Categories
74

Chilia lui Daniil Sihastrul

Istoric

Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost călugărit cu numele David laMănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuțiși apoi a fost hirotonit preot, devenind un duhovnic renumit. După un timp, s-a retras la Mănăstirea „Sfântul Laurențiu” de lângă satul Vicovu de Sus. Simțind nevoia de mai multă liniște, a devenit schimnic cu numele de Daniil și s-a retras la Putna în chilia de pe malul pârâului Vițău.

Chilia este scobită cu dalta și cuprinde un paraclis cu trei despărțituri, și anume: pronaos, naos și altar. Lungimea întregului loc scobit în piatră este de 9.25 metri, iar înălțimea de 2 metri.

Sub stâncă se află alt loc scobit, care se pare că a fost locuința sihastrului. Încăperea de dedesubt îi slujea drept chilie, după ostenelile zilei, în ea se nevoia zi de zi cu post aspru, rugăciuni neîncetate, primind de la Dumnezeu darul lacrimilor si rugăciunea minții.

Altarul paraclisului era despărțit de naos printr-un mic iconostas, iar bolta trebuie să fi fost zugrăvită, ceea ce ne indică urmele de culori. Pe peretele de către răsărit al altarului se află o scobitură, unde a fost asezată o icoană. În naos, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove, dintre care unele par a arăta anul 1499.

Afară, și anume pe peretele de miază-zi, între ferestre, pare să fi fost o piatră cu o inscripție, căci în stâncă este un loc cioplit. Tradițiile mai spun că în preajmă era adapostul unei capre și că tot acolo își lega calul domnul Ștefan cel Mare, când venea să-i ceară ajutorul sfântului.

Cadrul idilic și liniștea ce caracterizează locația în care sihastrul a trăit timp de 20 de ani în acestă chilie sunt pecetea sfințeniei sale. Sihastrul cel Bătrân, așa cum era numit de cei care îi treceau pragul, a ales să  împartă și cu credincioșii frumusețile zonei și să le dovedească încă o dată că Dumnezeu a binecuvântat Bucovina cu locuri pitorești și încărcate de spiritualitate.

Bibliografie:

Analele Putnei, Centrul de cercetare și documentare Ștefan cel Mare

Caietele de la Putna, Editura Nicodim Caligraful

Mănăstirea Putna, Editura Meridian

www.descopera.ro

www.crestinortodox.ro                                                                                         

Material realizat de : Luciana Condur, 18 ani

Clasa a 12-a A, Colegiul National ,,Alexandru cel Bun”Gura  Humorului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *