George loan Lahovari/ Conferință în A.G. a Societăţii Geografice Române/ 1891

excepțională ,,conferență” de geografie istorică susținută de George Ioan Lahovary/ ,,adunarea generală a Societăţii Geografice Române/ sé(a)ra de 4/16 martie 1891)”; G.I.I. a fost secretarul S.G.R. încă de la înființarea ei de către Carol I

«O l t u l/ Conferenţă ţinută in adunarea generală a Societăţii Geografice
Române, in séra de 4/16 martie 1891. (Urmare.)

Rîmnic. Acum intrăm in oraşul Rîmnicul-Vâlcii,
care zidit sub pólele unui deal numit «Capella» se
intinde in amfiteatru până in marginea Oltului. Rîmnicu este unul din cele mai vechi oraşe ale României; in vremea romanilor, aici era o vamă internă
séu provincială a imperiului roman. (1) Sub imperiul
bulgaro-român pe la finele vécului al 13-lea, s’ar fi
zidit aici de o colonie bulgară o capelă catolică, de
unde póte şi numele dealului care dominézá oraşul.
Acéstá capelă a fost mai târziu transformată in monastire de călugări al ordinului Franciscanilor şi esistă
şi astăzi sub denumirea poporală de bărăţie, având
şi o şcolă micstă pentru copiii catolici. 

Episcopia. — Pe la anul 1355 s’a mutat aici
scaunul mitropoliei din Severin şi s’a numit archiepiscopia Rîmnicului noului Severin, precum Constantinopoli s’a numit Roma cea nouă, după despărţirea
celor doue biserici. Episcopia a fost mai târziu (circa
1500) reintemeiată de Radul cel Mare, după îndemnul
mitropolitului Nifon. În timpul din urmă, după focul
dela 1847, episcopia a fost rezidită din temeile sub
domnia lui Vodă Stirbey.

Rîmnicu-Vâlcii este un oraş episcopal şi ca atare
are o mulţime de biserici, schituri, metochuri atât in
oraş, cât şi in imediata lui vecinătate.

Biserici. — Astfel avem in Rîmnic chiar biserica
Prapadómna, séu mai bine d̦isă Prepodobna Paraschiva (2), zidită de Mihai-Vitézul in anul 1596; biserica
Maica Domnului, fundată de Mircea-Basarab in anul
1388, biserica Toţi Sfinţii, întemeiată de Proin episcopul Rîmnicului şi in urmă devenit mitropolitul Grigore in anul 1726 şi altele. (3)

Rîmnicu este astăzi cap al linii ferate Rîmnicu Válcii-Piétra-Corabia şi este legat prin un pod de
fier cu Valahia-Mare. 

Acest pod intre oraşul Rînicu-Vâlcii şi schitul
Goranul, a fost construit in anul 1875 de cătră o
companie francesă, el are 184 m. lungime şi 7 m.
lărgime şi este o adevărată lucrare de artă de o soliditate încercată.

Schitul Goranul. — Schitul Goranul pe malul
stâng al Oltului in judeţul Argeş, eră mai nainte metoch al mitropoliei din Bucureşci, iar astăzi se află redus la biserică de mir; aici debuşéză şoséoa Piteşci-Curtea de Argeş-Rîmnicu-Vâlcii.

_______

1 V. Les douanes de l’Empire Romain, in Bulletin de la Societé Languedocienne de geographie, Montpellier, T. V. pag. 654

2 Prepodobna, prin corupţiune prapadómna, este un cuvânt slav şi insemnéză mult împodobită, la bien douée.

3 V. Raporturi de Grig, Tocilescu, Bucureşci, 1887.

4 Monastirile şi bisericile din România de Constantin St. Bilciurescu. Bucureşci, 1891.

Aici la Goran şi ceva mai jos la satul Budeşci
vin plutele cu lemne de brad din valea Lotrului şi
se prefac in plute mai mari, cari merg la Slatina,
Turnu-Măgurele şi de aci mai departe pe Dunăre
până la Galaţ.

Acéstă localitate Troian séu Traian a devenit
prin acésta istorică, că aci a fost tabăra generalului
Magheru in atât de agitatul an 1848.

Se şcie că in urma evenimentelor întâmplate in
Bucureşci in véra acestui an, armatele Ruseşci şi
Turceşci ocupară din tóté părţile ţéra. Guvernul revoluţionar hotărî a se opune invasiunei oştirilor
străine şi in acest scop concentra aici la Troian, un
corp de armată de voluntari, panduri, sub comanda
generalului Magheru. In urma înfiinţării unui guvern
legal in Bucureşci, ori ce resistenţă devenind imposibilă, armata se licenţià, iar capii ei trecură in
Transilvania prin Turnu-Roşu.

Rîureni. — La vr’o şese kilometri spre sud de
Rîmnicu-Vâlcii, intrăm in Rîureni, localitate celebră
şi cunoscută din colo de limitele judeţului şi chiar
ale ţérii prin importantul bâlciu ce se ţine anual aici
la Sfânta Maria cea Mică (8 septembre).

Bâlciul dela Rîureni erà de o importanţă comercială însemnată in vremurile de demult; aici găsiai
braşoveniile şi ferăriile din Transilvania; caii şi vite
cornute din Ungaria, băcăniile alese din Ţarigrad;
pielăriile şi blănăriile din Rusia şi modele şi confecţiunile din Viena séu Beciu (1), cum i se d̦icea pe
acele vremuri. De aci a venit şi d̦icĕtòrea poporală
de fain de Beciu, adică marfa fină de Viena. Dificultatea comunicaţiunilor, mulţimea monastirilor, şi oraşele de a doua mână, ca Drăgăşani, Ocnele-Mari,
Horezul, Curtea de Argeş şi altele contribuiau la
prosperitatea acestui bâlciu. Bogata şi poporata episcopie precum şi monastirile se, aprovisionau aici şi
pentru un an de d̦ile de unt de lemn, luminări de
céră şi tóté cele trebuincióse pentru numerosul lor
personal mirean şi călugăresc; oraşele îşi făceau la
Rîureni aprovisionările pentru negoţul lor de peste
an, proprietarii şi boerii din judeţele limitrofe se
aprovisionau asemenea cu cele trebuincióse pentru
gospodăria lor şi pentru numeroşii lor ţigani; iar cocónele şi coconiţele se furnisau cu cele din urmă
confecţiuni de modă din Ţarigrad şi din Beciu — se
făceau fain de Beciu, pentru un an de d̦ile.

 La Rîureni, in curs de vr’o d̦ece d̦ile, se făceau
daraveri de sute şi de mii de pungi de bani. (2)

Astăd̦i cu secularisarea monastirilor, cu reducerea călugărilor şi călugăriţelor, cu construcţia drumurilor de fer şi cu sărăcia boerilor şi boernaşilor
din localităţi, Târgul Rîureni a ajuns la o decadenţă
inevitabilă şi se mai menţine numai prin târgul de
vite (obor) şi prin clientela poporaţiei rurale care mai
crede încă in modele şi manufacturele din Peşta şi
din Beciu!

_________
1 Dela ungurescul «Bécs >
2 O pungă de bani valoră 500 le.

Ocnele-mari. — La Rîureni este astăd̦i o staţie
de bifurcaţie, de unde plécă o ramură de drum de
fer de 6,6 kil. lungime, care duce la Ocnele-Mari şi serveşce la esploatarea bogatelor nóstre mine de
sare.

Dela Rîureni coborîndu-ne mereu la vale, trecem prin satele Cremenarii, Cocorul, Ostrovenii, Orleşci, Aureşci, Zăvideni, Câmpu-Mare şi ajungem la
Drăgăşani. Prin tóté aceste localităţi esistă comunicaţii de poduri plutitóre intre amândoue ţărmurile
Oltului. La Ostroveni se vârsă in Olt rîul Topolog
din judeţul Argeş.

Zăvideni. — La satul Zăvideni şi in lunca Oltului de lângă Drăgăşani, au fost in anul 1821, sângeróse şi crâncene lupte intre oştirile turceşci şi
Mavraforii lui Ipsilante, şi astăzi încă plugurile mai
desgropă oseminte omeneşci. Lângă Drăgăşani s’a ridicat nu de mult de cătră colonia grecéscă, un mic
monument comemorativ in amintirea obscurilor şi
necunoscuţilor eroi căd̦uţi in aceste lupte!

Drăgăşani. — Drăgăşani este un orăşel de aprópe
5000 de locuitori şi îşi datoreşce prosperitatea sa
multelor şi escelentelor vii de prin pregiur.

Vinurile produse din dealul Oltului, din Orleşci,
Feţeni, Suteşci, Mitrofani, etc., cunoscute tóté sub
denumirea generică de vin de Drăgăşani, au un renume bine meritat şi comerciul lor in ţéră şi in
străinetate ia pe tot anul o estensiune mai mare.

Schitul Stăneşci. — La sud de Drăgăşani, tot pe
malul drept al Oltului, avem Schitul Stăneşci, fundat
de stolnicul Stroe Buzescu şi fraţii sei in anul 1602;
aici se află şi mormêntul stolnicului Stroe.

Schitul Deleni. — înainte de a ajunge la Slatina,
găsim pe malul stâng al Oltului Schitul Deleni, întemeiat acum vr’o 200 de ani de boerii Deleni. In urmă
acest schit deveni metoch al monastirii Stănişóra, iar
actualmente este redusă la biserică de mir.

Slatina. — Slatina, capitala judeţului Olt, cu o
poporaţie de 5300 locuitori, este un oraş fórte vechiu,
situat pe malul stâng al Oltului, el este zidit in amfiteatru între dealul Călăian şi dealul Sopotului. Origina oraşului se atribue unui rege bulgaro-român,
mai probabil inse este că Slatina s’a întemeiat in
vremea lui Mircea cel Mare. Slatina a fost locul de
naşcere a lui Vintilă-Vodă, care a domnit pe la anii
1532-1534.

Podul dela Slatina. — Aici in marginea oraşului
a fost construit cel dintâiu pod stătător peste Olt de
Vodă-Bibescu intre anii 1846—1848.

Podul eră de lemn cu capetele de zidărie, dar
pe acele vremuri se consideră ca o lucrare intr’adevér estraordinară, de aceea şi Bibescu anunţă începerea şi terminarea podului in ofisul seu cătră obştésca adunare şi acésta in respunsul seu, felicită pe
Domnitor pentru acéstă marinimósă întreprindere. 

«Stavila, (d̦icea Domnitorul cătră deputaţi, care
«despărţiă România cea mică de cea mare, şi adu- «cea atâtea neindemânări la a lor comunicaţie, se va
«ridicà pentru totd’auna prin clădirea peste Oit a unui
«pod stătător, care nădăjduesc că in curgerea verei
«víitóre va luă sfêrşit.» (1)

Iar obştésca adunare respundea:

«Falnicul pod peste Olt, deschiderea prin rîpele
«Carpaţilor a drumului dela Câineni, şi celelalte im-
«bunătăţiri au a fi noue isvóre de fericire pentru ţéra
«nostră . . . acésta mărturisire . . . obştésca adunare
«este fericită a ve ad̦uce astăzi in numele ţérii . . .(2),

Quantum mutatus ab illo! putem d̦ice cu poetul
atic; ce deosebire intre atunci şi acum, intre eri şi astăd̦i!

  (Incheiarea va urmá)

George loan Lahovari.

_________
1 Cuvêntul prinţului Bibescu la deschiderea obşteşcei
adunări din anul 1846 decembre 1.
2 V. Prinţul George D. Bibescu, înaintea opiniei publice
de Bibescu B. Brâncovénu, Bucureşci, 1858, — pag. 60, 74, 78.»

Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și mai multe informații conexe/ surse/ linkuri – la această legătură

__________
* «Quantum mutatus ab illo!» este o expresie latină din «Eneida» de Virgiliu, care înseamnă ,,Cât de mult s-a schimbat față de atunci!”. Enea rostește aceste cuvinte când are viziunea Ectorului, eroul troian, apărând în vis nu ca un luptător, ci murdar și plin de răni, exprimând astfel șocul său față de transformarea dramatică.