Seminarul rețelei de experți în domeniile Patrimoniului Cultural Imaterial, a țărilor din Sud-Estul Europei

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

sem01  Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, alături de Biroul UNESCO BRESCE Veneția, a organizat la Râmnicu Vâlcea, în perioada 3-7 mai 2010, cel de al patrulea Seminar al rețelei de experți în domeniile patrimoniului cultural imaterial, a țărilor din Sud-Estul Europei. Această rețea a fost constituită în anul 2007, cu scopul de a se crea o platformă comună în regiune, în vederea constituirii unei poziții ferme pe plan internațional în ceea ce privește politicile și programele de conservare, salvgardare, protejare, transmitere și punere în valoare a elementelor aparținând patrimoniul imaterial. România este membră în Rețeaua de experți în domeniile patrimoniului imaterial încă din 2007, iar în anul 2008 și-a luat angajamentul găzduirii seminarului menționat. La eveniment au participat, pe întreaga perioadă de desfășurare a Seminarului (3-7 mai), reprezentanți ai UNESCO, experți din țările membre ale rețelei (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Grecia, Macedonia, Rapublica Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Turcia, Ungaria) și experți din alte țări (Austria, Elveția, Estonia, Italia, Ucraina). În cadrul Seminarului au fost discutate următoarele subiecte: stadiul de implementare a Convenției UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial; riscuri și oportunități ale turismului cultural; revitalizarea patrimo- niului cultural imaterial. Parteneri de organizare: CJ Vâlcea, Prefectura Vâlcea, DJCPCN Vâlcea, CJCPCT Vâlcea. Județul Vâlcea, prin CJCPCT Vâlcea, a fost ales ca gazdă după o vizită făcută de reprezentanții B i r o u l u i UNESCO – BRESCE Veneția, însoțiți de Irina Balotescu, consilier, Ministerul Culturii.

   Seminarul s-a încheiat cu sesiunea unui rezumat numit „Le Reseau”, în care s-au cuprins concluziile discuțiilor care succed întâlnirilor anterioare: Arbonassi, Bulgaria, iunie 2007;  Safronbilu, Turcia, mai 2008; Zagreb, Croația, aprilie 2009. S-a apreciat că această nouă întâlnire reprezintă o etapă importantă în derularea politicilor de salvgardare a patrimoniului imaterial. Documentul a fost semnat de toți participanții, în Râmnicu-Vâlcea, la 7 mai 2010. Astfel, Râmnicu-Vâlcea rămâne un punct de reper în eforturile experților de a adopta cele mai bune hotărâri în salvgardarea patrimoniului imaterial

Documentul a fost semnat de toți participanții, în Râmnicu-Vâlcea, la 7 mai 2010. Astfel, Râmnicu-Vâlcea rămâne un punct de reper în eforturile experților de a adopta cele mai bune hotărâri în salvgardarea patrimoniului imaterial

 

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha