Categories
99

Cernișoara – Căile de comunicație

De-a lungul căii ferate au fost săpate 4 tunele în lungime de 4km. S-a executat trecerea peste 60 de văi și viroage, construindu-se 80 de podețe.

Toate acestea au fost finalizate pe 29 noiembrie 1982.

Deci comuna Cernișoara este traversată de aceste două magistrale, drum și cale ferată, în zona satului Modoia.

Calea ferată, deşi a fost construită pentru transportul cărbunelui, a fost folosită intens şi de locuitorii comunei Cernișoara pentru a se deplasa la Rm. Vâlcea sau în alte localităţi, având un rol foarte important în viaţa comunei.

Datorită pârâului Cernișoara, care curge şerpuind prin comună, pentru a asigura legătura între sate, s-au construit 6 poduri mari din beton, din care patru în satul Mădulari, două leagă satul Armășești de satele Mădulari și Cernișoara. Mai există încă trei poduri din tuburi de beton care asigură legătura cu Modoia și Groși.

Pentru construirea podurilor din beton statul a făcut investiţii la vremea respectivă de peste 4.000.000 lei. Podurile de beton au contribuit în mod evident la îmbunătăţirea circulaţiei, de aceea este îmbucurătoare înlocuirea podurilor din lemn cu cele din beton între satele Obârșia și Mădulari, precum şi cel dintre satele Armășești şi Mădulari și Armășești și Cernișoara, înlocuire datorată fostului primar Smedescu Aurel.

Asfaltarea drumului comunal, de la Drumul Național 6 până în „vârful” Obârșii, asfaltare făcută între anii 1994–1996 și datorată unui fiu al comunei Ion Smedescu trecut în lumea celor drepți în anul 1993, permite o mai bună legătură între centrul comunei şi Horezu, respectiv Rm. Vâlcea reşedinţa judeţului şi asigură condiţii pentru o exploatare mai economicoasă a transportului cu mijloacele de transport moderne.

În anul 1970, sistemul de telecomunicaţii din comuna Cernișoara era format din puține posturi telefonice fixe. Foarte puține familii din Cernișoara își permiteau luxul de a avea un telefon fix și datorită faptului că aprobarea pentru instalarea acestuia se obținea foarte greu. Dintre aceste familii, puține la număr, care dețineau un telefon fix amintesc pe cea a lui Ionescu Costel, din satul Mădulari (și pentru faptul că telefonul care îl deținea avea nr.1), care era centralist la Centrala Telefonică Horezu, familia Cincă Victor, din satul Groși, care avea telefonul legat în derivație cu Nicolae Stănculescu – șofer pe salvare.

După anul 1998 comunicaţiile s-au îmbunătăţit radical graţie telefoanelor mobile în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote, folosite chiar şi de copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *