Categorii

Casa Memorială “Ciprian Porumbescu“

July 3, 2024 by

istorievalocalasm

74

Aici se reconstituie prin intermediul unor exponate autentice (pianul Marioarei Porumbescu – sora compozitorului) reprezentând obiecte care au aparţinut familiei, o atmosferă de epocă, preponderent rustică, proprie  mediului în care a trăit şi a creat în acest sat întemeietorul muzicii româneşti moderne, Ciprian Porumbescu, sugerându-se relaţiile acestuia cu universul satului, gama de impresii ce şi-au pus amprenta specifică asupra personalităţii şi creaţiei porumbesciene .

Muzeul „Ciprian Porumbescu“, inaugurat în 1971, este organizat într-o clădire impozantă nu numai prin vechime (datează de la începutul secolului al XIX-lea), ci şi prin coordonatele neoclasice ale stilului arhitectonic.

Amplasat în ambianţa unui impresionant  parc cu arbori seculari si cu specii floristice rare, muzeul cuprinde o expoziţie memorială care evocă cu ajutorul unor exponate veritabile, fotografii, tipărituri, afişe, piese numismatice sau filatelice, momentele semnificative din viaţa şi activitatea celui care a dăruit muzicii româneşti rodul talentului său creator  concretizat în atâtea compoziţii nemuritoare: Balada pentru vioară şi pian, Rapsodia Română, Cântecul Tricolorului, Imnul Unirii (Pe-al nostru steag), opereta Crai Nou şi multe alte piese muzicale care se bucură de o larga popularitate în tara si în strainătate.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu, se stinge din viaţă, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.

Criptafamilialăcuprindemormintelelui Ciprianşi ale membrilor familiei, toate străjuite de ramurile ocrotitoare ale unui tei descins parcă aici din codrul liricii eminesciene. În fiecare an, lângă tei, se oficializează pomenirea familiei Porumbescu.

Bibliografie activă de la ghidul casei ,,Ciprian Porumbesc”

http://www.muzeulbucovinei.ro/muzeu/expozitii-permanente/casa-ciprian-porumbescu

Material realizat de : Catargiu Alexandra, 18 ani, cl. a XII-a A, Colegiul National ,,Alexandru cel Bun”, Gura Humorului

Written By

istorievalocalasm

istorievalocalasm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Judete