Vâlcea – Drumul Oltului

          Pentru elucidarea problemei privitoare la fortificaţia construită de austrieci şi amintită de scriitorul Ilie Purcaru, fortificaţie aşezată pe ,,drumul cel vechi al Loviştei’’, prezentăm cele relatate de Alex.Voiculescu : ,,…Austriecii au înălţat la Perişani(deci nu la Sălătruc-n.n.) o cetate, unde este unul din nodurile strategice ale regiunii. Localitatea Perişani a fost stăpânită de austrieci în perioada războiului(1716-1718) şi în acest timp au construit cetatea (fortul).

           Acest fort numit ,,palanca’’ a fost construit pentru a împiedica pătrunderea duşmanilor în Transilvania, prin Ţara Loviştei. În ziua de 7 martie 1718, generalul Steinville arată colonelului Schram importanţa acestui ,,palanca’’ – că va permite căpitanului Schwanz să o inspecteze din nou’’ (30,pag.164).

           Şi continuă tot Alex.Voiculescu că : ,,…În următorul război 1736-1739), fortul este atacat de oastea otomană condusă de Suliman Paşa, în iulie 1738 şi rezistă acestui atac. Lupta s-a desfăşurat astfel : Oastea otomană condusă de Suliman Paşa, alături de trupele române, ajunge la Perişani la 17/28 iulie 1738, venind de la Curtea de Argeş, prin Sălătruc. Suliman Paşa ar fi putut să bată pe austrieci şi să cucerească fortul de la Perişani, dar turcii, cu toate că trupele române se luptau vitejeşte şi rezistau, fug, fără să lupte. Insuccesul şi retragerea turcilor de la Perişani îi încurajează pe austrieci care făceau incursiuni şi prădăciuni. Acest fapt îl determină pe Constantin Mavrocordat să trimită trupe pentru a-i alunga.

           În ziua de 4/5 septembrie se încheie preliminarile de pace şi austriecii îşi retrag trupele din Perişani şi din Oltenia (30,pag. 195-199 ).

           După pierderea Olteniei, austriecii distrug fortul în anul 1739, probabil concomitent cu distrugerea cetăţii Arxavia (Strassburg) – construită pe malul drept al Oltului, pe podul (dealul) din faţa gării C.F.R. – Câineni şi au distrus şi şoseaua Via Carolina (de pe Valea Oltului).

           Păstrarea sau găsirea monedelor austriece în zona Loviştei, considerăm că de atunci datează, ca şi portul ,,negru ‘’ împrumutat, care treptat l-a înlocuit pe cel tradiţional, denumit ,,nemţesc’’.

           Ocuparea Olteniei timp de aproape 30 de ani a fost cu greu suportată de locuitorii acesteia. De fapt, de atunci se păstrează doina de jale : ,,Săraca Oltenia / Ce mai foc şi jale grea’’. În istorie această perioadă mai este menţionată şi ca : ,,schimbarea jugului de lemn (turcesc), cu cel de fier (austriac)’’ – cu referinţă la viaţa grea din această perioadă.

         Menţionând, că la anul 1780, italianul Domenico Sertini, enumeră satele Loviştei şi anume : ,,diversi villagi : Cioe, Spina, Cokoi, Dideşti, Boişoara, Coigiani, Kribleşti. In questi villagi si raccoglie della pace (4,pag.15) ’’ trecem la descrierea actualului drum de pe Valea Oltului, prezentat de prof. Universitar Mihai Iancu : ’’Valea Oltului este însoţită de drumul (E 15-A) şi o cale ferată cu tunele care străbat stâncile acoperite cu răşinoase şi foioase. La poalele vestice ale Masivului Cozia se află mai multe monumente cu caracter istoric : Mănăstirea Cozia – ctitoria lui Mircea cel Bătrân, cu mormântul marelui voievod, apoi mănăstirile Stânişoara şi Turnu, frumoase monumente de arhitectură medievală. Locuri de popas pentru turişti se află la Căciulata, hanul ,,Cozia’’, motelul ,,Cozia’’, castrul roman ,,Arutela’’- reconstruit odată cu construcţia hidrocentralei din apropiere, iar pe muntele Cozia se află cabana cu acelaşi nume, releul şi staţia meteorologică. Pe Cozia, se poate urca şi din zona Călimăneştiului şi din zona Perişanilor, urcând drumul forestier ce merge la Sâmniceanu’’(8,pag.67).

         Nu încheiem acest capitol fără a reda cât mai multe din monumentele istorice ale acestei ,,ţări’’ legendare a Loviştei.

          Astfel, tot pe Valea Oltului, amintim Schitul Cornet – ctitoria lui Mareş Băjescu (ban), la anul 1666. Prin tradiţie aflăm că acest schit s-a construit din cărămida şi piatra provenită din castrele romane de la Titeşti, Racoviţa şi Copăceni.

         Pe drumul ,,cel vechi’’ am amintit de existenţa ,,Castrului roman de la Pripoara – Perişani’’ şi cel de la Titeşti.

         Loviştea, deşi apare ca o cetate înconjurată de ziduri naturale (munţii), totuşi apărarea ei era asigurată nu numai prin efective militare, ci şi prin organizarea unui puternic sistem defensiv bazat pe numeroase castre, toate încadrate în Limesul Transalutam, denumire dată pentru prima dată de Grigore Tocilescu. Toate acestea au făcut din Loviştea o cetate inexpugnabilă.

       Cu toate că un adevărat Limes nu exista, locul valului şi şanţului fiind ţinute de cursul râului (o,pag.340).

Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 27-30.