Felix Sima/ George Călinescu în trecere prin Vâlcea

Personal am o
animadversiune puternică împotriva localităţilor în plin sezon şi le caut în
anotimpul lor dezolant. Îmi plac izvoarele de la Olăneşti curgând numerotate la infinit, fără aerul de spital conferit de pacienţi. Inscripţiile pe
copaci, pe pereţii de stâncă amintesc scurtele vacanţe ale vilegiaturiştilor
din anii precedenţi. Acum însă natura a apus stăpânire deplină asupra locului,
cucii cântă, câte-o bucată de stâncă se prăvăleşte în vale cu inscripţii cu
tot, salcâmii răspândesc un parfum pe care cei care vor veni mai târziu nu-l
vor recunoaşte.

Dar să las evocarea
literară. Fiind vorba de Olăneşti, vreau să observ câteva lucruri noi,
petrecute de anul trecut până acum. Întâi s-a schimbat primarul, care e un
tânăr din partea locului. Munca voluntară de folos obştesc a produs aici
vizibile rezultate. Am văzut două poduri solide, de drugi, peste apa
Olăneştilor, poduri anul trecut vechi şi oscilante.

În tot cuprinsul
localităţii se lucrează de zor. Mai deunăzi, o cişmea a cărei apă venea de la
izvor, era astupată şi oamenii mergeau departe cu hârdae şi găleţi, pe unde
era vreun puţ. Într-o duminică, un stol de tineri din sat, cu cazmale şi târnăcoape
au luat-o către deal şi spre seară apa cişmelei curgea susurător. La
instalaţiile de băi, la izvoarele 5 şi 19, la fostul hotel de asmeni se
lucrează. Se fac cabine şi planşeuri de ciment în faţa izvoarelor pomenite, se
tencuieşte, se zugrăveşte, se consolidează povârnişuri şi balustrade, se pun
răsaduri de flori în parc. Un mare număr de vile din partea citadină a
localităţii vor primi cu începere de la 1 iunie vreo mie de asiguraţi ai Casei
Asigurărilor Sociale. Foarte frumos. Oamenii muncii să cunoască şi ei
binefacerile odihnei şi ale curei, să locuiască şi ei într-o odaie bună, să bea
ape, să facă băi, să respire aer bun şi să fie primiţi cu omenie. Evenimentul
nu are numai importanţă imediată, pentru cei în cauză, ci o însemnătate
educativă, e deschiderea porţilor spre viaţa civilizată pentru toată lumea.

Vilegiaturiştii obişnuiţi
vor găsi numeroase vile şi case curate şi chiar de gust aparţinând
localnicilor. Aceştia vor fi deci în măsură să aibă un venit mai mare,
îmbunătăţindu-şi, astfel, nivelul de viaţă. Posibila speculă a restaurantorilor
va fi jugulată printr-un restaurant de stat, deschis tuturor. Ideea
restaurantelor de stat în localităţile de odihnă estivală, mai de seamă, mi se
pare o experienţă ce trebuie făcută neapărat în toate staţiunile mari. Specula
sălbatecă a improvizaţilor care înţeleg ca din două luni de activitate să
agonisească venituri pe un an, comerţul „pe picior” al unor aventurieri trebuie
ruinat. Tot astfel ar fi nimerite, în staţiunile foarte frecventate, pieţile
temporare de stat, pentru ca pepenele să nu mai vizeze valoarea diamantului Koh–i-noor.

George CĂLINESCU

Naţiunea, 3 iunie, 1948.

Republicat în: George
Călinescu, Însemnări de călătorie, Ediţie îngrijită, prefaţă şi
indice de George Muntean. Bucureşti, Editura pentru Turism, 1973, p. 65
– 67.

***

Ion Bălu, în „Viaţa lui
G. Călinescu”, apărută la Editura „Libra”, 1994, menţionează prezenţa lui
George Călinescu la Olăneşti şi în luna mai a anului 1951, când trecuse munţii
pe o ploaie torenţială, oprindu-se la Mănăstirea Hurezi, indignat de starea deplorabilă
a edificiului, de unde a trimis o informare Academiei, propunând măsurile
cuvenite de îndreptare. La întoarcere, găseşte acasă un decont în valoare de
101.064 lei, expediat de Editura de Stat pentru Literatură
şi artă la volumele Impresii asupra literaturii spaniole şi Enigma
Otiliei, apărute la Fundaţii, prima în martie 1946, a doua în
decembrie acelaşi an. (p.331).

 „Excursiile de
studii ale Institutului de istorie literară şi folclor” au inculcat multora
sentimentul că directorul şi „familia” sa alcătuiau un distinct personaj
colectiv. Semnificativ rămâne, în acest sens, incidentul din anul 1956,
întâmplat la Mănăstirea Hurezi, ce-şi datora, în bună măsură, renovarea tocmai
intervenţiei lui G. Călinescu din vara anului 1951. Aşezământul brâncovenesc
era unul din obiectivele călătoriei, dar lăcaşul găzduia în acele zile o
întrunire a reprezentanţilor tuturor bisericilor ortodoxe din ţară. „După multe
dusuri şi venituri, între cancelaria mănăstirii şi autobuzul cu încăpăţânare
staţionat la poartă, stareţa, derutată de neobişnuitul situaţiei, a primit
drumeţii în curtea exterioară, în chiliile destinate atelierelor de ţesut.” 

Seara, invitat la cină, directorul a refuzat „ceremonios brutal când i s-a
comunicat, după mesajul său ferm de a onora masa din trapeză numai însoţit de
colaboratori, că nu poate fi primit ca oaspete decât el. 

Tot aşa ca şi expresia
ochilor, trădând un fior moral pe care căuta să-l anuleze, învârtind mămăliga
în ceaunul de tuci sprijinit pe pirostrii deasupra focului de crengi aprins în
curte. Venit cu institutul şi solidar cu el, nu concepea să-şi trădeze
principiile…” (Cornelia Ştefănescu, La ultimul prag, Secolul XX, VIII,
nr. 6. iun. 1969,p. 7)

Capturile de ecran din colaj, plus altele (în total 20), cu mai multe informații în conexiune, surse etc. – la această legătură.

Sursa: Felix Sima, Colecţia
,,Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”.

__________
#memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #bibliotecivalcene #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #BaileOlanesti #Olanesti #hurezi #Horezu #MănăstireaHurezi #MănăstireaHorezu #GeorgeCălinescu