Categorii
- Arhitectura peisagista (81)
- Articole si studii (60)
- Bibliografii tematice (2)
- Cladiri. Monumente (133)
- Geografie. Turism (5)
- Institutii (38)
- Istoria pentru copii (19)
- Istorie locala (1.247)
- Personalitati. Genealogii (34)
- Recomandarile bibliotecarului (21)
- Resurse utile (714)
- Traditii. Obiceiuri (22)
- Vâlcea — recuperare Joomla (149)
- Arhitectura peisagista (1)
- Cladiri. Monumente (1)
- Geografie. Turism (1)
- Istorie (119)
- Personalitati. Genealogii (7)
- Recomandarile bibliotecarului (7)
- Resurse utile (10)
- Traditii. Obiceiuri (3)
𝐂𝐄𝐍𝐀𝐂𝐋𝐔𝐋 𝐅𝐋𝐀𝐂𝐀𝐑𝐀 𝐋𝐀 𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐀 (𝟏𝟗𝟖𝟎–𝟏𝟗𝟖𝟒)
𝐌𝐔𝐙𝐈𝐂𝐀, 𝐄𝐌𝐎𝐓𝐈𝐄 𝐒𝐈 𝐈𝐍𝐃𝐎𝐂𝐓𝐑𝐈𝐍𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐓𝐈𝐂𝐀
Înainte de a vă invita să redescoperim împreună câteva dintre spectacolele Cenaclului Flacăra desfășurate la Vâlcea în anii ’80, se cuvine să facem o precizare esențială pentru înțelegerea lor în contextul istoric al epocii. Dincolo de muzica devenită celebră, de poezie, de interpreții îndrăgiți și de emoțiile autentice ale publicului, Cenaclul Flacăra a reprezentat și unul dintre cele mai spectaculoase instrumente de propagandă politico-ideologică adresate tinerei generații în România comunistă.
Organizat de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și revista „Flacăra”, sub conducerea lui Adrian Păunescu, cenaclul nu era doar o manifestare artistică de mari proporții. Era și un instrument prin care regimul încerca să modeleze convingerile, atitudinile și reflexele politice ale adolescenților și tinerilor, folosind un limbaj care ajungea la ei mult mai eficient decât discursurile oficiale, orele de învățământ politico-ideologic sau lozincile afișate în instituții.
𝐂𝐀𝐍𝐃 𝐏𝐀𝐓𝐑𝐈𝐎𝐓𝐈𝐒𝐌𝐔𝐋 𝐃𝐄𝐕𝐄𝐍𝐄𝐀 𝐏𝐑𝐎𝐏𝐀𝐆𝐀𝐍𝐃𝐀
Mecanismul era pe cât de ingenios, pe atât de eficient: dragostea firească pentru țară, admirația pentru istoria națională, respectul pentru părinți, dorința de pace, solidaritatea și bucuria de a cânta împreună erau asociate, în mod repetat, cu Partidul Comunist și cu persoana lui Nicolae Ceaușescu. Astfel, sentimente și valori în sine legitime deveneau vehicule pentru mesaje politice precise.
Cântecele dedicate lui Eminescu, lui Avram Iancu, lui Ștefan cel Mare ori Unirii se succedau cu scandări în cinstea conducătorului comunist, cu declarații de fidelitate față de partid și cu elogii aduse politicii oficiale. Trecerea de la emoția artistică la adeziunea politică devenea aproape insesizabilă, într-un spectacol în care entuziasmul celor prezenți era în permanență întreținut și orientat de pe scenă.
Nu vorbim despre o presupunere formulată retrospectiv. Chiar cronicile spectacolelor de la Râmnicu Vâlcea reproduc asemenea momente. În martie 1984, publicul era îndemnat să cânte „O șansă păcii”, în timp ce Adrian Păunescu lega explicit această aspirație universală de politica lui Nicolae Ceaușescu. În aceeași manifestare, repertoriul patriotic și scandările colective erau însoțite de elogierea conducerii de partid și a activiștilor locali.
𝐄𝐃𝐔𝐂𝐀𝐓𝐈𝐄 𝐏𝐑𝐈𝐍 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐀𝐂𝐎𝐋. 𝐄𝐌𝐎𝐓𝐈𝐄 𝐈𝐍 𝐒𝐋𝐔𝐉𝐁𝐀 𝐈𝐃𝐄𝐎𝐋𝐎𝐆𝐈𝐄𝐈
Ceea ce făcea cenaclul deosebit de important pentru propaganda regimului era tocmai capacitatea sa de a transforma participarea culturală într-o experiență colectivă cu încărcătură politică. Adolescenții nu mai erau doar spectatori ai unui discurs oficial: cântau, aplaudau, scandau, participau la ritualuri publice de adeziune și trăiau sentimentul apartenenței la o comunitate uriașă.
În asemenea împrejurări, mesajul politic nu mai era transmis exclusiv prin autoritatea școlii sau a organizației de tineret, ci prin prestigiul artiștilor admirați, prin forța poeziei, prin emoția muzicii și prin entuziasmul mulțimii. Această asociere putea contribui la interiorizarea unor reprezentări convenabile puterii: confundarea iubirii de țară cu fidelitatea față de conducător, a idealului păcii cu politica partidului și a solidarității între tineri cu participarea la proiectul ideologic oficial.
Spectacolele de la Vâlcea oferă exemple revelatoare. Revista insistă asupra implicării organizațiilor U.T.C., asupra contribuției activiștilor și a conducerii locale de partid, asupra caracterului educativ al manifestărilor și asupra adeziunii publicului la mesajele politice. Entuziasmul spectatorilor era prezentat nu numai ca reușită artistică, ci și ca dovadă a eficienței educației socialiste.
𝐈𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐄𝐍𝐓𝐔𝐙𝐈𝐀𝐒𝐌𝐔𝐋 𝐀𝐔𝐓𝐄𝐍𝐓𝐈𝐂 𝐒𝐈 𝐌𝐀𝐍𝐈𝐏𝐔𝐋𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐓𝐈𝐂𝐀
Firește, aceasta nu înseamnă că fiecare participant devenea un adept convins al regimului sau că bucuria întâlnirii cu muzica și poezia era falsă. Mulți tineri veneau pentru artiștii preferați, pentru atmosfera de libertate relativă pe care o resimțeau, pentru șansa de a se exprima și de a participa la spectacole cum rareori aveau prilejul să vadă în România acelor ani.
Tocmai aici se afla însă contradicția fundamentală a fenomenului: într-o societate în care libertatea de exprimare era sever limitată, o manifestare care părea să ofere tinerilor spontaneitate, comuniune și posibilitatea exprimării unor sentimente personale era, în același timp, supravegheată și integrată în mecanismele propagandei oficiale.
Pentru regim, valoarea unor asemenea spectacole nu consta numai în numărul impresionant al participanților, ci și în posibilitatea de a orienta energiile, aspirațiile și entuziasmul generației tinere către obiectivele sale politice. Rezultatele individuale ale acestei influențe nu pot fi măsurate din cronicile revistei, dar intenția propagandistică și mijloacele folosite sunt vizibile.
𝐃𝐄 𝐂𝐄 𝐓𝐑𝐄𝐁𝐔𝐈𝐄 𝐒𝐀 𝐍𝐄 𝐀𝐌𝐈𝐍𝐓𝐈𝐌 𝐒𝐈 𝐀𝐂𝐄𝐀𝐒𝐓𝐀 𝐅𝐀𝐓𝐀 𝐀 𝐈𝐒𝐓𝐎𝐑𝐈𝐄𝐈
Astăzi, când privim fotografiile și citim relatările despre miile de spectatori de la Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Horezu, ar fi la fel de greșit să negăm emoțiile artistice autentice ale participanților pe cât ar fi să ignorăm dimensiunea propagandistică, uneori apăsătoare, a manifestărilor.
Cenaclul Flacăra trebuie înțeles și ca fenomen cultural, și ca instrument politic al regimului Ceaușescu. Cele două dimensiuni nu se exclud, ci explică împreună locul său aparte în memoria generației care i-a trăit spectacolele.
Iar pentru noi, cei interesați de recuperarea memoriei locale, adevărul istoric presupune să le păstrăm pe amândouă: frumusețea cântecelor și talentul artiștilor, dar și felul în care o dictatură a știut să folosească muzica, poezia și emoția tinereții pentru a-și legitima puterea.
Cu această necesară precizare, vă invit să revenim la Vâlcea anilor 1980–1984 și să reconstituim, din paginile revistei „Flacăra”, câteva dintre spectacolele care au rămas în memoria publicului.
𝐃𝐎𝐔𝐀𝐒𝐏𝐑𝐄𝐙𝐄𝐂𝐄 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐀𝐂𝐎𝐋𝐄 𝐒𝐈 𝐂𝐀𝐓𝐄𝐕𝐀 𝐏𝐀𝐆𝐈𝐍𝐈 𝐃𝐄 𝐈𝐒𝐓𝐎𝐑𝐈𝐄 𝐂𝐔𝐋𝐓𝐔𝐑𝐀𝐋𝐀
Vă invit să deschidem împreună câteva pagini îngălbenite ale revistei „Flacăra” și să ne întoarcem, pentru câteva clipe, în Vâlcea anilor ’80. În paginile ei am regăsit relatări despre spectacolele Cenaclului Flacăra, despre cântecele care adunau mii de oameni, despre debuturile unor muzicieni vâlceni și despre întâmplări pe care merită să nu le lăsăm să se piardă.
Trei pagini de revistă au fost punctul de pornire. Cercetarea arhivei publicației ne-a condus la alte cronici, unele mai vechi decât cele de la care am început. Avem, deocamdată, cel puțin 12 spectacole documentate între aprilie 1980 și septembrie 1984, cu peste 76.000 de spectatori raportați sau estimați de revistă. Nu sunt statistici verificate independent și nici nu pretindem că am identificat toate manifestările cenaclului din județ.
𝐀𝐏𝐑𝐈𝐋𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟎. 𝐓𝐑𝐄𝐈 𝐙𝐈𝐋𝐄 𝐈𝐍 𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐀: 𝐑𝐀𝐌𝐍𝐈𝐂𝐔, 𝐇𝐎𝐑𝐄𝐙𝐔, 𝐃𝐑𝐀𝐆𝐀𝐒𝐀𝐍𝐈
Cea mai veche dintre cronicile identificate în această etapă a documentării ne poartă în primăvara anului 1980. Revista „Flacăra”, nr. 18 din 1 mai 1980, relatează desfășurarea unui turneu de trei zile în județul Vâlcea, dedicat Forumului tineretului.
În 𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟎, Cenaclul Flacăra susține un spectacol la Râmnicu Vâlcea, în Casa de Cultură, în fața a peste 600 de participanți. Un moment neobișnuit se petrece la ora 21:25, când organizatorii aduc televizoare în sală pentru ca publicul să urmărească emisiunea „Manifest pentru sănătatea pământului”, realizată de Adrian Păunescu. Spectacolul este întrerupt temporar, iar spectatorii urmăresc timp de 25 de minute un program despre pace și pericolul războiului.
Este și un exemplu sugestiv al îmbinării emoției artistice cu discursul politic oficial: cronicarul asociază mesajul pacifist al emisiunii cu politica Partidului Comunist și a lui Nicolae Ceaușescu.
În 𝟐𝟕 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟎, membrii cenaclului ajung la Horezu, unde întâlnirea se desfășoară dimineața, la Casa de Cultură, în fața a aproximativ 400 de spectatori, în majoritate elevi. Spectacolul durează peste două ore și jumătate și este descris drept o manifestare fără momente spectaculoase deosebite, dar importantă prin întâlnirea directă a artiștilor cu tinerii.
În 𝟐𝟖 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟎, turneul continuă la Drăgășani, în Casa de Cultură. Peste 450 de spectatori participă la o manifestare care durează aproximativ cinci ore. Potrivit revistei, o parte dintre spectatori, nemaigăsind locuri în sală, sunt invitați pe scenă. Se lansează cântece noi, unele definitivate chiar acolo, iar televiziunea înregistrează „Cântec pentru Charlie Chaplin”, interpretat cu participarea publicului.
Un amănunt deosebit de interesant pentru istoria muzicii folk: cronicarul amintește că la Drăgășani fusese lansat cântecul „Pământul deocamdată”. Mențiunea merită o cercetare separată, pentru a-i stabili împrejurările și data.
Turneul din aprilie 1980 este semnificativ și prin limbajul său explicit propagandistic. Revista elogiază sprijinul autorităților de partid și prezintă spectacolele ca manifestări ale educației revoluționare a tinerei generații.
𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟎. 𝐂𝐄𝐍𝐀𝐂𝐋𝐔𝐋 𝐅𝐋𝐀𝐂𝐀𝐑𝐀 𝐈𝐍𝐓𝐑-𝐎 𝐒𝐀𝐋𝐀 𝐍𝐄𝐈𝐍𝐂𝐀𝐏𝐀𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄
În 𝟑 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟎, de la ora 18, Cenaclul Flacăra se întâlnea din nou cu publicul din Râmnicu Vâlcea, în Sala Sporturilor. Cronica manifestării, purtând numărul 413, a fost publicată în revista „Flacăra”, nr. 50 din 11 decembrie 1980, la pagina 25, sub semnătura lui Victor Niță, cu fotografii de Sorin Postolache.
Potrivit relatării, peste 3.000 de spectatori ocupaseră o sală cu numai 2.500 de locuri. Spectacolul, programat inițial pentru două ore și jumătate, avea să dureze patru ore, până la ora 22.
Pe scenă se aflau Marcela Saftiuc, Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Adrian Ivanițchi, Valeriu Sterian, Nicu Alifantis, Maria Nagy, Mircea Bodolan și Vasile Șeicaru, alături de Constantin Dragomir, Ileana Galinovici, Vali Șerban, Daniela Cosma și Laurențiu Mărgineanu.
Unul dintre momentele de început a fost interpretarea cântecului „Pământul deocamdată”, de Mircea Vintilă. Revista consemnează că sala era aproape la fel de rece ca exteriorul, dar atmosfera s-a încălzit repede prin cântec și participarea publicului.
Cronicarul a intervievat și câțiva spectatori. Printre ei, Maria Moț, elevă în ultimul an la Liceul de Matematică-Fizică, și Gabriel Medvedov, pictor decorator, ale căror mărturii despre muzică și semnificația versurilor au fost reproduse în revistă.
Deosebit de interesantă este prezența unor interpreți legați de Vâlcea. Daniela Cosma, studentă în primul an la Automatică, cânta în fața concetățenilor săi, inclusiv a părinților. Laurențiu Mărgineanu, originar din Râmnicu Vâlcea, era primit cu aplauze pentru interpretarea unor piese precum „Baloneta din Bayonne”, „Colinda” și „Protest proletar”.
Un alt detaliu surprinzător îl privește pe Nicu Alifantis. Revista amintește că artistul era cunoscut și iubit de publicul vâlcean inclusiv pentru un imn sportiv dedicat echipei de fotbal Chimia Râmnicu Vâlcea.
Seara s-a încheiat cu interpretarea colectivă a cântecului „Trăiască România”, un final caracteristic atmosferei patriotice cultivate de Cenaclul Flacăra. Și această cronică trebuie citită în contextul organizării oficiale a manifestărilor de către C.C. al U.T.C. și revista „Flacăra”, în care repertoriul artistic, participarea afectivă a publicului și educația politico-ideologică se puteau întâlni pe aceeași scenă.
Documentul este cu atât mai valoros cu cât reproduce și fotografii de la spectacolul vâlcean. Avem, așadar, nu numai mărturia scrisă a unei seri de decembrie 1980, ci și imagini autentice care ne pot ajuta să recuperăm vizual o parte din atmosfera acelei întâlniri.
𝐅𝐄𝐁𝐑𝐔𝐀𝐑𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟑. 𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐍𝐈𝐈 𝐏𝐑𝐈𝐍 𝐄𝐈 𝐈𝐍𝐒𝐈𝐒𝐈
O altă cronică, intitulată „Vîlcenii prin ei înșiși”, ne readuce la Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea, în 𝟐𝟑 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟑.
Spectacolul începea la ora 18 și avea să dureze cinci ore și jumătate, în fața a 5.000 de spectatori, potrivit revistei. De această dată, relatarea surprinde nu numai entuziasmul publicului, ci și deficiențele organizatorice.
Sala era asaltată de oameni, iar accesul devenise atât de dificil, încât însuși Adrian Păunescu nu reușea să intre. Organizatorii păreau să fi dispărut, ușile rămâneau închise, iar tensiunea creștea. Pentru a calma atmosfera, spectacolul începe cu un program rock susținut de Iris, Monolit și Pro Musica, alături de Flacăra Pop.
Revista consemnează că intervenția activiștilor din secția de propagandă a organizației de partid a făcut posibilă, în cele din urmă, intrarea lui Adrian Păunescu. Este un detaliu revelator pentru felul în care structurile politice participau direct la funcționarea acestor manifestări.
Au debutat atunci grupul folk Armonia al Casei de Cultură a Sindicatelor și un grup de copii de la Casa Copilului din Râmnicu Vâlcea, cu montajul „Mama soldatului ucis”.
Sunt amintiți și Ștefan Hrușcă, Ducu Bertzi, Ildiko Szabo, Gil Ioniță, Alexandru Zărnescu, grupurile Ecoul și Poesis, precum și momentele umoristice.
Cronica este interesantă tocmai pentru că nu ascunde problemele de organizare, criticând reprezentanții locali ai organizației de tineret, în timp ce mulțumește conducerii județene de partid.
𝐎𝐂𝐓𝐎𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟑. 𝐃𝐄 𝐋𝐀 𝐃𝐑𝐀𝐆𝐀𝐒𝐀𝐍𝐈 𝐋𝐀 𝐀𝐑𝐄𝐍𝐄𝐋𝐄 𝐓𝐑𝐀𝐈𝐀𝐍
În 𝟏𝟑 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟑, cenaclul ajunge pe stadionul din Drăgășani. Cronica semnată de Constantin Dragomir vorbește despre 5.000 de spectatori și despre o primire caldă, deși publicul s-ar fi dezlănțuit cu adevărat abia după apariția lui Adrian Păunescu, care se refăcea după o perioadă de boală.
Pe scenă se succed muzica folk, momente poetice și cântece devenite deja cunoscute: sunt amintiți, între alții, Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru, Alexandru Zărnescu, Tatiana Filipoiu, Ovidiu Haidu, Carmen Antal, Geanina Munteanu și grupurile Ecoul și Flapo.
A doua seară, 𝟏𝟒 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟑, este consacrată Râmnicului. În Arenele Traian, unde revista consemnează 15.000 de spectatori, cronica poartă titlul sugestiv „Vîlcea redivivus!”. Autorul vorbește despre un entuziasm deosebit, despre publicul care cânta „Dor de Eminescu”, „Iancu la Țebea”, „Crai nou” ori „Taina”, despre recitalurile lui Hrușcă și Șeicaru și despre trupa Totuși, condusă de foarte tânărul Andrei Păunescu.
Un amănunt merită reținut pentru istoria orașului: cronicarul prezintă manifestarea drept o „frumoasă inaugurare” a noilor Arene Traian. Este formularea sursei, nu o dovadă, de una singură, privind data inaugurării oficiale a construcției.
Cronica amintește și legătura Râmnicului cu prima interpretare a cântecului „Deșteaptă-te, române!”, un episod important al istoriei locale, invocat în spectacolele cenaclului pentru a intensifica emoția patriotică a spectatorilor.
𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟒. 𝐓𝐑𝐄𝐈 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐀𝐂𝐎𝐋𝐄 𝐈𝐍 𝐓𝐑𝐄𝐈 𝐙𝐈𝐋𝐄
Cenaclul revine la Râmnicu Vâlcea în 𝟐𝟗 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟒, de această dată în Sala Sporturilor, unde revista anunță nu mai puțin de 12.000 de spectatori. Cronicarul Dorin Gherghinescu întâlnește o sală arhiplină, un public care cântă alături de artiști și o manifestare care va dura, potrivit relatării, nouă ore și zece minute. Printre cei care apar se numără și umoriștii de la Divertis.
Tot atunci este evocată o emoționantă contribuție vâlceană: poezia „Final de spectacol”, scrisă de Doru Motoc în memoria lui Amza Pellea, este reprodusă în paginile revistei.
Iar trei elevi ai Liceului Economic din Călimănești — Monica Ligia Lesnic, Lucian Dobrin și Ana Cristescu —, îndrumați de profesorul Gheorghe Lazăr, realizează pentru Adrian Păunescu un uriaș tort în formă de carte deschisă. Un asemenea detaliu transformă o cronică de spectacol într-o poveste despre oamenii locului.
În 𝟑𝟎 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟒, concertul începe la Arenele Traian, în ploaie. Când aversa devine greu de suportat, organizatorii încearcă mutarea publicului în cinematograful Modern, dar spațiul nu poate primi mulțimea. Spectatorii revin la arene și concertul continuă în aer liber. Revista consemnează 6.000 de participanți și descrie seara drept una „eroică”.
În 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟒, tot la Arenele Traian, are loc poate cea mai spectaculoasă întâlnire dintre două istorii ale Vâlcii. În aceeași zi, handbalistele de la Chimistul Râmnicu Vâlcea câștigaseră Cupa IHF, după o nouă victorie asupra formației vest-germane VfL Oldenburg.
La ora 23:40, campioanele urcă pe scena Cenaclului Flacăra, cu trofeul, în aplauzele miilor de spectatori. Artiștii cântă în cinstea lor, iar bucuria victoriei sportive se prelungește într-o sărbătoare a orașului. Episodul este confirmat și de istoria publicată de Federația Română de Handbal.
Tot revista consemnează că, în acele zile, piesa „Totuși”, a trupei conduse de Andrei Păunescu, și „Lancea lui Horea”, interpretată de Cristian Buică, s-au aflat între preferințele publicului.
𝐏𝐀𝐑𝐀𝐃𝐎𝐗 𝐒𝐈 𝐌𝐈𝐍𝐈𝐏𝐀𝐑𝐀𝐃𝐎𝐗. 𝐓𝐈𝐍𝐄𝐑𝐈 𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐍𝐈 𝐏𝐄 𝐒𝐂𝐄𝐍𝐀
Dincolo de marile nume ale muzicii folk, cronica din martie ne păstrează o adevărată mică arhivă a vieții muzicale locale.
Debutează trupa rock Paradox, cu Carmen Stancu (clape), Valentin Lipioaie (chitară bas), Sorin Marinescu (baterie), Paul Balança (voce) și Ion Feraru (chitară solo), așa cum îi consemnează revista.
Este prezentată și formația Miniparadox, în care cântă frații Zelu și Cristian Iordan, împreună cu Paul Valentin Cătușanu, elevi ai Școlii Generale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea. Aveau numai 11, 14 și, respectiv, 13 ani. Revista arată că învățaseră să cânte la chitară la Casa Științei și Tehnicii, sub îndrumarea lui Ion Feraru.
Întâlnim, în aceeași pagină, numele unor debutanți precum Mircea Cristescu, Gheorghe Broboană, învățător la Băbeni, Izabela Fana Chilea, Valentin Ciobotea și Elena Parolea Moga, aceasta din urmă în vârstă de numai nouă ani.
Mai sunt amintiți Mihai Enciu, Lucian Marin, Ioan Andreică și umoristul Octavian Todoruț, inginer mecanic din Târgu Jiu.
Sunt detalii prețioase: revista notează vârste, școli, meserii și instrumente. Într-un bilanț ulterior, Paradox și Miniparadox sunt amintite printre formațiile ajunse în colectivul permanent al cenaclului.
𝐈𝐔𝐋𝐈𝐄 𝐒𝐈 𝐒𝐄𝐏𝐓𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟏𝟗𝟖𝟒. 𝐃𝐎𝐔𝐀 𝐑𝐄𝐕𝐄𝐍𝐈𝐑𝐈
Cercetarea în arhiva revistei a adus două completări pe care nu le cuprindeau paginile de la care am pornit.
În 𝟒 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟒, Cenaclul Flacăra revine la Arenele Traian. Revista anunță 15.000 de spectatori și publică o cronică intitulată „La Rîmnicu Vîlcea, risipă de frumusețe”.
Sunt pomenite formația Pro Musica, cu Marius Bațu, care interpretează în primă audiție piesa „Suta de lei”, și noi apariții ale tinerilor din Miniparadox, alături de Elena Popa și Tiberiu Cioacă.
Programul aduce în fața publicului cântece folk, muzică inspirată din folclorul românesc și piese de dragoste. Sunt amintiți Nica Zaharia, Ducu Bertzi, Alexandru Zărnescu și alți interpreți. Crónica remarcă faptul că spectacolul, început într-o atmosferă mai puțin animată, s-a transformat treptat într-o seară de mare entuziasm.
În 𝟏𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟒, tot la Arenele Traian, sunt consemnați 8.000 de spectatori. Revin pentru o seară Paradox și Miniparadox, iar între prezențele locale sunt amintiți Sorin Loșniță, grupul Cursa lungă, Mihai Moldoveanu și George Crăciunescu.
Această cronică este mai reținută decât cele anterioare: recunoaște și momente mai puțin reușite ale spectacolului. Tocmai această nuanță o face utilă documentar.
Revista o menționează din nou pe Virginia Fulgescu, prim-secretar al Comitetului Județean Vâlcea al U.T.C., elogiind activitatea organizatorilor. Este încă o dovadă a rolului pe care structurile politice îl aveau în desfășurarea și controlul manifestărilor.
𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍 𝐏𝐀𝐔𝐍𝐄𝐒𝐂𝐔 𝐒𝐈 𝐋𝐄𝐆𝐀𝐓𝐔𝐑𝐀 𝐒𝐀 𝐂𝐔 𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐀
Un alt pasaj al cronicii din martie 1984 ne apropie de biografia lui Adrian Păunescu. Poetul amintește că tatăl îi era doljean, iar mama vâlceancă, și mărturisește că începea să se simtă tot mai legat de Vâlcea.
Într-un moment de mare entuziasm, avea să declare că se simte mai mult vâlcean decât doljean, spre bucuria publicului.
Evocă și o noapte, încă nedatată în documentele cercetate, când membrii cenaclului ar fi cântat la „Statuia Libertății” din Râmnicu Vâlcea.
Poate că dintre cei care citesc aceste rânduri cineva își amintește întâmplarea și ne poate ajuta să o identificăm.
𝐕𝐀𝐋𝐂𝐄𝐀, 𝐏𝐑𝐈𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐂𝐀𝐌𝐏𝐈𝐎𝐍𝐈𝐈 𝐂𝐄𝐍𝐀𝐂𝐋𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐅𝐋𝐀𝐂𝐀𝐑𝐀
În bilanțul marelui turneu desfășurat în perioada ianuarie–aprilie 1984, revista anunța 416.000 de spectatori și peste 13.500 de kilometri parcurși prin 33 de județe.
Râmnicu Vâlcea apărea, alături de Brăila, Iași, Timișoara, Arad, Zalău și Reșița, între orașele considerate de organizatori „campioanele de sală” ale turneului.
Dincolo de caracterul festiv și propagandistic al acestor bilanțuri, mențiunea confirmă importanța pe care conducerea cenaclului o acorda publicului vâlcean.
𝐄𝐍𝐓𝐔𝐙𝐈𝐀𝐒𝐌 𝐂𝐔𝐋𝐓𝐔𝐑𝐀𝐋 𝐒𝐈 𝐑𝐄𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄𝐀 𝐄𝐏𝐎𝐂𝐈𝐈
Cenaclul Flacăra a însemnat pentru mulți oameni o întâlnire memorabilă cu muzica folk, rockul, poezia și cântecul cântat împreună. Dar spectacolele aveau loc și în cadrul politic al regimului comunist, sub organizarea U.T.C. și a revistei „Flacăra”, iar cronicile cuprind elogiile și formulele propagandistice ale epocii. Pentru a înțelege corect fenomenul, merită să privim împreună ambele realități, fără să o ștergem pe vreuna din istorie.
Cele cel puțin douăsprezece spectacole identificate până acum, publicul numeros consemnat de revistă și mulțimea detaliilor recuperate ne vorbesc despre amploarea fenomenului.
Poate și mai mult spun numele elevilor și profesorilor, întâlnirea de la Horezu, fotografiile unei săli arhipline în decembrie 1980, ploaia din Arenele Traian, poemul pentru Amza Pellea ori noaptea în care handbalistele de la Chimistul au urcat cu trofeul pe scena cenaclului.
Sunt amintiri care aparțin istoriei culturale a Vâlcii, dar și unei epoci politice pe care avem datoria să o înțelegem în întreaga ei complexitate.
Documentare realizată pe baza revistei „Flacăra”, a arhivei sale digitale, a lucrărilor de istorie culturală și a documentelor privind performanța echipei Chimistul Râmnicu Vâlcea.
Slideurile din colaj unul câte unul cu explicații și alte resurse în conexiune – la această legătură.
(Valentin Smedescu)
&&&
II. Surse și bibliografie pentru Istorie Locală și Memoria Vâlceană
A. Surse primare – Revista „Flacăra”
1. „Turneul dedicat forumului tinereții în județul Vîlcea”, în revista Flacăra, nr. 18 (1299), 1 mai 1980, cronici ale manifestărilor din 26–28 aprilie 1980. Revista originală, PDF.
2. „Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluționar la Rîmnicu Vîlcea”, cronica nr. 413, de Victor Niță, fotografii de Sorin Postolache, în Flacăra, anul XXIX, nr. 50 (1331), 11 decembrie 1980, p. 25. Revista originală, PDF.
3. „Vîlcenii prin ei înșiși”, cronica spectacolului din 23 februarie 1983, în Flacăra, nr. 9/1983, p. 24. Revista originală, PDF.
4. „Așa-i seara, la Drăgășani” și „Vîlcea redivivus!”, de Constantin Dragomir, în Flacăra, nr. 42/1983, pp. 12–13, relatări despre spectacolele din 13–14 octombrie 1983. Revista originală, PDF.
5. „Un nou campion de sală: formidabilul public din Vîlcea”, de Dorin Gherghinescu, în Flacăra, nr. 14/1984, p. 16. Revista originală, PDF.
6. „Să fim una cu poporul / Cu drapelul și cu brazda…”, inclusiv secțiunea „Turneul în date sintetice”, în Flacăra, nr. 16/1984, p. 13. Revista originală, PDF.
7. „La Rîmnicu Vîlcea, risipă de frumusețe”, în Flacăra, nr. 28/1984, p. 16, relatarea spectacolului din 4 iulie 1984. Revista originală, PDF.
8. „Așa și-așa”, cronica spectacolului de la Râmnicu Vâlcea din 13 septembrie 1984, în Flacăra, nr. 38/1984, p. 12. Revista originală, PDF.
B. Lucrări de istorie culturală și studii interpretative
9. Alexandru Mamina, „Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2020, 456 p. Referința bibliografică – Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Pentru prezentarea ediției revizuite: Editura Cetatea de Scaun.
10. George Panțică, „Cenaclul Flacăra – o formă culturală de masă în «Epoca de Aur»”, studiu publicat în Comunicare interculturală și literatură, vol. 29, nr. 2, pp. 184–198. Pagina studiului.
11. Angelo Mitchievici, „Adrian Păunescu – polifonii posturale în Epoca de Aur”, în Dacoromania litteraria, vol. VIII, 2021, pp. 75–90. Studiul integral, PDF.
12. Oana Despa, „Daniel Șandru: «Cenaclul Flacăra a sfârșit prin a servi scopurile ideologice ale regimului comunist»”, Europa Liberă România, 22 iulie 2022. Interviul integral.
13. „Cenaclul Flacăra, între național-comunism și cultura autentică”, emisiunea Texte și pretexte, Radio România Cultural, 26 septembrie 2020. Prezentarea emisiunii.
C. Surse complementare – istoria sportului vâlcean
14. Federația Română de Handbal, „Medalii olimpice (m) – Fluctuații (f), 1975–1984”, secțiunea privind câștigarea Cupei IHF din 1984 de către Chimistul Râmnicu Vâlcea și spectacolul Cenaclului Flacăra în cinstea campioanelor. Document istoric FRH, PDF.
15. „Epoca contemporană a sportului vâlcean – Perioada 1945–1989”, Istorie Locală, secțiunea despre performanțele handbalului feminin vâlcean. Articolul de pe Istorie Locală.
Written By
Valentin Smedescu
