Categorii

Mișcările anticomuniste în Râmnicu Vâlcea

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

S-a răspândit frica de microfoane, oamenii îşi vorbeau prin semne, acopereau cu perna telefonul, ieşeau pe culoare sau în grădini, pentru a putea să-şi spună gândurile, până la cele mai înalte poziţii în aparatul de partid şi de stat3.

Printre centrele urbane unde au avut loc mişcări anticomuniste se numără şi municipiul Râmnicu Vâlcea. Principalele produse agroalimentare în anul 1981 erau cartelate. Făina, mălaiul, zahărul, untul, ouăle, carnea, laptele etc., se distribuiau numai pe tichete şi la cote infime.

Porţia de pâine zilnică pentru o persoană era de 300 grame. Industrializarea forţată a dus la creşterea numărului locuitorilor capitalei judeţului la cote nebănuite. Dacă în anul 1956 Râmnicul avea 18984 locuitori, a ajuns spre 1989 la circa 100000 locuitori. Au apărut cartiere noi, cum este Ostroveni, care a fost construit pe grădina de zarzavat a oraşului, pe lunca Oltului.

Autorităţile locale de partid şi de stat, au luat hotărârea să nu mai dea muncitorilor navetişti dreptul de a cumpăra pe cartelă pâine. Regimul comunist care se lăuda că asigură fericirea clasei muncitoare, a smuls cu brutalitate, pâinea de pe masa lor.

Vasile Gorun era şeful unei echipe de constructori foarte cunoscută în oraş. El era socotit unul din cei mai exigenţi şefi, care cerea muncă de calitate. Nu accepta minciuna, chiulul şi furtul. Pe 13 octombrie 1981, când s-a dus să facă pontajul celor 150 de muncitori constructori din echipa sa, aceştia au raportat că ei nu mai pot lucra, că li s-a refuzat să li se vândă pâinea pe cartelă de culoare roşie de navetist, indiferent la orice preţ. În aceiaşi zi, greva s-a declanşat de la sine, având la început numai cauze economice – pâinea. Constructorii erau foarte nemulţumiţi, deoarece cu o seară mai înainte au fost obligaţi să mănânce mămăligă din griş, singurul aliment ce a fost găsit după ce a făcut coadă la magazinele alimentare. Agitaţia s-a iscat în faţa blocului A 17 din cartierul Ostroveni şi a atras multe echipe de constructori din zonă, ajungând la circa 1000 de oameni, cu tendinţa de a aduna toţi constructorii. Muncitorii au cerut cu insistenţă venirea la faţa locului a directorului întreprinderii, inginerul Ion Chelcea şi a secretarului de partid Ion Roată. Conducerea întreprinderii a luat cunoştinţă de cele cerute de muncitori, a dat din umeri şi s-au dus la centrul de pâine. La refuzul vânzătoarei de a mai vinde pâine, au declarat că se duc să ia legătura cu organele de partid şi duşi au fost.

Spiritele muncitorilor s-au încins, oamenii strigau lozinca comunistă, afişată cu emfază pe toţi pereţii : « Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine » şi « Nu începem munca fără pâine». Din acest punct de vedere această nemulţumire a luat un caracter anticomunist. Se auzeau timide şi unele revendicări politice. Acest început de revoltă s-a declanşat în cartierul Ostroveni, format din circa 25000 locuitori4.

Maistrul Vasile Gorun văzând că cei din conducerea întreprinderii nu s-au mai întors şi l-au lăsat baltă, s-a dus să rezolve pe cale amiabilă acest diferend.

Vânzătoarea de la centru i-a zis că nici ea nu doreşte să-­şi piardă pâinea. Vasile Gorun a luat legătura telefonică cu directoarea de la Fabrica de pâine şi dânsa a aprobat să se dea până la noile dispoziţii câte o pâine de persoană – Merceologul Georgescu, a spus că nu mai este pâine, şi de la sine putere a spus că el a hotărât să vândă fiecărui muncitor câte un corn de 1,25 lei, în loc de pâine. Vasile Gorun împreună cu delegaţia care-l însoţea a tras perdeaua ce despărţea prăvălia şi a văzut că în depozit se afla pâine. Atunci a trecut imediat la vânzarea pâinii, vânzătoarea nu făcea altceva decât să încaseze banii.

Agitaţia a început să crească odată cu terminarea stocului de pâine. Mulţimea adunată a cerut să meargă la Comitetul judeţean de partid pentru rezolvarea problemei. Miliţienii care au fost alertaţi de « oamenii de bine » au depus presiuni asupra delegaţiei şi asupra maistrului Vasile Gorun, să se astâmpere şi să treacă imediat la lucru, că altfel o să fie rău de tot. La huiduielile mulţimii, miliţienii au fost obligaţi să dispară. Nemulţumiţi s-au încoronat şi au pornit spre centru administrativ-politic al Râmnicului. Din Ostroveni au trecut podul de fier de peste râul Olăneşti, ajungând la gară şi de acolo au cotit în sus pe bulevardul Tudor Vladimirescu5. De la Fabrica de piele şi încălţăminte Vâlceana » s-au alăturat mai mulţi muncitori îngroşând numărul celor care mărşăluiau. In faţa Comitetului judeţean PCR Vâlcea, se afla un grup masiv de securişti din brigada antiteroristă şi miliţieni gata de luptă, în frunte se afla colonelul Aurel Ţambrea şeful securităţii, Alexandru Burea şeful miliţiei judeţene, cu adjuncţii lor. În momentul când s-a apropiat coloana de sediu au început să acţioneze prin lovirea unor manifestanţi, arestarea şi urcarea unora în dubiţele miliţiei. Vasile Gorun a cerut ca o delegaţie muncitorească să aibă o discuţie cu conducerea judeţeană de partid. Zelul miliţienilor şi al securiştilor specializaţi în cotonogeală a crescut simţitor. Din rândul celor aproape 2000 de manifestanţi s-au auzit lozinci cu caracter economic, solicitând primului secretar să stea de vorbă cu muncitorii.

După o scurtă perioadă de mari agitaţii şi strigăte, primul secretar Theodor Coman, a ieşit pe scările din faţa sediului judeţean cerând miliţienilor să-i lase să se apropie. Apoi s-a adresat muncitorilor spunând că « cine vrea să vină, să intre înăuntru ». Circa 100 de muncitori au intrat în sediu şi au fost îndrumaţi în sala cea mare de şedinţă. Cei rămaşi afară fără conducători, au fost împrăştiaţi de către miliţieni şi securişti.

Primul secretar le-a spus că în câteva zile se va aranja şi se va reglementa totul, să meargă liniştiţi la lucru, că nimeni nu va păţi nimic.

A doua zi pe 14 octombrie a început un mare val de arestări din rândul celor care au îndrăznit să manifeste prin oraş, cerând în fericita ţară a socialismului victorios, să aibă dreptul de a cumpăra pe bani o bucată de pâine. Cei peste 50 de arestaţi au fost duşi la miliţie, supuşi presiunilor şi torturilor neomeneşti. S-au format birouri speciale de anchete în diferitele puncte de lucru ale oraşului şi au început să funcţioneze imediat care au cercetat şi anchetat, oamenii au fost obligaţi să recunoască că cel care a organizat totul a fost Vasile Gorun.

«Capul răutăţilor» maistrul Vasile Gorun a fost anchetat de un maior de securitate şi pus la stâlpul infamiei într-o şedinţă organizată la Casa Ştiinţei. Aici s-a afirmat cu tărie proletară că a pătat onoarea întreprinderii de Construcţii, îndemnând oamenii la revoltă şi a proferat cuvinte jignitoare la adresa partidului clasei muncitoare. A fost arestat pe stradă pe 19 octombrie şi în aceiaşi zi i s-a intentat proces şi prin şedinţa civilă nr.4890 în dosarul 6865/1981 a Tribunalului jud. Vâlcea, că la « Complexul comercial Ostroveni, s-a adresat cu cuvinte vulgare şi expresii indecente…a influenţat negativ pe ceilalţi muncitori » şi s-a cerut trei luni de închisoare corecţională cu drept de apel în 24 de ore. În şedinţa civilă din 27 octombrie 1981 cu nr. 5001 spicuim că: « Gorun Vasile după cum au zis mai mulţi martori, nu rezultă că a spus cuvinte jignitoare cuiva. În dimineaţa zilei de 13 octombrie, în prezenţa a 15-200 de persoane în cartierul Ostroveni au avut loc unele discuţii în legătură cu distribuirea pâinii. S-a exprimat « daţi-vă dracului şi faceţi ce vreţi ». Judecata a considerat că în urma unui incident petrecut la un chioşc de pâine din zona Ostroveni, contravenientul a întrebuinţat expresii indecente faţă de muncitori, expresii menite să ducă la indignarea oamenilor. Vasile Gorun a fost condamnat la trei luni închisoare pe care a executat-o la Penitenciarul Colibaşi.

Greva şi marşul muncitorilor constructori alături de alţi oameni ai muncii din oraş, au obligat autorităţile să acorde dreptul navetiştilor care lucrau în Râmnic, să poată cumpăra pâine pe cartelă. Era o palmă dată celor care conduceau şi unul din primele marşuri anticomuniste din ţară.

Peste ani, în urma manifestărilor anticomuniste din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, a procesului intentat, s-a hotărât ca cei care au participat să fie condamnaţi între 6 luni și 3 ani închisoare, fără privare de libertate, cu executarea pedepsei în unităţile socialiste de stat, de pe tot cuprinsul ţării. La Râmnicu Vâlcea au fost trimişi după condamnare Mureşeanu Vasile şi Iacob Bănuţ6, care au povestit cele întâmplate la Braşov, vestea întinzându-se peste tot. Era începutul sfârşitului unui sistem politic cu atâtea victime în ţara noastră.

 

Note bibliografice

 

  1. 1.Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ed. a IlI-a, Bucureşti, 2002, p.514
  2. 2.Idem p.516
  3. 3.Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.262
  4. 4.Ibidem
  5. 5.Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu Vâlcea: Mică Enciclopedie vol. I, Repere monografice, ed. Anton Pann, 2002, p.54
  6. 6.Marian Ştefan, Ei au avut curajul, în Magazin Istoric, 11/1977, p.6

 

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2006, p. 416-421.

Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete