Trec caii Bănceştilor.

Cu damigene cu vin,

Trec Bănceştii chiuind.

Să dea Dumnezeu d-un foc

Ca să ardă Lotru tot.

Să rămână numai parii

Că prea s-au ’mulţit duşmanii.

Trecând pe alocuri în munte,

Întâlnesc turme mărunte,

Cu ciobănaşi, cu măgari,

Care cară tot târhatul.

Ajungând iară pe munţi,

Ne-ntâlnim cu codru muţi,

Şi ne-apleacă crengile,

Că părăsim casele.

Coborând de pe Nedeiu

Şi trecând către Negoiu,

Turmele-s de mioare,

Ciobănaşul ca o floare.


 

            Prezentăm şi cântecul păstoresc ,,O, voi munţi de peste Lotru’’, cules de prof. Traian Cantemir, prezentat în lucrarea ,,Folclor Literar Vâlcean’’, pag. 228, de la Nechit Vinereanu, 42 ani, Vaideeni, cu acelaşi început.

 

 

O, voi munţi de peste Lotru

 


O, voi munţi de peste Lotru,

Ieu v-am părăsit cu totul

Şi voi fete din Obârşe,

Tuate după mine-eţ plânge.

De la Mândra pân’ la Şasa

N-are cine-mi pune masa.

Şi Vaideeni-s prea departe

Şi vârfurile prea înalte.

Când mă duc ş-ajung la stână,

Trebur’ le-napoi mă mână,

Treburile nu mă lasă,

Mă mână ’napoi acasă.


 

            Cântecul de cătănie pe care-l cântau feciorii înainte de plecarea lor în armată este ,,O, Doamne, că negri-s norii’’, cântat tot mai rar. Această doină de cătănie, cu conţinut de jale, aminteşte de viaţa grea de cătană, viaţă înregimentată, mai ales că stagiul militar dura până la patru ani. Totodată aminteşte de supărarea părinţilor care rămâneau fără ajutor. Finalul doinei cere pedepsirea celor care erau scutiţi de armată (a reformaţilor), care rămâneau cu fetele în sat.

 

 

O, Doamne, că negri-s norii

 


O, Doamne, că negri-s norii,

Toamna când pleacă feciorii.

O, Doamne, că negri-s munţii,

Toamna când pleacă recruţii.

Rămân boii ne-njugaţi

Şi părinţii supăraţi.

Rămân boii în resteie

Şi părinţii plâng a jele.

-Spală, mamă, rufele,

Că pleacă răcrutele.

-Ieu mamă ţi le-aş spăla

Dar nu ştiu de s-ar usca.

-Unde’ om sta şi-om hodini,

Acolo se vor zbici.

-Unde ’om sta şi ’om mânca

Acolo se vor usca.

Spune-i, maică, lui Maria,

Să termin milităria,

Să m-aştept-un an şi-o vară,

Până voi veni ieu iară.

Reformaţii stau la nunţi,

Militarii stau în munţi.

Reformatul este domn,

Militarul la planton.

Daca-ş prinde un reformat

I-aş da o grenadă-n cap.


 

            (Nelu Petria, sat Titeşti, în etate de 50 de ani, în anul 1987).

 

            Prezentăm şi cântecul de cătănie ,,Aseară ş-alaltă seară’’, cântat tot cu ocazia încorporării, cules de la Tică Telebuş, din Titeşti, în etate de 44 ani, în anul 1987.

 

Aseară ş-alaltă seară

 


Aseară ş-alaltă seară,

Mi-a cântat pianu-n gară.

N-a cântat de altceva,

Numai de plecarea mea.

N-ajunsei bine la gară,

Că doi ofiţeri mă luară

Şi-n cazarmă mă băgară

Păruşorul mi-l tăiară.

Părul meu cel gălbior,

Sub picioare la maior.

-Hai,,mândro, cu şorţuleţul,

De-mi adună păruleţul.

Şi mi-l fă buchet de flori,

Şi mi-l du în şezători.

Şi mi- l fă buchete mari,

Şi mi-l dă la fete mari.

Şi mi-l fă buchete mici,

Şi mi-l dă la ibovnici.

Că ieu stau la cătănie,

Vro doi ani şi mai bine.

Să m-aştepte mândra mea,

Ca să mă însor cu iea.


 

 

            Prezentăm şi cântecul de cătănie cules de prof. Traian Cantemir. Informaţie, din satul Titeşti, cu titlul ,,Vin feciorii toţi în sat’’, de la Emil Popescu, 52 ani, în anul 1981, din culegerea ,,Folclor Literar Vâlcean’’-pag. 219.

 

 

                                               Vin feciorii toţi în sat.

 


Fuaie verde matostat,

Vin feciorii toţ’ în sat.

Io de toţ’ am întrebat

Pe dădiţ un’ l-au lăsat.

Iei mi-au spus ca l-au lăsat

În cimitir într-un sat.

Mă dusei la cimitir

C-un buchet de trandafiri.

Văzând crucea răsturnată,

M-a cuprins jalea deodată,

M-aplecai peste mormânt

Ş-ascultai câte-un cuvânt

Din mormânt aşa zicea :

-Dacă nu ieşti mulţumită,

Du-te acas’ şi te mărită

Că şi ieu m-am însurat

Uite aici în ăst sat.

De nevastă mi-am luat

Arma pe care-am purtat.

Iar pe cruce aşa scria:

Contingentu’, etatea

Şi mai jos continua:

Trăiască România,

Să trăiască, să-nflorească

Că ie ţară vitejească.


 

            Dorul şi dragostea, fie de iubită sau de părinţi, devine o boală grea, natura înconjurătoare fiind în tot timpul sfătuitorul înţelept şi ajutorul celui părăsit sau pedepsit.

            Prezentăm doina (cântecul de dragoste) ,,Pentru ochi ca murele’’, prezentat de Emilia Rouă, în etate de 37 ani, în anul 1981, din satul Titeşti, din aceeaşi lucrare a prof. Cantemir, de la pag. 114.

 

                                               Pentru ochi ca murele.

 


Pentru ochi ca murele

Ocolii pădurile,

Ocolii cât ocolii

Şi cu mândra mă-ntâlnii.

Două vorbe îi şoptii,

Două vorbe pe şoptite,

Să le ţie mândra minte.

Două fete ne văzură

Şi la maica ne pârâră.

Maica rău s-a supărat

Şi-ntr-o ladă m-a băgat,

Cu lacăt m-a încuiat.

Ieu prin lacăt m-am uitat

Şi de maica m-am rugat:

-Dă-mi, măicuţă, drumu-n sat,

Că de bădia m-am lăsat!

Maica, de părere bună,

Îmi dete drumu-n grădină.

Din grădină rupsăi o floare

Şi o trimesei pe supt suare

La bădiţa-n şezătoare.

Du-te, fluare, unde’ ţ spui,

La badea supt căpătâi.

Şi de-l vei găsi culcat,

Să-i spui că l-am aşteptat,

De-l-ei găsi primenit,

Să-i spui că ieu l-am dorit.


 

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 451-455.

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete