Categorii

Sorin Oane/ #PovestileRimnicului – Teatrul: A fost Rîmnicul urbea „Scrisorii pierdute”?

septembrie 30, 2026 by

Valentin Smedescu

Resurse utile

Ştim aproape totul despre această
capodoperă. Tema comediei lui Caragiale este dorința de parvenire a burgheziei,
pe frontul campaniei electorale din 1883 pentru funcția de deputat. Piesa
satirizează aspectele sociale și de moravuri precum: politica (prin toți
politicienii corupți, inculți și demagogi), familia (prin triunghiul conjugal),
poliția (prin Ghiţă Pristanda care fura din avutul statului și slujea
interesele politice locale), biserica (prin popa Pripici care fuma, juca stos
şi discuta politică), poșta (prin cetățeanul turmentat care nu respecta
secretele corespondenței) și presa (prin ,,Răcnetul Carpaților” și ,,Războiul”, ziare
care reprezinta presa de scandal, folosită în interese politice).

Ce nu ştim? Nu ştim unde s-a petrecut
acțiunea. Nu puține sint oraşele care îşi revendică sîmburele poveştii şi
personajele principale. Au fost luate în calcul oraşele Curtea de Argeş,
Tirgovişte, Piteşti, Piatra Neamţ sau Ploieşti (779). Dar şi Rîmnicu Vîlcea poate
emite pretenții. Există destui vîlceni care socotesc că piesa ,,O scrisoare
pierdută” s-a inspirat din realitățile politice liberale vîlcene. Pare firesc
aşa, căci, între februarie-octombrie 1882, marele dramaturg a fost revizor
şcolar de Vîlcea şi Argeş. Nu foarte mult timp (deşi nu avea încă familie, era
tot timpul strîmtorat cu banii. În arhiva primăriei Rimnicului se păstrează cîteva
din cererile sale adresate revizoratului şcolar pentru a fi plătit). Dar, stagiul vîlcean al lui Caragiale este important pentru că este perioada în care
dramaturgul a scris ,,O scrisoare pierdută”.

În piesă apar mai multe indicii favorabile
Rîmnicului: se vorbește de ,,capitala unui județ de munte”, de o moşie ,,Zăvoiul”
şi de o biserică ,,Sfîntul Nicolae„. Sigur, intenționat autorul nu
precizeaza însă numele localității, sugerind astfel că farsa alegerilor este
aceeasi peste tot. Dar, capitala acelui județ de munte ar putea fi Rîmnicu Vîlcea.

Aici există şi Zăvoiul, iar Biserica ,,Sf.
Nicolae” este chiar biserica cea mare a episcopiei. Și mai era Simulescu,
modelul perfect pentru Tipătescu, adica un politician autoritar, dar şi cu
înclinaţii spre aventuri extraconjugale. Soţia prefectului vîlcean, Laura
Simulescu, era o femeie scundă, urîtă şi răutăcioasă, iar prefectul căuta
deseori alinare sufletească în alte părţi.

Un alt exemplu. Un ,,Ghiță
Pristanda” apare consemnat de presa rîmniceană, în 1890. Era polițaiul orașului,
Grigore Genuneanu: ,,înalt, mai mult cărunt, cu barbete lungi si neîngrijite,
cu nasul roșu, semn distinctiv al aversiunili față de apă …polițaiul nostru
face pe oricine să se întrebe dacă nu cumva dînsul a servit drept model tipului
de acest soi, pe care domnul Caragiale i le pune pe seamă în «Scrisoarea
pierdută» și «Noaptea furtunoasă»”. (780)

Genuneanu era sluga
ideală a prefectului conservator de atunci, Constantin Herăscu. ,,Herăscu era
însurat și înzestrat în curtea unchiului său, Alexandru Lahovari. Om cu
instrucție zero, capacitate zero, nu știe să îndruge nici două trei cuvinte.
Şi-a căpătuit toți frați: unul președintele tribunalului, altul șef de
gară” (781). Concluzia era cea inevitabilă și i s-ar fi potrivit, desigur,
și lui Pristanda cel din piesă: ,,tel maître, tel valet”. Și iată o activitate
de serviciu a lui Genuneanu, demnă de Pristanda. Polițaiul nostru a fost și
dînsul însărcinat să lumineze orașul în seara zilei de 10 mai 1890, ziua
națională și ziua monarhiei. Cum credeți că s-a achitat de slujbă? Nici mai
mult, nici mai puțin decît seamănul său din ,,Scrisoarea pierdută”. Și-a
însușit cele trei vedre de păcură date de comunitate și în schimb a ars vreo 9
bășici de hîrtie și cîteva tinichele de galoși (782).

Sursă selecție (incl. pentru imaginile de mai sus): #SorinOane în #PovestileRamnicului 2025

În conexiune trimitere la ,,O scrisoare pierdută”/ 1953 – cu: Niki Atanasiu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Costache Antoniu, Ion Talianu, Ion Fintesteanu, Radu Beligan – și la proprietatea lui Dimitrie Genuneanu Grigore din vechiul Râmnic, la această legătură.

________________

779 Octavian Ganea, Au fost Ploieștii urbea Scrisorii pierdute, Editura Premier, Ploiești, 2008, p. 5

780 Libertatea, nr. 9/ 1 mai 1890 (articolul nu este semnat). Era un ziar râmnicean tipărit la tipografia lui Oprea Demetrescu.

781 Idem, nr. 11/ 15 mai 1890, p. 2

782 Ibidem, p. 3

__________