MARIO VARGAS LLOSA în trecere prin Vâlcea

July 3, 2024 by

Istorie Locala

– Apoi, eu nici n-am ştiut lucrul acesta. Am aflat că e un poet străin şi că vine din partea Preşedinţiei României. Eu l-am tratat ca pe oricare alt poet!… Şi-apoi, trebuia să ştie şi dumnealui (şi chiar să scrie, poate, în cărţile viitoare), că noi am stat noian de ani sub apăsare străină şi că doar credinţa ne-a ţinut aici în mila şi marea bunăvoinţă a Domnului. Istoria trebuie să fie prezentată nu uscată, ci cărnoasă, pentru că, altfel, ce-ar putea înţelege un străin despre noi? Vorbe? Doar vorbe? Eu i-am spus că aici, pe sub munţii noştri, sunt zidiri vechi, voievodale; că aici avem înmormântaţi mari domnitori: Mircea cel Bătrân, la Cozia; Matei Basarab, la Arnota; soţia, feciorul şi nepoţii lui Şerban Cantacuzino, tipăritorul dintâi al Bibliei, care cu toţii sunt la Mănăstirea Dintr-un Lemn

  – Ce-a zis marele Llosa?

  – Ce să zică? S-a mirat de îndrăzneala noastră, pentru că acolo, în America, cei cuceriţi n-au putut să zică nimic împotriva cuceritorilor, n-au putut să pună condiţii ca noi!…

  – Domnul Llosa e catolic. Cum s-a împăcat cu ortodoxia noastră?

  – E un om de o sensibilitate şi de o gingăşie cum n-am întâlnit până acum, cu toate că am optzeci şi unu de ani.

  – Să ştiţi, P.S. Voastră, că d-l. Llosa, înainte de a pleca din România, la una din conferinţele Domniei sale, v-a elogiat. A spus că i-a fost dat să cunoască, în ţara aceasta, un episcop de 81 de ani, pe care nu-l va uita niciodată, pentru cultura şi jovialitatea sa, dar, mai ales, pentru acea dârzenie cu adevărat română, de care aţi dat dovadă în susţinerea latinităţii originii limbii şi a poporului nostru; în susţinerea vechimii credinţei noastre strămoşeşti!

  – Mă bucură mult ce-mi spui dumneata!

  – P.S. Voastră, vorbiţi-mi, vă rog, acum, despre acest mare scriitor care ne-a făcut cinstea de a trece prin judeţul nostru, deoarece prea puţină lume ştie de această vizită.

  – Eu ţi-am spus că nici n-am ştiut că dumnealui e aşa de mare…

  – Ce i-a plăcut, în mod deosebit, la Mănăstirea Hurezi şi la Dintr-un Lemn?

  – Curăţenia. Curăţenia şi ordinea de la cele două mănăstiri de maici. Apoi, pictura care, acum, se restaurează la Hurezi, cât şi marile lucrări de la Dintr-un Lemn; în special, lucrările de restaurare de la Palatul domnesc al lui Constantin Brâncoveanu, dar şi noile construcţii, aproape de gata. Era uimit de credinţa şi voinţa măicuţelor de a ridica zidiri de suflet întru Domnul! La ei, mi-a spus, nu sunt mănăstiri de maici.

  – Ştiu că un scit din Dobrogea de azi, Cassian, a înfiinţat, la Marsilia, prima aşezare monahală de călugări, în secolul al IV-lea d. H., apoi a mai înfiinţat o mănăstire pentru maici.

  – Aşa e. Eu, să ştii dumneata, i-am vorbit de lucrul acesta, de credinţa noastră strămoşească de aproape 2000 de ani şi că suntem cea mai răsăriteană latinitate care – ciudat, nu-i aşa? -, deşi suntem înconjuraţi de slavi, ne-am păstrat vorbele noastre vechi, latineşti, poate mai bine decât alte popoare de limbă romanică, iar treaba asta l-a bucurat mult, mai ales că şi dumnealui este tot latin! A, era să uit! Când a văzut aici, la Palatul episcopal, stucatura de pe plafonul acesta, care, vezi bine,, reprezintă un stejar cu ramuri şi ghindă, dar şi o trestie, a rămas surprins. Nu înţelegea ce înseamnă şi m-a rugat să-i explic. I-am spus că, pe la 1870, episcopul de atunci, Ghenadie  Enăceanu, a sculptat stucatura aceasta în lemn de stejar şi a scris, pe ghirlandele ei, cu litere aurite: "Episcopia Râmnicului şi Noul Severin". Stejarul cu ghindă înseamnă vechimea şi durabilitatea poporului şi a credinţei noastre strămoşeşti, în veac nepieritor, care mereu sporeşte, înmulţindu-se ca şi ghinda, iar trestia înseamnă pace şi bunăvoinţă de la Dumnezeu. Aşa a intrat şi Iisus în Ierusalim: cu trestia în mână.

  – La ce vârstă aţi îmbrăcat haina monahală, P.S. Voastră?

  – La optsprezece ani.

  – Aşa a făcut şi Tudor Arghezi. Dumneavoastră de ce aţi făcut-o?

  – Aşa, dintr-o "năzdrăvănie"! Acum ştiu, însă, că numai Dumnezeu m-a îndemnat să o fac. Şi – bine că a făcut aşa!

  – P.S. Voastră, aţi scris multe lucrări şi studii ştiinţifice despre viaţa monahală, spirituală şi culturală a judeţului nostru, o monografie despre Radu Şapcă, preotul dăruit revoluţiei paşoptiste, iar de curînd, o strălucită monografie a Mănăstirii Govora, în care puneţi în evidenţă istoricul acestei mănăstiri şi, mai cu seamă, bogata ei viaţă culturală.

  – Da, îmi face plăcere să-ţi dăruiesc această carte, pentru că în ea e adunată munca mea de o lungă bucată de timp. De Sfânta Mănăstire Govora se leagă, în primul rând, "Pravila" lui Matei Basarab de la 1640, întâia noastră carte de legi, dar şi credinţa noastră pământească şi ortodoxă, care ne-a ţinut aici aşa cum îşi ţine o pasăre puii sub aripi, să-i apere de furtuni şi de frig. De asemenea, să nu se uite că de la Govora s-a dus mai departe, până aici, la Episcopia Râmnicului, "dorul" tipăriturilor de cărţi care, mai târziu, s-au răspândit în Banat, Transilvania şi chiar în Maramureş.

  – Domnului Llosa i-aţi vorbit şi despre aceste lucruri?

  – D-apoi, cum? E, doar, meritul poporului nostru! De nu-i spuneam, cum ar fi aflat? Ar fi văzut zidirile măreţe ale mănăstirilor şi nu ar fi ştiut că aşa ne e şi zidirea sufletului. E firesc să fi aflat de ce mormântul de marmoră al Brâncoveanului e gol şi acum! A rămas uimit când a auzit câte a pătimit bietul Brâncoveanu! Noi, dragul meu, suntem un neam de martiri!…

  – Acum îmi dau seama, cu adevărat, de ce dl. Llosa a plecat la Londra (unde locuieşte), purtând în inima sa chipul Dumneavoastră, al acestei ţări şi al spiritualităţii poporului nostru.

  – Să ştii că, la plecarea sa de la Dintr-un lemn, măicuţele de acolo i-au dat istoricul mănăstirii, cu un semn de carte reprezentând tricolorul, iar soţiei sale şi translatoarei, câte un şirag de mărgele şi câte o cruciuliţă. Peste ani, când va fi ca mine, cu părul bătut de ninsori, văzând aceste mici daruri, îşi va aduce aminte de marile daruri cu care ne-a împodobit dintotdeauna Dumnezeu, aici, pe sub munţii noştri, cu binecuvântarea mânăstirilor şi cu oameni – albine.

 Felix Sima, Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete