Orații de nuntă/ Colăcerii din satul Rugetu/ com. Slătioara- Vâlcea

Bună dimineața,
cinstiți socri mari!

De musafiri
vă bucurați?

Stați pe lângă
pereți, ca stupii

Și vă uitați
la noi ca lupii.

Ce sunteți așa
sfioși

Și vă uitați
toți fricoși?

Tremurați și
vă gândiți

Peste curte
să fugiți.

Prea cinstită
adunare,

De la mic și
pân’ la mare;

Și cinstiți
oaspeți stimați,

Și chemați, și
nechemați

Care cu
dragoste frățească

Ați venit
l-această casă

Ca niște
oameni de omenie

Pe toți
Dumnezeu să vă ție

Vă rog ca să
încetați,

Puținel să
m-ascultați,

M-ascultați
la un cuvânt,

Fiindcă e cu
legământ

Și cuvintele
mi-ați urma

Dar faceți
bine a mă asculta!

Pe noi să nu
vă supărați tare,

Că am venit
cu larmă mare,

Căci noi la
Dumneavoastră venim

Porunca să
ne-o împlinim,

Că tânărul
nostru împărat

De dimineață
s-a sculat,

Fața albă și-a
spălat

Părul negru
a pieptenat,

Din trâmbiță
a sunat,

Mare oaste a
adunat:

Întâi pe
noi, trei voinici,

Care ne vedeți
aici

Și nunul cel
mare

Cu soața
domniei sale;

Și-astă mare
gloată

Ce-au intrat
acum pe poartă,

Toți gătiți și-mpodobiți

Și cu toții-nveseliți:

Unii-n cizme
și cojoace

Cum și
d-voastră v-ar place

Noi mai
suntem și cu pistoale,

Ba chiar toți
cu mâinile goale

Dar nu
suntem cu gând rău,

Să ferească
Dumnezeu!

De noi teamă
să n-aveți

Că noi nu
suntem chinezi

Noi suntem
români voinici ca măru’

De spunem
tot adevăru’

Căci pe la răsărit
de soare

Am plecat la
vânătoare

După o mândră
căprioară

A împăratului
soțioară

Însă noi am
auzit

Pe drumul
care am pornit

Și sunt bine
informat

Căci pentru
asta am descălecat

Că aici la
d-voastră aflăm

Vânatul ce-l
căutăm

Dar nu știu
d-voastră ce socotiți

De drumu’
vreți să ni-l opriți.

Eu vă spun
adevărat

Căci pe unde
am umblat

Și pe
cine-am întrebat,

Toți aicea
ne-a-ndreptat

Spunând
c-aici este vânatu’

Ce îl caută împăratu’.

Iar noi când
văzurăm atâta gloată

Stând aicia
adunată:

Bătrâni, flăcăi
și fete mari

Petrecând cu
lăutari,

Foarte mult
ne bucurarăm

Când văzurăm
și chiar aflarăm

Că aici, într-o
grădină,

Dintr-o
scumpă de trupină

A crescut o
floricea

Pe lângă măicuța
sa,

Dar văzând că
nu rodește,

Nici
de-nflorit nu înflorește,

Nici locu’
nu îi primește,

Ci mai mult
se ofilește,

Veni împăratu’
îndată

Cu oștirea
lui toată;

Toți cu târnăcoape
de argint

Să scoatem
floricica din pământ

Și
de-nflorit să-nflorească,

Locu’ ca să-i
primească

Și să nu se
ofilească

Iar d-voastră,
socri mari,

Poate ne
credeți niscai tâlhari,

Avem firman
cu peceție

De la împărăție

Cine știe
carte latinească

Să vină să
ni-l citească,

Cine nu, să
nu ‘ndrăznească,

Mai bine să
se păzească

Nouă să
ne-aduceți, socri mari,

Numai oameni
cărturari,

Să nu fie că
nu știu să citească

Pe noi să ne
zăbovească

Căci noi ne
grăbim,

Nu vrem să zăbovim.

Vrem să mânăm
caii mai tare,

S-ajungem
acasă cu soare,

Ca să vază
oamenii

Pentru ce am
mânat noi caii.

Nouă să
ne-aduceți încă

Ne aduceți
un popă pe stânga

Să ne
citească cartea mai fuga

Dar să nu se
gândească la plată

Să ne ție
ziua toată.

Răspunsul
nostru este

Cum s-a
pomenit și este

Trei pahare
de vin,

Trei năframe
de in

De care se găsesc
pe-aici,

Cusute cu
fluturi și arnici

Fie și cu mătasă

Numai să fie
de aici, din casă

Cusută de
cinstita mireasă

Și cu inima
voioasă.

Să nu fie
de-mprumutat

Dupe la
femei din sat

Ori de
pe-aici, de la vecine

Ca să pățim
vreo rușine

Atunci va fi
necinstea noastră

Și ocara
dumneavoastră

Socrii mari,
ascultați!

Și în urechi
bine băgați

Noi vorbă
multă nu îndrugăm,

Mai pe
scurt, s-o retezăm,

Să cădem la împăcare

Făr’ de nici
o supărare.

Deci: întindeți-ne
masa

Și dați-ne
mireasa!

Iar la masă
să ne serviți

Cu plăcinte și
friptură

Și cu vin de
băutură.

Să ne dați
vin bun și țuică de prună,

Dar să fie
de-aia, bună

Căci apă cât
de multă poți să bei

Nu-i nimic
de capul ei.

Apoi nu bem
noi atât

Un butoi
de-un metru cub.

Lăutari ca să
ne cânte.

Năcazurile să
se uite,

Și bucate pe
ales

Pe la noi să
dați mai des

Să ne întrebați
ce mai dorim

Și cu ce vă
mai servim.

Iar caii noștri
în grajd să-i băgați

Și mâncare să
le dați

Fân de-l
bun, de-l de Ulmet,

De-l de crește
pân’ la piept.

Să nu fie
de-l după văi

Din acolo,
dinspre Vaidei.

Fân de-l
tare, cu negară,

Să nu-l mănânce
până-n sară.

Prea cinstiți
oaspeți aleși

Ce sunteți
aici prezenți,

D-voastră la
noi când veniți

O să fiți
bine primiți,

Nimeriți la
băuturi

Și la mese
cu fripturi

Și-o să
petrecem cu toții

Până după
miezul nopții.

Noi vă
cinstim, vă omenim,

Dar să știți,
vă și globim

S-aveți
parale de ajuns

De la opt
sutare-n sus!

Iar care e
mai înstărit

Poate să dea
și mai mult,

Iar după cum
se zvonează

La bogați
chiar se dublează.

~sta-i
articolu din urmă

Deci să nu vă
pară glumă!

Să vă
scormoniți în chimir

Ca la
perceptor când dați bir

Iar dumneata
singur, fără ei,

Să dai vreo
cinci mii de lei.

Socrule, ce
s-a făcut,

Nu mai e de
desfăcut,

Ne pui masa,
ne dai mireasa,

De vrei să
nu surupăm casa.

Ne dai doi
boi și două vaci

Apoi rabzi și
să taci.

Și
deci-ncolo să te țâi

Că tot de
dat ai să fii:

Acum dai o
zestre frumoasă

Dai și
prunii, ăi de supt coastă,

Dai livadia
a mai mare

Și cinci
pogoane să are,

Dai și-o
putină cu varză

Și din haine
cam o ladă

Mai dai și
vreo zece oi

Și din porci
cam numai doi

Restu’ le
dai mai târziu.

Bătrâni, flăcăi
și fete mari

Și femei, și
lăutari,

Bătrânii îs
buni, ne dau povețe,

Pe tineri au
să-i învețe.

Tinerii, ei,
au o speranță

Să-i ajute
la bătrâneață

Dar după cum
spun, eu să știi

Tot bătrâni
ce ar munci

Iar fete
vedem că aveți

Ca oile prin
scaieți.

Fetele să
fie cuminți,

S-asculte
de-ai lor părinți.

S-aștepte
fiecare cu gându’

Pân’ le-o
veni și lor rându’,

Să-și înghită
năcazu’

Pân’ le-o
veni și lor ceasu’,

Fiindcă
orice fată mare

Își are o
ursitoare

Dar să vie
devreme acasă

Cine vrea să-și
facă casă

Căci cine râde
și glumește

Pe urmă le și
plătește

Iar femei câte-s
în față

Toate au la
mine speranță

Și cele de
la spate

Stau cu
gurile căscate.

Socrul mic,
de când vorbim

Și-amândoi
tot chibzuim,

Ne-a venit
poftă să bem,

Fiindcă văd
că ne-mpăcăm.

|ine-această
ploscă mare

Ce e în ea e
de mirare.

Poftim de beț’
și vedeț’

Că nu e
rachiu de-l lunguieț,

Cum d-voastră
îl aveț’

Și în bute îl
țineț’,

Ci e rachiu
de-l scurt și tare,

De bei mult,
capul te doare

Și-ncepi
prea mult a vorbi

Și cu
picioarele a cosi

Ia de bea, o
dată, bine,

Ca să vezi că-i
de la mine.

Da’ să bei
mai binișor

Parc-ai bea
de la ficior,

Împăratul
nostru mare

E copilu’
Dumitale,

Iar mireasa
cea frumoasă

Este fiica
dumneavoastră.

Dumnezeu să-i
fericească

La mulți ani
ca să trăiască!

Dumneavoastră,
ca părinți,

Ca și dânșii
să trăiți,

Trăiască și
nunul mare

Cu soția
domniei sale!

*

Dar de ici
eu noi pleca

Până ce n-oi
săruta

Mâinile,
adevărat,

Ce pe brațe
m-au purtat.

A părinților
mâini drepte

Facă bine să
mă ierte

Iară tatăl
meu iubit,

Carele mult
s-a trudit,

Fată mare
m-a făcut,

Sărut mâna,
rămas bun

Eu plec la bărbat
acum,

La vecini și
la vecine,

Eu le urez
la toți bine.

La feciori și
la fecioare

Și la toată
adunarea

Iar mirele,
cam zâmbind

Dânsul vă
roagă zicând:

Părinți, nu
fiți supărați

Că fiica soție-mi
dați

Sunt fiu
recunoscător

Și la vreme
săritor

Iar d-voastră,
cinstiți părinți,

De D-zeu
sunteți orânduiți

Să-i iertați,
să-i cuvântați,

Mâna dreaptă
să le-o dați,

Căci binecuvântarea
părinților

Întăresc
casele fiilor

Iar
blestemul părintesc

Casa fiilor
risipesc.

Precum a
binecuvântat Dumnezeu pe

Aron,

De i-a înfrunzit
toiagu, fiind

Uscat de nouăzecișinouă
de ani

Precum a
binecuvântat

Pre cei
doisprezece patriarhi

De le-a înflorit
cununile pe capul lor,

Și D-voastră
să iertați și să-i binecuvâ

ntați,

Ca fericită
să le fie

Scumpa lor căsătorie.

Dumnezeu să-i
fericească,

La mulți ani
ca să trăiască

D-voastră,
ca părinți,

Ca și dânșii
să trăiți

Trăiască și
nunul mare

Cu soția
domniei sale!

Să trăiți și
ceilalți

Dumneavoastră,
cinstiți frați!

 

Binecuvântarea
tinerilor

ce se căsătoresc

Ascultați,
Dumneavoastră,

Cinstiți
socru mic și soacră mică

Și, totodată,
buni părinți,

La acești căsătoriți,

Marele și
puternicu’ Dumnezeu

Luni, întâia
zi, a făcut

Cerul și pământul

Și Edeniul,
adică Raiul.

Marți, l-a împodobit.

Cu stele și
luceferi.

Miercuri, a
făcut soarele și luna.

Joi, a făcut
Dumnezeu pe

strămoșul
Adam,

Cu trup din
lut, cu sânge din mare

Cu frumusețe
din soare,

După chipul și
asemănarea sfinției

sale.

Și văzând
Dumnezeu că nu-i bine

De-a locui
omul singur pe lume,

A dat somn
strămoșului Adam,

L-a adormit și
a rupt o coastă din

stânga sa

Și a făcut
pe strămoașa Eva,

După chipul și
asemănarea sa

Și sculându-se
Adam din somn

Și văzând pe
strămoașa Eva, a

strigat:

Ce este
aceasta, Doamne? Domnul

i-a răspuns:

Nu te ‘nspăimânta,
Adame! 

Că aceasta este

Os din
oasele tale. Și carne din

carnea ta

Și se cheamă
ție soție.

Și Dumnezeu îi
blagoslovi,

Să se înmulțească

Ca stelele
cerului,

Ca iarba pământului.

Mulți și mulți
crescură

Și se înmulțiră,

Până vremea
a sosit

La acești căsătoriți,

Care șed cu
fețele rușinate

Și cu
genunchiele plecate.

Amândoi într-o
voce tare

Vi se roagă
de iertare,

Căci fiica
dumneavoastră

Astăzi, când
să împreună,

Ea pe față lăcrimează

Și așea vă
cuvântează:

Dragi părinții
mei iubiți

Și de mine
despărțiți,

Faceți bine,
m-ascultați

De v-am greșit,
mă iertați!

Dar domnul
sfânt a rânduit,

A rânduit
din vecie,

Omul să aibă
soție.

Sursa: Tradiții
populare/ Orații de nuntă („Colăcerii”) din satul Rugetu (comuna Slătioara,
județul Vâlcea)/ revista Casa Cărții vâlcene nr. 6, iulie-decembrie 2005

Întreaga
colecție a publicației – la această legătură.