#CorabiaSalvatoare pentru #memoriavalceana a meșterilor populari și a tradițiilor

În povestea Potopului din Epopeea lui Ghilgameș, pe corabie urcă și meșteșugarii. În „Corabia salvatoare”, scrisă de Elena Stoica, ei au nume, sate și chipuri. Îl întâlnim pe Dumitru Șchiopu la roata olarului, pe Felicia David cântând pricesne și, alături de ei, o lume întreagă de oameni care au știut să dea mai departe ceea ce primiseră.

Prin această corabie, e rândul nostru să aducem în #memoriavalceana, pe istorielocala.ro, întregul volum al doilea, cu tot conținutul lui extrem de valoros, de la studiile despre port, olărit și credințe până la portrete, mărturii, dedicații și albumul de familie al autoarei. În PDF puteți căuta un nume, un sat sau un obicei și ajunge la pagina unde Elena Stoica îi spune povestea. Iar în carusel puteți răsfoi toate cele 145 de fotografii, cu legende care vă trimit la paginile albumului.

Poate că, răsfoindu-l, veți recunoaște un chip sau vă veți aminti cine mai lucra cândva în satul dumneavoastră la războiul de țesut. Spuneți-ne, vă rugăm. O fotografie păstrată în carte poate fi începutul unei povești pe care numai dumneavoastră o mai știți.

Într-o poză făcută la Măldărești, în 1972, Elena Stoica poartă costumul de sărbătoare al țărăncii vâlcene. Era la începutul anilor de muzeografie, când îi întâlnea pe cei de la care avea să învețe să citească o cusătură, să urmărească felul în care se schimbă un port de la un sat la altul și să întrebe cine a lucrat fiecare piesă. Peste mai bine de o jumătate de veac, fotografia deschide drumul către oamenii pe care îi întâlnim în al doilea volum din „Corabia salvatoare”.

Cartea a apărut în 2026, în anul în care autoarea a împlinit 80 de ani, la editurile „Fântâna lui Manole” și „Patrimoniu”, cu o prefață de Corina Mihăescu și într-o ediție îngrijită de Gheorghe Deaconu. A fost lansată pe 21 august, la Călimănești, la deschiderea Festivalului „Cântecele Oltului”, pe care Elena Stoica îl cunoscuse și îl slujise vreme de decenii. Pe 10 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, prezentarea cărții a fost însoțită de evocarea proiectului „Monahism și artă”, prin care țesăturile și pictura din mănăstirile Eparhiei Râmnicului au ajuns din nou în atenția publicului.

Volumul se deschide cu un cuvânt de binecuvântare al ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Gheorghe Deaconu a redactat volumul, a semnat postfața și a făcut corectura împreună cu Elena Stoica. Gabriela Mihăilescu a cules textele și a selectat și prelucrat imaginile împreună cu Amalia Boari. Amalia Boari a realizat coperta și a lucrat la tehnoredactare și machetare alături de Gheorghe Deaconu. Portretul autoarei de pe coperta din spate îi aparține Aureliei Rogojinaru, iar fotografiile sunt creditate lui Bogdan Boari. Cristina Brănescu a realizat prezentarea artistică și pregătirea pentru tipar. Cartea a fost tipărită la Conphys, în Râmnicu Vâlcea.

Povestea titlului începe la Horezu. În primul volum, apărut în 2015, Elena Stoica numea galeria de ceramică o „corabie salvatoare” și își deschidea articolul cu o imagine din „Epopeea lui Ghilgameș”. Înainte de Potop, Utnapiștim îi ia pe corabie și pe meșteșugari. E un amănunt care schimbă felul în care privești un vas dintr-o colecție. Te întrebi cine i-a dat forma, de la cine a învățat și cui i-a arătat, la rândul său, cum se lucrează lutul.

În volumul al II-lea, o asemenea întrebare duce până la atelierul din Priporu, la Vlădești. Dumitru Șchiopu a lucrat la roată până târziu, cu fiica sa, Violeta, și cu ginerele, Eugen Pătru, aproape. Elena Stoica își amintește și o clipă de la aniversarea olarului, când muzica i-a trezit amintirile tinereții și l-a îndemnat să cânte din nou la țambal. În altă parte a cărții o întâlnim pe învățătoarea Felicia David din Tomșani, cu marama, salba și pieptarul cusut de cojocarul Constantin Bănacu, cântând la o emisiune de Crăciun pricesnele pe care le cânta în biserică. În album o vedem lângă fiica ei, pregătind zestrea miresei într-un spectacol de nuntă.

Spre sfârșit, în „Drum prin amintiri”, Elena Stoica se întoarce la propria copilărie. Urmează dedicațiile scrise de mână, fotografiile de la întâlniri și sărbători, apoi cele de familie. După atâtea pagini în care le-a păstrat altora numele, glasul și chipul, o vedem și pe autoare între oamenii care i-au fost aproape. Iar când ne întoarcem la fotografia din 1972, știm câte întâlniri aveau să urmeze și câți oameni își vor găsi locul în cartea acelei tinere pe care destinul a dus-o la Măldărești, în urmă cu peste o jumătate de secol…

Puteți citi integral în format PDF „Corabia salvatoare”, volumul al II-lea.

Imaginile din colaj in carusel (una câte una) cu explicații – la această legătură.