Sorin Oane/ #PovestileRimnicului – O crimă de stat Rîmnicu Vîlcea

<<…Pe 21 septembrie 1939, la ora 14, prim- ministrul Armand Călinescu era asasinat la Bucureşti de către un grup de legionari sub conducerea avocatului Miti Dumitrescu. Represaliile împotriva legionarilor au fost crunte. Carol II a declanşat un val de execuţii fără precedent, în 21 spre 22 septembrie 1939. Printr-o hotărîre comună a Palatului şi Guvernului se ordonă poliţiei masacrarea legionarilor internaţi în lagăre, precum şi a cîte 3 legionari din fiecare judeţ al ţării, ale căror trupuri trebuiau să fie expuse în pieţele publice, cum se procedase deja la Bucureşti cu cei 9 ,,răzbunători” – asasinii lui Armând Călinescu -, în ale căror cadavre, se spune că lorga ar fi lovit chiar cu piciorul. Cei 9 legionari fuseseră executaţi în plină stradă, iar cadavrele au fost lăsate mai multe zile pe caldarîm. După ,,modelul bucureştean”, în ţară sînt împuşcaţi 252 de legionari. Este apogeul criminalităţii de stat, fără corespondent pe timp de pace în vreo ţară civilizată, din Europa secolului XX. La Vîlcea au fost împuşcaţi preotul Virgil Nicolaescu, învăţătorul Dumitru Diaconescu şi meşteşugarul Nicolae Vasilescu (803). Trupurile acestora au fost expuse cîteva zile în faţa Palatului de Justiţie. Alegerea victimelor a fost lăsată la discreţia autorităţilor, adică a fost făcută, pur şi simplu, la întîmplare. Scriitorul Constantin Mateescu vorbeşte însă de ,,şapte cadavre”, care ar fi zăcut în faţa tribunalului, păzite de patru soldaţi cu arma la picior, însă nu aduce nicio dovadă în sensul ăsta. Însă arhivele vîlcene spun clar că au fost ucişi doar trei legionari, şi nu dintre cei de frunte. Mateescu mai spune că ,,după venirea lui Horia Sima la putere (1941), alte şapte cadavre au fost expuse în faţă Tribunalului. De rîndul acesta victimele fuseseră ucise de legionari”. Se inversaseră călăii (804). Istoria nu consemnează însă nimic din cele afirmate de dl Mateescu privind ,,răzbunarea legionară”. Cred efectiv că este o ,,licenţă poetică” a domnului Mateescu, adică o abatere de la adevărul istoric cu scopul de a dramatiza povestea domniei sale.>>