COLECŢIA CARTEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE…

PRELUDIU

Într-o dimineaţă din vara anului 2023, venind de la Piatra (de Argeş) la
Râmnic şi grăbindu-mă (agenda deplasării mele săptămânale de lucru fiind, ca de
obicei, supraîncărcată), am luat din Autogara Traian, taxiul. întrebat de
taximetrist unde vreau să ajung, i-am răspuns prompt şi precis; la Biblioteca
Judeţeană. Şoferul s-a întors către mine (de când nu mai conduc, mă aşez, de
regulă, pe bancheta din spate, ca să evit „hamul”!) şi m-a întrebat
surprinzător şi … provocator: „Mai există în Râmnic bibliotecă?!” Nici n-am
apucat bine să răspund (afirmativ, desigur, dar nu ştiu cât de ferm şi sigur a
sunat glasul meu, atât de descumpănit eram), că taximetristul a şi pronunţat
sentinţa: „Nu mai există, domnule, bibliotecă, pentru că NU SE MAI CITEŞTE!…”
Scurt şi cuprinzător! Şi a continuat să-şi argumenteze verdictul. M-am
dezmeticit şi am conştientizat că mă aflam în maşina unui taximetrist… sub
acoperire. Zadarnic am încercat eu să apăr necesitatea şi utilitatea
bibliotecii ca instituţie publică şi, în general, cauza cărţii, a lecturii. El
o ţinea una şi bună: NU SE MAI CITEŞTE! Nu mai avem nevoie de bibliotecă! Mai
auzisem această sintagmă, cu câţiva ani în urmă, rostită de o bibliotecară
„pârâtă” – adică o funcţionară dintr-o primărie rurală, desemnată de către
primar să „răspundă” (?!) şi de biblioteca publică locală – aceasta fiind
soarta multor biblioteci comunale. Iar, mai demult, la începutul anilor 2000,
când coordonam, managerial, cultura vâlceană, primisem, de la un primar din
Vâlcea (o comună cu prestigiu cultural, nu merită ofensa nominalizării), un
răspuns năucitor: „în comuna mea – adică în „feuda” lui! – , nu se justifică
bibliotecă.” La care, replica mea a fost, recunosc, la fel de şocantă:

„Atunci,
în comuna Dv., nu se justifică nici primărie!…”

ARGUMENT        

Aşadar, CARTEA, lectura cărţii! N-am uitat nicio clipă că sunt, prin
excelenţă, un produs al cărţii, că am devenit ceea ce sunt graţie lecturii,
îndemnului constant al dascălilor şi mentorilor mei, de la învăţătorii din
Dealul Pietrei şi până la profesorii de la Universitatea din Bucureşti, de a
citi: „ Trebuie tot
mereu să
citeşti!” – ne îndemna profesorul Mihai Pop, de la care am
învăţat mai mult decât „folclor”. Nu pot ignora că formaţia mea de bază este
aceea de dascăl de limba română (chiar dacă n-am profesat efectiv decât prea
puţin timp). Nu am uitat, de asemenea, că, deşi n-am avut, oficial, statut de
bibliotecar, am motive de apartenenţă la această „breaslă” culturală. în plus,
de 55 de ani, sunt editor, în genere, producător, difuzor şi promotor de carte
– activitate căreia i-am consacrat cele aproape două decenii de la pensionare.
în fine, nu pot uita că eu însumi sunt autor de cărţi, fară pretenţia de a fi
recunoscut drept scriitor… Şi, peste toate, sunt, şi la cei aproape 80 de
ani, un cititor constant, acasă, dar şi la bibliotecă, şi mărturisesc că
lectura rămâne, pentru mine, cea mai elevată bucurie intelectuală… Cumulând
toate aceste ipostaze, mă întreb: ce facem noi, oamenii Cărţii – învăţători (de
„citire”, înainte de toate!), profesori de română (şi de alte discipline
socio-umane), autori, editori, tipografi, bibliotecari, librari, promotori,
cronicari etc. – ca lectura cărţii să rămână o permanenţă culturală şi
educaţională a comunităţii, cu precădere a generaţiei tinere? Şi, mai ales, în
Vâlcea, într-un ţinut în care cartea a fost, încă de la mijlocul sec. XVII
(poate chiar de la începutul sec. XVI), o mare „putere” în lumea culturală
românească.

OBIECTIV

Vorbesc, aici şi acum, numai ca EDITOR. Pentru că, neîndoielnic, suntem şi
noi, editorii, vinovaţi de
declinul cărţii, al lecturii. Producţia actuală de carte, oferta noastră, a
editorilor, pentru publicul cititor, cunoaşte două fracturi majore: (1) Prima
fractură priveşte profilul cărţii: exceptând manualele şcolare, cursurile
universitare şi alte câteva categorii de carte cu profil profesional (mai ales
tehnic), care au, ca finalitate, „învăţarea”, „formarea”, „perfecţionarea”, cu
un cuvânt cartea funcţională, producţia
contemporană de carte este dominată de cartea nefuncţională, inaplicabilă şi, deci, inutil(izabil)ă. Scot din
discuţie, bineînţeles, beletristica, literatura de ficţiune, cartea „de
delectare”, care are, precum ştim, un statut axiologic aparte. Am în vedere, în
mod expres, cartea aşa-zisă ştiinţifică, dar care, în general, cultivă ştiinţa de dragul ştiinţei, fără o destinaţie
practică: cu cât această carte este mai „savantă” şi scrisă într-un limbaj mai
ezoteric, cu atât şansele ei de a fi receptabilă şi utilizabilă sunt mai
firave.

Şi, nu în ultimul rând, am în vedere „literatura” preocupată excesiv de
ambiţiile şi veleităţile autorului, fără racord la nevoile şi aspiraţiile
semenilor, ale comunităţii. (2) A doua fractură se referă la destinatar, la
potenţialul beneficiar: cu excepţia eşantioanelor de public cititor cărora li
se adresează cărţile specializate, în diferite domenii, mai toate celelalte
cărţi nu vizează o anumită categorie de cititori, dar nu interesează nici
publicul larg. Simplificând lucrurile, avem, tot mai multe cărţi pentru mediile
academice, pentru elitele intelectuale, pentru cercurile de specialişti şi tot
mai puţine pentru „marele public”. Această fractură, între elite şi mase, în materie de lectură publică, are în cultura noastră
o lungă istorie, în care recursul la cărţi pentru popor a părut, în
anumite perioade, salvator, dar care, până la urmă, s-a dovedit un paliativ
populist, favorizând, sub imperativul „popularizării”, „luminării”,
proliferarea mediocrităţii şi a diletantismului. Ce e de făcut? Cred că una
dintre soluţii este să ne întoarcem la cărturarii secolului XVIII, pentru că
tot suntem la Râmnic, şi să învăţăm din experienţa lor performantă în materie
de management editorial, publicând cărţi „în folosul ţării”, „în folosul de
obşte”. N-aş risca un neopopulism păgubitor, folosind sintagma „cărţi pentru
cei mulţi”, pentru că nu ştim cât de mulţi sunt cei care mai citesc, care mai
iubesc şi mai preţuiesc cartea, ne-ar trebui studii şi sondaje socioculturale temeinice
ad-hoc. De aceea,
optez pentru o formulă generică, respirând duhul Cărţii Cărţilor: cartea noastră cea de toate
zilele… Sau, parafrazând tot un pasaj biblic, dacă nu este carte, nimic nu
e…

PROGRAM

Propun şi-mi asum un program editorial cu acest obiectiv: CARTEA NOASTRĂ
CEA DE TOATE ZILELE – carte pentru oamenii care mai citesc, iubesc şi preţuiesc
cartea; pentru cei care mai cred încă în virtuţile formatoare şi modelatoare
ale lecturii; pentru cei care, indiferent de vârstă, pregătire şi profesie,
recunosc că mai au ceva de învăţat, că mai au nevoie de carte spre a se împlini
ca oameni. Ce cărţi aşteaptă aceşti oameni? Cărţi autentice, cărţi adevărate,
cărţi care să-i convingă că merită să trăiască, să-i ajute să-şi formeze un
sistem de valori, să-i determine să-şi asume un ideal în viaţă, să le potenţeze
conştiinţa condiţiei şi demnităţii umane. Cărţi simple dar nu simpliste, cărţi
sincere dar nu superficiale, cărţi elocvente, dar nu vulgarizatoare, cărţi
serioase, dar nu „savante”. Nu cărţi masive, greu de citit, ci cărţi mici
(format „de buzunar”, cca 100 de pagini), Cărţi nu numai pentru râmniceni,
vâlceni (de-acasă, din ţară, din lume), ci pentru români (oriunde s-ar afla
ei), în spiritul aceloraşi cărturari din secolul XVIII. Un program editorial
care să promoveze, într-o lume şi într-o vreme dominate tot mai mult de
relativism şi negativism, valoarea şi puterea omului, ca expresie a unui nou şi
dezirabil umanism.

Are vreo şansă de realizare un asemenea program sau este (încă) un
exerciţiu de ideal(ism) şi utopie al editorului? Fântâna lui Manole, o editură
modestă, nu dispune de resursele trebuitoare pentru materializarea unui
asemenea program. Dar mă voi strădui să capacitez, pentru susţinerea lui, pe
acei oameni dedicaţi şi devotaţi cărţii: profesori, bibliotecari, editori,
tipografi, librari. Mă voi consulta cu principalii autori, parteneri şi
colaboratori ai editurii, pentru găsirea şi adoptarea celor mai potrivite
soluţii spre a da viaţă cărţilor preconizate de acest program.

editor, Gheorghe Deaconu