Bocete din Țara Loviștei/ culese de prof. Nicolae Ciurea-Genuneni (1970-’72)

Filimina s-a uscat,

Moartea-n fereastră-a zburat;

Strigă moartea-ntîia oară:

— Ieşi, Vetuţo, pîn’-afară

— Bucuros, moarte-aş ieşi,

Dar nu mă pot despărţi,

De dragi copilaşii mei,

Că îmi rămîn singurei,

N-are cin’ griji de iei;

Strigă moartea-a doua oară:

— Să ieşi, Veto, pîn-afară

— Vai, moarte nu pot ieşi,

Că nu mă pot despărţi,

De scump soţiorul meu,

Că rămîne cu dor greu;

Strigă moartea-a treia oară:

— Ieşi, Vetuţo, pîn-afară

— Vai, moarte nu pot pleca,

— Că-mi este dragă lumea;

Lasă-mă să mai trăiesc,Nu mă lua să putrezesc.

Strigă moartea supărată :

— Hai, Vetuţo ieşi odată !

— Gata moarte m-am gătit,

Gata-s de călătorit;

Cer la soţ hainele bune,

Căci mă duc din astă lume;

Cer la soţ hainele toate,

Căci eu plec în altă parte; 

Nu mai vin cit e lumea; 

Nu mai vin cit e ceru;

Mă chemi moarte sub pămînt,

Ca să putrezesc curînd.

Inf. Elena Constantinescu,
44 ani, Voineasa, 1970.

Pentru un tînăr necăsătorit

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la mine-n curte?

Că eu asta de ştiam,

Cu săcurea te tăiam 

Dragu’ mamii de băiat,

Tinerel te-ai însurat,

Pe noi nu ne-ai întrebat 

Din fundu’ pămîntului;

Scoal’, mamă şi ia plosca 

Că vine la nunta ta,

C-o făcuşi mamă joia,

Bat-o focu’ nunta ta 

Masă fără stolnicari;

Doamne, de ce mi l-ai luat?

Cînd l-ai dat m-am bucurat 

Tare rău m-am supărat;

Cîte nopţi am tristuit,

Doamne, de nu am durmit!…

Şi cînd să zic că e bine,

Moarte-1 luaşi de lîngă mine.

Inf. Ana Ciontu,

45 ani, Malaia, 1970.

*

Bradule, din vîrf de munte,

Ce-ai cătat la noi în curte?

Bradule, noi de ştiam,

Unde-ai fost tu răsărit,

Cu săcurile veneam,

Bradule, te secuiam,

Nu veneai în curtea mea,

Ca să-mi răneşti inima,

C-am avut băiat frumos 

*

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la noi în curte ?

De ce n-ai stat ca să creşti 

Bradule, crescut frumos,

Bătu vîntu’, căzuşi jos;

Plînge măicuţa la cruce,

După fiul ei cel dulce;

Pe care maică n-o doare,

Cînd vede că fiu-i moare?…

Inf. Ana Pîrvulescu,
76 ani, Ciunget, 1970.

*

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la noi în curte ?

N-ai venit ca să-nverzeşti 

Te-a tăiat cu ferestrău,

Ca să-ţi facă copîrşeu.

Inf. Sofia Gh. Predescu,
37 ani, Voineasa, 1971.

Bradule, crescut în munte 

Mai de mult dacă ştiam,

Bradule, mi te tăiam 

În curte nu te-aduceam,

Că nu eşti brad înflorit,

Pentru nuntă pregătit 

Să te duc la-nmormîntare;

Draga mea, fetiţa mea,

Asta este nunta ta.

Vai, ce nuntă-ndoliată 

Ţi-am adus măicuţă flori,

Şă le porţi în sărbători.

Inf. Nica Chirculescu (Boţocănica),
65 ani, Malaia, 1970.

Scoală, Tio scoală dragă,

De-ţ’ ia dragă zîua bună,

Di la tată, di la mumă,

Di la fraţ’, di la surori,

Di la grădina cu flori,

Căci de astăzi încolea 

Plîngi, tu casă plîngi, tu masă 

Că de Tia rămîneţ’;

Unde dragă ai plecat,

Cale lungă-ndelungată,

Unde n-ai fost niciodată?

Nu ştiu, acolo e bine 

Roagă-te de clopotari,

Să tragă clopotele,

Căci de astăzi încolea’

Dragă, nu te-am mai vedea; 

Să-ţi facă groapa-n grădină,

Să fi la prînz şi la cină,

Să ne faci inimă bună.

Inf. Floarea Barbu,

Spinu, 1971.

&&&

BOCET PENTRU O FATĂ (II)

Aoleo, Tiuţa mea,

Cum ţi-a fost moartea de rea!…

Nu ţi-a văst-o nimineâ Scoală-te, Tiuţă dragă,

Că vin dragă Paştile 

De prin toate părţile,

Numai tu te-ai dus departe,

Nici scrisoarea nu răzbate;

Nu ştiu, nu merg poştele,

Ori ne-ai uitat numele;

Nu ştiu, hîrtie-ţ’ lipseşte,

Sau creion nu se găseşte,

Ori mina ta putrezăşte;

Să-mi trimiţ’, dragă, scrisoare Din fundu’ pămîntului,

Pă şoeru vîntului;

Să-mi seri, cu cerneală neagră,

Ca pă drum să nu se şteargă;

Erai fată ca o floare Şi-o să te faci oase goale.

Inf. Floarea Bolovănică,
45 ani, Boişoara, 1971.

*

Mama mea şi scumpa mea,

Mamă, unde te-ai gătit 

Ţi-ai luat mamă haine bune.

Că te duci pe altă lume;

Ţi-ai luat mamă haine noi,

Acum te duci di la noi;

Mamă, cum te-ai îndurat,

De la noi cînd ai plecat 

Şi fă bine şi ne iartă,

Că ţi-om fi greşit vreodată;

Mama mea şi mila mea,

Cum să mă despart de ea ?

Spune, mamă, ce să fac 

Ori te-ai supărat pe mine,

Că nu te-am îngrijit bine 

Pă puterea de-am avut;

Mama mea şi draga mea,

C-oi veni la tămîiat,

Mamă şi te-oi tămîia,

Sara şi dimineaţă 

N-o răspunde niminea;

O, moarte, tirană eşti,

Nu te uiţ’ cum despărţăşti;

Desparţ’ mame de copii 

O, moarte, dacă te-aş prinde,

Cu chibritu te-aş aprinde 

Pînă te-ai arde de tot.

Inf. Ana Ciontu,
45 ani, Malaia, 1970.

Draga mea, mămica mea,

Să fi lăsat domnu’ sfînt 

Să meargă fată la mumă 

Rău’ doamne, să şi-l spună;

Mamă, eu multe ţi-ai spune,

De-aş putea vorbi cu tine,

Şi eu multe ţi-aş mai da,

Draga mea şi mama mea;

Hai mamă, cu mine-acasă,

Să-ţi fac groapă la fereastră;

La tufa de leuştean,

Că-i pămîntu’ mai hiclean.

La tufa de călăpăr,

Că-i pămîntu’ mai uşor.

Inf. Maria Ionescu, 31 ani, Ciunget, 1970.

*

BOCET PENTRU MAMĂ (III)

Draga mea, mămica mea,

Mămică, unde-ai plecat 

Mămică, un’ te-ai gătit,

Aşa frumos primenit?

Ţi-ai luat hainele de vară,

Ca să treci în altă ţară 

Tot cu lacăte de piatră,

De nu mai vi niciodată 

Ca să nu mai vi curînd;

Draga mea, mămica mea,

Eu pe tale te-aş ruga,

Din casă cînd îi pleca,

Să nu te uiţ’ apelor,

Că apele-s ducătoare,

Nu mai sînt înturnătoare 

Că te duci du pe-aiciâ,

Nu mai vi cît îi lumea 

Inf. Sofia Gh. Predescu, 37 ani, Voineasa, 1971.

Tatăl meu şi scumpul meu,

Eu te-am tot strigat mereu 

Te mai uită-n casa toată 

E toată plină de jele 

Mai deschide-ţi ochişorii,

De-ţi mai vezi fetiţele.

Că le-ai lăsat singure,

Că copiii fără tată,

Toţi îi ceartă şi îi bate,

Că ştie că n-are tată 

Leacu’ nu ţi l-am aflat,

Că matale-ai auzit,

Că-s doctori pe sub pămînt 

De nu mai vi cît lumea 

Tot cu lacăte de piatră 

Nu mai vi tată curînd;

Tatăl meu şi scumpul meu,

Nu te uita apelor,

Că apele-s mergătoare,

Nu mai sînt întorcătoare;

Da’ te uită Soarelui,

Că Soarele-i mergători,

Dar mai e şi-ntorcători;

Tatăl meu, cînd îi pleca.

Să apuci la direapta,

C-acolo-i fîntînă lină 

Să stai să te hodineşti,

Să pui masa să prînzeşti,

Cu morţii să povesteşti;

Tată, tot te-ai mai striga,

Dar mă doare inima,

Tată, de doru’ mata,

C-acum nu te-oi mai vedea,

Că moartea asta e rea,

Nu-i scăpat nimin’ de ea.

Inf. Ana Ciontu, 45 ani.

Malaia- 1970

Scoală, tată, scoală dragă. 

De pă toţ’ te-ai supărat 

Pînă la fîntînă lină,

Să pui scaun de hodină 

Şi cu el să te-ntîlneşti, 

Inf. Elena Iagăru, 60 ani, Boişoara, 1971.

Nu mai pot de doru’ tău,

Din ce trece tot mai rău.

Dragu’ meu, frate mai mic.

Tu ai fost mai necăjit,

Prea de tînăr în pămînt.

Bată-te focu’ de moarte 

De ce nu ne-ai întrebat 

Ne rugam să ni-i mai laşi 

Să-şi facă copiii mari;

De ce doamne, n-ai făcut 

Barim la un an o dată,

Să meargă copii la tată 

Să le mai treacă de dor;

Pune Pope umăru’

Şi deschide mormîntu’,

Să văd ce ţ’-a putrezit,

De cînd eşti pe sub pămînt 

Că tu de cînd ai plecat,

Supărată m-ai lăsat;

C-asta e durere grea,

Dragu’ meu, despărţirea,

Nu te mai vezi cît lumea;

De mi-ar spune cineva,

Că-i mai fi pă undeva,

Aş umbla toată lumea;

Aş umbla şi nemîncată,

Ca să te mai văd o dată.

Inf. Ana Plăvlţu, 35 ami, Malaia.

BOCET PENTRU FRATE (II)

Dragu’ meu, fratele meu,

Eu nene, că te-aş ruga, o 

Cu fra(’ ăi doi te-ntîlneşti:

Cu Fănică, cu Andrei,

Să vorbeşti, nene, cu ei 

Şi să le spui nene, spui,

Să le spui de-ai lor copii,

Căci trăiesc şi ei pă lume,

Ca copacii din pădure;

C-aşa este de n-ai tată,

Nu ai milă niciodată.

Dragu’ meu, fratele meu,

Am fost şapte frăţiori 

Inf. Aurica Gh. M, Pleşanu, 60 ani, Malaia, 1970.

BOCET PENTRU FRATE (III)

Dragu’ meu, fratele meu, 

Pe Latoriţa c-ai luat,

La Petrimanu-ai ajuns…

La lucru cînd ai pornit,

Un buştean mi te-a lovit;

Tu, atuncea ai strigat 

Frate, cum nu te-ai gîndit ? 

Frati-mio, cînd ai să vi,

Să vii dragă, la Flurii,

Cu hăinuţe la copii,

Că cumnata n-o putea,

Să ţîe familia.

Dragu’ meu, fratele meu, 

Te-au găsit înămolit;

Ei atuncea mi te-au luat,

Iar acas’, cînd au venit,

Mare jelet m-a cuprins, 

Noi atuncea te-am strigat, 

Să ne spui cum s-a-ntîmplat, 

Inf. Etle-na Soool, 48 ani,

Malaia, 1970.

Sora mea, a năcăjită,

Tare-ai mai fost chinuită! 

N-ai văst bin’le niciodată 

N-are mamă lîngă iel.

Auzi, Veto, cucu cîntă,

Ieşi, afară de-l ascultă, 

Sora mea şi draga mea,

Te rog, dragă, nu pleca! 

Să ţii tot pe direaptâ,

Că acolo e_o fîntînă 

Să stai să te hodineşti,

La copii să te gîndeşti.

Sora mea, a călătoare, 

De la soare, de la lună,

De la lumea din comună; 

De la veri şi verişoare; 

Tu pleci dragă-n altă ţară; 

Tot cu lacăte de piatră 

Cine s-a dus n-a mai vint; 

Dă, cu mîinile-amîndouă 

Să vii, sora mea, acasă 

Cu polei de iel măi mare,

Să vi Veto tot mai tare;

Să vi, dragă prin grădină, 

Să mă ierţ’, Veto, pe mine, 

Că rămîne-ntunecată,

Şi-a ta soră supărată;

Din cotro vîntu’ va bate,

La inimă mă va arde;

Că de bate de la vale,

Doru, tău îmi iese în cale.

Inf. Elena Constantinescu,

44 ani, Voineasa, 1971.

Eu nu mi te pot uita.

Tu ai fost soră mai mică 

Din tinereţele tele,

Ai petrecut numa-n jele.

Un băiat mare-ai avut, 

Cu caii lemnele-a tras,

Viaţa acolo i-a rămas,

Căci un lemn cînd l-a lovit 

L-am adus soră acas’,

Tu cu doru’ ai rămas.

L-am înmormîntat cu jele,

Tu ai rămas cu durere. 

Că cumnatu’ a umblat 

Te-a dus şi! la Bucureşti,

Sora mea ca să trăieşti.

A umblat, leac n-a găsit,

Tu soră ne-ai părăsit 

Să fie tot supărată;

Băiatu’ e năcăjit,

Că prea multe-a petrecut. 

Lăsaşi să se chinuiască,

Pe tine să te jelească,

Oarbă şi fără putere 

Inf. Maria X. Socolescu,

57 ani, Malaia, 1970.

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Vere, cum te-ai îndurat 

Copiii şi nevasta,

Că e dragă tinerea 

O, moarte, tirană eşti,

Nu te uiţ’ cum despărţeşti,

Bărbaţi de-ale lor soţii 

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Să mi te rogi de gropari,

Să-ţi facă groapa-n grădină,

Ca să vi, seara la cină 

Să-ţi mai vezi a ta nevastă,

Cum stă singurică-n casă 

Scoală, vere şi vorbeşte 

Spune, vere, ce-ai văzut,

Cum moartea la tine-a vint,

Că tu ai întins mînă,

Nu te-a scăpat niminea 

Pînă-n ciasu’ de-ai murit,

C-ai fost dragă năcăjit 

Ai muncit cum ai putut,

Nimineâ nu te-a ştiut,

De-ai avut, de n-ai avut;

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Că vine ciasu’ la două 

Casă nouă-ntunecată 

Şi ziua de despărţit;

Ţine, doamne ziua mare, 

N-o ştie toată lumea,

Doar cine-i mîncat de ea; 

Să tragă clopotu’tare,

S-auză niamu că-i mare, 

Să-ţi ţile vere, calea,

Că tu n-ai -să ştii samă;

I-auzi vere clopotu’,

Cu te-aşteaptă pămîntu’; 

Mai zii, vere, un cuvînt,

Pîn’ nu te bagă-n pămînt; 

Pîn’ nu trage ţărînâ;

Vere nu-ţi este urît 

A doua zi după înmormîntare

Vai, vere, cum ai durmit, 

Vere, dragă, te-aş ruga 

S-o trimiţ’ vere pe vînt,

Să n-atingă de pămînt;

Scrisoarea să o citim,

Doru’ să ni-l potolim.

Inf. Ana Ciontu, 45 ani,

Malaia, 1970.

Tu nici noaptea nu dormeai, în picioare la oi stai,

Tu nu biai, tu nu fumai,

Tu ban pe ban adonai 

Da’ de-acuma încolea,

Cine mi-o mai aducea ?

Căci m-ai lăsat singurea.

Copiii sînt mititei,

Ce să mă fac eu cu ei ?

Eu Fănică te-aş ruga o 

Să mă asculte şi ei.

Eu Fănică te-aş ruga o

Să-mi spui cum să mai trăiesc o

Copiii să-i rînduiesc o.

Inf. Anica Gh. M. Pleşanu,

60 ani, Malaia, 1970.

Scoal’, cumnată şi te uită,

Că s-adună lume multă.

A venit să te petreacă,

Cumnată, pînă la groapă.

Veniţi veri, veniţi vecini,

Veniţi veri şi verişoare 

Acuma la ceasu’ morţii 

Căci mă duc pe altă lume.

Daţî-m’ copii, haine noi,

Căci astăz’ plec di la voi.

Nu este nici un dor mare, 

Ia-ţ’, cumnată, ziua bună 

De la lumea din comună;

Di la frunza di pin fagi,

Di la copiii cei dragi;

Roagă-te, de clopotari,

Să tragă clopotu’ tare,

Să s-audă-n depărtare,

S-audă niamu că-i mare;

S-audă cei din pămînt,

Să-ţi ţină calea plîngînd.

60 ani, Malaia, 1970.

Ia-ţ’, cumnată, zîua bună 

Că de astăz’ încolia 

Asta-i zîua de pe urmă,

Care-o mai stăm împreună;

Plîngi, tu casă şi tu masă,

Cumnata pleacă de-acasă;

De cumnata rămîneţ’; 

De nu mai vi niciodată?

Şi pe potecile tale,

O creşte tot iarbă mare;

O creşte şi s-o usca,

Tale n-o vei mai călca, 

Cum te rabdă inima,

De-aşa, dragă, poţ’ tînca, 

Şi mă rog, cumnată rog,

De la inimă cu foc,

Să faci dragă-atîta bine,

Să te gîndeşti şi la mine 

Că i-ai lăsat singurei;

Că pe unde or umbla,

Tot de tale s-or uita,

Pe toate potecile 

Lutule, pămîntule,

Şi nesăturatule,

Cîtă lume ai mîncat 

Tu ce-ncui, nu mai descui; 

Că e scaun de hodină;

Să stai să te hodineşti,

La copii să te gîndeşti;

Şi mă rog cumnată, dragă, 

Să-ţi vezi copiii la cină;

Să vii, dragă, la fereastră,

Să-ţi vezi copiii la masă.

Inf. Elena T. Leon, 61 ani, Boişoara, 1971,

Scumpa mea, cumnata mea,

Cumnată, cînd ai plecat,

Ziuă bună nu ţi-ai luat,

Că tu nu te-ai aşteptat,

Că zilele s-au gătat;

Arză-te focu’ spital 

C-aşteptam veste din fine,

C-a mea cumnată’i mai bine 

Că a mea cumnată-i moartă.

Satu’ tot s-a întristat,

Jumate s-a-ndoliat;

Draga mea, cumnata mea,

Acasă cînd ai venit,

Ai venit cu maşină,

Toată lumea te-aştepta 

Şi copiii toţi plîngea(u)

Cînd vedea(u) pe mamă-sa;

Draga mea, cumnata mea,

Scoal’, te uită la picioare,

Te plîng copiii cu jale;

Copiii cu tata-l lor,

Că îi laşi cu mare dor.

Inf. Ania Plăăviţu, 35 ani, Malaia, 1970.

Dinule, nepotu’ mamii,

Eu ţi-am venit cu lumină 

Bucură-te, cimitiri,

Că-ţi mai vine-un trandafir

Şi nu vine să-nflurească 

Haideţ’, fetelor haideţ’, 

S-o petreacă în mormînt, 

Inf. Maria Mandale, 71 ani, Voineasa, 1971.