Categorii

Statuile din Râmnicu Vâlcea

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

75

Statuia lui Mircea cel Bătrîn, aparţinînd lui Irimescu, plantată cu vreo douăzeci de ani în urmă în faţa Parcului, e pe cît de modestă, pe atît de insignifiantă. Mircea e pentru Rîmnic ceea ce a fost Ştefan cel Mare pentru Suceava. Spiritul lui e încorporat în zidurile urbei. Un trecător străin, mergînd grăbit pe stradă, nici nu observă printre castanii înalţi opera în bronz care a înlocuit pe rînd, în crugul vremurilor, pe Brâncoveanu, pe Alexandru Lahovari şi Maxim Gorki. De aceeaşi lipsă de grandoare suferă şi bustul împăratului Traian, în piatră, făcut de Wagner în 1984 (90 de centimetri pe un soclu de trei metri înălţime!). Sînt monumente care minimalizează şi chiar discreditează modelul, în loc să-l scoată în evidenţă. În scuarul elegant din faţa Episcopiei s-ar fi cuvenit să se ridice statuia lui Antim Ivireanu, fost arhiereu în partea locurilor, cel care a zidit renumele cărturăresc al Rîmnicului. Chiar monumentul lui Anton Pann nu reuşeşte să aducă în contemporaneitate figura legendară a autorului "Poveştii vorbei". În fine, trebuie repus în drepturi Al. Lahovari, al cărui monument a fost distrus de municipalitate în primii ani ai dictaturii comuniste, deşi la Bucureşti, unde "cenzura" monumentelor a fost cu mult mai drastică, statuia omului de stat a supravieţuit şi poate fi şi astăzi admirată.

 

Oraşul de odinioară, conformist, dezabuzat, cu propriile-i nostalgii şi refulări de mică urbe de provincie, îşi ridicase cîteva statui şi busturi ce pot să pară astăzi demodate, dar care se integrau atunci desăvîrşit în atmosfera romantic-desuetă de sfîrşit de secol. Un bust ce se păstrează încă, ridicat în anul 1909 în amintirea doctorului Suciu, e o relicvă ce trebuie conservată măcar pentru armonioasa integrare în ansamblul arhitectural. Privesc fotografia spitalului (spitalul vechi, al cărui fondator a fost) executată la începutul secolului nostru, în faţa căruia se află monumentul medicului. Construcţia, ce calchiază discret modelul Aşezămintelor Brâncoveneşti din Bucureşti, e de un echilibru şi o sobrietate remarcabile. Modificările aduse mai tîrziu nu fac decît să-i deterioreze aspectul exterior. Modestă e şi statuia colonelului N.Pleşoianu, de pe strada Traian, ridicată în faţa unei şcoli pe care colonelul a ctitorit-o. În Rîmnicul de altadată statuia, deşi la marginea oraşului, avea o amplasare avantajoasă şi se armoniza cu atmosfera urbei. Scăpată ca prin minune de valul demolărilor, statuia zace pe acelaşi loc, acoperită de arbuşti şi bălării.

Statuile, în fond, nu sînt decît abstracţii. În afara simbolisticii ce poate să lipsească, ele aduc un spor de frumuseţe peisajului în care sînt plantate. Aş zice, glumind, că Rîmnicul de odinioară n-avea statui fiindcă fusese blagoslovit cu toate darurile, tot astfel cum o femeie frumoasă se poate dispensa de sulimanuri. Rîmnicul vechi, fără să poarte pe edificii semnături de arhitecţi celebri, e mai degrabă opera unei naturi naive, romantice, inconştiente de farmecele ei.

 

 

Sursa: Constantin Mateescu, Râmnicul de odinioară, Almarom, Rm. Vâlcea, 1993, p.204-206.

 

 

Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete