Categorii

Viaţa politică în Râmnicu Vâlcea până la 1918

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

 

Venirea domnitorului Carol în judeţ (1866), începută cu vizitarea Râmnicului, a mobilizat la maximum autorităţile judeţene şi râmnicene. La 25 aprilie 1867, prinţul va face o nouă vizită în judeţ; la entuziasta primire ce i s-a făcut la Râmnicu-Vâlcea, unde a citit un discurs, a participat şi prefectul judeţului – Costică Lahovari. În 1874, s-au început lucrările de construire a podului de peste Olt spre Goranu (proiectant – inginerul Sereşescu), ale cărui picioare fuseseră edificate încă din 1859. Recepţia s-a făcut în 18762. Printre alte înfăpturiri demne de remarcat, se numără darea în funcţiune (1866) a primelor linii telegrafice, între Râmnicu-Vâlcea şi Curtea de Argeş (ulterior, şi între Râmnicu-Vâlcea şi Sibiu, finalizate în 1874), crearea – în Râmnic – a unei filiale a Societăţii „Transilvania” – iniţiativă pentru care prefectul Simulescu va primi felicitări din partea lui Al. Papiu Ilarian3 ş.a.

În 1872, încep lucrările de construcţie a şoselei Râmnicu-Vâlcea – Curtea de Argeş, proiectul datând din 1868. Tot acum, Consiliul Judeţean închiriază casa lui Stăncuţă Meculescu, pentru a muta aici spitalul din Râmnic.

Perioada marii guvernări conservatoare (1871-1876) se caracterizează prin evenimente culturale semnificative, precum sosirea în Râmnic (1872, vara) a circului imperial din Constantinopol şi turneul trupei de teatru „Drăgulici şi Anestin”, ale cărei spectacole vor avea o contribuţie importantă pentru impunerea repertoriului teatral naţional în ţara noastră. Acestora din urmă, oficialităţile le-au pus la dispoziţie sala Elias, ce se va numi mai târziu Adreani, situată pe locul viitorului cinematograf „Modern”, sală care timp de aproape un secol va găzdui cele mai prestigioase colective artistice din România, în trecerea acestora prin Râmnic4.

Perioada guvernării liberale (1876-1888).Ca şi în cazul autorităţilor judeţului, Primăria oraşului (primar – Nicolae Iancovescu) a avut o problemă majoră: independenţa ţării; în mod concret – sprijinirea prin toate mijloacele posibile a războiului, misiune care a fost îndeplinită cu conştiinciozitate şi succes de către Comitetul de rechiziţii înfiinţat în cadrul Primăriei. Vestea proclamării independenţei, sosită în judeţ  la 9 mai 1877, printr-o telegramă a Consiliului de Miniştri, a fost primită cu entuziasm de râmniceni. La 30 noiembrie 1878, generalul Mihail Cerchez, cel care primise capitularea lui Osman paşa, în fruntea escadronului Vâlcea, din Regimentul 2 Călăraşi, în timpul întoarcerii vitejilor soldaţi vâlceni la casele lor, a fost ovaţionat de râmniceni. În această perioadă, s-au construit marea hală din centrul oraşului Râmnic, cazarma din oraş, Şcoala de Meserii din Râmnicu-Vâlcea (inaugurată, însă, la 17 ianuarie 18835) etc.

În perioada guvernărilor conservatoare (1888-1895), primari ai oraşului au fost Scarlat Călinescu şi Ion C. Angelescu; ajutorul celui de al doilea şi ofiţer de stare civilă, fiind Victor N. Baldovin, iar secretar – C. D. Rudeanu6. În intervalul octombrie 1894 – septembrie 1895, la conducerea instituţiei s-a aflat Ion. C. Dimitrescu, zis Pomană (şi cu un al doilea mandat între 1895 – octombrie 1898, perioadă în care a fost construit podul Vinerii Mari şi a fost adusă apa potabilă, pe conducte de bazalt fabricate în Belgia),  secretar fiind C. Popescu; din Comisia Interimară făceau parte I. C. Angelescu – preşedinte şi membrii: Ştefan Georgescu, G. Brătăşanu, P. Slăvitescu şi N. Gh. Temelie. Iată şi numele primarilor din perioada „rotativei guvernamentale” (1895-1918): Grigore Procopiu (noiembrie 1898 – mai 1899), Ion Dumitrescu (iunie 1899 – iunie 1901), G. I. Olănescu (iulie 1901 – decembrie 1904), V. Tretinescu (ianuarie 1905 – august 1906), Al. Crăsnaru (septembrie 1906 – februarie 1907; din iniţiativa sa, a început împădurirea dealului Capela), Grigore Procopiu (martie – decembrie 1907), în al cărui mandat s-a finalizat construirea Uzinei Electrice din oraş, de către firma „Societatea Română de Electricitate Siemens Schuchert”, „pentru luminatul electric al oraşului Râmnicu-Vâlcea”; Nicolae Iepure (ianuarie 1908 – decembrie 1910), N. Negoescu (ianuarie 1911 – august 1912) – viitorul erou al Primului Război Mondial, în lupta de la Mărăşeşti; Vasile Tretinescu (septembrie 1912 – decembrie 1912), Ion Cocorăscu (ianuarie – decembrie 1913), A. G. Boicescu (ianuarie 1914 – iunie 1916), Nicu Manolescu (august – noiembrie 1916), Franz Eitel (decembrie 1916 – martie 1917; din martie, semnează acte ca prefect), M. Chiriachide (aprilie – septembrie 1917)7.  În anii 1895 şi 1896 au avut loc inundaţii pustiitoare: râul Râmnic (astăzi numit Olăneşti) a acoperit partea de jos a urbei, târgul de săptămână şi Zăvoiul. Autorităţile au ridicat, cu mare efort, un dig în partea sudică,  pentru a proteja oraşul. Tot în această perioadă, a fost construit şi podul de fier de peste Olt, pe unde trece linia ferată Piatra Olt-Sibiu8. În 1906, când prefect era (din 1904) medicul Gheorghe Sabin, iar primar – Al. Crăsnaru, s-a început construirea clădirii liceului (actualul Colegiu Naţional) „Alexandru Lahovari”. Tot lui Gheorghe Sabin i se datorează şi iniţiativa privind ridicarea, la poalele dealului Capela, a monumentului închinat soldaţilor vâlceni căzuţi în războiul din 1877-1878. Inaugurată la 17 mai 1915, statuia este opera sculptorului Ion Iordănescu. În această perioadă, se simt ecouri puternice ale mişcărilor sociale, fiind „monitorizaţi” chiar şi doi potiomkinişti – Ioan Ivanciuc de 31 de ani, venit la Râmnicu-Vâlcea în august 1906, angajându-se ca lucrător electrician, şi Pavel Mizericof de 23 de ani, şi el electrician, venit în  oraş în ianuarie 1907, angajat la .Uzina Electrică9. Totuşi, focul răscoalei din 1907 nu va ajunge şi la Râmnicu-Vâlcea!

 

Note bibliografice

1. DJVAN, fond Prefectura judeţului Vâlcea (în cont., PJV), dos.73/1874, f. 18.

2. Idem, dos. 66 / 1866, f. 106.

3. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Antim Ivireanul”, 1994, pag. 147.

4. PJV, dos.72 / 1868, f. 208 şi dos. 217, f. 175.

5. Constantin Mateescu, Memoria Râmnicului, Bucureşti, Editura „Sport-Turism”, 1979, pag. 176.

6. Ion Soare, Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys, 2000, pag. 59.

7. Ibidem, pag. 60-63.

8. PJV, dos. 50 / 1890, f. 42

9. PJV, dos. 46/1897, pag. 33. 

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete