Search Results for: "Valcea"

July 3, 2024

Jandarmeria vâlceană – repere istorice

”…anul 1850 găsește județul Vâlcea sub efectul legiuirii din 30 iulie 1850, a lui Barbu Vodă Știrbei, pentru organizarea dorobanților din județe. Potrivit acestei legi, dorobanțul era ales de către săteni dintre cei mai vrednici pentru asemenea slujbă și se angaja, pe șase ani, după depunerea jurământului militar…”

Ilie Gorjan

Read More…

Nicolae Iorga și naționalismul democratic vâlcean

prof. dr. Sorin Oane 

Naţionalismul radical a fost reprezentat în România interbelică de mişcarea legionară şi de partidele Frontul Românesc şi Liga Apărării Naţionale Creştine. Exista însă şi un naţionalism democratic. Acesta a fost promovat, în special, de Nicolae Iorga. Marele nostru savant înfiinţase, în 1910, Partidul Naţionalist-Democrat,care, în anii 1922-1923, şi-a creat o organizaţie provizorie şi la Vâlcea. Până în 1930, Partidul Naţional (cu această denumire între 1925-1930) nu a avut, practic, nici o organizaţie adevărată în judeţul Vâlcea, ci doar câţiva simpatizanţi care au scos foaia „Naţionalul Vâlcii”, cu scop mai mult cultural, decât politic.

Read More…

Particularități ale graiului locuitorilor din Vâlcea

Ion Soare

Cu unele excepţii, atunci când se vorbeşte despre istoria sau geografia unui spaţiu determinat, argumentele de ordin lingvistic – limbajul comun şi onomastica – sunt neglijate sau se amintesc doar în treacăt, undeva la urmă, pentru diversitate. În realitate, zonele geografice se disting nu numai prin forme de relief specifice, ci şi prin trăsături de limbă ale locuitorilor lor, care le conferă individualitate. Atât cuvintele comune, cât şi cele proprii (de persoane şi de locuri – în sensul cel mai general al cuvântului) pot lumina uneori, în lipsa documentelor corespunzătoare, perioade întregi sau aspecte esenţiale din istoria unui popor, a unei zone, a unei colectivităţi[1].

În ansamblu, graiul viu (limba vorbită) din zona Vâlcii se încadrează în subdialectul muntean al dacoromânei, alături de celelalte judeţe din Oltenia, de cele din Muntenia şi Dobrogea, precum şi de partea de sud a Transilvaniei (în primul rând, judeţele Sibiu şi Braşov) – subdialect care, se ştie, a stat la baza limbii române literare[2]. Această realitate se poate exemplifica în toate compartimentele limbii: fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular (aici incluzând – ca un compartiment separat – şi onomastica, adică numele proprii).

Read More…

Vechi tratamente empirice împotriva unor boli în Copăceni/ Vâlcea

prof. Dumitru Matei

«În orașele mici prezența doctorilor s-a semnalat târziu, iar la sate nici vorbă de asemenea specialiști. În Râmnicu Vâlcea, între primii medici ai orașului, amintim pe Vasile Anania, venit aici la începutul secolului al XIX-lea. Era priceput în meseria sa, filantrop și iubit de oameni, dar neinspirat, punându-se rău cu stolnicul Ioan Lahovary, deputat al districtului și proprietar al acareturilor din centrul orașului de sub poalele Capelei. Printr-un raport al medicului, din 1835, către magistratul orașului Râmnic, el aducea la cunoștința acestuia că toate ulițele și locuințele din oraș sunt murdare, periclitând sănătatea populației, asemenea murdării provenind din balta noroioasă și scursurile din gospodăria domnului stolnic Ioan Lahovary. Firește, cum era de așteptat, Lahovary a reacționat la această ofensă și doctorul Anania a fost destituit, locul lui ocupându-l R. Ziegler.»  

Read More…

Un promotor al monahismului și învățământului interbelic vâlcean: Maica Olga Gologan de la Mânăstirea Bistrița

Dumitru Bondoc

 «Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”…»

***

Read More…

Serviciul sanitar-veterinar în județul Vâlcea în primul deceniu al sec. al XX-lea

Vasile Grevuțu;Constantin Popescu

“Respectul față de trecut permite stabilirea de tradiții de educare și de dezvoltare a agriculturii și a creșterii animalelor”

Gheorghe Ionescu Sisești*

            Medicina veterinară, la început ca practică empirică, apoi ca profesie și știință, a apărut și s-a dezvoltat din necesitatea pe care a resimțit-o omul devenind crescător de animale, să-și apere acest bun de mare preț împotriva bolilor și, în primul rând, a celor molipsitoare. În acea vreme epizotiile erau socotite drept calamități la fel de temute ca și foametea, epidemiile, războaiele.

Read More…

Începuturile iluminatului public stradal în Râmnicu Vâlcea

Petre Purcărescu

”Primăria Râmnicului contractează, în anul 1819, pe Solomon Rasefai să monteze pe Bulevardul Tudor Vladimirescu 60 de felinare pe stâlpi care să fie de o înălțime de un stânjen și jumătate, frumos cioplit, vopsit în verde, iar în capăt să pună un inel de metal care să nu permită stâlpului să crape.”

Read More…

«Linia 219. Vâlcele – Râmnicu Vâlcea»

„Ideea construirii acestei linii a apărut în timpul celui de-al 2lea Război Mondial, când nemtii doreau o cale ferată pe această rută, însă nu s-a materializat nimic la acea vreme. La mijlocul anilor '70 a reapărut ideea construirii acestei linii, cu scopul de a decongestiona traficul pe linia Brasov – Fgăras -Sibiu si de a scurta distanta dintr Bucuresti si Arad (cu peste 100km). După studierea mai multor variante de traseu, a fost întocmit un proiect de construire a acestei linii (în lungime de 38 km), care includea si un număr destul de mare de viaducte, 2 tunele (Plostina-1910m si Gibei – 2250m) si numeroase lucrări de stabilizare a solului, costul total depăsind 1 miliard de lei (banii vremii). Însă, fiind ,,Iepoca de Aur" si perioada economiilor, proiectantilor li s-a solicitat să reducă pe cât posibil costul proiectului, astfel că, în afară de tunele si de câteva viaducte mari (realizate conform proiectului, fiind adevărate lucrări de artă), s-a preferat construirea liniei pe rambleu, multe dintre rambleuri cedând în fata alunecărilor de teren (despre asta vom vorbi putin mai târziu). În 1989, desi lucrările nu erau în totalitate finalizate, linia a fost deschisă, fiind prezentată ca o mare realizare a vremii. Alunecările de teren si furturile au dus la închiderea liniei în 1998, la nici 9 ani de la darea ei în folosintă. De altfel, închiderea a fost simbolică, deorece trenuri de călători au circulat doar în 1993, din 1994 linia dispărând din mersul trenurilor. În mersul trenurilor din 1992-1993 apar 4 perechi de trenuri pe această sectie: 2 accelerate si 2 personale. Cele 2 accelerate erau Acc225 (Bucuresti-Arad) si un Acc sezonier pe ruta Arad-Mangalia. Dintre cele 2 perosnale, unul venea de la Bucuresti. Timpul de parcurgere al sectiei era de aprox. 60 de minute, indiferent de tipul de tren (deci o medie de 30 km/h… o viteză cam mică chiar si pentru un personal). Toate cele 4 perechi de trenuri erau facultative, în caz de alunecări de teren acceleratele erau deviate prin Sibiu – Făgăras – Brasov – Bucuresti, personalul de la Bucuresti era limitat la Pitesti, iar celălalt personal era anulat. Începând cu mersul trenurilor din 1993-1994 linia 219 nu a mai apărut, pe ea circulând doar trenuri de lucru până 1998, când sectia a fost inchisă, statia Vâlcele fiind retrogradată la rangul de HC (haltă călători), fiind deservită de vânzător de bilete. Totodată, macazele de intrare pe linie (de la Vâlcele si Bujoreni-Vâlcea) au fost dezafectate, la fel si semnalizarea pentru această sectie (este vorba de semnalizare mecanică). La închiderea liniei au mai contribuit si alti factori, în afara celor naturali (inundatii si alunecări de teren, care totusi au fost principala cauză care a dus la închiderea liniei). Datorită faptului că trenurile de lucru treceau cam ,,din an în Pasti", unii oameni binevoitori au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior… în localitătile apropiate de linie se pot observa garduri si podete făcute din traverse si armate cu bucăti de linie.

Read More…

Patrimoniul documentar al Culturii tradiţionale din Vâlcea 1968-2008

Managementul vieţii culturale presupune un proces complex, multidimensional, care angajează, deopotrivă, conceptele, metodele şi experienţele, rostul, sensul şi scopul acestui travaliu teoretic, metodologic şi practic fiind stimularea şi promovarea valorii. Obiectivul strategic al managementului culturii populare – profesiunea autorului şi obiectul prezentei lucrări – vizează binomul fundamental al fenomenului: raportul moştenire – creativitate. În plan fenomenologic, la nivelul structurii de suprafaţă, lucrurile sunt, în aparenţă, simple, făcând parte din mersul firesc al vieţii: generaţiile îşi transmit una alteia zestrea tradiţională, fiecare generaţie actualizând-o, performând-o, înnoind-o. Dar numai aparent, pentru că, în esenţă, la nivelul structurii de adâncime, acest „flux” este reglat de un sistem de norme care angajează nu numai existenţa, curgerea firească a tradiţiei, ca fapt de viaţă, ca realitate imediată, ci şi semnificaţia ei, valoarea de semn al unei suprarealităţi, care este lumea gândirii, a conceptelor şi modelelor. În plan axiologic, cultura tradiţională poartă amprenta corelaţiei funcţionale dintre autenticitate şi valoare, care asigură, prin mecanisme autoreglatoare, dezvoltarea creatoare a tradiţiei, perpetua remodelare şi contextualizare a tiparelor consacrate. Managementul acestui laborator de creativitate, pe făgaşul tradiţiei, dar într-un context deschis tot mai larg modernităţii, necesită, înainte de toate, cunoaşterea „gramaticii” fenomenului, a sistemului de reguli ce guvernează lumea culturii populare. O lume care, în viziunea sistemică a lui Mihai Pop, este un univers semiotic, construit la convergenţa sincroniei cu diacronia şi a paradigmaticii cu sintagmatica, un sistem de semne constituit din trei macrostructuri, toate aparţinând realităţii, dar situate la niveluri graduale în ierarhia realului: nivelul vieţii, al faptelor şi actelor; nivelul gândirii, al modelelor şi simbolurilor; nivelul comunicării, al textelor şi mesajelor. Raţiunea de a fi a acestui sistem rezidă în aspiraţia omului culturii populare de a pune lumea din jurul său în „bună rânduială”.

Read More…

Video: Veniamin Micle – Medalion aniversar 65 ani (în 2004), Mânăstirea Bistriţa/ Vâlcea

Resursă electronică din colecţiile Bibiotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea; filmare din 2004, realizată de Valentin Şchiopu/ Secţia Multimedia a BJA, la Mânăstirea Bistriţa. Video-ul poate fi vizionat în fereastra flash din josul prezentei pagini sau direct la adresa de găzduire – https://www.youtube.com/watch?v=-Wec4nBpPes&feature=youtu.be 
 
 ***
 

Repere bio-bibliografice*

Părintele arhim. Veniamin Micle a publicat 611 titluri, dintre care 103 cărți, 98 de studii, 322 de articole, 3 comunicări, 18 predici, 14 reportaje, 32 însemnări-comentarii, 31 de recenzii. Născut în ziua de 7 iulie 1939, în satul Plopiș, comuna Sisești, județul Maramureș, este unul din cei 6 copii ai familiei Timoftei și Eudochia Micle, descendenți, atât pe linie paternă, cât și maternă, ai unor ilustre și vechi familii de nobili români. A urmat studiile primare în satul natal, cele gimnaziale în alte două sate, iar primul an de liceu la Școala Medie Tehnică Mecanică din Satu Mare. Din cauza desființării unității de învățământ, a fost repartizat cu bursă la Liceul „Mihai Eminescu”, însă tânărul Valer a dorit să urmeze vocația monahală. A intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, îndrumat duhov­nicește de protosinghelul Iustinian Chira. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj, institutele teologice din Cluj și București. A urmat ­cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg. După revenirea în țară, a fost numit profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeș, apoi asistent la Catedra de omiletică și catehetică a Institutului Teologic din Sibiu. A aprofundat studiile la Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim. A revenit în învă­ță­mân­tul teologic din țară, și anume la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, ulterior fiind numit director al Seminarului Teologic din Bu­curești. A re­nunțat la activitatea din învă­țământ la vârsta de 40 de ani, retrăgându-se la Mănăstirea Cozia, unde stareț era părintele arhim. Gamaliil Vaida. A fost numit apoi de Preasfinţitul Părinte Iosif Gafton mare eclesiarh al Catedralei Episcopale, iar apoi și-a depus contribuția culturală și duhovnicească pentru reînvierea obștii monahale, recuperarea și restaurarea clădirilor și bunurilor de patrimoniu ale Mănăstirii Bistrița.

________

***sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/oltenia/arhimandritul-veniamin-micle-voievod-al-slovei-dumnezeiesti-145919.html, accesare în 16.09.2019.

Read More…