Comuna Cernișoara – Clasele sociale şi raporturile dintre ele în epoca modernă şi contemporană

July 3, 2024 by

Istorie Locala

Se spune că acesta a fost trimis de Tudor Vladimirescu să trateze cu domnitorul Ipsilante probleme de stat legate de evenimentele revoluţiei. A fost şi un om credincios. În anii 1819-1820 acest boier a ridicat în mijlocul satului Pojogi o biserică din zid, cu hramul Sfânta Treime, contribuind şi la ridicarea bisericii ,,Toţi Sfinţii” din Râmnicu Valcea, precum şi la ridicarea unei biserici în parohia Vlăduceni din comuna Păuşeşti de Măglaşi, după relatările lui Tosunuc Gheorghe, de 95 de ani și Tălmaciu Aurel, de 77 de ani, ambii din satul Armășești.

Dar în amintirea satului Cernişoara va rămâne Panait Sordonie, un om de etnie greacă, ajuns proprietarul moşiei de la Pojogi în urma căsătoriei cu fiica lui Cosntantin Borănescu. Acesta a înzestrat biserica cu 12 pogoane de pământ şi a fost un om cu vederi mai largi, îndeplinind funcţiile de deputat, senator, secretar de Legaţie în Orient şi fiind înrudit cu familia Lahovarilor.

Clăcaşii, ţărani dependenţi, în afara obligaţiilor, de loc puţine pe care le aveau faţă de stăpânii feudali, erau obligaţi să plătească către stat un impozit pe care îl găsim în documente sub numele de bir. De-a lungul anilor birul a devenit cea mai apăsătoare dare.

Reforma agrară din anul 1864, cu tot caracterul ei progresist, nu a rezolvat pe deplin problema agrară. Unele familii ţărăneşti cu mulţi copii nu aveau pământ suficient care să le asigure o existenţă decentă. La aceasta se adaugă insuficienţa inventarului agricol, animalelor de muncă, abuzurile autorităţilor şi moşierilor, lipsa asistenţei medicale, bolile de tot felul etc.

Pe de altă parte, moşierii prin încălcări de hotare, au reuşit să pună stăpânire pe pământul ţăranilor împroprietăriţi prin legea rurală din 1864. De aceea, majoritatea familiilor ţărăneşti erau nevoite să apeleze în continuare la moşieri şi arendaşi, prin sistemul tocmelilor agricole, o altă formă pentru arendarea unor suprafeţe suplimentare de pământ. De aici folosirea pe scară largă a unor practici feudale ca: dijma la tarla, în natură sau mixtă, care asociată cu extinderea arendășiei, a agravat şi mai mult situaţia ţărănimii.

Sistemul tocmelilor agricole, prin care se asigura forţa de muncă pe marile moşii, era garantat printr-o legislaţie specială. Prin ea se introducea, în anul 1872, folosirea constrângerii extraeconomice, adică a dorobanţilor, de care nu ducea lipsă nici satele din valea Cernișoarei, pentru a-i sili pe ţăranii asupriţi să lucreze pământul marilor proprietari şi arendaşi.

Imensa majoritate a ţărănimii din valea Cernișoarei şi din întreaga ţară, se afla în raporturi antagonice cu moşierii şi arendaşii, raporturi care deveneau tot mai ascuţite odată cu dezvoltarea capitalistă a agriculturii, care a determinat creşterea ponderii rentei în bani, mai împovărătoare decât celelalte forme ale rentei, în muncă şi în produse. Relaţiile bazate pe marea proprietate se dovedeau un factor de frânare a progresului în agricultură.

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, denumirea de bir s-a extins asupra tuturor dărilor şi contribuțiilor către domnie.

Sătenii s-au ocupat cu agricultura, creşterea vitelor, pomicultura, reuşind, în ciuda condiţiilor grele să-şi întemeieze familii solide, cu credinţă în Dumnezeu, modeste, iubitoare de muncă şi de cinste.

După anul 1864, când au scăpat de robie, ei au primit câte un mic lot de pământ ca proprietate personală, fapt repetat în anii 1918 şi 1945.

Domeniile mănăstireşti s-au format din daniile domneşti şi sau extins prin donaţii, cumpărări şi uzurpări, astfel încât mănăstirile au ajuns printre cei mai mari proprietari de pământ din ţară. Așa se face că, până în anul 1864 când cetățenii au fost împroprietăriți, Modoia era moșie stăpânită de Episcopia Râmnicului și de Mânăstirea Dintr-un Lemn.

Written By

Istorie Locala

Istorie Locala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete