Categorii

Episcopia Râmnicului – mare "centru de cultură și spiritualitate românescă"

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

93

Primele date referitoare la preocupările cărturăreşti din această instituţie bisericească apar în secolul al XVII-lea, odată cu alegerea în fruntea ei a ieromonahului Teofil (1618-1636), egumenul Mănăstirii Bistriţa, atestat documentar în fruntea stăreţiei bistriţene, în anul 16092, când restaurează bisericuţa Ovidenia3 din Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, unde adăposteşte tezaurul Mănăsti-rii, pentru a-l salva în timpul invaziei principelui Transilvaniei Gabriel Báthory (1608-1613), care năvălise în Ţara Românească. Refugiat în peşteră, ieromonahul Teofil adăposteşte aici şi pe mitropolitul Matei al Mirelor care va scrie o Cronică4. În anul 1613, egumenul primeşte vizita voievodului Radu Mihnea (1611-16169, însoţit de patriarhul Chiril Lucaris al Alexandriei, veniţi să se închine la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aflate în Peşteră.

Format în atmosfera spirituală şi culturală bistriţeană, egumenul Teofil ridică Şcoala Mânăstirească de la Bistriţa la un înalt nivel formativ, încât absolvenţii ei redactau opere în limba română. Printre ucenicii „năstavnicului” Şcolii bistriţene, se numără monahul Mardarie, care copiază caligrafic o Psaltire (1617)5, iar ieromonahul Mihail Moxa, la îndemnul ierarhului – promovat între timp episcop al Râmnicului – redactează  Cronica (1620), prima Istorie Universală scrisă în limba română, şi traduce Liturghierul şi Pravila. De asemenea, sprijină tipografia de la Govora, unde apar primele cărţi româneşti: Ceaslovul (1640), Pravila  (1640) şi Evanghelia învăţătoare (1642).

Spre finele secolului al XVII-lea, alt episcop de formaţie bistriţeană, Ilarion (1693-1705), va susţine progresul culturii râmnicene. Încă din timpul egumeniei sale, sprijină activitatea culturală în Mănăstire; Vlad  grămăticul copiază Scara Sfântului Ioan Scărarul, în anul 1693, făcând următoarea însemnare: „Această svântă carte, ce se cheamă Leastviţă, întru care iaste viiaţa călugărească, iaste a lui Ilarion, carele iaste întru eromonahi, şi fiind egumen  ot Bistriţa. Leat 7201. Şi o au dăruit Bistriţei”6. Pentru cultura sa – fusese ridicat la rangul de episcop al Râmnicului –   fiind cărturar luminat, Ilarion aduce de la Mânăstirea Bistriţa la Centrul eparhial pe caligraful Vlad  grămăticul; acesta va copia, în anul 1693, un alt exemplar din Scara Sfântului Ioan Scărarul, potrivit autografului său, unde scrie: „Această svântă şi dumnezeiască carte, ce se chiamă Leastviţă, nevoitu-m-am de o am scris eu, smeritul şi mult păcătosul Vladul gramaticul, întru Svânta şi dumnézeiasca Episcopie a Râmnicului-Noului Severin, unde iaste hramul Svântului şi făcătoriului de minuni Nicolae, cu porunca Svinţiei Sale părintelui nostru chir Ilarion, episcopul, în zilele bunului creştin şi de Hristos iubitoriu domn Io Costandin Băsărab  velicago voevod, începându-să de la iulie şi sfârşindu-să la dichemvrie în 6 zile, la leat 7202. Deci, mă rog svinţiilor voastre, cinstiţi părinţi şi dumnilor voastre di bună rudă născuţi boiari, sau veri cui s-ar întâmpla a ceti pre această svântă carte, şi veţi afla întru dânsa ceva greşit, cuvânt neplinit, au slovă roşie nepusă, au vreo slovă lipsă, vă rog să îndreptaţi cu duhul blândéţilor. Iar pre mine, păcătosul şi ocaianicul <amărâtul> să nu mă blestemaţi, pentru că n-au scris Duhul Svânt, nici înger, ci au scris mână de tină, de om păcătos şi cu duhul uniciunii, ci mă rog să mă ertaţi, iară să nu mă blestemaţi, ca şi svin-ţiilor voastre şi dumneavoastră să aveţi ertare la înfricoşatul şi nefăţarnicul judeţ. Şi Dumnezeu să fie cu noi. A scris Vladul gramatic”7.  Tot la Centrul eparhial, Vlad grămăticul copiază în 1699 Mântuirea păcătoşilor de Agapie Landos. La finele lucrării, caligraful precizează: „Sfârşitul aceştii svinte cărţi ce să chiamă a Păcătoşilor Mântuire. Cu nici un chip de slujbă nu sunt vrédnic a mă arăta înaintea Domnului mieu Iisus Hristos, fără cât cu a-ceastă puţină începătură de posluşanie, fiind şi poruncită de Sfinţia Sa, Preasfinţitul stăpân, părintele nostru, chir Ilarion, episcopul Râbnicului-Noului Severin, mie nevrédnicului întru cei mai mici, Vladul gramaticul. Fără simţire de osteneală m-am nevoit de am scris această svântă carte, ce să chiamă a Păcătoşilor Mântuirea, în zilele blagocestivului creştin şi de Hristos iubitor domn Ioan Costandin Basarab voevod B<râncoveanu>, fiind mitropolit Preasfinţitul chir Theodosie, la leatul de la zidirea lumii 7207, iar de la spăsenia lumii 1699”8. Deci, cartea a fost „poruncită de Sfinţia Sa… chir Ilarion”. De asemenea, Vlad grămătiul copiază,  la  începutul  secolului  al  XVIII-lea, cea mai mare parte dintr-un Miscelaneu9.

Episcopul Ilarion  primeşte  la Râmnic pe  dascălul Alexandru Rusu din Scheii Braşovului, care traduce Penticostarul (1694), Triodul şi Psaltirea cu tâlc (1697); ultimul manuscris are text paralel slavo-român şi este dedicat episcopului, de „smeritul şi plecatul Alexandru dascăl”, fiind scris „în oraşul Râbnicului ot Olt”10, precizând că a fost scris „cu îndemnare şi cu poruncă şi cu toată cheltuiala Sfinţii Sale părintelui episcopului chir Ilarion ot Râbnic. Deci, aducându-mi aminte de robul cel necredincios, carele cu tălantul, să nu-l ascunz, nice să-l îngrop în pământ, precum acela, cu toată nevoinţă şi cu toată osârdie m-am apucat şi am scris şi am tâlcuit de pre limba străină pre limba Ungrovlahiei, ca să poată a-l pricepe tot sinodul pravoslavnicilor mai pe lesne şi descoperit, spre folosul a tot dialect<ul> bisericesc. Deci tu, pravoslavnice, cetind această sfântă carte, ia seama cuvintelor, că de mare folos îţi sunt… Întru tot de binevoitor, rugător de spăsenie tuturor, Alexandru dascăl”11. De asemenea, dascălul copiază în acelaşi an şi un Miscelaneu religios12. La început, manuscrisul are un cuvânt Către tot pravoslavnicul cititor întru Hristos iubit13. În anul 1699, dascălul Alexandru traduce un Pateric, adecă Otecinicul de la Pecerscaia, carele cu-prinde întru sine ţiind viaţa “SV”inţilor, a preacuvioşi şi de Dumnezeu purtători părinţii noştri, care străluciră în peşterile împărţite în trei părţi. O însemnare în limba slavă arată că, „această carte, numită Pateric, în care sunt vieţile sfinţilor de la Pecersca, am scris-o şi am tradus-o eu, nevrednicul şi mult păcătosul robul Domnului meu Iisus Hristos, Alexandru dascălul, fost atunci la Sfânta Episcopie  de la Râmnic, în timpul sfinţitului Ilarion al acelei Episcopii, în zilele bine credinciosului domn a toată Ţara Românească şi a părţilor de peste munţi, Io Constantin Basarab Brâncoveanu voevod, în anul 7208. S-a început  în luna septemvrie 1 zile şi a luat sfârşit în luna februarie 12 zile”14.

Episcopia Râmnicului va cunoaşte cea mai bogată activitate culturală, desfăşurată de copişti, în secolul al XVIII-lea, acoperind o perioadă de cinci decenii (1736-1784). În anul 1736, monahul Serafim copiază Întrebări şi Răspunsuri de Simeon al Tesalonicului şi Tâlcuirea slujbei bisericii de Marcu Evghenicul; într-o însemnare, copistul specifică: „Am scris eu, Serafim de la Câmpulung, în Chisariceasca Valahie, în Sfânta Episcopie a scaunului Râmnicesc. Serafim sin Dragul, căpitan ot Bucureşti”15. În anul următor, logofeţelul Radu copiază Scrieri de Simeon al Tesalonicului, consemnând: „Şi am scris în Sfânta Episcopie a Râmnicului, începând din luna lui iunie 1 dni, leat 7245, 1737, şi am sfârşit la luna lui septembrie 6 dni, leat 7246, 1737. Tuturor mic şi plecat, eu, Radul logofeţel din Episcopia Râmnicului”16. Ieromonahul Parthenie traduce în anul 1756 Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Apostol şi fratele lui Dumnezeu, Iacov, precizând că „s-a tălmăcit această dumnezeiască Liturghie de pe limba ellinească la limba rumânească, după cum se vede izvodul aici, de smeritul între ieromonaşi Parthenie, eclisiiarhul Episcopiei Râmnicului, la ani 1756, meseţa mai 29 dni”17. În anul 1779, Ioan Râmniceanul copiază Oglinda bogosloviei, cu precizarea „s-au scris în Sfânta Episcopie a Râmnicului, cu cheltuiala monahului Rafail din sfânta Mănăstire Hurezii, de Ioan Râmniceanul. Iulie 13 dni 1779”18

Un miscelaneu de literatură monahală, ce cuprinde Rugăciunile monahului pentru toate serile săptămânii şi Rânduiala călugăriei, copiază în anul 1780 ierodiaconul Grigorie, fiind „scrisă în Episcopia Râmnicului”19. Tot în acelaşi an, copiază un Miscelaneu de literatură teologică, având ca tematică: teologie polemică şi împotriva primatului papal, tâlcuiri evanghelice, vieţi de sfinţi şi istoria Muntelui Athos; copistul consemnează că s-a prescris „în Sfânta Episcopie a Râmnicului de smeritul ierodiacon Grigorie Râmniceanul, cu cheltuiala lui Rafail, monah din sfânta Mănăstire Hurezii”20. De asemenea, copiază Floarea darurilor, notând: „S-au prescris în Sfânta Episcopie a Râmnicului de smeritul Grigorie ierodiaconul, cu cheltuiala Sfinţii Sale părintelui iconomul, chir Nectarie”21. În 1783, copiază Oglinda bogosloviei, „cu cheltuiala Sfinţii Sale părintelui chir Nectarie ieromonahul, iconom Sfintei Episcopii”22. Din anul 1784, datează Viaţa Preacuvioşilor Varlaam şi Ioasaf, scrisă de Sfântul Ioan Damaschin şi tradusă în româneşte de învăţatul boier Udrişte Năsturel; copistul precizează că „s-au scris în Sfânta Episcopie a Râmnicului, de smeritul între ierodiaconi Grigorie Râmniceanul”23.

La Episcopia  Râmnicului, au  existat şi preocupări muzicale. Astfel, din anul 1767 datează o Psaltichie ce cuprinde compoziţii ale renumiţilor psalţi: Ioan Monahul, Leon Despotul, Petru Vizantie, Serghei Aghiopolitul, Leon Maistoru, Sofronie al Ierusalimului, Cozma Monahul, Efrem Criteanul, Casia Călugăriţa şi alţii. Copistul specifică într-o însemnare, că s-a scris „această Psaltichie, cu prea înfrumuseţate cântări, de mai micul şi plecatul între cântăreţi Constandin, vtori psalt al Episcopiei  Râmnicului, ucenic dascălului Constandin al aceştii Episcopii; şi s-au săvârşit la luna lui iulie 4 dni, 1767”24.

În secolul al XVIII-lea, activitatea culturală din Episcopia Râmnicului atinge apogeul, sub conducerea noului episcop, Antim Ivireanul (1705-1708), care va introduce tehnica tiparului pentru multiplicarea cuvântului scris. Originar din Georgia, s-a născut în jurul anului 1650; luat în robie de turci, a fost dus la Constantinopol25. Eliberat din robia turcească, a trăit la Patriarhia ecumenică, unde învaţă caligrafia, pictura şi sculptura26, însuşindu-şi limbile greacă, arabă şi turcă. Constantin Brâncoveanul îl duce în Ţara Românească, unde învaţă limbile română şi slavonă, precum şi arta tipografică27. Numit în anul 1696 egumen al Mănăstirii Snagov, imprimă aici 15 cărţi. Ales episcop al Râmnicului, înfiinţează o nouă tipografie şi imprimă împreună cu ucenicul său, Mihai Iştfanovici, zece cărţi, începând cu Tomul bucuriei, Antologhionul (1705), Molitvelnicul şi Octoihul (1706).  

Urmaşul lui Antim, episcopul Damaschin Dascălul (1708-1725), alt mare cărturar – militant pentru înlocuirea în cult a limbii slavone cu cea română – şi-a consacrat întreaga activitate traducerii cărţilor de ritual bisericesc, contribuind astfel la formarea limbii literare române; după ce termină „facerea tipografiei din nou”, cu ajutorul lui Ilie Cernavodeanu, tipăreşte Ceaslovul (1724), Psaltirea şi Apostolul (1725), precum şi unele cărţi de învăţătură. Două dintre traducerile sale, Tâlcuirea Apocalipsei de Andrei al Cezareii Capadochiei şi Tâlcuirea Evangheliilor de Teofilact al Ohridei, au rămas în manuscris.

Episcopul Inochentie (1727-1735), fost călugăr la Mânăstirea Tismana, apoi egumen la mânăstirile Motru-Mehedinţi şi Brâncoveni-Olt, urmează lui Damaschin în scaunul episcopal din Râmnic; el s-a îngrijit să tipărească o parte dintre manuscrisele înaintaşului său. Astfel, apare Molitvelnicul (1730), Ceaslovul, Triodul (1731), Liturghierul (1733) şi Catavasierul (1734)28.

Episcopul Climent (1735-1748), originar din Pietrarii de Jos, s-a născut în jurul anului 1685, din părinţii Radu Modoran şi Paraschiva29. El aparţinea unei familii evlavioase, cum rezultă din Pomelnicul Schitului Crasna, unde apar numeroşi preoţi, ierodiaconi şi monahi3031.  

Rămas orfan de ambii părinţi, a crescut din frageda copilărie la Mânăstirea Bistriţa, unde şi-a însuşit o vastă cultură, în timpul egumenilor Ilarion şi Ştefan. Dintr-un Cuvânt către „cititorul cel blagocestiv şi iubitor de osteneală întru Domnul”, care prefaţează un manuscris, copiat din porunca lui Climent, îndată ce ajunsese episcop, şi donat Mănăstirii Hurezi, aflăm că „acea sfântă Mănăstire era a postrigului  său”, adică a metaniei unde se călugărise. Printre altele, oferă câteva amănunte din viaţa lui, precizând că, „acest părinte Climent episcop, fiind de postrig din sfânta Mănăstire Hurezi, după obiceiul acelei sfinte Mănăstiri, alegându-se cu voia năstavnicului şi a tot soborului, s-a trimis egumen la Mânăstirea ce se cheamă Polovragi, care este închinată Mănăstirii Hurezi3233. Aici este atestat egumen la 17 iunie 1734; atunci, o delegaţie a rumânilor din Vaideei, condusă de pârcălabul satului – Tănasie Giuvelă, însoţit de doi fraţi ai săi, „au stătut faţă înaintea Chesariceştii Administraţii” cu egumenul Climent, susţinând că „nu sunt rumâni cu părţile lor de moşie”, dar mărturia lor verbală, fără documente, n-a avut valoare, şi au rămas în continuare rumâni ai Mănăstirii34.      

Afirmându-se în egumenia de la Polovragi şi Bistriţa, prin evlavie, activitate gospodărească şi promovarea culturii, ieromonahul Climent este ales în scaunul vacant al Râmnicului, unde reorganizează tipografia şi editează manuscrisele lui Damaschin: Antologhionul (1737), Octoihul, Ceaslovul (1742), Penticostarul, Psaltirea (1743), Evangheliarul (1746), Apostolul, Catavasierul, Liturghierul şi Molitvelnicul (1747); pentru folosul sufletesc al credincioşilor, tipăreşte: Învăţătură bisericească pe scurt pentru şapte taine (1746), Întrebări şi răspunsuri pentru şapte taine un mic Catehism, Pastorală pentru sărbători (1747), unele fiind scrieri personale. Pentru realizarea acestei opere, s-a înconjurat de personalităţi marcante, ca ieromonahul Lavrentie, cunoscut diortositor, tălmăcitor şi autor de predoslovii, precum şi de tipografii Vladul Gheorghievici, Dimitrie Pandovici, şi fraţii Mihai şi Constantin Atanasievici35.

Urmaşul episcopului Climent, Grigorie Socoteanu (1748-1764), originar din Oltenia, s-a născut în jurul anului 1700; fost eclesiarh al Catedralei din Râmnicu-Vâlcea şi egumen al Mănăstirii Cozia, este ales episcop la 8 mai 1748; în această calitate, tipăreşte aproximativ 20 de cărţi, dintre care menţionăm: Bucoavna (1749), Liturghierul, Octoihul şi Catavasierul (1750), Psaltirea (1751), Anto-loghionul (1752), Ceaslovul (1753), Molitvelnicul (1758) şi Triodul (1761)36.

Episcopul Chesarie (1773-1780), urmaşul lui Grigorie, s-a născut la Bucureşti, în familia Halepliu, originară probabil din oraşul sirian Alep. Studiază la Şcoala domnească; se călugăreşte, fiind numit eclesiarh al Catedralei şi protosinghel al Mitropoliei. În această perioadă, traduce Voroavă de întrebări şi răspunsuri de Simion al Tesalonicului (1765), apoi face parte dintr-o delegaţie, condusă de mitropolitul Grigorie al II-lea, la Petersburg, pentru a solicita sprijinul ţarinei Ecaterina a II-a37. Locţiitor de episcop al Râmnicului, este numit eparhiot, în anul 1773. Cărturar din tinereţe, va sprijini promovarea culturii. În acest scop, înfiinţează o şcoală la Bucureşti, iar alta la Craiova; reface tipografia Episcopiei şi tipăreşte peste zece cărţi, precum: Octoihul (1776), Triodul (1777), Ceaslovul (1779), însă cea mai importantă operă a sa o constituie Mineiele (octombrie-martie), tipărite prima dată în româneşte (1776-1779)38 pentru corectarea lor, aduce pe învăţatul ieromonah Dionisie Eclesiarhul, egumenul Arnotei, care îşi va desfăşura activitatea şi sub conducerea noului episcop. În 1780 tipăreşte Patericul, tradus de Chesarie Daponte şi „afierosit preaiubitoriului de Dumnezeu şi preacuvântăreţului episcop al Preasfintei Episcopiei Râmnicului din Craiova, Chirio, Chirio, Chesarie, cu a cărui cheltuială, acum întâi s-au şi tipărit la leat 1780”39.

Un alt episcop vrednic al Râmnicului a fost Filaret (1780-1792), probabil aromân de origine. A studiat la Academia „Sfântul Sava” din Bucureşti, apoi s-a călugărit la Căldăruşani, unde ajunge egumen şi restaurează Mânăstirea. În 1776 este hirotonit arhiereu titular „de Mira Lichiei”, iar la începutul anului 1780 a fost ales episcop al Râmnicului. Mare iubitor de cultură, tipăreşte câteva cărţi la Bucureşti, iar ca episcop râmnicean, tipăreşte cu cheltuiala sa, peste 25 de cărţi40. În primul rând, termină Mineiele (1780), urmând Ceaslovul, Cazania (1781), Molitvelnicul, Triodul (1782), Psaltirea, Evanghelia, Apostolul, Catavasierul, Acatistul (1784), Antologhionul (1786), Liturghierul, Slujba Sfântului Stelian (1787), Octoihul (1788), Pilde filosofeşti (1783), Gramatica lui Ienăchiţă Văcărescu (1787)41, având ca tipograf pe ieromonahul Climent, moştenit de la Chesarie. În preajma sa, activează Grigorie Râmniceanu, viitor episcop al Argeşului, originar din Râmnic, cum scrie Chiriac Râmniceanu: „Nouă episcopul rudenie”42. Aflat la Episcopia Râmnicului, copiază (1799) un  Miscelaneu teologic43Miscelaneu de literatură monahală 44, Floarea darurilor45, Varlaam şi Ioasaf 46, Oglinda bogosloviei 47, Teologie dogmatică 48 şi a „diortosit” Cazania, Catavasierul şi Antologhionul, tipărite de Filaret. Alături de cărturarii menţionaţi, un rol important la răspândirea culturii râmnicene l-au avut şi tipografii Ieremia şi Gheorghe Atanasievici, Constantin şi Dimitrie Mihailovici, Gheorghe şi Nicolae Dimitrievici. Fraţii Dimitrievici vor cumpăra tipografia Episcopiei, desfăşurându-şi activitatea în primul sfert al secolului al XIX-lea.

După anul 1827, nu mai există ştiri despre tipografia din Râmnic, până ce o reface episcopul Calinic şi o donează oraşului, fiind renovată ulterior de episcopul Vartolomeu Stănescu (1920-1938)49.

La 1 noiembrie 1939, în urma unei decizii a regelui Carol al II-lea (pentru care, episcopul Vartolomeu devenise indezirabil), Episcopia Râmnicului a fost desfiinţată, înfiinţându-se, în locul ei, Mitropolia Olteniei, Râmnicului şi Severinului, cu reşedinţa la Craiova. Nedreptatea istorică va fi reparată după mai bine de cinci ani, printr-o lege specială din 20 aprilie 1945, când Episcopia Râmnicului va fi reînfiinţată. (Istoria Eparhiei Râmnicului, pag. 247-248; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 97).


Note bibliografice

1. Nicolae Bănică-Ologu, Veacul de aur al Râmnicului, Bucureşti, 2000, pag. 157.

2. N. Iorga, Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688, Bucureşti, 1904, pag. 128.

3. Arhim. Veniamin Micle, Biserica din stânca Peşterii, în „Jurnalul de Vâlcea” (1998), nr.156, pag. 2.

4. Idem, Mânăstirea Bistriţa Olteană, pag. 81. 

5. Barbu Teodorescu, Psaltirea. Însemnări bibliografice, în „Glasul Bisericii” XX (1961), nr. 5-6, pag. 513.

6. B. A. R., Ms. nr. 2511, f. 22-32.

7. B. A. R., Ms. nr. 2512, f. 398v-399.

8. B. A. R., Ms. nr. 2517, f. 448v.

9. B. A. R., Ms. nr. 3190, 397 f.

10. B. A. R., Ms. nr. 2604, f. 2.

11. Ibidem, f. 2v.

12. B. A. R., Ms. nr. 2644, 481f.

13. Ibidem, f. 5v-6v.

14. B. A. R., Ms. nr. 2452, f. 726.

15. B. A. R., Ms. nr. 2099, f. 3.

16. B. A. R., Ms. nr. 2594, f. 2v.

17. B. A. R., Ms. nr. 1908, f. 12.

18. B. A. R., Ms. nr. 2567, f. 54.

19. B. A. R., Ms. nr. 2025, f. 88v.

20. B. A. R., Ms. nr. 2570, f. 92v.

21. B. A. R., Ms. nr. 2215, f. 131.

22. B. A. R., Ms. nr. 2712, f. 54.

23. B. A. R., Ms. nr. 2510, f. 216v.

24. B. A. R., Ms. nr. 2219, f. 338.

25. Damian pag. Bogdan, Viaţa lui Antim Ivireanul, în „Biserica Ortodoxă Română” LXXIV (1956), nr. 8-9,

pag. 679-689. 

26. Victor Brătulescu, Antim Ivireanul, miniaturist şi sculptor, în „Bise-rica Ortodoxă Română” LXXIV (1956), nr. 8-9, pag. 766-774. 

27. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, în „Biserica Or-todoxă Română” LXXIV (1956), nr. 8-9, pag. 690-760.

28. Pr. Mihai Manolache, Viaţa şi activitatea episcopului Inochentie al Râmnicului (1727-1735), în „Mitropolia Olteniei” XIX (1967), nr. 9-10, pag. 743-754.

29. C. Giurescu, Material pentru Istoria Olteniei sub austrieci III, 1733-1739, Bucureşti, 1944, pag. 79.

30. B.A. R., Ms. nr. 2213.

31. Istoricul Eparhiei Râmnic – Noul Severin, Bucureşti, 1906, pag. 136.

32. Arhim. Veniamin Micle, Mânăstirea Polovragi, ed. a II-a, Craiova, 1987, pag. 22.

33. B. A. R., Ms. rom. nr. 2594, f. 2v.

34. Arh. St. Buc., Mânăstirea Bistriţa VIII/26.

35. Arhim. Veniamin Micle, Mânăstirea Bistriţa Olteană, pag. 94.

36. Aurelian Sacerdoţeanu, Tipografia Episcopiei Râmnicului (1705-1825), în „Mitropolia Olteniei” XII (1960), nr. 3-4, pag. 325-330.

37. Pr. Mihai Manolache, Viaţa şi activitatea episcopului Chesarie al Râmnicului (1773-1780),  în  „Biserica  Ortodoxă  Română” LXXXIV

(1966), nr. 1-2, pag. 129-151.

38. Gabriel Ţepelea, Mineiele de la Râmnic, în „Biserica Ortodoxă Ro-mână” LXXXIV (1966), nr. 3-4,                pag. 369-387. 

39. B. A. R., Ms. nr. 1881, f. 1-166v.

40. N. Iorga, Viaţa unui mitropolit de altă dată: Filaret al II-lea, după registrul său inedit de scrisori, în „Convorbiri literare” XXXV (1901), pag. 999-1009 şi 1101-1137.   

41. Pr. Niculae Şerbănescu, Mitropoliţii Ungrovlahiei, în „Biserica Or-todoxă Română” LXXVII (1959), nr. 7-10, pag. 799-801.

42. Arhim. Veniamin Micle, Cuviosul Chiriac Râmniceanu, monahul isihast, Mânăstirea Bistriţa, 2003, pag. 75.

43. B. A. R., Ms. nr. 2015, f. 183-194v.

44. B. A. R., Ms. nr. 2025, f. 88v.

45. B. A. R., Ms. nr. 2215, f. 131.

46. B. A. R., Ms. nr. 2510, f. 216v.

47. B. A. R., Ms. nr. 2712, 54 f.

48. B. A. R., Ms. nr. 3400, f. 302.

49. Drd. Dimitrie  Coravu,  Meşteri  tipografi de la Râmnic din a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea şi primul pătrar al secolului al XIX-lea, în „Mitropolia Olteniei” XIX (1967), nr. 3-4, pag. 257.


 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 589-593). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”


Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete