Râmnicu Vâlcea – viaţa religioasă

Ţinutul Râmnicului se indivizualizeză printr-o anume înălţime a locului, o anumită cumpănă a vremurilor şi a istoriei, o anumită putere a minţii omeneşti, constituindu-se în acel spaţiu al unicităţii, locul unde s-a implantat un monahism românesc şi lumea marilor voievozi ctitori, dar şi al marilor anonimi ctitori de cultură.

 Dimensiunea materială şi spirituală a istoriei acestui ţinut, a conferit Râmnicului un statut privelegiat, pentru că instalarea scaunului episcopal în urbea de sub poalele Capelei a favorizat ca acest areal al  Vâlcii să devină un adevărat focar de spiritualitate şi un centru de emulaţie culturală. Râmnicul şi împrejurimile sale a constituit locul care a declanşat scânteia dătătoare de lumină, dar şi depozitare ale unui inestimabil tezaur de arhitectură religioasă, dar şi puternicele centre ale Ortodoxiei româneşti, unde s-au creat primele valori ale culturii naţionale. Episcopii de la Râmnic au fost nu numai în apărători ai  credinţei strămoşeşti, prea des încercate în vremurile trecute, ci şi adevăraţi părinţi ai culturii, alături de voievozii vremii.