Veacul de aur al Râmnicului/ Meşteşugul prelucrării hârtiei/ de Nicolae Bănică-Ologu

<<…meşteşugul
prelucrării hârtiei, acest cântec de lebădă al istoriei râmnicene. Moara de
hârtie de la Râmnic fost una dintre preocupările ştiinţifice a multor istorici
reputaţi ai neamului. V.A. Urechia, bazându-se pe predoslovia Antologhionului
tipărit în 1643 la Câmpulung, sub îngrijirea lui Udrişte Năsturel, a demonstrat
că Matei Basarab a ridicat în Ţara Românească şi o „fabrică” de hârtie²³⁸.
Athanasie Mironescu, autorul monumentalei istorii a Eparhiei Râmnicului Noul
Severin, folosindu-se de condica veche a episcopiei Râmnicene citează şi dânsul
moara de hârtie²³⁹. Dacă existenţa acestei mori a fost demonstrată
de documente, o puternică dispută s-a purtat asupra locului unde a fost
amplasată. Nicolae Iorga, care la început a contestat existenţa acestei mori²⁴⁰,
revine asupra afirmaţiei făcute, restabilind adevărul istoric în faţa probităţii
izvoarelor, cu menţiunea „şi totuşi această moară a existat, şi anume prin părţile
oltene”²⁴¹. Interpretând porunca domnească a lui Constantin
Brâncoveanu, o localizează în apropierea mănăstirii Cozia. Varianta propusă de
marele cărturar e combătută rapid de Virgil Drăghiceanu, care susţine că
„instalaţia morii de hârtie trebuie să fi fost în satul Ruda de azi, în judeţul
Argeş (după împărţirea administrativă antebelică, azi în judeţul Vâlcea – n. B.O.)
pe Olt, în faţa haltei Govora”²⁴², acolo unde se afla ctitoria
boierilor Rudeni. în dispută au mai interve­nit Toma G. Bulat, care o
localizează la „o foarte mică distanţă spre miazăzi de Râm­nicul Vâlcii”²⁴³,
Mihai Popescu, care o relocalizează la Călimăneşti, bazându-se pe hrisovul
domnesc din 4 aprilie 1646²⁴⁴, şi C.N. Mateescu, care o aduce mai
aproape spre Râmnic, la Olteni, gândindu-se probabil şi la ipoteza existenţei
aici a primu­lui sediu al episcopiei râmnicene²⁴⁵.

Problema luată în
discuţie a fost definitiv rezolvată de Aurelian Sacerdoţeanu, care, într-un
documentat studiu, face istoricul problemei şi spulberă incerti­tudinile²⁴⁶.
Folosind critic izvoarele descoperite anterior (un document din veacul al
XVII-lea, citat după condica veche a episcopiei, hrisoavele domneşti din 4 aprilie
1646 şi 5 mai 1694, hotărnicia din 23 septembrie 1842), aduce izvoare noi din
veacul al XVIII-lea, privind localizarea morii de hârtie pe moşia boierilor Rudeni,
în apropierea bisericii Sf. Gheorghe. În zapisul din 22 septembrie 1708, prin
care Simion vinde lui Bratul vătaf un loc de moară, se arată hotarul „den sus de
oraş… până unde a fost moara de hârtie”²⁴⁷. Folosind analitic
un zapis din au­gust 1761 şi o schiţă topografică a locului vândut de boierii
Bujoreni negustorului râmnicean Hagi Dinu, A. Sacerdoţeanu demonstrează fără
putere de tăgadă că moara
de hârtie poate fi localizată pe apa Râmnicului (în cuprinsul Iazului morilor)
în limitele moşiilor rudeneşti.

 Analiza hârtiei prelucrată în această moară a demonstrat că la începuturi
manufactura a aparţinut domniei în timpul lui Matei Basarab. În urma analizei, a rezultat că aici s-a prelucrat hârtie filigranată cu
mai multe semne heraldice, folo­sită atât la tipărirea cărţilor timpului, cât
şi în cancelariile domneşti şi locale. 

Perioada în
care funcţionează această manufactură de hârtie este destul de mare, între 4
iunie 1642²⁴⁸ şi până la sfârşitul veacului al XVII-lea²⁴⁹.
Merită subliniat faptul că, în timpul domniei lui Matei Basarab, moara de
hârtie de la la Râmnic era singura „fabrică“ de
acest gen din Ţara Românească, iar una dintre cauzele care l-au determinat pe
Antim Ivireanul să fundeze tiparniţă în oraşul de la poalele Capelei a fost şi
posibilitatea continuării activităţii de prelucrare a hârtiei Concluzia la care
ajunge istoricul privind forţa de muncă folosită la manufactura de hârtie este
justă: localnicii. Lipsa documentară a privilegiilor acordate de domnie celor
ce au lucrat aici exclude posibilitatea aducerii forţei de muncă străine, aşa
cum s-a crezut. Materia primă folosită pentru prelucrarea hârtiei este „cârpa
de la moara de hârtie“, pentru care domnia instituise „darea cârpei“²⁵⁰. 

 După moartea
înţeleptului voievod oltean, moara a funcţionat sub patronajul boierilor
cărturari rudeni până la 1673, când au închinat-o mitropolitului Varlaam,
împreună cu biserica lor din Uliţă, care devine de acum încolo metoh al
mănăstirii Fedeleşoiu²⁵¹. La sfârşitul primului deceniu al veacului
al XVIII-lea, despre moara de hârtie de la Râmnic se vorbeşte la timpul trecut,
„unde au fost moara de hârtie”, ca o dovadă că la acea dată era
demontată”²⁵².>>

_______________

Sursă foto instalație pentru fabricarea hârtiei

²³⁸ F.C.P.C.N.

²³⁹ T. Roşu, op. cit., p. 54.

²⁴⁰ F.C.P.C.N.

²⁴¹ N. Comean, Monografia eparhiei Caransebeșului, Caransebeș 1940, p. 601;
V. Molin, Tiparnița de la Râmnic 

²⁴² Radu Creţeanu, Biserici de lemn
din raionul Baia de Aramă, în „M.O.“, an. XI (1959) u. 5-6, p. 294.

²⁴³. I. Bârlea, op. cit., p. 203.

²⁴⁴ V. Molin, op. cit.

²⁴⁵ I. Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureștului, p.
157-158, 207-208 şi 213.

²⁴⁴ F.C.P.C.N.

²⁴⁷ Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României vol II  p.
72; V. Molin, op. cit.

²⁴⁸ Dim. Balaur, Biserici din Moldova de răsărit, vol. I București 1934n p. 12;
P. Constantinescu-Iaşi, Circulația vechilor cărți bisericești în Basarabia, p. 38.

²⁴⁹ N. Cornean, op. cit., p. 172.

²⁵⁰Dim. Balaur, op. cit., p. 12.

²⁵¹ F.C.P.C.N.
²⁵² N. Cornean, op. cit., p. 178; V. Molin, op.
cit.