Categorii
- Arhitectura peisagista (81)
- Articole si studii (60)
- Bibliografii tematice (2)
- Cladiri. Monumente (133)
- Geografie. Turism (5)
- Institutii (38)
- Istoria pentru copii (19)
- Istorie locala (1.246)
- Personalitati. Genealogii (34)
- Recomandarile bibliotecarului (21)
- Resurse utile (695)
- Traditii. Obiceiuri (22)
Generalul Grigore Buciu la 75 de ani/ volum omagial de Eugen Petrescu și Tudor Rățoi
|
Dedicăm acest volum, la ceas aniversar, unuia dintre stâlpii de rezistenţă ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – generalul de brigadă Grigore Buciu. Lucrarea este realizată şi publicată sub egida Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, cu sediul la Râmnicu-Vâlcea, divizie din componenţa organizaţiei, al cărei obiectiv este cinstirea memoriei eroilor şi martirilor neamului şi punerea în valoare a unor personalităţi militare, bisericeşti şi laice. Pentru a putea să conturăm personalitatea generalului Grigore Buciu şi pentru a putea materializa acest proiect editorial, am apelat la foşti colegi de serviciu, la unii dintre colegii voluntari din organizaţie şi la câţiva prieteni ai săi. Astfel, am reuşit să adunăm mai multe mesaje şi amintiri, câteva articole cu o tematică diversă, ce fac parte din opera proprie, la care se adaugă o serie de articole şi studii dedicate acestui OM, care, aşa cum aveam să descoperim în documentarul autobiografic, intitulat „Drumul printre ceilalţi” (pp. 33-132), lipsit de multe în copilărie şi adolescenţă, chiar şi mai târziu, lipsit de dragostea părintească, a reuşit prin voinţă şi cu ajutorul Domnului, pe care îl poartă în inimă din fragedă pruncie, să se educe prin şcoală, să-şi întemeieze o familie frumoasă, să-şi construiască o carieră militară de excepţie şi să semene în jurul său bunătate, respect si încredere. Aşadar acest volum, intitulat Generalul Grigore Buciu la 75de ani, iniţiat, alcătuit şi îngrijit de Eugen Petrescu şi Tudor Răţoi, publicat în 2023 la Editura Militară (marcă înregistrată a Ministerului Apărării Naţionale, recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior), este format B5 şi are 477 pagini. După un Cuvânt înainte (pp. 7-13), semnat de profesorul loan St. Lazăr şi această Notă editorială (pp. 15-16), semnată de Eugen Petrescu, cuprinsul este structurat pe şase capitole: Cap. f Pagini din viaţa generalului Grigore Buciu (pp. 17-132); Cap. ii: Studii şi articole din opera publicistică a generalului Grigore Buciu (pp. 133-206); Cap. iii: Grupaj de poeme din creaţia generalului Grigore Buciu (pp. 207-220); Cap. IV Eseuri biografice şi mesaje la ceas aniversar (pp. 221-280); Cap. V Articole şi studii dedicate generalului Grigore Buciu (pp. 281-430); Cap. Vi: Album foto-documentar (pp. 431-468), cu trei subcapitole: Vl.l. Grigore Buciu – pictorul (pp. 431 -436); Vi. 2. Angela Buciu – poet şi artist plastic (pp. 437-463); Vi. 3. Album de familie (pp. 467-468). Volumul se încheie cu o Postfaţă (pp. 469-473), semnată de către profesorul Tudor Răţoi, în calitatea de partener în acest proiect editorial omagial, şi cu un indice de autori (475-477), în care cei ce şi-au adus contribuţia la realizarea sa sunt prezentaţi, succint (pe măsura informaţiilor avute la dispoziţie), celor interesaţi să-i cunoască. Lucrarea, chiar dacă cuprinde în linii mari viaţa omagiatului, este bogată în conţinut. Cititorul va descoperi aici 26 de mesaje şi eseuri biografice şi 18 articole şi studii dedicate omagiatului şi trei articole dedicate soţiei, doamna Angela Buciu, autorii acestora fiind: Gabriel Albinaru, Grigore Buciu, Dinică Ciobotea, Constantin Chiper, Aurelia Chişu, Mariana David, Victor Dima, Viorel Domenico, Marinei Rorescu, Luminiţa Giurgiu, Teodora Giurgiu, Bogdan- Alexandru Halic, Anton lancu, loan St. Lazăr, Adrian Leonte, loan Lisnic, Walter Loga, Nicolae Maxim, Constantin Mănescu-Hurezi, Teodora Moţet, Tudor Nedelcea, Daniel-Silviu Niculae, Alexandru Oşca, Petre Otu, Iulian Patca, Aurel Pentelescu, Eugen Petrescu, Tudor Răţoi, Aurelia Drăghici-Rogojinaru, Dumitru Roman, lonuţ Săraru, loan Scurtu, Constantin Stroe, loan Tlmofte, Cristina-Narcisa Vergatti, Radu Ştefan Vergatti, Dănuţ Voicu şi Luminiţa Zugravu. De asemenea, cititorul va descoperi 21 articole, cu o tematică diversă, ce aparţin omagiatului, ajunse în cuprinsul volumului cu ajutorul redactorului-şef al revistei „România Eroică”, colonelul Dumitru Roman. Coperta este realizată pe fond kaki. Portretul omagiatului este realizat în tehnica acuarelă de către pictoriţa Aurelia Drăghici-Rogojinaru din Râmnicu- Vâlcea.
Înainte de a încheia această notă, se cuvine să facem următoarea precizare: Conform regulilor academice, cuvântul înainte sau prefaţa la o carte nu trebuie scrise de autorul/autorii acesteia, ci de oameni din afara proiectului editorial. Cu toate acestea, noi, coordonatorii acestui volurrţ, ne-am permis să alegem dintre mulţi, foarte mulţi oameni de cultură pe care îi cunoaştem şi care ne sunt alături în proiectele iniţiate şi organizate, pe domnul profesor loan St. Lazăr, din Râmnicu-Vâlcea, dar giurgiuvean prin naştere, ca şi doamna Angela Buciu, soţia omagiatului şi de aceeaşi formaţie profesională – filolog. Sigur, profesorul loan St. Lazăr, unul dintre autori, l-a cunoscut pe eroul acestui volum la Râmnicu- Vâlcea cu ocazia manifestărilor cultural-istorice organizate de Filiala Judeţeană „Matei Basarab” Vâlcea a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi a rămas profund impresionat de vasta cultură pe care o posedă şi de ataşamentul său faţă de această filială. Vorbim despre un ataşament sudat printr-o chemare neauzită, dar simţită profund, în sufletul său. Poate fi chemarea sângelui, în vatra burilor, a celor ce l-au dat pe marele Burebista, faţă de care omagiatul nostru are o puternică înrâurire sentimentală. Mulţumim celor ce ne-au fost alături în realizarea acestui volum omagial – ofiţeri şi jurnalişti militari, istorici şi filologi, artişti plastici, poeţi şi prozatori, tehnoredactori, graficieni şi tipografi – pentru buna şi frumoasa colaborare. &&& C u p r i n s Cuvânt înainte (Ioan St. Lazăr) / 7 Notă editorială (Eugen Petrescu) / 15
CAP. I. PAGINI DIN VIATA GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 17 Eugen Petrescu, Grigore Buciu – scurt documentar biobibliografic / 17 Grigore Buciu, Drumul printre ceilalţi – documentar autobiografic / 33 CAP. II. STUDII ŞI ARTICOLE DIN OPERA PUBLICISTICĂ A GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 133 Elemente precreştine în jocul tradiţional românesc / 133 Tărâmul de dincolo al daco-românilor / 138 Mitul pastoral al nemuririi / 142 Manole ziditorul / 153 Ignorarea spiritualităţii străvechi / 161 Mistreţul cu colţi de argint /165 * Războiul de 70 de ani / 166 * * 160 de ani de presă militară în România – „ Observatorul militar ”, 1859-2019 / 196 CAP. III. GRUPAJ DE POEME DIN CREATIA GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 207 Soldaţi anonimi / 208 CAP. IV. ESEURI BIOGRAFICE ŞI MESAJE LA CEAS ANIVERSAR / 221 Dumitru Roman, In honorem Grigore Buciu la 75 de ani! / 221 Mariana David, Poetul – omul din centrul fiinţei sale / 223 Dinică Ciobotea, Plenitudinea spirituală a generalului Grigore Buciu, contemporanul nostru / 225 Victor Dima, Generalul de brigadă în retragere Grigore Buciu / 234 Adrian Leonte, Am ajuns în apropierea generalului Grigore Buciu / 241 CAP. V. ARTICOLE ŞI STUDII DEDICATE GENERALULUI GRIGORE BUCIU / 281 Dinică Ciobotea, Istoria neamului românesc cu sensul ei permanent spre libertate şi, totodată, al momentului de acum / 281 Bogdan-Alexandru Halic, Românul medieval – între existenţa biologică şi cea socială (secolele XIV-XVI) / 283 Daniel-Silviu Niculae, Din cuprinsul documentelor administraţiei militare de ocupaţie din România. Ordonanţe pentru populaţie (decembrie 1917 – ianuarie 1918) / 316 Luminiţa Giurgiu, Teodora Giurgiu, „România. Organ al apărării naţionale” – ziar al Primului Război Mondial / 327 Ioan Scurtu, Guvernanţii români şi aplicarea Tratatului de la Trianon / 339 Ionuţ Săraru, Constituţia din 1923 reflectată în „Gazeta Transilvaniei”/348 Ioan Lisnic, Pentru dreapta credinţă şi ţară. Martiriul preoţilor basarabeni Dimitrie şi Alexandru Baltaga în anii de restrişte 1917 şi 1940 / 355 Radu Ştefan Vergatti, Un ofiţer oltean artilerist în bătăliile de la Cotul Donului / 366 Aurel Pentelescu, Participarea aeronauticii române la Bătălia de la Stalingrad în anul 1942 /371 Petre Otu, Revista Armatei – „un ziar curat militar” / 379 Tudor Nedelcea, Eminescu şi (neo)marxismul/ 394 Tudor Nedelcea, Pamfil Seicaru graţiat de Nicolae Ceauşescu! / 398 Tudor Nedelcea, Declaraţia de la Budapesta / 401 Tudor Nedelcea, Unirea este posibilă, dacă… / 406 Tudor Nedelcea, Eroi veşnic vii / 412 Tudor Răţoi, Un comentariu la volumul „Eroul Necunoscut al României Mari la Centenar (1923-2023)” / 415 Eugen Petrescu, Mircea Vladu – Oastea Dodului / 419 CAP. VI. ALBUM FOTO-DOCUMENTAR / 431 VI.1. Grigore Buciu – pictorul / 431 VI.2. Postfaţă (Tudor Răţoi) / 469 Indice de autori / 475 &&& Cele 16 imagini din colaj una câte una cu descrieri/ explicații sunt la această legătură. ______ _______________
|
Written By
Valentin Smedescu