Mihail Fărcăşanu în trecere prin Vâlcea

 

Genealogie

Familia Fărcăşanu descinde din Popa Stoica din Fărcaş, din ţinutul Romanaţilor, preot care a abandonat biserica şi a luat armele împotriva turcilor, distingându-se în războaiele lui Mihai Viteazul, care l-a numit agă. În 1595 Aga Fărcaş a comandat o armată cu care a trecut Dunărea, cucerind cetatea Nicopole şi cu care a înaintat spre Vidin, unde a fost învins de către turci, pierzându-şi viaţa împreună cu mulţi alţi boieri.

După Aga Fărcaş, familia a avut o succesiune de demnitari domneşti printre care se menţionează:

• Radu Fărcăşanu, vel-căpitan în 1639, vistier în 1652, mare stolnic în 1657 şi mare vornic;

• Barbu Fărcăşanu, vel-logofăt şi vel-vistier în 1674;

• Matei Fărcăşanu, mare stolnic în divanul ţării din 1731;

• Constantin Fărcăşanu, biv-vel serdar, unul din semnatarii memoriului boierilor olteni adresat în 1720 principelui Eugeniu de Savoia, în timpul ocupaţiei austriece;

• Enache Fărcăşanu, pitar, numit de principele Mavrogheni ispravnic de Romanaţi.

Tinereţe şi studii

Mihail Fărcăşanu s-a născut la 10 noiembrie 1907 în Bucureşti, fiu al lui Gheorghe Fărcăşanu şi al Mariei Fărcăşanu (născută Vasilescu). Tatăl său era licenţiat în drept, dar nu a practicat avocatura. În afară de Mihail, părinţii au mai avut încă trei băieţi: Gheorghe, Paul (adoptat de un unchi, generalul Paul Zotta) şi Nicu, precum şi două fete: Margareta (măritată Bottea) şi Mia (măritată Lahovari).

Părinţii săi au locuit la Râmnicu – Vâlcea, unde Mihail a urmat şcoala primară şi apoi s-a înscris la Liceul „Alexandru Lahovari”, fiind unul din cei mai buni elevi ai promoţiei sale.

În 1927 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în 1931.

În 1935 pleacă în străinătate pentru a-şi completa studiile. Urmează pentru început cursurile de ştiinţe politice la Londra, cu profesorul Harold Laski, care avea vederi socialiste şi a devenit ulterior, în perioada 1945–1946, preşedintele Partidului Laburist englez. După descrierea Londrei anilor săi de studenţie, rezultă că Fărcăşanu nu era foarte entuziasmat de sistemul de educaţie englez. Este de asemenea posibil să fi considerat vederile profesorului Harold Laski prea radicale şi prea orientate spre stânga. Indiferent de motive, Fărcăşanu a decis să-şi susţină examenul de doctorat la Berlin şi nu în Regatul Unit.. Îşi completează studiile juridice în Germania, la Berlin.. Și-a elaborat teza de doctorat cu titlul "Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie" ("Despre evoluţia istorică a conceptului de monarhie"), sub conducerea celebrului profesor de drept şi om de ştiinţă german Carl Schmitt. Teza, susţinută în 1938, a fost publicată ulterior la editura Konrad Tiltsch . În România, teza este tipărită în 1940 sub titlul "Monarhia socială", la editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, o ediţie mult lărgită şi completată.

Întors în ţară, intră în Partidul Naţional Liberal (Brătianu). Tot în 1938 se căsătoreşte cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat Brateş, devenind cumnat al criticului şi romancierului Dinu Pillat şi al scriitoarei Cornelia Pillat. Soţia sa era nepoată a lui Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal.

În septembrie 1940 este numit de către Dinu Brătianu, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. Cu toate că activitatea partidelor politice fusese suspendată de generalul Ion Antonescu, Partidul Naţional Liberal şi-a continuat o anumită activitate, în special în domeniul publicistic. În perioada 1940-1944 Mihail Fărcăşanu a condus redacţia oficiosului PNL, "Românul", a lucrat în comitetul de redacţie al revistei "Pământul românesc" şi a publicat articole în periodicul antitotalitar "Viaţa Nouă". În 1942 publică eseul "Libertate şi existenţă". Între 1943-1944 a fost corespondent de război pe Frontul de Est. La catastrofa de la Cotul Donului nu a lipsit mult ca să fie capturat de ruşi,dar s-a retras în ultimul moment.

Perioada de după 23 August 1944

Imediat după 23 august 1944, este reînfiinţat cotidianul "Viitorul", organul Partidului Naţional Liberal (interzis din 1938, mai întâi de Carol al II-lea, apoi de Antonescu), iar Mihai Fărcăşanu devine directorul ziarului. Prin editorialele pe care le scrie, face din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertăţii, pentru salvarea instituţiilor democratice din România, grav ameninţate prin prezenţa trupelor Armatei Roşii în ţară. Datorită articolelor sale pătimaşe şi vehemente îndreptate împotriva comuniştilor, aceştia au supranumit "Viitorul", Vitriolul.

În septembrie 1944, la propunerea lui Gheorghe Brătianu, este reales ca preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. În această calitate, desfăşoară o activitate susţinută de reorganizare a organizaţiei – care redevenise legală- şi de răspândire a ideilor liberale în cadrul tineretului, în scopul de a forma cadrele care să ducă mai departe aceste idei.

În ianuarie 1945, Mihail Fărcăşanu ia parte activă la organizarea Conferinţei Pregătitoare a Congresului Tineretului Naţional Liberal. Conferinţa, la care Fărcăşanu a prezentat cuvântul de deschidere, a avut loc la Sinaia, cu prilejul comemorării a 11 ani de la asasinarea lui I.G.Duca şi a repunerii plăcii comemorative din gara Sinaia, distrusă de legionari.

În ziua de 11 februarie, generalul Rădescu rostea în sala Cinematografului ARO (Patria) un discurs în care prezenta politica pe care intenţiona să o urmeze guvernul său, inclusiv o reformă agrară mai radicală decât cea înfăptuită ulterior de comunişti. Comuniştii intenţionau să împiedice ţinerea discursului, dar, printr-o stratagemă, locul întrunirii a fost schimbat în ultimul moment, ceea ce nu a mai permis intervenţia comuniştilor. Relatând evenimentele din Bucureşti, ziarul Pravda, organul PCUS de la Moscova, a publicat un articol în care partidele istorice şi "banda lui Fărcăşanu" erau acuzate de a fi organizat demonstraţia în favoarea generalului Rădescu, deşi acesta era încă primul ministru legal al ţării.

Plecarea din ţară

Conştient că viaţa îi este în pericol dacă rămâne în România, Mihail Fărcăşanu a făcut pregătiri pentru a fugi din ţară. El a fost ajutat de Matei Ghica-Cantacuzino, un vechi prieten, pilot de performanţă, care fusese şi pilot militar pe frontul de est, ajungând până la Stalingrad, unde participase la bombardarea gării din oraş la 5 octombrie 1942. Ghica-Cantacuzino plecase după război din România, însă se reîntorsese cu intenţia de a ajuta anumiţi prieteni să fugă.

S-a convenit cu familia Fărcăşanu că evadarea în Occident va avea loc, în octombrie 1946, de pe un mic aeroport militar din Caransebeş. Un bombardier de un tip mai vechi, care tocmai fusese reparat şi care trebuia readus la baza sa de la Braşov, urma să fie utilizat în acest scop. O comisie guvernamentală sosise cu o zi înainte la Caransebeş pentru a inspecta avionul şi pentru a se asigura că avionul nu avea pasageri clandestini la bord, iar cantitatea de benzină din rezervor nu era mai mare decât cea necesară unui zbor de aproximativ 300 de km, distanţa în linie aeriană între Caransebeş şi Braşov.

În înţelegere cu Matei Ghica-Cantacuzino, mecanicul avionului modificase însă indicatorul de benzină care arăta un rezervor umplut parţial, când în realitate avionul era cu plinul făcut. Mihail Fărcăşanu, împreună cu soţia sa Pia şi prietenul lor, Vintilă V. Brătianu, stăteau ascunşi în nişte boscheţi din apropierea pistei de decolare. Avionul a început să ruleze pe pistă, sub privirea comisiei guvernamentale de la Bucureşti, având la bord numai pe Matei Ghica-Cantacuzino care pilota avionul şi pe mecanicul de bord. Ajuns la capătul pistei, într-un loc în afara razei vizuale a micului turn de control, pe când avionul îşi ambala motoarele, soţii Fărcăşanu, însoţiţi de Vintilică Brătianu, au sărit în avionul care a decolat imediat.

În spaţiul aerian al Iugoslaviei, avionul a fost reperat de aviaţia de vânătoare şi a fost nevoie de toată dibăcia lui Matei Ghica-Cantacuzino să o evite, zburând printre nori. Avioanele iugoslave au tras asupra lor şi avionul a fost chiar atins de gloanţe. Cu benzina în bună parte consumată, avionul a început traversarea Mării Adriatice, în condiţii foarte dificile, deoarece pe lângă faptul că rezervoarele erau aproape goale, în urma tirurilor iugoslave, avionul nu mai avea niciun aparat în funcţiune în afară de altimetru. Cu ultimele picături de benzină, au reuşit să aterizeze pe un aeroport militar la Bari, în Italia. Ivor Porter, care în acea perioadă lucra la Legaţia Regatului Unit din Bucureşti şi era la curent cu tentativa de evadare, avea gata pregătită o telegramă pe care a expediat-o de la Bucureşti la Bari, pentru ca fugarii să fie luaţi imediat sub protecţia forţelor aeriene britanice. În memoriile sale, Ivor Porter susţine că, în lipsa acestui mesaj, exista riscul ca fugarii să fie retrimişi în ţară. Evadarea a fost descrisă de Ivor Porter în cartea sa "Operaţia Autonomous". Evadarea face şi subiectul romanului "Zbor spre libertate. Scrisori din exil", de Pia Pillat Edwards (sub pseudonimul Tina Cosmin), prima soţie a lui Mihail Fărcăşanu. Romanul a fost tipărit iniţial în limba engleză, la Londra, în 1972 sub numele The Flight of Andrei Cosmin, fiind apoi publicat, în traducere românească, de către editura Humanitas în 2002.

Condamnarea de către regimul comunist

Mihai Fărcăşanu reuşise să plece din ţară în ultimul moment în care aceasta mai era posibil. Cu câteva zile mai târziu a început procesul unei presupuse "Mişcări Naţionale de Rezistenţă", primul din seria de procese politice de tip stalinist din România. Prima notă referitoare la această mişcare a fost emisă la 27 iulie 1945 de "Direcţiunea Generală a Poliţiei" care preciza că "Mişcarea de rezistenţă organizată de partidele reacţionare este dirijată de generalul Aurel Aldea, fost ministru de Interne, care are comanda acestei organizaţii.." Generalul Aurel Aldea a fost arestat la 27 mai 1946, fiind acuzat că ar fi avut în subordine o organizaţie intitulată "Graiul sângelui", înfiinţată de Ion Vulcănescu, fost secretar particular al lui Nicolae Rădescu

Procesul în care au fost implicaţi generalul Aurel Aldea şi încă aproape 100 de militari şi civili, desfăşurat între 11 şi 18 noiembrie 1946, s-a încheiat prin sentinţe draconice.

În afară de conducători ai sumanelor negre ca Locotenent Colonel Eugen Plesnilă, Dumitru Șteanta sau Nicolae Paliacu, au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul generalului Constantin Sănătescu, şi generalul Constantin Eftimiu, fost ministru al lucrărilor publice şi comunicaţiilor în acelaşi guvern. Mulţi acuzaţi au fost condamnaţi, în contumacie, tot la muncă silnică pe viaţă; Mihai Fărcăşanu, Vintilă Brătianu (Vintilică) şi Horaţiu Comăniciu reuşiseră să fugă în străinătate.

Conform practicilor comuniste, au fost supuse la represalii şi rudele lui Mihail Fărcăşanu. Astfel,

• Fratele său, Paul Zotta Fărcăşanu, doctor în chimie şi ziarist liberal la "Viitorul" a fost arestat în 1951 şi a murit laCanalul Dunăre – Marea Neagră după numai un an.

• Fratele său, Nicolae Fărcăşanu, a fost arestat în 1951, fiind condamnat abia în 1959 la 15 ani închisoare, pentru delictul de "uneltire contra ordinei sociale", stigmatizat la proces ca "frate al trădătorului Fărcăşanu". A fost graţiat în 1964, însă urmărit până în 1975.

• Pia Bader-Fărcăşanu, fiica lui Nicolae Fărcăşanu a fost împiedicată să se prezinte la examenul de admitere la vreo facultate, lucrând ca muncitoare calificată; abia în 1963, beneficiind de o relaxare a constrângerilor politice, a reuşit să se înscrie la Facultatea de Chimie Industrială din Timişoara. În 1987, a emigrat legal în Rebublica Federală Germania.

• Cumnatul lui Mihail Fărcăşanu, poetul Dinu Pillat, a fost condamnat în 1958 la muncă silnică în procesul Noica, printre acuzaţiile aduse fiind şi legătura lui cu Mihail Fărcăşanu.

• Vărul său, Ion Zurescu, ziarist şi colaboratorul său la "Viitorul", a fost arestat şi a murit în închisoarea de la Aiud în 1960.

• Sora sa, Margareta Bottea, a fost anchetată ani de zile de organele de Securitate din Bucureşti în legătură cu activitatea fratelui ei, în tot decursul anilor 1960-1970

Participarea la mişcarea europeană şi internaţională

În perioada 7 – 11 mai 1948 s-a organizat la Haga Congresul Europei sub preşedenţia lui Winston Churchill, data fiind aleasă astfel încât să coincidă cu împlinirea a trei ani de la semnarea armistiţiului de încetare a celui de Al Doilea Război Mondial în Europa. Ca urmare a deciziilor congresului, la 25 octombrie 1948 a fost înfiinţată Mişcarea Europeană Internaţională, organizaţie neguvernamentală formată din personalităţi politice din diferite ţări europene, care se declarau susţinători ai principiului unei Europe unite. România era reprezentată de Grigore Gafencu, Nicolae Caranfil, Mihail Fărcăşanu şi Iancu Zissu, care au semnat documentele de constituire în calitate de membri fondatori.

Secţiunea Română a Mişcării Europene (MERO) a fost condusă iniţial de Grigore Gafencu, care a avut o activitate remarcabilă atât la Congresul de la Haga, cât şi în perioada care i-a urmat. Apoi, timp îndelungat, secţiunea a fost condusă de George Ciorănescu.. Printre precursorii integrării României în Uniunea Europeană se numără acest grup restrâns de politicieni români din exil, din care făcea parte şi Mihail Fărcăşanu.

Comitetul Naţional Român

În 1948 este numit membru al Partidului Naţional Liberal al Comitetului Naţional Român în calitate de reprezentant al Partidului Naţional Liberal. În cadrul comitetului au apărut însă divergenţe atât cu privire la rolul comitetului, cât şi la componenţa lui. Mihail Fărcăşanu susţinea că rolul principal al comitetului era să reprezinte colectivitatea românească din exil şi considera nerealistă poziţia reprezentanţilor naţional-ţărănişti care considerau comitetul ca un guvern român în exil. De asemenea, Mihail Fărcăşanu considera că, din punct de vedere numeric, Partidul Naţional Liberal era subreprezentat în comitet. La 15 decembrie 1949, Fărcăşanu propune cooptarea lui Vintilă Brătianu în locul rămas vacant prin decesul lui Grigore Niculescu – Buzeşti. Deşi propunerea a fost votată, ea nu a fost transmisă regelui Mihai pentru aprobare, din cauza obiecţiilor grupului ţărănist.

Ca urmare a acestui refuz, Mihail Fărcăşanu decide retragerea Partidului Naţional Liberal din Consiliul Partidelor Politice şi îl informează pe regele Mihai că partidul liberal îşi reia libertatea de acţiune faţă de celelalte partide.

Discuţiile cu privire la componenţa comitetului au continuat în cursul anului 1950, o parte din membrii comitetului susţinând necesitatea lărgirii comitetului şi atragerii unui număr mai mare de reprezentanţi ai emigraţiei române în activităţile comitetului. La 14 septembrie 1950, Nicolae Rădescu, Nicolae Caranfil, Mihail Fărcăşanu şi Grigore Gafencu au semnat o "încheiere" în care îşi prezentau punctul de vedere.

Noi şedinţe ale Comitetului, cu numărul redus de membri, au avut loc la 9, 11 şi 13 octombrie 1950. Procesul verbal ale acestor şedinţe consemnează că comitetul a luat "act de retragerea, din propria lor voinţă, a d-lor general Rădescu, N. Caranfil, M. Fărcăşanu şi Gr. Gafencu din Comitetul Naţional". Afirmaţia din procesul verbal respectiv este incorectă, neexistând nicio dovadă că vreunul dintre cei patru membri menţionaţi ar fi demisionat din comitet.

Postul de radio Europa Liberă

În 17 martie 1949, Guvernul Statelor Unite înfiinţase Comitetul pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe), în cadrul căruia a fost creat un subcomitet pentru Radio şi Presă, care avea însărcinarea de a pune la dispoziţia personalităţilor politice originare din Europa Centrală şi de Est modalităţi de a transmite ideile lor ţărilor din care plecaseră.

Comitetul a înfiinţat Postul de Radio Free Europe care emitea din Germania, utilizând transmiţătorul pe unde scurte de 7,5 kW poreclit “Barbara” al Oficiului Serviciilor Strategice ale Statelor Unite instalat la Lampertheim, lângă Frankfurt . Conducerea secţiei române a postului de radio, cunoscută sub denumirea "Radio Europa Liberă" i-a fost încredinţată lui Mihail Fărcăşanu.

La data de 14 iulie 1950 românii au putut auzi prima emisiune care le era destinată. Datorită eforturilor lui Mihail Fărcăşanu, limba română a fost a doua limbă în care se trasmiteau ştirile postului (prima fiind transmisiunea în limba cehă din 4 iulie 1950). Au urmat la 4 august 1950 transmisiunile în limba poloneză şi maghiară şi la 11 august de cele în limba bulgară. Pornind activitatea de la început, Fărcăşanu a avut atât sarcina de a structura emisiunile postului de radio, cât şi cea de a recruta întreg personalul postului de radio. Din echipa de colaboratori ai postului făcea parte şi Pia Pillat, soţia lui Mihail Fărcăşanu. Chiar dacă directorii care i-au urmat au adus îmbunătăţiri programelor şi au adus alţi colaboratori, concepţia de bază stabilită de Fărcăşanu a fost menţinută practic pe toată existenţa postului.

În perioada când conducea secţia română a postului Europa Liberă, Mihail Fărcăşanu a avut de suferit neplăceri în viaţa de familie. În 1952 s-a despărţit de soţia sa, Pia, fapt care l-a afectat mult.

Liga Românilor Liberi

Generalul Nicolae Rădescu a murit la 16 mai 1953. În testamentul său, redactat cu o zi înaintea morţii sale, el propune alegerea, ca urmaş la conducerea Ligii, a unuia din colaboratorii săi apropiaţi: Grigore Gafencu, generalul Gheorghe Ion, Mihail Fărcăşanu sau Viorel V. Tilea. Mihail Fărcăşanu a fost ales preşedinte al Ligii Românilor Liberi prin 37 de voturi din totalul de 46 exprimate de consilierii aleşi ai Ligii.

Începând din 1956, Mihail Fărcăşanu s-a retras din orice activitate politică..Fărcăşanu punea lipsa de acţiune a occidentului pe seama unei lipse de informare asupra situaţiei reale din Europa de Est. Atitudinea Statelor Unite şi a celorlate state occidentale în perioada revoluţiei din Ungaria constituia o dezamăgire pentru cei care sperau că rezistenţa activă împotriva comunismului putea avea sorţi de izbândă.

Retragerea lui Fărcăşanu mai este pusă şi pe seama divergenţelor din cadrul emigraţiei româneşti. Este posibil ca aceste divergenţe să fi prezentat un argument suplimentar pentru decizia de a se retrage. Totuşi, opiniile contradictorii au existat de la început şi Fărcăşanu era obişnuit cu ele. Ceea ce îl preocupase în permanenţă era faptul că familia sa avusese de suferit din cauza sa. De aceea, este mai probabil că posibilitatea ca emisiunile postului de radio la care continua să colaboreze ar fi putut induce în eroare pe alţi conaţionali şi implicit supune unor represalii persoane pe care nici măcar nu le cunoştea să fi constituit o motivare mai puternică. El rămâne totuşi preşedinte al Ligii Românilor Liberi până la dizolvarea acesteia în 1960, deşi în perioada de după 1956, Liga, lipsită de fonduri, nu are practic nicio activitate.

Fundaţia Franklin Mott Gunther

În 1955 Mihail Fărcăşanu s-a recăsătorit cu Louise Gunther, văduva lui Franklin Mott Gunther, care fusese ministru plenipotenţiar al Statelor Unite în România în anii dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial. Louise Gunther îl sprijinise în susţinerea cauzei româneşti în cercurile politice americane.

În 1960 Mihail Fărcăşanu şi soţia sa înfiinţează fundaţia “The Franklin Mott Gunther Association for the Advancement of Romanian Culture and Literature”. Fundaţia deţinea un număr important de tablouri ale unor pictori români printre care Theodor Pallady, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi şi alţii. De asemenea, fundaţia mai avea o colecţie de ceramică populară şi de costume ţărăneşti precum şi numeroase cărţi. Cea mai mare parte a acestora fuseseră cumpărate în România de Louise Gunther. Fundaţia avea scopul de a promova valorile spirituale ale culturii române, în special prin organizarea de expoziţii de pictură sau de artă populară. Dintre expoziţiile organizate este de menţionat cea consacrată pictorului Eustaţiu Stoenescu, care s-a bucurat de un succes deosebit.

Ultimii ani

După moartea Louisei Gunther Fărcăşanu, Mihail Fărcăşanu donează întregul patrimoniu al fundaţiei Franklin Mott Gunther catedralei Adormirea Maicii Domnului din Cleveland, Ohio şi muzeului anexă al catedralei. Parohia din Cleveland luase fiinţă la 15 august 1904, fiind prima parohie ortodoxă română din Statele Unite.

Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în casa sa din cartierul Georgetown din Washington, fiind îngrijit de surorile sale Margareta Bottea şi Mia Lahovari precum şi de nepoata sa Domnica Bottea. A dus o viaţă liniştită; cânta zilnic la vioară şi îşi petrecea timpul citind. Se întâlnea frecvent cu Constantin Vişoianu, cu care colaborase în încercările de a organiza rezistenţa românească din exil, reamintindu-şi de experienţa lor din trecut. Nu a încercat niciodată să-şi scrie memoriile.

Mihail Fărcăşanu s-a stins din viaţă la vârsta de aproape 80 de ani, la 14 iulie 1987 şi nu a mai putut vedea prăbuşirea generală a comunismului în Europa de Est. S-a stins cu durerea în suflet că nu a putut face mai mult pentru poporul său, pe care l-a iubit mai presus de orice, măcinat de procese de conştiinţă că şi-a părăsit ţara şi a dăunat familiei prin acţiunile sale politice.

Adus de la

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mihail_Fărăşanu&oldid=6878087

Prescurtat: Felix Sima

Colecția "Personalități naționale și internaționale în trecere prin Vâlcea".