Școala vâlceană în perioada postbelică

iulie 3, 2024 by

Istorie Locala

În acest sens, în anul 1945 s-a renunţat la vechiul ciclu inferior al şcolii secundare, înfiinţându-se gimnaziul unic, cu durata de 3 ani158gimnaziu, se va înfiinţa în anul 1945 la Boişoara (centru), pe(ntru) toată Loviştea, în clădirea care mai înainte (între anii 1933-1945) servise drept cămin cultural, iar anterior (dar şi mai târziu) – ca şcoală. Localul – demolat în 1962 – se afla „În Deal”, între primărie şi sediul cel nou al şcolii, fiind construit în anii 1953-1954159.

Învăţământul comercial a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare progresivă. În anul 1946, fostul gimnaziu comercial din Râmnicu Vâlcea s-a transformat în Liceu comercial, purtînd această denumire până în anul 1948 şi funcţionând în aceeaşi clădire de pe strada Carol I (fostă Ştefan Gheorghiu şi apoi Argeş, azi – Carol I), unde era sediul OJT Vâlcea, în prezent, clădirea fiind refăcută pentru sediul Loteriei Naţionale; apoi a apărut Şcoala Tehnică de Administraţie Economică (STAE), înglobând şi clasele liceului, sub patronajul Ministerului Comerţului şi Alimentaţiei. Sediul acestei şcoli era clădirea în care funcţionase Seminarul „Sf. Nicolae” (desfiinţat în anul 1948). Din anul 1950, instituţia s-a numit Şcoala Medie Tehnică de Comerţ (SMTC), cu sedii de evidenţă contabilă şi merceologie, sub patronajul Ministerului Comerţului Interior. Funcţiona în acelaşi local unde, după 1956, va fi Şcoala Medie nr. 2 şi Şcoala Medie nr. 3 (cu program de educaţie fizică), apoi Liceul Teoretic „Vasile Roaită”, Liceul Industrial nr. 7 şi – azi – Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Directorii acestei şcoli: Traian Cantemir (1948-1950), Dumitru Zaparaniuc (1950), Ion Ceauşescu (1950-1952), Ilie Chiriţă (1952-1953), Petre Purcărescu (1953-1956), sub conducerea căruia şcoala se dezvoltă, îşi câştigă renume şi îşi construieşte baza sportivă160.

Ca efect al Legii învăţământului din 1948, Liceul teoretic din Drăgăşani s-a transformat – în acelaşi an – în Şcoala Medie Tehnică Viticolă. La început, instituţia poseda o dotare insuficientă, însă în perioada care a a urmat, ea va cunoaşte o dezvoltare progresivă

În ceea ce priveşte manualele, au continuat să fie folosite (cu unele adaptări) cele vechi, din vremea „regimului burghezo-moşieresc” sau au început să fie traduse cele ruseşti, modelul sovietic pătrunzând şi aici, ca peste tot.

b. Perioada 1948-1989

 

În domeniul instrucţiunii publice, această importantă perioadă, în care comuniştii au preluat şi şi-au consolidat puterea, a fost marcată profund de Legea învăţământului, adoptată la 3 aug. 1948, care statua „traducerea în viaţă a principiilor fundamentale ale învăţământului democratic: etatizarea, laicizarea, caracterul unitar şi general al şcolii, orientarea realist-ştiinţifică pe baza concepţiei materialist-dialectice despre natură, societate şi om”161. Printre principalele lacune ale acestei reforme, se consideră următoarele: reducerea nejustificată a duratei învăţământului de cultură generală (de la 12 ani, la 10 ani), o serie de obiecte de studiu s-au redus sau au fost eliminate (printre acestea, limba latină, căreia anterior i se dăduse o mare importanţă). În vederea pregătirii profesorilor şi învăţătorilor, în toate oraşele reşedinţă de judeţ, inclusiv în Râmnicu-Vâlcea, începând cu anul 1848, au fost organizate cursuri de îndrumare a cadrelor didactice, iar la nivel central, va fi înfiinţat Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice – faimosul IPCD; au fost iniţiate, de asemenea, consfătuirile anuale ale cadrelor, Congresul învăţătorilor (prima ediţie – 1952), institute şi publicaţii de profil, Editura Didactică şi Pedagogică (1951), Biblioteca Centrală Pedagogică (1 septembrie 1949) etc. Trebuie să fim obiectivi: multe dintre aceste iniţiative şi-au dovedit utilitatea şi viabilitatea, funcţionând şi în zilele noastre, printre acestea numărându-se sistemul de acordare a gradelor didactice, instituit în 1959, consfătuirile anuale ş. a.; altele, însă, au avut şi o evidentă componentă de îndoctrinare politică şi ideologică. În concepţia şi formularea istoricului Sorin Oane, „lupta de clasă este introdusă imediat şi în învăţământ ( . . . ) Copiii erau astfel de două feluri: de proletari şi cei ai duşmanilor poporului”162Memoriile, pag. 373-375Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 168-169).

În 1948, numărul neştiutorilor de carte din Oltenia era destul de ridicat: 21,1% din totalul populaţiei. Erau numeroase cazurile când copiii ţăranilor erau reţinuţi de la şcoală pentru a da ajutor la muncile câmpului sau a păzi vitele. În judeţul Vâlcea, „neştiutorii de carte erau în număr de 48.476 (circa 17 % din populaţie). În editorialul 7 ani de măreţe realizări – apărut în săptămânalul „Drum nou” din 23 august 1951 – Ion Tăbârcă, prim-secretar al Comitetului regional P.M.R.-Vâlcea, afirma că în perioada 1945-1951, în judeţul Vâlcea au fost alfabetizaţi peste 23.000 ţărani. În 1956, procesul de alfabetizare era, totuşi, încheiat”163 ; în principal – am adăuga – datorită responsabilităţii şi muncii susţinute a cadrelor didactice din judeţ.

Istoricul Sorin Oane constată că în ceea ce priveşte reţeaua de învăţământ şi populaţia şcolară din Vâlcea, „cantitativ, situaţia s-a îmbunătăţit” şi prezintă spre exemplificare o situaţie comparativă (luată din arhiva fostului comitet judeţean al PCR), pe anii 1948 şi 1965, reflectată în următoarele cifre: pentru anul 1948 – 30 grădiniţe cu 1035 de copii, 263 şcoli elementare şi licee cu 34.793 elevi şi 5 şcoli profesionale cu 1235 elevi; în anul 1965, majoritatea acestor cifre se vor dubla sau chiar tripla: 108 grădiniţe cu 3630 preşcolari, 440 şcoli elementare şi licee, cu 65.515 elevi şi 5 şcoli profesionale cu 2181 elevi164.

La 15 septembrie 1952, în oraşele fostului raion Râmnicu-Vâlcea, din cele 52 de şcoli, 13 erau de patru ani (cu cl. I-IV) – cu 52 de clase, 668 de elevi înscrişi, iar la sate funcţionau 39 şcoli – cu 155 clase şi 2033 elevi înscrişi. Şcolile elementare de 7 ani, erau repartizate astfel: 4 în Râmnicu-Vâlcea, 2 la Ocnele Mari (Ocniţa şi Copăcel), 1 la Băile Govora şi 1 – la Băile Olăneşti. Câte una, îşi desfăşura activitatea în comunele: Budeşti, Buneşti, Bujoreni, Blidari, Dobriceni, Muereasca, Milcoiu, Păuşeşti-Măglaşi, Stoeneşti şi Vlădeşti.

În Râmnicu-Vâlcea: 2 licee („şcoli de 11 ani”) – Liceul de Băieţi, cu 133 elevi înscrişi, Liceul de Fete – cu 103 eleve înscrise şi o Şcoală Pedagogică – cu 113 eleve înscrise; ca şcoli elementare, la acea dată, aici existau: Şcoala Elementară de Băieţi nr. 1, Şcoala Elementară de Fete nr. 1, Şcoala Mixtă nr. 1 şi Şcoala Mixtă nr. 2. Pentru şcolile de 7 ani, existau 2 internate (şi tot atâtea cantine) la şcolile din localităţile Băile Govora şi Olăneşti sat, şi câte unul – pe lângă şcolile din Olteni, Budeşti, Muereasca de Sus şi Milcoiu. La fel, pe lângă liceele (şi Şcoala Pedagogică) din Râmnic. Promovabilitatea la Şcoala Medie de 10 ani Băieţi din Râmnicu-Vâlcea, la sfârşitul anului şcolar 1952-1953, clasa a XI-a (terminală): din 124 elevi, au promovat 121, corijenţi şi amânaţi fiind doar 3, nici un repetent; în aceeaşi perioadă, la Şcoala Pedagogică s-au prezentat la examen 27 de elevi, din care au promovat 22165.

În judeţul Vâlcea, comparativ cu anul 1965-1966, când existau doar 3630 copii cuprinşi în învăţământul preşcolar, în numai zece ani (1975-1976), numărul preşcolarilor va creşte la 18.300, aşadar – o creştere de peste cinci ori, cea mai spectaculoasă dezvoltare din Oltenia, iar peste un alt deceniu, în anul 1985-1986, existau în Vâlcea 414 grădiniţe cu 784 cadre (educatoare şi personal auxiliar) şi 17598 copii înscrişi166. Totodată, s-a îmbogăţit şi diversificat programa acestui învăţământ; printre altele, în anul şcolar 1969-1970 s-a introdus şi studierea unei limbi străine.

Învăţământul primar-gimnazial cunoaşte, de asemenea, o dezvoltare progresivă, cel puţin în ceea ce priveşte personalul didactic în activitate şi numărul elevilor înscrişi. Spre exemplificare, iată cum se prezintă statistic, în domeniul acesta, situaţia din judeţul Vâlcea în intervalul 1970-1981:

• în anul şcolar 1970-1971, existau 445 şcoli, la care erau înscrişi 61161 elevi şi funcţionau 2960 cadre didactice;

• anul şcolar 1975-1976: 441 şcoli, 69375 elevi şi 3333 cadre didactice;

• 1980-1981: 436 şcoli, 67422 elevi şi 3584 de cadre;

• 1985-1986: 427 şcoli generale, cu 1121 clase, în care învăţau 57254 elevi, instruiţi de 3104 cadre didactice, din care – 1193 învăţători, 1863 profesori şi 48 maiştri instructori.

În ceea ce priveşte învăţământul liceal (de zi, fără frecvenţă şi seral Despre învăţământul seral, în special cel de la Liceul „Alexandru Lahovari, vezi Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 175-176, 209-210 ), şi acesta cunoaşte transformări semnificative, atât cantitativ, cât şi calitativ. Astfel, în anul şcolar 1970-1971, funcţionau în judeţul Vâlcea 17 şcoli liceale, cu 389 profesori şi 9935 elevi, ca în anul şcolar 1980-1981, la cele 18 licee existente să activeze 838 profesori la 19471 elevi167. O uşoară scădere a numărului de şcoli, trebuie pusă, probabil, pe seama migrării unor săteni spre oraşe, în condiţiile intensificării procesului de industrializare a ţării în această perioadă.

În legătură cu dezvoltarea unor ramuri ale industriei în judeţ, se va acorda o atenţie sporită înfiinţării şi dotării liceelor de specialitate. Este dificilă o ordonare ideală a acestora, întrucât majoritatea lor au apărut iniţial ca şcoli profesionale şi numai pe parcurs se vor transforma în unităţi liceale, suferind (ca în nici un alt domeniu!) numeroase schimbări de titulatură. Vom aborda o ordonare cronologică a apariţiei lor ca şcoli în general, începând cu prima lor titulatură, pentru a putea urmări, astfel, nu numai evoluţia, ci şi raţiunile care au stat la baza fondării lor; se poate constata, de pildă, că o bună parte dintre licee şi şcolile profesionale au apărut din necesităţi de calificare a forţei de muncă în domenii în care judeţul Vâlcea avea (şi are în continuare) importante surse de materii prime (lemnul, de pildă), întreprinderi care trebuie asigurate cu specialiştii corespunzători (platforma chimică Râmnicu-Vâlcea), hidroenergia etc. Din raţiuni de spaţiu, vom menţiona (pe localităţi şi, în cadrul acestora, cronologic) doar principalele şcoli din judeţ, în primul rând – pe cele de nivel mediu, pe cele nou înfiinţate şi o parte dintre cele profesionale şi de artă, cu scurte analize referitoare la anii înfiinţării, nivele, profiluri, specializări, baza materială, manageri etc.; pentru celelalte şcoli (în special – cele din mediul rural, vom lăsa să vorbească situaţiile statistice.

• În Râmnicu-Vâlcea

În perioada postbelică, Liceul „Alexandru Lahovari” îşi va păstra statutul de „navă-amiral” a învăţământului vâlcean: o parte din vestiţii profesori de altădată (Nicu Angelescu, Dumitru Guşetoiu, Ion Zamfirescu, Ştefan Popescu, Haralamb Dumitrescu) îşi vor continua activitatea, iar cei care vor veni din urmă, se vor strădui (şi majoritatea, vor reuşi) să fie la înălţimea înaintaşilor: Traian Cantemir, Lucian Mănescu, Constantin Gibescu, Nicolae Păun, Mihai Vişinescu, Ion Avramescu, Constantin Rădulescu, Florea Rădulescu, Marin Trincă, Petre Darie, Radu Vişan, Grigore Lăzărescu ş. a. Aceasta, în ciuda numeroaselor modificări privind structura învăţământului liceal (valabile pentru toate liceele teoretice din acest timp) şi, în strânsă legătură, relativ frecventele schimbări de titulatură: renunţarea, în urma reformei învăţământului din 1948, la învăţământul de 12 ani, în favoarea celui de 11 clase şi apoi, de 10 ani (1953-1957, după sistemul sovietic, ca şi notarea cu note dela 1 la 5), fostul liceu luând numele de Şcoala Medie (de) Băieţi (SMB); la 1 sept. 1956 (colectivul de direcţie fiind compus din prof. Ilie Chiriţă, Ceauşescu Ion şi Gheorghe Negoiţă), instituţia îşi începea activitatea cu un număr de 1361 elevi înscrişi. La 31 mai acelaşi an, se încheia situaţia la învăţătură pentru 1234 de elevi, „între timp transferându-se sau retrăgându-se 124 de elevi”168. Cursul seral funcţiona cu 12 clase, începând cu 403 elevi, dintre care, „din cauză de vârstă şi alte motive, s-au retras 87 de inşi. Din cei 316 elevi rămaşi la şcoală, au promovat 221, au fost declaraţi corigenţi 82 şi repetenţi 13”169. Pasionaţi şi conştienţi de dificultăţile cu care se confruntau „seraliştii”, profesorii de la acelaşi liceu căutau căi şi metode de eficientizare a acestei formă de învăţământ: „În cadrul cursului seral, s-a constituit un cerc tehnic condus de prof. Iandola Elena şi Lăzărescu Grigore, aplicându-se practic cunoştinţele teoretice de la ore”170. Se făcea „practică agricolă”, printre alte unităţi, la GAS Ostroveni.

Din anul şcolar 1956-1957, începând cu clasa a VII-a, se va trece din nou la învăţământul de 11 ani, cu un plan de învăţământ corespunzător, iar în 1958 se revine la sistemul de notare cu note de la 1 la 10; legarea învăţământului de producţie, prin înfiinţarea unui atelier, prin amenajarea, în incinta liceului, a două ateliere – de tâmplărie şi de lăcătuşărie; din 1959, completarea titulaturii instituţiei – Şcoala Medie „Nicolae Bălcescu”, în această perioadă introducându-se şi mixtarea claselor. Această instituţie a reprezentat – în aprecierea scriitorului Constantin Mateescu, fost absolvent al liceului – „o adevărată pepinieră de valori. Intrarea în şcoală era deosebit de dificilă, iar promovabilitatea nu depăşea în nici un an 60%. Se poate discuta fără retorică, de un anume elitism în rândul cadrelor didactice, ce se repercuta şi asupra unei bune părţi dintre elevi”171.

În anul 1956, pe lângă şcolile medii 1 şi 2 din localitate, va lua fiinţă Şcoala Sportivă de Elevi din Râmnicu-Vâlcea (fără sediu propriu), cu trei secţii: atletism, baschet şi gimnastică, care îşi desfăşurau activitatea în sălile de gimnastică ale sălilor menţionate, în sala de la internatul şcoli medii nr. 1 şi pe terenurile de sport ale acesteia. Sub îndrumarea unor profesori ca Marin Trincă, Petre Darie, Iulian Iovan, Elena Stănărângă, Eugenia Stilea, soţii Şuteu, Virginia Dinescu, Laurenţiu Stilea, Octavian Enescu, Rusu Ion, Radu Vişan, V. Stătescu ş. a., această şcoală a obţinut numeroase succese, unele – de răsunet naţional172. De altfel, nici Şcoala Medie nr. 1 (ulterior, „N. Bălcescu”) nu s-a lăsat mai prejos; în această perioadă, echipa de gimnastică a liceului, antrenată de regretaţii Marin Trincă şi Petre Darie, era vestită în toată ţara, ajungând nu o dată (1957-1960) campioană naţională şi fiind medaliată cu aur la campionatele naţionale de gimnastică masculină pe echipe şi individual compus.

În anul şcolar 1965-1966, se va reveni la durata de învăţământ de 12 clase, cu secţii reale şi umaniste, cu anul şcolar împărţit în semestre; se introduc obiecte noi, în scopul întregirii culturii generale (la secţia umanistă) şi a modernizării învăţământului (la secţia reală). Din 1990, noua titulatură va fi aceea de Liceul de matematică-fizică „Alexandru Lahovari”, iar din 1997 – Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”

Îşi continuă activitatea, cu deosebite rezultate, şi liceul de fete din municipiu (care funcţiona ca şcoală secundară de fete încă din anul şcolar 1920-1921 şi în continuare, ca liceu, după 1928). Ca şi alte şcoli, instituţia a cunoscut mai multe schimbări de titulatură, începând cu anul 1956: Şcoala Medie nr. 2, apoi Liceul Teoretic „Vasile Roaită”, Liceul Industrial nr. 7 , Liceul „Mircea cel Bătrân” şi – din 1999 – Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” ( . . . ), „având o populaţie şcolară de 1850 elevi, cu cca 50 săli de clasă, laboratoare, cabinete metodice, peste 150 cadre didactice”173. Instituţia funcţionează în localul de pe strada Popa Şapcă şi, prin tot ceea ce întreprinde (recte – prin rezultatele obţinute) reprezintă una din principalele . . . „rivale” – în sensul cel mai bun al cuvântului – ale Colegiului Naţional „Al. Lahovari”.

1948, martie: La iniţiativa Ministerului Justiţiei, În oraşul reşedinţă de judeţ va lua fiinţă Şcoala juridică populară, în vederea pregătirii asesorilor şi procuratorilor populari. Ca director al şcolii, a fost numit Octav Rotărăscu, prim-preşedintele Tribunalului Vâlcea din acea perioadă. Întâia serie de cursanţi va susţine examenele de absolvire în zilele de 24-26 iunie 1948, preşedinte al Comisiei de examinare fiind Boris Cazacu (preşedintele Curţii Craiova, Secţia Civilă)174.

1949: în acest an, funcţiona la Râmnicu-Vâlcea (în fosta clădire a Sindicatului Învăţământ de pe bulevardul Tudor Vladimiresci, azi demolată) funcţiona Şcoala de Surori de cruce Roşie. Conform mărturiilor memorialistului Vasile Roman, « Dr. Năstase, medic pediatru, conducea un colectiv didactic format din medici care se bucurau de autoritate profesională în Vâlcea »: dr. Dan Rădoescu – ORL, dr. Valeriu Vlădescu – chirurgie, dr. Virgil Popescu – interne, dr. Aurelia Marinescu – contagioase, dr. Mişu Mazilu – pediatrie şi alţii »175.

1950: o şcoală de partid de 3 luni, pentru regiunile Vâlcea (10 elevi), Dolj (15), Argeş (9), la care cursanţii erau admişi după două criterii de bază: a) criteriul politic, care cuprindea originea socială, trecutul politc al celui în cauză, dar şi al rudelor apropiate; b) criteriul profesional, privitor la aptitudinile solicitantului pentru munca respectivă. În principal, « şcoala avea ( . . . ) un singur obiectiv: de a forma agitatori care să dovedească superioritatea regimului comunist de inspiraţie sovietică şi să combată ideologia burgheză ( . . . ), iar elevii participau la această comedie cu întreaga râvnă de care se putea da dovadă atunci cînd miza jocului era o carieră politică promiţătoare”176. Au mai existat, desigur, diferite alte cursuri şi şcoli de partid, de scurtă sau mai lungă durată, fără a mai vorbi despre faimosul “învăţământ politico-ideologic” (sau “Învăţământul de partid”, cum va mai fi numit) din întreprinderi şi instituţii – toate acestea dăinuind până în 1989.

1953: Liceul sanitar (din 1955, Grupul Şcolar Sanitar, cu forme de învăţământ profesional şi tehnic. În anii `60, şcoala se va numi Liceul Şcolar Sanitar. În anul I şcolar 1968/1969 (directoare fiind dr. Vera Sântu), aici urmau specializarea profesională (în profesiile surori medicale, inclusiv de pediatrie, şi moaşe) 110 fete, la care – în timpul anului – s-au mai adăugat 3, iar în anul II – 244, la care s-au mai adăugat 3 177. Aceste „adăugiri” dovedesc seriozitatea pregătirii de aici şi faptul că şcoala se bucura de „audienţă” şi prestigiu: nu numai că terminau toate cursantele, dar unele veneau (se înscriau) şi în timpul cursurilor. Din 1970, instituţia s-a transformat în Şcoală de Specialitate Postliceală care, din 1978, va funcţiona în paralel cu liceul sanitar; din 1995, instituţia se va numi Grupul sanitar „Antim Ivireanul”.

1954. În anul şcolar 1954-1955 va fi transferată la Râmnicu-Vâlcea, de la Curtea de Argeş (mutată aici de la Timişoara, unde funcţionase din 1932), Şcoala Tehnică Silvică. Din 1955, aceasta va deveni Centrul Şcolar Silvic, care va cuprinde: Şcoala de maiştri, Şcoala profesională de pădurari şi Şcoala profesională de ucenici. În 1960, Centrul . . . se unifică cu Şcoala Profesională Metal-Lemn din localitate, desfăşurându-şi activitatea până în 1966 sub denumirea de Centrul Şcolar Forestier Râmnicu-Vâlcea, cu 30 de clase, în care învăţau 876 de elevi. În 1966, ca efect al Legii pentru înfiinţarea şi organizarea liceelor, apare pe lângă Centrul Şcolar Forestier, Liceul Industrial Forestier (director, Vlad Stan), cu specializările Exploatări construcţii forestiere şi Silvicultură care, din 1977, sub denumirea de Liceul Industrial nr. 7, va îngloba şi centrul178.

În anul şcolar 1968/1969, la secţiile Silvicultură şi Exploatare erau înscrişi 235 elevi, toţi cu situaţia încheiată, dar din care au promovat doar 184. În acest an, instituţia s-a numit Grupul Şcolar Forestier şi cuprindea următoarele unităţi şcolare: Şcoala profesională (pregătea mecanici de utilaje pentru construcţii drumuri, mecanici de utilaje pentru exploatări forestiere şi pădurari), Şcoala Tehnică de Maiştri (specializa maiştri în exploatări forestiere şi maiştri mecanici pentru construcţia drumurilor forestiere), Şcoala Tehnică Postliceală (tehnicieni pentru exploatare şi transporturi forestiere), Şcoala Profesională de 4 ani (pentru specializarea merceolog: 255 elevi), Şcoala Profesională de 2 ani (specializarea contabili – 63 elevi), Şcoala Profesională de 2 ani (specializarea vânzător ospătar, 61 de elevi) şi Şcoala Profesională de Ucenicie (pentru croitori şi cizmari, cu 61 şi – respectiv – 33 de elevi)179. Baza materială a şcolii era „corespunzătoare sub toate aspectele ( . . . ). Pentru orele cu caracter aplicativ, s-au folosit cabinetele şcolare existente, parcul dendrologic, pepiniera, parcul de utilaje şi funicularul Hyssen” (. . .) Atelierul şcoală, cu o suprafaţă totală de 162 mp, permite desfăşurarea activităţii concomitent cu trei grupe dintr-o serie”180. În anul şcolar 1990-1991, acest adevărat complex de învăţământ se va numi Grupul Şcolar pentru Industrializarea şi Exploatarea Lemnului, iar din 1991 – Grupul Şcolar Forestier.

1957: Şcoala de Muzică şi Arte Plastice. La început, aceasta „a funcţionat în casa fostului ministru Tătărescu” (ulterior demolată). Aici au activat (după 1944), printre atâţia alţi profesori iluştri, Leca Morariu şi soţia sa – Octavia Lupu Morariu (talentată pianistă şi interpretă vocală), ca profesori de violoncel şi pian. Sub noua denumire – Liceul de Artă, instituţia funcţionează din 1990181, într-un sediu propriu aflat vizavi de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, cu aceleaşi două profiluri de la început, adică muzică (instrumentală – instrumente cu coarde, de suflat şi percuţie) şi arte plastice (sculptură, pictură, tapiserie, ceramică).

1963: De la Slatina, se mută la Râmnicu-Vâlcea, Centrul Şcolar Cooperatist, care va funcţiona, până în anul 1993, în clădirea donată de căpitanul Nicolae Pleşoianu. În prezent, şcoala îşi desfăşoară activitatea într-un local propriu, cu 20 de clase, construit de „Centrocoop” din fonduri proprii. Instituţia funcţionează pe principiile autofinanţării, având o gamă bogată de nivele şi specializări: liceu – curs de zi şi seral, cu pregătire în domeniul economic, finanţelor şi comerţului; liceu teoretic – cu profilul matematică-informatică; şcoală de arte şi meserii (specializări: turism, alimentaţie publică, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură etc.)182.

1964: Şcoala Profesională Auto avea menirea să pregătească muncitori calificaţi în meseria de mecanici auto. În anul şcolar 1968/1969, aici erau înscrişi (în anii I-II) 316 elevi, din care au promovat anul 193, celor din anul III urmând să li se încheie situaţia doar după „practica comasată în producţie”183. După zece ani, în 1974, se înfiinţează şi Liceul industrial nr. 2 (cu pregătire în electromecanică, auto şi poştă-telecomunicaţii), care, împreună cu şcoala profesională, va forma Grupul Industrial de Transporturi Auto, denumit ulterior – după 1990 – Grupul Şcolar „Henri Coandă”.

1966. Începând cu 1 sept. 1966, a început să funcţioneze Liceul economic din Râmnicu Vâlcea; „se relua astfel tradiţia învăţământului economic de specialitate, după o întrerupere de zece ani, de la desfiinţarea SMTC-ului. Pentru liceele economice, era stabilită durata de patru ani, spre deosebire de cele industriale şi agricole, de cinci ani”184. La început, noua instituţie a funcţionat în localul Liceului Teoretic „Vasile Roaită”, până în anul 1970, când şi-a dobândit local propriu. Liceul şi-a început activitatea cu trei clase la zi, 2 pentru anul I şi una pentru anul II şi o clasă de seral, cu 45 de elevi, în total – 173 de elevi. Primul director a fost Ţuligă Simion – profesor de contabilitate. În anul 1969-1970, liceul avea 19 clase (15 de zi şi patru de seral)185.

1967: Şcoala Profesională şi Tehnică de Maiştri avea drept scop pregătirea de operatori chimişti şi de maiştri în domeniu, pentru Combinatul Chimic din Râmnicu-Vâlcea, proaspăt înfiinţat. La început, a funcţionat în incinta Şcolii generale nr. 5. În anul şcolar 1968-1969, la Grupul Şcolar Chimic din Râmnicu-Vâlcea (director – Ion Diaconescu), funcţionau următoarele şcoli:

Şcoala Profesională (cursuri de zi), cu 595 de elevi (12 clase) la anii I-III, din care la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, aveau situaţia încheiată 583, fiind promovaţi – 480;

Şcoala Profesională Serală, cu 84 elevi în 1868, din care 72 rămăseseră înscrişi la sfârşitul anului şcolar 1968-1969, 55 urmând să promoveze;

Şcoala Tehnică de Maiştri – curs de zi cu 27 elevi, promovaţi

Şcoala Tehnică de maiştri – curs seral, cu 111 elevi înscrişi, din care au promovat 61;

Şcoala Tehnică de Specializare Postliceală, cu 25 elevi înscrişi şi 24 promovaţi.

Total general: 842 elevi înscrişi şi 647 promovaţi.

Corpul profesoral era format din 36 profesori, din care – 19 cu funcţia de bază aici şi 17 prin cumul – toţi cu studii superioare; cu studii medii: 5 maiştri cu funcţia de bază aici şi 8 prin cumul, 3 laboranţi şi 6 pedagogi186.

Mutată în sediul propriu în anii `70, în 1971 şcoala a devenit liceu de chimie industrială. După 1991, a fost denumită Grupul Şcolar Oltchim187 (sau Grupul Şcolar Chimic/de Chimie).

1969: Liceul Pedagogic, avându-l ca prim director pe Iulian Cornilescu, continua o veche tradiţie a învăţământului vâlcean în acest domeniu. În anii 1969-1982, s-a numit Liceul Pedagogic; între 1982-1989, instituţia a purtat titulatura Liceul Industrial nr. 8; între 1990-1992 – Liceul Pedagogic;,între 1992-1998, pe aceea de Şcoală Normală, iar după 1999 – actuala denumire: Liceul Teoretic „Matei Basarab” (director – Valerică Raşcu)188.

1970: Şcoala de Artă a funcţionat prin autofinanţare până în 1994 (cu secţii la Frânceşti şi Genuneni, din 1992 şi 1996), când a trecut în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Anterior, şcoala a fost condusă de prestigioşi dascăli şi de oameni de cultură şi artă, precum Traian Lungu (1970-1980), Gheorghe Deaconu (1980-1985), Vasile Mustăţea (1985-1990) şi Maria Gaghel (1990-1998). Individualitatea şcolii este dată de eterogenitatea de vârstă a cursanţilor – copii, tineri, adulţi , de nivelul cursurilor (iniţiere, aprofundare, perfecţionare) şi de bogata gamă a secţiunilor şi specializărilor: muzică (instrumentală, vocală, teoria muzicii etc.), artă dramatică, pictură, desen, grafică, design vestimentar, ţesătorie, ceramică, coregrafie ş. a.189. Începând cu anul 1998, destinul instituţiei este diriguit, cu foarte bune rezultate, de prof. Doina Gănescu

1972: Grupul Şcolar Industrial de Construcţii-Montaj (numit ulterior „Ferdinand I”) a luat fiinţă ca liceu în 1972 la Băbeni, unde a funcţionat până în 1975, când a fost mutat la Râmnicu-Vâlcea, într-un sediu propriu, cu toate utilităţile; din 1976, se va numi Liceul Industrial nr. 6, dar în paralel vor funcţiona aici şi cursurile unei şcoli profesionale pentru pregătire în construcţii civile (din 1981), precum şi clase pentru învăţământul gimnazial (din 1986). Transformat, după 1991, în grup şcolar, şi-a diversificat profilul, prin înfiinţarea unor clase umaniste şi de informatică190.

1972: Liceul Industrial Energetic (patronat de către Ministerul Energiei Electrice), specializat pe construcţii energetice. În primul an de activitate, va funcţiona în localul „Şcolii Normale” din Râmnicu-Vâlcea, actualmente Liceul nr. 2 „Henri Coandă”, cu 2 clase de liceu a câte 36 de elevi, cu profilul hidroenergetic şi construcţii hidroenergetice. În acelaşi an, s-a transferat aici o clasă de şcoală profesională electricieni de la Grupul de şantiere TCH Lotru-Voineasa şi o clasă de postliceală cu specialitatea devize şi măsurători în construcţii. Pentru încă două clase de şcoală profesională şi o clasă de postliceală, se dă admitere în toamna anulu 1972191. Astfel, anul şcolar 1972-1973 cuprinde un număr de 197 de elevi, cu următoarea structură de şcolarizare:

– Liceu, anul I, 2 clase, hidroenergetică şi construcţii hidroenergetice, 72 de elevi.

– Şcoală profesională, anul I, 2 clase, sondori foraje şi mecanizatori auto, 36, respectiv 29 de elevi;

– Şcoală postliceală, o clasă devize şi măsurători în construcţii, anul I, cu 36 de elevi.

În acelaşi an şcolar, a început pregătirea documentaţiei pentru construirea unui local propriu; Obiectivele şi termenele de dare în folosinţă erau următoarele:

– Clădirea liceului, cu 24 săli de clasă; termen de punere în funcţiune – septembrie 1974;

– un cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1974;

– un (al doilea) cămin pentru cazarea a 300 de elevi, cu termen de dare în folosinţă – sptembrie 1975;

– atelier şcolar, cu termen de punere în funcţiune – septembrie 1975.

În etapa a II-a de dezvoltare, au fost prevăzute: o cantină a câte 300 locuri pe serie, centrala electrică şi o sală de sport, toate trei fiind cuprinse în lipsa de investiţii pentru anul 1976 şi cu termen de punere în funcţiune – sept 1977, primele 2 şi sept 1978, sala de sport192.

1973: Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini (devenit apoi Liceul Industrial nr. 1), subordonat vechii Uzine de Utilaj Chimic (UZUC, ulterior IUCF, în prezent – VILMAR SA) Râmnicu-Vâlcea, a fost înfiinţat (director – ing. Ion Stoica) la un an de la darea în funcţiune a întreprinderii. În prezent, poartă numele Grupul Şcolar „General Magheru”. Începând cu 1974, s-a deschis aici şi o şcoală profesională, iar din toamna anului 1975 – cursurile serale ale liceului193.

Şcoala a fost considerată, pe bună dreptate, o „Citadelă a învăţământului tehnic românesc”, întrucât în perioada 1974-1989, s-au angajat în producţie la IUCF şi IEH Râmnicu-Vâlcea, precum şi la numeroase alte întreprinderi din ţară, aproape 4000 de muncitori calificaţi şi practicanţi provenind de aici, în meseriile de prelucrător prin aşchiere (strungar-frezor-rabotor-mortezor-rectificator), sudor, forjor-tratamentist, lăcătuş mecanic (pentru utilaj tehnologic), cazangiu, sculer-matriţer, mecanic maşini şi utilaje, electrician întreţinere şi reparaţii instalaţii industriale etc.194.

1998. Sub egida şi cu sprijinul Fundaţiei „România de Mâine”, la Râmnicu-Vâlcea, în acelaşi local cu Universitatea „Spiru Haret”, îşi începe activitatea Liceul Cozia (director: Irina Urea) una dintre puţinele instituţii particulare de învăţământ (şi singura de învăţământ mediu) din judeţul nostru. Profiluri: matematică-informatică şi administraţie publică195.

• În Băbeni, în anul 1959, a luat fiinţă Liceul teoretic, devenit ulterior liceu industrial; în 2005, şcoala va lua numele „George Ţărnea”196 în semn de preţuire a poetului născut în comuna vecină (Şirineasa), dar care şi-a făcut în Băbeni o parte din studiile liceale.

În Băile Govora: în perioada 1945-1948, şcoala de stat (care avea un local propriu construit în 1921) va funcţiona ca Gimnaziu unic, devenit în 1948 şcoală elementară. Începând cu anul 1956, aici se va deschide o secţie serală de liceu. Din 1961, va lua fiinţă Liceul de cultură generală, care – în 1963 – se va muta într-un sediu nou, extins în 1974. În 1977, unitatea se va numi Liceul Industrial Mecanic, devenit în 1992 – Grupul Şcolar Industrial şi redevenit, în 1998 – Liceul teoretic197.

În Băile Olăneşti: în 1985, prin extinderea şi dezvoltarea Şcolii cu clasele I-VII din localitate, se înfiinţează secţia serală a primului liceu de aici, devenit apoi Liceul din Băile Olăneşti, curs de zi (cu profil real), azi – Liceul „Petrache Poenaru”.

În Bălceşti, Liceul Bălceşti, înfiinţat în anul 1956.

Liceul din Berbeşti, înfiinţat în 1985, a fost afiliat celui din Horezu. În 1998, el primeşte numele „Preda Buzescu”. După 1990, aici va lua naştere Grupul Minier Berbeşti.

În Brezoi, 1956: ia fiinţă Liceul teoretic – secţia serală, iar începând cu 1960 – şi secţia de zi; în 1975, instituţia va lua numele de Liceul Industrial Brezoi. Unitatea are local propriu şi este bine dotată.

În Călimăneşti: în 1961, este înfiinţat Liceul „Mircea cel Bătrân”, funcţionând în incinta Şcolii Generale din localitate până în 1965, când se inaugurează sediul propriu al liceului, dotat cu 8 clase, laboratoare şi cancelarie şi devenit, din 1972, Liceu economic; după 1990, unitatea se transformă în Grupul Şcolar Economico-administrativ198.

În Drăgăşani

1948: Şcoala Medie Tehnică Viticolă din Drăgăşani ia locul fostului Liceu teoretic din localitate. De-a lungul deceniilor, instituţia va cunoaşte mai multe schimbări de titulatură şi de profiluri: Şcoala Medie Tehnică Viticolă (1948-1955), care pregătea brigadieri pomi-viticoli, contabili şi socotitori agricoli; Centrul Şcolar Agricol (1955-1966), unit în 1964 cu Centrul Şcolar Agricol Voiceşti; Liceul Agricol (din 1966), cu secţiile Horticultură şi Contabilitate-merceologie agricolă; Liceul agroindustrial (Grupul Şcolar Brătianu), din anul 1975 şi în prezent199.

1953: După mai multe schimbări de nume, fostul gimnaziu din Drăgăşani devine Şcoala Medie de 10 ani (ulterior, de 11 ani), care – la rândul ei – va cunoaşte şi ea mai multe modificări de titulatură: Liceul de cultură generală (1965-1974). Liceul real-umanist (1974-1977), Liceul Industrial Drăgăşani (1974-1990), Liceul Teoretic (1990-1997) şi, în sfârşit, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, devenit una dintre unităţile şcolare de elită ale judeţului nostru.

2000 (octombrie 7): are loc festivitatea de inaugurare a Şcolii de Subofiţeri de Jandarmi din Drăgăşani, căreia i se dă numele întemeietorului Jandarmeriei Române: „Grigore Alexandru Ghica”200.

În Grădiştea, în 1961, a luat fiinţă Liceul de cultură generală, pentru care, după doi ani, s-a construit un sediu propriu, cu internat. În 1978, liceul a fost desfiinţat, rămânând să funcţioneze doar şcoala generală201.

În Horezu. Liceul de aici s-a înfiinţat în anul 1954, când s-a dat în folosinţă o clădire nouă cu 2 nivele, 8 săli de clasă şi 2 laboratoare. În anul 1977, Liceul Teoretic Horezu s-a transformat în Liceu Industrial, care, în 1990, a luat titulatura Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu". Din anul 1996, s-au demolat clădirile vechi şi a început construcţia unui nou local, cu 4 nivele, 16 săli de clasă, laboratoare şi cabinete şcolare, care vor fi reabilitate şi dotate cu utilaje şi echipamente specifice învăţământului profesional şi tehnic. Fiind singura unitate din oraş pentru învăţământul preuniversitar, aici sunt şcolarizaţi copii de la clasa I până la a XII-a202.

În anul 1966, Şcoala generală din Lădeşti (care continua tradiţiile gimnaziului înfiinţat aici în 1948) a fost transformată în liceu teoretic203.

Măciuca (satul Oveselu). În anul 1962, aici se înfiinţează Liceul teoretic Măciuca, în localul unei şcoli spaţioase cu etaj, construită în anii 1957-1960; o altă clădire, ridicată în apropiere, în 1964, va fi destinată internatului şi cantinei pentru elevi. În 1989, şcoala va deveni Liceul de Matematică-Fizică, curs de zi204.

Voineasa. În anul 1968, s-a dat în folosinţă un sediu nou pentru liceul din localitate, „cu 8 săli de clasă, 2 laboratoare şi alte şase săli afectate procesului de învăţământ”205. În anul 1973, liceul a fost desfiinţat, continuând însă să funcţioneze treapta I de liceu (până în 1990) şi treapta a II-a de liceu seral (clasele XI-XII) afiliate la liceul din Brezoi, până în 1992)206.

Statistic, în anul şcolar 1978/1979, reţeaua şcolară din judeţ se prezenta astfel: 448 de grădiniţe, în care erau cuprinşi 19.819 preşcolari; 433 şcoli primare şi gimnaziale, cu 68362 elevi înscrişi; 18 unităţi liceale, cu 18450 elevi; 7 şcoli profesionale, cu 2229 elevi înscrişi; 7 şcoli de maiştri (cursuri de zi şi serale), cu 533 cursanţi; o unitate de învăţământ superior (subingineri), cu 120 de studenţi. Toate aceste unităţi şcolare erau slujite de 5473 cadre didactice207.

 

c. Învăţământul în perioada postdecembristă

 

Reţeaua preşcolară. Conform situaţiei întocmite de cercetătorii N. Andrei şi Gh. Pârnuţă208, în anul şcolar 1989/1990, în judeţul Vâlcea existau 366 unităţi preşcolare, frecventate de 17800 copii, din care 8887 erau fete; în general, exceptând unele scăderi şi reveniri produse pe parcurs, în perioada următoare, această formă de educaţie şi învăţământ a cunoscut o dezvoltare apreciabilă: în anul şcolar 1995/1996, de pildă, numărul grădiniţelor de copii preşcolari crescuse la 381, la care îşi desfăşurau activitatea 813 educatoare; numărul de copii s-a redus, însă, la 15046, în special în mediul rural – situaţie cauzată de disfuncţionalităţile tranziţiei.

Învăţământul preuniversitar. Trebuie să recunoaştem, de la bun început, că reţeaua şcolilor care au funcţionat în această perioadă este, în general, aceeaşi ca înainte de decembrie 1989. Şcolile generale şi liceele din judeţ şi-au îmbogăţit necontenit baza tehnico-materială, încercând (şi de cele mai multe ori, reuşind) să ţină pasul cu cele mai noi cuceriri în acest domeniu; o caracteristică generală în acest sens, este dotarea acestora cu aparatura necesară de informatică (în primul rând, calculatoare).

O recunoaştere clară la nivel central, a calităţii învăţământului mediu vâlcean, este transformarea în colegii a câtorva şcoli medii din judeţ: din Râmnicu-Vâlcea – liceele „Alexandru Lahovari” (din 1 decembrie 1997, prin ordin al ministrului de atunci, Andrei Marga, care în 1998 va vizita instituţia, şcoala a primit gradul de colegiu, iar în octombrie 2010 – Diploma de excelenţă instituţională), „Mircea cel Bătrân” (CNMB), Economic, Tehnic Forestier, de Informatică „Matei Basarab”, iar din Drăgăşani – „Gib Mihăescu”. Rezultatele benefice ale dotărilor superioare, dar şi a prestaţiilor didactice ale profesorilor, nu au întârziat să apară, câteva performanţe ale vâlcenilor fiind concludente: în anul 1996, Dorina Vâlcu – elevă, pe atunci, în clasa a XI-a (profesoară: Georgeta Prunescu) la „Lahovari”, s-a calificat la „Certamen Ciceronianum” – Olimpiada Internaţională de latină de la Arpino-Italia (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 250. Elevul Cristian Cibu de la clasa a IX-a (profesoară: Simona Ianc) a obţinut Premiul I la Olimpiada Naţională de Informatică, desfăşurată la Timişoara în 1997,, prima performanţă în acest domeniu, din întreaga istorie a învăţământului vâlcean; la ediţia din 1999 (Mediaş), acelaşi elev s-a clasat pe locul III. În anul 1999, judeţul Vâlcea a obţinut locul I pe ţară la Olimpiada naţională de Matematică, iar în anul următor – locul II la aceeaşi competiţie.

După informaţiile oferite de istoricul Oane Sorin – profesor de elită la Colegiul „Alexandru Lahovari”, Simona Ianc a obţinut, cu elevii pregătiţi de ea, „21 premii şi menţiuni la fazele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor naţionale de informatică şi sute de premii la concursurile interjudeţene de informatică şi la olimpiadele judeţene şi naţionale” (Ibidem, pag. 251. Printre acestea, menţionăm câteva din anul 2001: Medalia de bronz obţinută Răzvan Iagăr (cl. a XII-a, pregătit de Constantin Drugan) la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Washington D.C. – SUA; locul I la Olimpiada Naţională de Chimie, obţinut de Ema Ciucurel, pregătită de prof. Gheorghe Folescu; locul I la Olimpiada Naţională de matematică, obţinut de Sandra Cotescu, cl. a VII-a (clasa prof. Adrian Bălăşel), fiind selecţionată în lotul naţional lărgit pentru Olimpiada Balcanică de Matematică; Bogdan Răducanu, cl. a VII-a (clasa prof. Daniela Cârstea): locul I la Olimpiada Naţională de Fizică. În anul 2002, Iulia Mihăilescu şi Alexandra Smaranda, pregătite de profesorul Oane Sorin, au obţinut locul I şi, respectiv, III, la Olimpiada Naţională de Istorie, iar fraţii gemeni Răzvan şi Bogdan Hobeanu au câştigat medaiile de argint la Concursul Internaţional de Proiecte Informatice, din Georgia; în anul următor, ei vor obţine premiile I şi II la Concursul „Info-Educaţie”, faza naţională (Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, pag 264-266.

Exemplele s-ar putea înmulţi la nesfârşit şi ar fi necesar spaţiul unei cărţi întregi pentru a menţiona măcar, rezultatele de excepţie obţinute de elevii din şcolile vâlcene la competiţiile zonale, naţionale şi internaţionale, ele dovedind calitatea învăţământului vâlcean. Ne vom mărgini, ca într-o scurtă radiografie, să menţionăm comentariul-radiografie din 4 mai 2006, al publicaţiei locale „Ziarul de Vâlcea” (versiunea on line) relativ la bilanţul elevilor vâlceni în primele luni ale acelui an: Elevii vâlceni s-au remarcat la toate disciplinele prin premii, mai puţin la biologie. Cei mai mulţi elevi olimpici provin de la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari. Elevii de aici au câştigat nu mai puţin de 18 premii. Şi de la Liceul Teoretic „Matei Basarab”, sunt 14 elevi premiaţi. Doi elevi de la liceul „Alexandru Lahovari“ au obţinut premiul I la limba româna, respectiv – Ioana Mustăţea din clasa a X-a şi Mădălina Gheorghe din clasa a XII-a. Alţi cinci au obţinut premiul III, dintre care trei la limba engleză – Catinca Blotu- clasa a IX-a, Ionuţ Artarişi – clasa a XI-a şi Alexandra Găujan – clasa a XIII-a; unul la fizică, prin Ioana Petrescu din clasa a VIII-a şi unul la limba franceză, prin Dana Jinaru, din clasa a XI-a. Liceul Teoretic „Matei Basarab“ a obţinut două premii I prin Ingrid Cristina Vreja din clasa a XI-a – la chimie şi prin Cristina Rădulescu din clasa a XI-a – la pedagogie-pshiologie. De asemenea Ana Maria Cristofor, din clasa a XII-a a primit un premiu trei la pedagogie-pshiologie şi alţi 11 elevi au primit menţiuni. Colegiul Tehnic Energetic a obţinut un premiu I prin Cătălin Dragotă din clasa a X-a, la tehnic, şi două menţiuni. Un elev de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Vlad Duţă din clasa a IX-a, a obţinut un premiu doi la informatică şi o menţiune. Grupul Şcolar „Brătianu“ din Drăgăşani a obţinut un premiu III prin Adrian Ghiţă din clasa a XI-a, şi o menţiune. Tot din Drăgăşani, Liceul „Tudor Vladimirescu“ a obţinut două menţiuni, iar Şcoala „Nicolae Bălcescu“ a obţinut două menţiuni. Doi elevi de la Şcoala numărul 2 au obţinut şi ei menţiune, ca şi câte unul de la Liceul Forestier şi Liceul Economic. Un alt elev bun este Ovidiu Ion Vasilescu din clasa a XI-a, de la Grupul Şcolar Oltchim, care a câştigat premiul I la chimie industrială şi protecţia mediului. De la aceeaşi şcoală, alţi trei elevi au obţinut menţiuni. Grupul Şcolar „Henri Coandă“ a obţinut un premiu I la secţiunea mecanic auto, prin Bogdan Dima, şi o menţiune. Liceul de Artă a obţinut un premiu I prin Ionuţ Cârstea din clasa a VIII-a – la educaţie muzicală, un premiu II la aceeaşi materie prin Anamaria Văduva din clasa a IX-a şi o menţiune. O altă menţiune a fost obţinută de Elena Dăncilă, din clasa a XI-a, de la Grupul Şcolar Economic din Călimăneşti, secţiunea Ospătar, vânzător în unităţi de alimentaţie. Premiul I la matematică a fost obţinut de Patricia Anghel, din clasa a VII-a de la Şcoala „Tache Ionescu“, iar la istorie, locul al II-lea a fost ocupat de Claudia Iovan, tot din clasa a VII-a. Elevii aceleiaşi şcoli au obţinut şi două menţiuni. Şapte dintre premianţi vor participa şi la concursul internaţional, respectiv Ioana Mustăţea, Georgiana Ciobotaru şi Cosmin Dumitraşcu la matematică, la chimie – Cristina Vreja şi Ana Maria Neferu, la informatică – Alexandru Nechifor, iar la limba română – Mădălina Gheorghe ». O altă informaţie interesantă, privind performanţele „lahovariştilor”, o aflăm tot din monografia lui Sorin Oane: în anul 2011, „44 de tineri lahovarişti s-au calificat la faza naţională a diferitelor olimpiade. (Pentru rezultatele obţinute, de-a lungul anilor, de elevii şi profesorii de la Colegiul „Alexandru Lahovari”, se poate consulta excelenta monografie alcătuită de istoricul Oane Sorin: Colegiul Naţional ALEXANDRU LAHOVARI. O istorie, câteva istorisiri şi o mulţime de personalităţi, Râmnicu-Vâlcea, 2011.

Nici liceul prieten şi totodată rival nu s-a lăsat mai prejos, elevii de aici obţinând, şi ei, numeroase premii şi distincţii la întrecerile interjudeţene, la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. Printre „olimpicele” Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu-Vâlcea, dintre anii 2008-2010, le menţionăm pe Andreea-Otilia ŞUIU, Cătălina JUGRĂVESCU, Ingrid-Cristiana VREJA şi Ana-Maria NEFERU (Vezi fişele lor, la capitolul Personalităţi vâlcene. Un adevărat fenomen îl reprezintă elevul Ionuţ Budişteanu de la CNMB (clasa a X-a), care a primit, până acum, 25 de distincţii – premii I şi ll, pentru performanţe în domeniul informaticii, fiind supranumit Micul Gates. Lucrează în limbaje de programare avansate, precum Delphi, Pascal şi C, cu ajutorul cărora a creat numeroase softuri, utilitare sau educaţionale. În anul 2010, Ionuţ Budişteanu a fost premiat la Olimpiada Internaţională a Invenţiilor Informaticii din Statele Unite şi a obţinut admiraţia celei mai mari asociaţii informatice la nivel internaţional: Association for Computing Machinery. Softul pentru care a fost premiat în SUA este capabil să facă predicţii la bursă, la meteo, să recunoască amprentele sau vocea. Pentru ridicarea premiului, Ionuţ a fost invitat în luna iunie 2010 la Festivitatea de premiere organizată în San Francisco, „un eveniment echivalent Premiilor Nobel, dar în domeniul calculatoarelor”, după aprecierea tânărului cercetător. A fost cunoscut, recunoscut şi admirat de mari programatori de limbaje de programare, directori de la IBM, Google, Microsoft, cei care reprezintă industia de IT şi cercetarea în programare.

Curba ascendentă a acestor forme de învăţământ, este susţinută de cifrele oficiale comparative, oferite de anuarele Direcţiei Judeţene de Statistică. Astfel, dacă în anul şcolar 1991/1992, în judeţ existau în total 24 de licee, în anul şcolar 1997/1998, numărul acestora va fi de 25, apărând în plus un liceu industrial. Pentru aceiaşi ani, liceele agricole şi cele economice vor rămâne, numeric, aceleaşi: câte două; sunt înregistrate, de asemenea, o şcoală normală şi un seminar teologic, iar liceul sanitar devine – din 1994 – Grupul Sanitar „Antim Ivireanul”, în timp ce Liceul de Artă este „raportat” din 1992209. Au apărut şi unităţi şcolare noi; spre exemplu, Şcoala Postliceală Sanitară Horezu, cu o durată de trei ani, a fost înfiinţată în anul 1994, ca filială a Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Bucureşti210. Numărul elevilor din învăţământul mediu cunoaşte, în schimb, o scădere îngrijorătoare: din 17020, câţi erau în primul an de referinţă (1991), în anul 1998 ei s-au împuţinat cu peste o mie, ajungând la 16.006211. Cauzele sunt multiple: populaţia judeţului este şi ea în scădere, de la 438.600 în 1993, ea ajungând la 432.375 în 1998; în mod corespunzător, numărul copiilor (populaţie stabilă) de vârstă liceală (15-19 ani), a scăzut – cu referire la anii menţionaţi – de la 38.433 copii, la 31.443. Scăderi asemănătoare se înregistrează şi la populaţia din învăţământul preşcolar (de la 16036 de copii în anul şcolar 1992/1993, la 11.868 – în 1997/1998), iar în învăţământul gimnazial, de la 24.496 elevi, s-a ajuns la 21.434 în 1998212 pe de altă parte, spectrul absenteismului şcolar, cu corolarul său – analfabetismul, este din ce în ce mai puternic.

Parcă oarecum în compensaţie, dotarea unităţilor şcolare va atinge cote înalte de dezvoltare şi modernizare. Conform unui bilanţ făcut la începutul anului 2007 de către prof. Mihai Moldoveanu – şeful de atunci al Inspectoratului Şcolar Judeţean, pe lângă reabilitarea unităţilor şcolare din judeţ şi a spaţiilor aferente acestora (cămine, cantine, biblioteci şcolare etc.), au fost dotate corespunzător „toate laboratoarele de fizică, chimie şi biologie ( . . . ), laboratoarele logopedice şi psihopedagogice ( . . . ), finanţarea bibliotecilor şcolare şi transformarea acestora în Centre de Documentare şi Informare deschise comunităţii locale”, s-a investit substanţial pentru echipamentele sportive, au fost asigurate şi distribuite 680 de microbuze şcolare213.

Din datele puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană de Statistică, în anul 2007, situaţia pe ansamblul învăţământului se prezintă astfel: 173 unităţi de învăţământ (faţă de 737 în 2001/2002), cu o populaţie şcolară de 73.212 elevi (81.549 în 2001/2002) şi 5435 cadre didactice (5530 în 2002); în ceea ce priveşte învăţământul liceal, situaţia era următoarea: numărul liceelor din judeţ – 28, din care 15 teoretice, 4 industriale, agricole şi silvice – 2, economice şi administrative – 4 şi câte unul – de artă, pedagogic şi teologic; la aceste licee, în 692 clase, învăţau 16.601 elevi (fete – 8719), din care 14.921 la zi; numărul total de cadre didactice la învăţământul liceal era de 1409 profesori. Cât despre învăţământul preşcolar, numărul copiilor înscrişi a crescut (13252 în 2006, faţă de 13170 în 2002), ca şi cel al personalului didactic – 762 în 2006, în comparaţie cu anul 2002 (700 cadre). Numărul grădiniţelor de copii poate părea exagerat sau nenormal de de mic – 25 de grădiniţe urbane şi 2 rurale, faţă de 60 urbane şi 290 rurale în 2002214

În învăţământul primar şi gimnazial, în anul de referinţă menţionat au existat 1691 clase de şcoală (faţă de 1872 în 2002), 198 de laboratoare (194 în 2002), 22 ateliere (38) şi 65 săli de gimnastică (84); la licee, numărul sălilor de clasă a crescut, de la 21 de săli în 2002, la 28 în 2007. În învăţământul profesional, complementar şi de ucenici, în anul şcolar 2006/2007 a fost înregistrată o singură şcoală profesională (faţă de 3 în anul anterior şi 2 în anul 2001) cu 30 săli de clasă, 4 laboratoare, 20 de ateliere şi 2 săli de gimnastică (faţă de 28 săli de clasă, 5 laboratoare, 21 de ateliere şi 2 săli de gimnastică – în 2002), cu 4523 elevi înscrişi şi 21 de cdre didactice. Acelaşi anuar statistic al judeţului, menţionează (pag. 76), pentru învăţământul postliceal, 4 unităţi şcolare cu 930 elevi şi 56 cadre didactice.

Activitatea profesorilor vâlceni din această perioadă şi condiţia lor de intelectuali, a fost sintetizată, poate cel mai bine, de autorii monografiei Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic: „Imediat după 1989-1990, despovăraţi de sarcinile politice şi obşteşti de mai înainte, profesorii şi-au câştigat numeroase drepturi şi libertăţi, fiind organizaţi în sindicate active, în societăţi şi fundaţii profesionale” (n. red.: în special în urma Legii învăţământului din 1995). Au fost stipulate în statut unele drepturi, cum ar fi plata examenelor, a orelor suplimentare, dirigenţiilor, sporurilor de vechime, de fidelitate, stres, recunoaşterea şi plata titlurilor ştiinţifice, acordarea salariilor şi a gradaţiilor de merit, a unor diplome de excelenţă. Ceea ce deosebeşte fundamental activitatea cadrelor didactice în această etapă, cu toate neajunsurile vieţii, ar fi emulaţia ştiinţifică, lansări de cărţi, judeţul Vâlcea fiind printre primele în ţară în privinţa cărţilor tipărite; între autori se recunosc şi nume de dascăli vâlceni. Mulţi profesori sunt doctoranzi, autori de programe şi manuale şcolare, culegeri de probleme, de teste literare, ghiduri şi îndrumătoare metodice. În contextul reformei, profesorul are deplina libertate de a-şi concepe tematica şi strategia orei, după nivelul claselor, respectând noua programă şcolară, cu o mai mare deschidere spre cunoaştere. Profesorul decide în alegerea manualului potrivit clasei, din numărul exagerat de mare al manualelor alternative, alcătuite după o programă unitară. Planurile de învăţământ cuprind o altă structură, obiectele fiind grupate în arii curriculare, alături de disciplinele din trunchiul comun. Cu program pentru toate clasele, apar şi disciplinele la decizia şcolii”215.

Şi totuşi, după 1989, la unele cadre didactice, parcă ceva din pasiunea, entuziasmul şi responsabilitatea civică a „luminătorilor poporului” din vremea haretiană şi chiar din cea antedecembristă, a dispărut s-au s-a atenuat! Din fericire, calităţile menţionate mai dăinuie la mulţi profesori şi învăţători, majoritatea – din generaţii mai vechi. Se cuvin menţionate câteva nume: Carmen Farcaş, Al. Popescu-Mihăeşti (prorector, ani de-a rândul, al Universităţii „Spiru Haret” – filiala din Râmnicu-Vâlcea), Laurenţiu Stilea – „ctitorul” voleiului vâlcean, George Anca (directorul Bibliotecii Centrale Pedagogice „I. C. Petrescu” din Bucureşti), Gheorghe Dumitraşcu (istoric, fost inspector şcolar general), Gheorghe Deaconu, Petru Pistol (prof. univ. dr. la Universitatea din Piteşti şi la filiala din Râmnicu-Vâlcea a acesteia), Ioan St. Lazăr (conf. univ. dr. – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti şi la filialele din Râmnicu-Vâlcea a acesteia şi a Universităţii de stat din Piteşti), Nicolae Dinescu (printre multe altele: decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Spiru Haret” – filiala din Râmnicu-Vâlcea şi director al Academiei Olimpice Române – filiala Vâlcea), Ion Predescu, Maria Ochescu, Elena Rotomeza, Ion Gava, Gheorghe Ploaie, Nicolae Daneş, Elena Dumitraşcu, Ştefan Bălan, Marinela Capşa, Floarea Comănescu, Dumitru Dumitrescu (profesor la „Lahovari” şi lector la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” – filiala Râmnicu-Vâlcea), Doina şi Ion Olteţeanu, Dorina Arsenescu ş. a. Alţii se mulţumesc să-şi facă datoria la catedră; din fericire, şi-o fac bine, mulţi – cu strălucire, tot atâtea dovezi în acest sens, constituindu-le constelaţiile de medalii şi de premii obţinute de elevii vâlceni la diferite competiţii zonale, naţionale şi internaţionale.

Exceptând nivelul universitar, învăţământul vâlcean de toate gradele (preşcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal, profesional, complementar, şcolile de maiştri, de ucenici şi alternativ – Waldorf şi steep by steep) este coordonat de Inspectoratul Şcolar Vâlcea (succesorul fostului Revizorat Şcolar Vâlcea). Conducerea actuală a acestuia este asigurată (din 2009) de Gabriela Ene – matematician de formaţie, ajutată de inspectorul şcolar general adjunct Gava Ion – profesor istorie; cei doi au succedat vechii echipe, care era formată din Gheorghe Ciucă – inspector şcolar general şi din adjuncţii săi – Gheorghe Stanciu şi Florin Smeureanu. Prin atribuţiile prevăzute de Legea învăţământului nr. 84/1995, instituţia urmăreşte modul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar din judeţ, controlând şi asigurând modul de organizare, conducere şi desfăşurare a procesului de învăţământ de la toate şcolile de pe raza judeţului216.

Învăţământul universitar.

Până aproape de cel de-al patrulea sfert al secolului al XX-lea, în judeţul Vâlcea nu a putut fi vorba despre existenţa unor instituţii de învăţământ superior, ca în marile oraşe ale ţării. Absolvenţii învăţământului liceal de aici, dornici de a se specializa într-un domeniu sau altul, dădeau admiterea, de obicei, la Universitatea din Bucureşti (mai rar la Cluj sau Iaşi), iar apoi (mult mai târziu!) – la universităţile care vor lua fiinţă în oraşele mari din judeţele învecinate: Craiova, Piteşti şi Sibiu. În perioada dintre cele două războaie, studenţii râmniceni erau organizaţi într-un Cerc Studenţesc: aşa cum rezultă dintr-un raport al lui Eugen Băcescu, Cercul Studenţesc Vâlcean îi înainta „memorii pentru susţinerea Căminului Studenţesc ce ar fi voit să se înfiinţeze”217 în Râmnicu-Vâlcea.

„În anul 1972 au luat fiinţă în judeţul nostru primele unităţi ale învăţământului tehnic superior, cu secţii serale de subingineri (cursuri serale, durata – 4 ani) pentru specialităţile de industrializarea lemnului şi – între 1972-1977 – tehnologie chimică”218. Iniţiativa a aparţinut ing. Gheorghe Alboiu – pe atunci director al CPL Râmnicu-Vâlcea şi, mai târziu, primar al oraşului, concretizându-se în Facultatea de subingineri în domeniul industrializării lemnului, ce aparţine de Universitatea „Transilvania” din Braşov (care, cu puţine excepţii, asigura inclusiv cadrele didactice de specialitate). În anul şcolar 1978/1979 încă funcţiona, îşi desfăşura activitatea în incinta Grupului Şcolar Forestier, cursurile facultăţii fiind urmate de 120 de studenţi219. Tot aici, au învăţat o serie de cadre ale fostului CPL şi ale altor unităţi de profil din ţară, care nu aveau pregătirea de specialitate necesară (Informaţiile ne-au fost furnizate de doamna profesoară – în funcţiune – Livia Geantă, care a absolvit cursurile acestei facultăţi, promoţia 1976).

În anul 1991 a fost înfiinţată, la Piteşti, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, cu filiale la Brăila şi Râmnicu-Vâlcea. Filiala râmniceană (acreditată în anul 2002) îşi desfăşoară activitatea într-un sediu propriu, dotat cu tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare a facultăţilor sale cu profilurile: Management-marketing economic (4 ani – învăţământ de zi şi 5 ani – învăţământ cu frecvenţă redusă), Informatică şi contabilitate de gestiune, Economia comerţului, turismului şi serviciilor adiacente. În prezent, rectorul instituţiei este prof. univ. dr. Alexandru Puiu, secondat de prof. univ. Marius Gust – prorector220.

În 1992, în municipiul Râmnicu-Vâlcea, Universitatea „Spiru Haret” îşi înfiinţează o filială, care în anii ce vor urma, se va diversifica şi dezvolta continuu:

– 1997: va fi autorizat pentru funcţionare şi Colegiul Universitar Pedagogic de Institutori, avându-l ca director pe prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăeşti (în anul 2003, prin Hotărâre a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Colegiul de institutori se va desfiinţa, odată cu celelalte colegii asemănătoare din ţară);  

– 1998: se autorizează pentru funcţionare, de către CNEAA, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe-Contabilitate (decan – conf. univ. dr. Emil Dinga, iar din 2000 – prof. univ. dr. Gheorghe Răboacă; prodecan – lect. univ. dr. Dan Mircea Trană);

– 1999: va fi autorizată pentru funcţionare Facultatea de Drept (decan – prof. univ. dr. Gheorghe Bonciu);

– în anul 2006, se obţine acreditarea specializării Contabilitate de gestiune, a Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe a universităţii.

În 1993, profesorii de geografie Nicolae Daneş şi Procopie Ghiţă, împreună cu prof. univ. Traian Naum, în cadrul Fundaţiei « Nyphargus », au pus bazele Universităţii « Emil Racoviţă » din Râmnicu-Vâlcea, cu Facultatea de Geografie-Economie; aceasta a funcţionat doar până în 1995, fiindcă nu a primit acreditare din partea CNAA.

Filiala din Râmnicu-Vâlcea a Universităţii din Piteşti, a fost înfiinţată în anul 2000, în urma demersurilor şi insistenţelor prof. univ. dr. Ştefan Găitănaru (fostul decan al Facultăţii de Litere a universităţii piteştene), vâlcean de origine, din Ocnele Mari. În prezent, în cadrul filialei funcţionează următoarele facultăţi: Litere, Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii, Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, Matematică-Informatică, Ştiinţele Educaţiei, Ştiinţele Administrative. Din păcate, ani de-a rândul, filiala şi-a desfăşurat activitatea fără a avea clădire proprie, funcţionând – în principal – în fostul sediu al Centrului de Calcul (imobil aflat în proprietatea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vâlcea, care, recent, şi-a mutat sediul aici), dar şi în alte locaţii, precum Grupul Şcolar Chimic, clădirea Liceului Pedagogic etc. Vâlcenii – cadre didactice universitare şi reprezentanţi ai Forumului Cultural al Râmnicului, precum şi unii reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au susţinut permanent ideea construirii sau a procurării unui sediu propriu al unei universităţi de stat la Râmnicu-Vâlcea. După un proiect iniţial (rămas la stadiul de discuţii şi de deziderat) care viza construirea instituţiei aproximativ pe locul unde se află astăzi inesteticul (din punct de vedere arhitectonic) magazin „Billa”, ing. Miţaru Constantin – fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (1992-1996) s-a zbătut (inclusiv în instanţă) pentru obţinerea, în scopul menţionat, a clădirii Casei de Ştiinţă (Casa Tineretului) din cartierul Ostroveni; poate că dacă ar mai fi obţinut un al doilea mandat de preşedinte . . . !

În luna februarie 2007, autorul acestor pagini, după mai multe zile de cercetare în arhivele vâlcene, a întocmit documentaţia corespunzătoare, din care rezulta că fosta clădire (dezafectată) a UM din cătunul Aranghel aparţinuse, iniţial, Şcolii Normale de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea, fiind construită în anii `30, special cu această destinaţie, de către Ministerul Instrucţiunii Publice în parteneriat cu municipalitatea râmniceană. Documentele legalizate scoase de la arhive (plătite fiind de George Rotaru şi Ştefan Găitănaru) au fost înmânate decanului Facultăţii de Litere din Piteşti care, secondat de ing. Mircea Perpelea fost prefect al judeţului Vâlcea şi universitar la aceeaşi instituţie argeşană, a făcut demersurile necesare „la centru”.

Începând cu anul şcolar 2006-2007, în localul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a început să funcţioneze Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, aparţinând Universităţii din Craiova (Centrul Universitar Râmnicu-Vâlcea), iar în incinta Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu-Vâlcea – Facultatea de Agricultură, cu specializarea în Silvicultură, a universităţii menţionate; în acelaşi timp şi cu aceeaşi locaţie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Fundaţia Universitară „Alma Mater” – Centrul pentru Învăţământul la Distanţă, şi-a deschis, de asemenea, o secţie la Râmnicu-Vâlcea, care a funcţionat până recent . . .

În anul 2007 fiinţau în judeţ 6 institute de învăţământ superior (toate aparţinând de învăţământul privat), cu 3191 de studenţi (1207 băieţi şi 1984 fete), pregătiţi de 40 de cadre didactice universitare (10 bărbaţi şi 30 femei)221. Situaţiile statistice nu oferă şi cifre privitoare la învăţământul de stat (în speţă, de la filiala râmniceană a universităţii piteştene); acestea, desigur, sunt înregistrate la Universitatea Piteşti.

Activitatea de educaţie, desfăşurată în instituţiilede stat şi private, este completată – benefic – de cea a unor asociaţii şi societăţi de profil. Printre acestea, menţionăm Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea (care are ca scop elaborarea, organizarea şi finanţarea unor programe specifice pentru tineret, instruirea, formarea şi educarea tineretului în spiritul tradiţiilor umaniste, al valorilor democraţiei şi aspiraţiilor societăţii româneşti, promovând valori precum competenţa, spiritul european, competitivitatea, studiul şi perfecţionarea profesionala, cultura, tradiţia, spiritul civic şi responsabilitatea.

La începutul anului 2009, conducerea Universităţii din Piteşti şi vâlcenii au primit vestea că guvernul a aprobat alocarea spaţiului solicitatat; un rol substanţial în obţinerea acestui aviz favorabil, l-a avut unul dintre cei mai faimoşi vâlceni – ec. dr. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, drăgăşănean de origine. Interese divergente şi calcule mercantile, însă, au dus la trenarea acestui proiect frumos. Abia în anul şcolar 2010/2011, în noul sediu de „la Vlădeşti” (de fapt, satul/cartierul Aranghel, aparţinător de municipiul Râmnicu-Vâlcea), viitoarea instituţie de învăţământ superior şi-a deschis, în sfârşit, uşile pentru primii studenţi – cei ai Facultăţii de Litere, specializarea Română-Engleză (am primit recent – de la Clementina Niţă, cadru universitar la această universitate – vestea îmbucurătoare că facultatea menţionată a fost deja acreditată!). Conform declaraţiei oficiale a prof. univ. dr. Mircea Perpelea – prorector onorific pentru dezvoltarea învăţământului de stat la Râmnicu-Vâlcea, în următorii cinci ani, Universitatea de Stat din Râmnicu-Vâlcea urmează să fie frecventată de 5000 de studenţi, la 6 discipline de învăţământ. Deşi în prezent (anul universitar 2010/2011), instituţia funcţionează – deocamdată – ca o anexă a Universităţii de Stat din Piteşti, se preconizează ca la sfârşitul perioadei specificate, Universitatea de Stat din Râmnicu-Vâlcea să aibă autonomie şi personalitate juridică. Pe de altă parte, municipalitatea se află în negocieri cu Universitatea din Heidelberg, pentru o colaborare din toate punctele de vedere, îndeosebi – una conceptuală, conceptul universitar de la Vâlcea subînscriindu-se într-un model european de « studii de excelenţă » (idee lansată şi promovată de acelaşi strălucit vâlcean, prof. univ. dr. ec. Mugur Isărescu). Considerăm că judeţul Vâlcea, îndeosebi municipiul de reşedinţă, merită a avea o astfel de instituţie (vechi vis al intelectualilor vâlceni), nu numai ca alternativă benefică la învăţământul superior particular, ci şi pentru tradiţiile culturale deosebite ale Râmnicului – oraş care, secole de-a rândul (în special în veacul al XVIII-lea) a constituit, în calitate de „capitală a tipografilor” (N. Iorga), un factor iradiant de cultură pentru teritoriile locuite de români şi pentru întregul sud-est european.

 

 

Note bibliografice

 158. Vezi. Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1463 din 28 nob. 1945, în „Monitorul Oficial” nr. 287 din 14 dec. 1945 (în cont., Jurnalul CM 1463).

159. Petre Popescu, Valerian Popa, Boişoara. Contribuţii monografice, Râmnicu-Vâlcea, Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vâlcea, 1995, pag. 34.

160. Apud Elena Simeanu, Gheorghe Drugan, Ion Mareş, Mariana Rădulescu, Învăţământul comerial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2001, pag. 44 – 49.

161. 1Jurnalul CM 1463.

162. Sorin Oane, Op. cit., pag. 209.

163. Ibidem, pag. 210.

164. Ibidem, pag. 209.

165. DJVAN, Fondul Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ, dos. 12/1952-1953, nepag.

166. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Istoria învăţământului din Oltenia, vol. IV, Craiova, Ed. „Scrisul Românesc”,          pag. 56-57.

167. Ibidem, pag. 59-62.

168. DJVAN, Fondul Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, Secţia Învăţământ (în cont., Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea), dos. 53/1956-1957, pag. 495.

169. Ibidem, pag. 497.

170. Ibidem.

171. C. Mateescu, Râmnicul de odinioară, Râmnicu-Vâlcea, Editura Almarom, 1993, pag. 179.

172. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 222 şi urm.

173. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Fapte şi date, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2008, pag. 89.

174. Sorin Oane, Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Un studiu de caz, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007, pag. 170-171.

175. Mărturii şi evocări, pag. 39-40.

176. Ibidem, pag. 215-216.

177. Sfatul Popular al Raionalui Râmnicu-Vâlcea, dos. 80/1968-1969, nepag.

178. Petre Petria, Op. cit., pag. 95-96.

179. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc cit..

180. Ibidem.

181. Petre Petria, Op. cit., pag. 93.

182. Ibidem, pag. 99.

183. Sfatul Popular al Raionului Râmnicu-Vâlcea, loc. cit.

184. Elena Simeanu, Gheorghe Drugan, Ion Mareş, Mariana Rădulescu, Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic, Râmnicu-Vâlcea, Editura Offsetcolor, 2001 (în cont., Învăţământul comercial din Vâlcea), pag. 70.

185. Ibidem, pag. 78.

186. Sfatul Raional Râmnicu-Vâlcea, loc. cit.

187. Petre Petria, Op. cit., pag. 93.

188. Ibidem, pag. 98.

189. Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie, vol. III, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2002 (în cont., Râmnicu-Vâlcea, Mică enciclopedie III), pag. 226-227.

190. Petre Petria, Vâlcea în timp şi spaţiu. Oameni şi fapte, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, pag. 97-98.

191. Alexandra Antigona Preda, Corina Graţiela Hăloiu, Ion Urea, Monografie. Grupul Şcolar Industrial Energetic, Râmnicu-Vâlcea, 2002, pag. 6.

192. Ibidem, pag. 9.

193. Cf. Dan Stănculescu, Maria Fiera (coordonatori), Grupul Şcolar General „General Magheru”, 1973-2003. 30 de an de rodnică activitate, f. loc, ed. şi an, pag. 3.

194. Ibidem.

195. Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie III, pag. 155.

196. Petre Petria, Op. cit., pag. 114.

197. Ibidem, pag. 123.

198. Ibidem, pag. 146

199. Monografia Drăgăşani, pag. 153.

200. Ibidem, pag. 149.

201. Petre Petria, Op. cit., pag.237.

202. Vezi http://scoli.didactic.ro/grupul_scolar_constantin_brancoveanu_horezu/

203. Petre Petria, Op.cit., pag. 203.,

204. Ibidem, pag. 267.

205. Nicolae Moga, Gheorghe Stanciu, Voineasa, Reşiţa, editura Timpul, 2002, pag. 111.

206. Ibidem; v. şi Petria Dobrin, Voineasa, trecut şi prezent. Monografie, Bucureşti, 2002, pag. 93, care dă ca dată a desfiinţării liceului, anul 1975.

207. Judeţul Vâlcea. Monografie, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1980, pag. 204.

208. Istoria învăţământului din Oltenia, vol. IV, Craiova, Scrisul Românesc, 1998, pag. 182-183

209. Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea, Anuarul statistic al judeţului Vâlcea, ediţia 1998 (în cont., Anuarul 1998), pag. 123.

210. Istoria Horezului, pag. 178-179.

211. Anuarul 1998, pag. 36-38, 127.                        

212. Ibidem, pag. 127.

213. Mihaela Beleţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a făcut bilanţul pe 2006, în „Viaţa Vâlcii” nr. 2836/5 ian 2007, pag. 2.

214. Vezi DJS Vâlcea, Anuarul statistic al Judeţului Vâlcea. 2007, pag. 74-75.

215. Învăţământul comercial din Vâlcea, pag. 123.

216. Vezi Legea învăţământului, nr. 84/1995, art. 142, lit. a) şi b).

217. Eugen Băcescu, Dare de seamă pe anii 1933-1937, pag. 32.

218. Vâlcea `77. Ritmuri, înfăptuiri, perspective, Râmnicu-Vâlcea, 1977, pag. 52.

219. Vâlcea. Monografie, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1980, pag. 204.

220. Râmnicu-Vâlcea. Mică enciclopedie III, pag. 235-236.

221. Anuarul statistic al Judeţului Vâlcea, 2007, pag. 76-80.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 399-409 ). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.” 


Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Judete

logo

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper matti pibus leo.

Get Started

Tutorial

Resources

Docs

Example

About us

Story

Work with us

Blog

News

Downloads

Vertex 1.2

Templates

Sounds

Gradients

Copyright © IstorieLocala.ro 2024