Categorii

Balada în comuna vâlceană Titești

July 3, 2024 by

Istorie Locala

87

            Cântecul bătrânesc povestind ceva despre o întâmplare cu totul rară se cântă de către cântăreţ, în prezenţa unui auditoriu care să-l asculte. După cum s-a verificat, acelaşi cântăreţ care cântă balada de mai multe ori, dar în împrejurări diferite, adaugă versuri în plus, recreează chiar balada, eliminând totodată versurile greoaie. În general, interpretul le cântă ajutat de propriul instrument,care alternează cu vocea, creând astfel posibilitatea de a-şi odihni vocea şi, mai ales, de a stârni atenţia auditoriului.

            Balada ,,Corbea’’, executată de lăutarul din satul Cucoiu, Tantana Gheorghiţă, face parte din baladele haiduceşti. Are un număr de 352 versuri, fiind culeasă şi de scriitorul C. Mohanu.

            Balada ,,Ghiţă Cătăniţă’’ este descrisă de George Voica, în articolul ,,Eminescu la Râmnic’’, în ziarul ,,Orizont’’ – 15 ianuarie 1988, dezvăluindu-ne următoarele: ,,O scurtă eclipsă de un an, spune George Călinescu, ascunde privirilor noastre o parte din traiectoria vieţii lui Eminescu’’.

            Nici un document nu vine să lumineze această ,,eclipsă’’ de la mijlocul toamnei anului 1866 şi până spre sfârşitul primăverii anului următor, să ne arate drumul parcurs de Eminescu de la Sibiu la Giurgiu, unde, în port fiind, sta cu răzătoarea de fier în mână şi rădea baniţele pline.

            Vom încerca să suplinim acel necunoscut de mai puţin de un an, apelând la cele cunoscute despre firea poetului, despre pasiunile sale: ,,Trecutul m-a fascinat întotdeauna, spunea Eminescu într-o scrisoare din 8 noiembrie 1874, către Veronica Micle. Cronicele şi cântecele populare formează în clipa de faţă un material din care culeg fondul inspiraţiunilor’’.

            Aşa a făcut-o şi-n toamna anului 1866, în Gura-Râului, venind dinspre Blaj şi Sibiu. În Bocca del Rio, cum îi spunea Lucian Blaga, Eminescu a cules de la un ţăran minunata baladă populară ,,Ghiţă Cătăniţă’’, răspândită şi-n Ţara Loviştei, pe unde suntem înclinaţi să credem că va fi luat-o poetul spre a ajunge la Bucureşti, spre care năzuia, după cum susţine George Călinescu, în căutarea unei artiste’’.

            Balada ,,Ghiţă Cătăniţă’’ se cânta la nunţile din satul Cucoiu, de către lăutarul Gică Eftenie, zis al Tomii, continutul ei cunoscându-l şi alţi săteni.

            Prezentăm cele două balade :

 

                                                    Balada lui Corbea

 


Şi-am zâs verde foi domneşti,

În oraş, în Bucureşti

L-ale case mari, domneşti,

Mare masă iera –ntinsă,

De meseni era cuprinsă

Şi toţi bea şi ospăta

Şi de Corbea că-mi vorbea, mă,

Tot de Corbea tâlharu, (acompaniament)

Căci de cân’ s-a tâlhărit ,

Multă lume –a prăpăditî

Şi femei a văduvit.

Ş-altă foaie viorea,

Muma Corbii ce-mi făcea, mă ?

Ia nuaptea cân’ se culca

De un vis că îmi visa, mă,

Şi lui Corbea că-i spunea :

Ieu az-nuapte mi-am visat

Maică, pistoalele tele

Făr’ de pat, făr’ de aţele,

Dară Corbea-i răspundea :

-Maică, măiculiţa mea, mă,

Sunt scurte zilele mele.

Iară mă-sa-i mai spunea !

-Maică,măiculiţa mea, mă,

La ziua cân’ m-am sculat

Ui’ ce maic’ am mai visatî,

Visai corb cu şarpe-n gură,

Dară Corbea-i răspundea :

-Alelei, Măria, (acompaniament)

Nu ie corb cu şarpe-n gură,

Ie ,,Gâdea’’ cu ştreangu-n mână,

Iar vorba nu se sfârşea

Şi doi gelapi că-mi venea

Mâna pe Corbea-mi punea

Şi frumos că mi-l lega,

La temniţă mi-l ducea,

La temniţa letinească,

De trei ape ocolită,

De nomoale nomolită,

La temniţa din Teiş

Unde este Corbea-nchisî.

Şi sta Corbea la-nchisoare

Nouă ani şi nouă luni

Şi-ncă nouă săptămâni, mă, (acompaniament)

Şi-acolo cân’ îl băga,

Iera şerpii ca acele,

Broaştele-ierau ca nucile,

Ş-altă foaie viorea,

Muma Corbii ce-mi făcea, mă ?

Dacă vedea şi-mi vedea

Căci fi-so nu mai venea,

Iea la iel că se ducea,

Trei zile la poartă-mi sta, mă, (acompaniament)

Nebăută, nemâncată

Şi de Dumnezeu uitată

Şi de nimeni-întrebată,

Nebăută, nemâncată

Şi de Dumnezeu uitată

Şi de nimeni-întrebată (acompaniament).

Iară Ştefan ce-mi făcea ?

La baba că se ducea, mă,

Şi de vorbă mi-o-ntreba :

-Babă bătrână şi slabă

Şi de Dumnezeu uitată,

De genunchi apropiată,

De călcâie depărtată

Şi la minte –apropiată.

Iară baba-i răspundea :

-Alelei, Măria Ta,

Să-mi dai drumu’ lu’ Corbea, mă,

Şi-i Corbea osândit

Şi la moarte rânduit,

Iară Ştefan ce-i spunea ?

Drumu’ lui Corbea n-oi da;

Până cân’ nu l-oi-nsura,

Şi mireasa ie ţapa

Adusă din Slatina, mă,

Făcută din tulpinea,

Tot din bardă bărduită

Şi la vârf cam ascuţită,

Tot la Corbea-l tău gătită.

Muma Corbii ce-mi făcea

Îndată ce auzea, mă ?

Tare milă-i să făcea,

Tare plânsu’ că-i scăpa, mă,

De Ştefan mi se ruga :

-Alelei, Măria Ta,

Să-mi dai drumu’ lu’ Corbea,

Şi îi Corbea osândit

Şi la moarte rânduit,

Dară Ştefan ce-mi făcea ?

Doi gealapi că-mi aducea

Şi pe babă că mi-o lua,

La temniţă mi-o ducea,

Pe toţi hoţii că-i vedea,

Pe fi-so nu-l cunoştea ,mă,

Că iel tare-mbătrânise,

De fluşteru şerpilor,

De cântatu broaştelor, mă.

Îi bătea barba braţele

Şi chica călcâiele, mă,

O mustaţă o-şternea

Şi cu –ailaltă se-nvelea

Şi c-o hoaţă de şerpoaică

Ouase la Corbea-n barbă.

Dară Corbea ce-mi făcea ?

Dacă vedea şi-mi vedea, mă,

Căci mă-sa nu-l cunoştea,

Iel de iea s-apropia

Şi de vorbă mi-o –ntreba :

-Maică, măiculiţa mea,

Ai făcut vreodată bine

Fă-ţ’ pomană şi cu mine,

Aicea cân’ m-a băgat,

Iera şerpii ca acele,

Broaştil-ierau ca nucile, mă,

Ş-acum sunt ca ţestele

Şi şerpii ca grinzile,

Mă ciupeşte, mă sfârşeşte,

Inimioara mi-o topeşte,

Dară Corbea ce-i spunea ?

-Maică, măiculiţa mea, mă,

Du-te-n grajdu taicului,

Grajdu taicului cel vechi,

Ia cincizeci de săpători

Şi şaizeci de lopătari, mă,

Şi-i săpa cât îi săpa

Până de Roşu că-i da,

Un cioltar până-n pământ

Şi cu frânele de-argintî,

Cum n-am văzut de cân’ sântî.

La palat să mi te duci ,

Ştefan Vodă te-o vedea,

De Roşu nu s-o-ndura, mă,

Tu, măiculiţo, să-i spui :

,,Nu mi-e Roşu de vânzare

Să iei galbeni şi parale,

Mi-e Roşu de dăruială

Cin’l-o da pe Corbea afară (acompaniament).

Iară baba ce-mi făcea ?

Iea pe fi-su-l asculta, mă,

Înapoi că se-ntorcea,

Lua cinzeci de săpători

Şi şaizeci de lopătari,

Şi-mi săpa cât îmi săpa

Până de Roşu că-mi da, mă,

Cu-n cioltar până-n pământ

Şi cu frânele de-argint

Cum n-am văzut de cân’ sântî.

Iară Roşu ce-mi făcea ?

După ce o dezbracă, mă,

Mare brazdă că-mi trăgea

Şi fum negru că ieşea,

Ş-aşa tare necheza,

Tuată lumea-nspăimânta,

Casele să dărâma,

Numa’ stâlpii rămânea, mă,

Iară lumea ce-mi vorbea ?

Astă-i calu lui Corbea

Nechezeşte, haiduceşte,

Şi pe toţi ne prăpădeşte (acompaniament).

La palat că îmi sosea

Ştefan Vodă mi-o auzea, mă,

La babă că se ducea

Şi de vorbă mi-o-ntreba :

-Babă bătrână şi slabă

Şi de Dumnezeu uitată,

De genunchi apropiată,

De călcâie depărtată

Şi la minte –apropiată.

Iară baba-i răspundea,

Iară Ştefan ce-i spunea ?

-Alelei, Măria Ta, mă,

De ţâ-i Roşu de vânzare

Şi iei galbeni şi parale

Iară baba-i răspundea :

-Alelei, Măria Ta, mă,

Hainele de sunt pe tine

Ar fi bine pentru mine

Să se dea Roşu pe iele

De ţâ-i Roşu de vânzare

Să iei galbeni şi parale.

Mi-e Roşu de dăruială

Cine-o da pe Corbea-afară.

Iară Ştefan ce-mi făcea ?

De Roşu nu se-ndura,

Tare frumos ce iera,

Oştile şi le-aduna

Şi la probă că-l punea,

Care cum încălica

La pământ că mi-l trântea, mă,

Nici unu nu mişca,

Trânteşte un, trânteşte doi,

Trânteşte nouăzeci şi trei (acompaniament).

Muma Corbii ce-mi făcea ?

Tare milă se făcea, mă,

Atâta moarte ce făcea,

De Ştefan mi se ruga :

-Alelei, Măria Ta,

Nu-ţ’ prăpădi oştile

Tot ie Corbea osândit

Şi la moarte rânduit,

Dară Ştefan ce-mi făcea ?

Mare discurs că-mi ţinea,

De-o lună şi-o săptămână

Până-şi făcea voia bună.

Iară unu-i răspundea :

-Alelei, Măria Ta, mă,

Drumu lu’ Corbea nu-i da,

Că ie rău de viaţa ta,

Iară Ştefan ce-mi făcea ?

Iel pă nimeni n-asculta,

Drumul lui Corbea că-i da,

Pe doă roate de plug,

Toată lumea-l aştepta,

Ca la nunta lu’ Corbea, mă,

Îndată se spăimânta,

Tare urât ce iera :

Îi bătea barba braţele

Şi chica călcâiele, mă,

O mustaţă o-aşternea

Şi cu-ailaltă se-nvelea, mă,

Şi c-o hoaţă de şerpoaică

Ouase la Corbea-n barbă (acompaniament).

Iară Corbea ce-mi făcea

De Roşu s-apropia, mă,

Şi din deşte-i şoiera

Şi pe coamă mi-l bătea,

Iară murgu ce-mi făcea ?

Stăpânu şi-l cunoştea, mă,

Îndată că nechezea

Şi-n genunchi că se punea,

Iară Corbea ce-mi făcea ?

Sus pe Roşu că-mi suia,

De Ştefan mi se ruga :

-Alelei, Măria Ta,

Eu pe Roşu cân’ suiam

Barbă mare nu aveam,

Haine domneşti ieu aveam

Armele mi le-ncingeam,

Şi plecam şi jefuiam, (acompaniament)

Umblam Ţara Românească

Şi-ncă şi p-a Ungurească.

Iară Ştefan ce-mi făcea ?

Doi frizeri că-mi aducea, mă,

Tiner flăcău că-l făcea,

De haine se dezbrăca

Şi pe Corbea-l îmbrăca, mă,

Armele i le dădea,

Iară Corbea ce-mi făcea ?

Sfânta cruce că-şi făcea

Şi din gură aşa –mi zicea, mă :

Mulţumesc lui Dumnezeu

Şi de bine şi de rău,

De-mi ajuta Dumnezeu,

Să-ncalec pe murgu meu,

Asta-mi scapă capu mieu (acompaniament).

Iară Corbea ce-mi făcea ?

Sus pe Roşu că-mi suia

Şi pe murgu-l atingea, mă,

Şi din gură –aşa –mi zicea :

-Alelei, Măria Ta,

Hainele de sunt pe tine

Ar fi bine pentru mine

Să se dea Roşu pe iele.

Cân’ ţî l-oi da de la mine

Să nu păţesc vreo ruşine (acompaniament).

Iară Corbea ce-mi făcea ?

Iel pe Roşu l-atingea, mă,

De trei uori roată că-mi da,

Mare brazdă că-mi trăgea,

În curtea palatului,

În faţa –mpăratului, mă,

De Ştefan mi se ruga :

-Alelei, Măria Ta, mă,

Ivănel al tău cel mic,

Ar fi bun să mi-l dai mie,

Cân’ ţi l-oi da de la mine

Să nu păţesc vreo ruşine,

Să se dea Roşu cu iel.

Iară Ştefan ce-mi făcea ?

Copilaşu că i-l da, mă,

Sus pe Roşu că-l suia, mă,

De trei uori roată că-mi da,

To’ la scară că-mi venea, mă,

De mă-sa mi se ruga :

-Alelei, Măria Ta,

Pleacă-te şi dă-mi nuia,

S-ating pe Roşu cu ea, mă,

De mă-sa mi se ruga :

-Maică, măiculiţa mea, mă,

Pleacă-te şi dă-mi nuia,

S-ating pe Roşu cu iea.

Iel pă mă-sa mi-o apuca

Sus pe Roşu c-o suia,

De trei ori roată că-mi da

To’ la scară că-mi venea, mă,

La scara palatului

În faţa –mpăratului, mă,

Dară Corbea ce-mi zicea ?

-Alelei, Măria Ta,

Îndoieşte-ţi gărzile

Şi-ntăreşte-ţi porţile,mă,

La bună mână ţ-am fost,

Vrednic de mine n-ai fost

Rămâi, Doamne sănătos,

La bună mână ţi-am fost,

Vrednic de mine n-ai fostî.

Iară Corbea ce-mi făcea ?

Iel pe Roşu l-atingea, mă,

Peste ziduri că-mi sărea

Zidurile dărâma, mă,

Toată lumea-nspăimânta

Şi-apoi că se-ntorcea

Copilaşul răstignea

Pe poarta palatului,

În faţa –mpăratului,

Ziuă albă se făcea

Ştefan – Vodă se scula ,

Barbă albă pieptăna, mă,

Faţă dalbă că-şi spăla,

Privirea şi-o arunca:

Copilaşul răstignit,

Îndată s-a otrăvit .

-Mă plăti-i cântecu

Ca lupu cu umbletu, mă,

Izbăveşte, izbăveşte,

Carnea rămânea prin crâng,

Pielea o ducea la târg,

La târg la Vinerea Mare,

Cum să făcea la Năzare,

O da pe şaşd’ de parale,

Să bea ş-alea din picioare.

(acompaniament).


           

(Gh. T. Tantana, zis Gingaşu, sat Cucoiu – 72 ani, în anul 1988, lăutar, cântăreţ din vioară).

 

            Ghiţă Cătăniţă

 

 


Ghiţă, Ghiţă Cătăniţă,

Iel din gur-aşa-mi grăia :

-Mândră, mândruliţa mea,

Ia sumete-ţi mâneci largi

Şi-mpleteşte la colaci

Şi fă colaci dintr-un sac

Şi covrigi dintr-un merticî,

Şi prescură dintr-o chilă,

Şi le-aşează la desagi,

Că noi, mândruţo să mergem,

Peste munţi l-ai tăi părinţ’,

Peste gloduri l-ai mei socri,

Peste vlaşi, l-ai noştri naşi.

Iea mai bine-l asculta,

Mâneci largi îşi sumetea,

Şi la colaci împletea.

Făcea colaci dintr-un sac,

Şi covrig dintr-un merticî,

Şi prescură dintr-o chilă,

Şi la desagi le-aşeza

Şi la plai la dial pleca.

Mergea plaiul jumătate

Şi mai mult de jumătate,

Se da jos şi hodinea

Iel din gur-aşa-mi grăia :

-Mândro, mândruliţa mea,

Ieu, mândro, de cân’ te-am luat

Nici un cântec n-ai cântat,

Dar acum aş vrea să cânţi.

Iea din gur-aşa grăia :

-Ghiţă, Ghiţă Cătăniţă,

Cân’ oi-ncepe io de-a cânta,

Munţî s-or cutremura,

Brazi înalţi s-o legăna,

Râpile s-or surupa,

Văi adânci s-o tulbura,

Marghiolu m-o auzi

Şi-nainte ne-o ieşi,

Şi drumu mi l-or închide.

-Nu-ţi fie, mândruţo, tiamă !

Şi iea ‘ncepe di-a cânta,

Munţî se cutremura.

Brazii’ nalţi se legăna,

Râpile se surupa,

Văi adânci se tulbura,

Marghiolu o auzea

Şi din gur-aşa grăia :

-Ia staţi fraţi, de ascultaţi,

Că nu ştiu ce mi s-aude :

S-aude un glas femeiesc,

Cu cuvinte voiniceşti.

Aia ie mândruţa mea,

Care m-am iubit cu iea,

Din copilăria mia.

Când ieream de şapte ani,

Ieu de şapte, iea de şapte,

Amândoi de paisprece,

Ne duceam cu viţăii,

Ne jucam pân bălării.

Şi-nainte ea ieşea

Şi drumurile le-nchidea.

Şi Ghiţă dacă sosea

Marghiol’ din gură-şi grăia :

-Dă, Ghiţă, pe mândra vamă,

Că acuşi te fac pastramă.

-Da pă mândra nu voi da,

Că mi-a dat-o suacră-mea,

Să-mi petrec viaţa cu iea.

-Dă, Ghiţă, pe murgu vamă.

-Ba pă murgu nu l-oi da,

Că mi l-o dat socru- meu,

Să-mi puarte trupuşorul meu.

-Hai, la luptă să ne luăm,

Ori în săbii să ne tăiem ?

Dară Ghiţă ce zicea :

-Hai la luptă, că-i dreaptă

Şi de Dumnezeu lăsată.

Şi la luptă că se lua

Se luptară zî de vară,

Zî de vară, până-n seară,

Fără pic de năduşeală.

Ghiţă din gură-mi grăia :

-Mândră, mândruliţa mea,

Ia sumete-mi brânişoru,

Mai fă-i vânt şi cu picioru,

Că mă răzbeşte Marghiolu.

Iea din gur-aşa-mi grăia :

-Amândoi sânteţi voinici,

Car’ pă car’ vi-ţ’ birui

Ala mă ve-ţ’ stăpâni.

Iel aşa dac-auzea,

Paloş din tieacă scotea,

Capu Marghiolu-i tăia

Şi clăiaţă mi-l făcea,

Şi să da cât d-ici colea

Şi clăiaţa vârf n-avea.

Capu mândri îl tăia,

Vârf clăieţii îi făcea.

Dar de la iea ce-mi lua ?

Ţâţele, cosâţele,

Şi la poartă că striga :

-Scoate, maică, varză acră,

Să mâncăm cu carne grasă

Din fata ta a frumoasă,

Dacă i-a fos’ mintea pruastă.


 

            (Gică Eftene, zis al Tomi, din Cucoiu, anul 1970, lăutar, cântăreţ din clarinet).

 

 

            Balada lui Ghiţă Cătăniţă o găsim culeasă şi de folcloristul Vartolomei Todeci, din Vaideeni, prezentată în culegerea ,,Plaiul Dorului’’, cu o prefaţă de Ion Stâlpnic –pag. 52.

 

                                                    Balada lui Ghiţă Cătăniţă

 


Foaie verde peliniţă,

Pe deal, pe cea culniţă,

Trece Ghiţă Cătăniţă

Cu a lui dalbă mândruţă,

Cu doisprezece haiduci

Şi cu patru lăutari

Şi cu vreo doi, trei cobzari.

-Frunză verde şi-o lalea,

Iară mândra ce zicea :

-Măi, Ghiţă Cătăniţă,

Eu pe tin’ de când te-am luat,

Nici un cântec n-ai cântat.

Iară Ghiţă ce zicea :

-Dragă mândruliţa mea,

Eu atunci când oi cânta,

Văile vor răsuna,

Munţii s-or cutremura,

Păduri mari s-or legăna,

Harambaşa v-auzi

Şi la mine va veni.

Iară mândra ce zicea :

-Zâi tu, Ghiţă, cântecu,

Că mi-e drag ca sufletu.

Măre, Ghiţă că-ncepea

Un cântec de-mi trăgăna,

Văile că răsuna,

Munţii se cutremura,

Păduri de se legăna,

Harambaşa c-auzea

Şi la Ghiţă că venea

Şi din gură că-i zicea :

-Bună ziua, frate Ghiţă,

Frate Ghiţă Cătăniţă,

… crucea şi legea,

Ce-ai cătat cu mândra mea,

Care m-am iubit cu ea ?!…

-N-am crezut că este-a ta,

Am zis că-i soţia mea,

Care m-am ştiut cu ea

Din copilăria mea.

Ş-atunci lupta începea,

Ziua-ntreagă se lupta,

Iară Ghiţă ce zicea :

-Sumete-mi, mândro, brânaşu,

Că mă prăpăde vrăşmaşu.

Iară mândra ce zicea :

Nu-ţi sumet, Ghiţă, brânaşu,

Că nu-i voinic cel ce cere

Ajutor de la muiere.

Oricare îţi birui

Bărbatul mie mi-o fi.

Iară Ghiţă necăjit,

De sudoare prididit,

Se-nvârteşte, se roteşte,

Pe Harambaşa-l trânteşte,

Îl sugrumă şi-l omoară

Şi vine la soţioară

Şi mi-apucă calea-ntoarsă,

Cu mândruţa lui frumoasă.

Pe drum el că mi-o întreba :

-Mândră, mândruleaua mea,

De ce n-ai sumes brânaşu

Să mă prăpăde vrăşmaşu ?

Mândruţa nu-i răspundea,

Iară Ghiţă ce-mi făcea :

Capul că i-l reteza.


 

                        Despre haiducul Dăianu am amintit în prezenta lucrare, când am prezentat pe Ioniţă Răducanu, zis Rouă.

            În culegerea folcloristă ,,Plaiul Dorului’’, la pag. 59, autorul ne prezintă cântecul acestui haiduc :

 

                                               Cântecul lui Dăian

 

 


N-aţi auzit, n-aţi aflat

C-o tunat Dăianu-n sat,

Fecior tânăr ne-nsurat.

Foaie verde măgheranu,

Om voinic era Dăianu,

Că umbla din stână-n stână

Şi gusta brânza de-i bună,

Băciţele-i dau de cină

Bălmoşel şi cu smântână,

Verză moi, cu unt de oi.

Nime-n lume nu ştia

Numa dragă soru-sa

Şi dragă mândruţa sa.

Soru-sa din grai grăia :

-Măi, Dăian, lasă hoţia

Şi hai de-ţi lucră moşia !

-Umple-ţi spinii moşia,

Eu nu-mi las haiducia,

Mânce-ţ’ lupii boii tăi,

Că nu-mi las ortacii mei.

Într-o seară, pe-nsărat,

Iar tună Dăianu-n sat,

Jendarii mi l-o legat.

Latoriţa-i apă mare,

Smulge brazii din picioare,

Pe Dăianu d-a-călare.


 

 

Cântecul lui Stanciu

 


Şi foaie verde a mocului,

La cerdacul Stanciului

Ieste Stanciu-al Bratului

Cu Dinu Ploscarului.

Dar acolo ce făcea ?

Dintr-o ploscă că-nchina,

Dintr-o ploscă mititea

De-o vadră şi cinci oca,

Închina Stanciu din iea.

Dar soru-sa Ilinca,

Iea din gură aşa zicea :

Bea Stanciule, nu prea bea,

Uite potera colea

Dară Stanciu ce zâcea ?

Că cum vine –aşa se duce.

-Ieu nu-s femeie cu conci,

La poteră să nu poci,

Ieu-s voinic cu comânacî

Cu şapte poteri mă bat.

Dară Stanciu ce zicea,

La soru-sa Ilinca :

-Bagă mâna-n scorburea

Şi-mi ad-o flinta mea,

Să bag praf din tecşilea,

Fieru cu zburătura.

Soru-sa flint-aduce ;

Stanciu că s-apuca,

S-apuca şi o-ncărca

Şi la uoichi cân’o punea

Mai mulţi că nu dobora,

Numai nouăzeci şi cinci,

O sută fără de cinci,

Şi ceilalţi ce rămânea,

Pe lângă buşteni pitea

Şi din gur-aşa zicea :

-Hai, băieţi, ne prindem capu,

Lăsăm pe Stanciu la dracu,

Ăsta-i Stanciu-al Bratului,

Pune capul omului,

În mijlocul codrului.


 

(Gică Pătru, zis Davidaru, lăutar din Cucoiu, cântăreţ din vioară, în etate de 60 ani, în anul 1968).

 

 

La fântâna Gerului

 

 


La fântâna Gerului,

Sub puala moligului,

Frumuşel focşor se vede,

Mititel şi ocolitî,

Mititel şi potolitî

Şi de oaste ocolitî.

Dar acolo cin’ şedea ?

Vodă cu Gerul se bătea.

Dară Vodă ce zicea :

-Măi Gerilă, dumneata,

N-ai nimic cu oastea mea,

Că oastea mea-i îmbrăcată

Cu cojoc de mâţâşoară,

Îmbrăcat la pielea goală (acompaniament)

Ş-are nouă cămăşele,

Ş-are nouă pieptărele,

Ş-are nouă muşamele.

Dară Gerul cân’ auzea

Şi-n fântână că intra,

De către ziuă ieşea.

Ieşea Geru din fântână,

Cu-n dărab de gheaţă-n, mână

Cu mustăţile de brumă

Şi pe nas cum îmi sufla,

Sloi de ghiaţă mi-i făcea,

Nici unu’ nu rămânea.

Numai Vodă rămânea,

Numai iel iera-mbrăcat

Cu cojoc de mâtâşoară,

Îmbrăcat la pielea goală

Ş-avea nouă cămeşele,

Ş-avea nouă pieptărele,

Ş-avea nouă muşamele.


 

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 441-451.

 

            (Gică Pătru, zis Davidaru, Cucoiu, în etate de 60 ani, în anul 1968).

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete