Categorii
- Arhitectura peisagista (81)
- Articole si studii (60)
- Bibliografii tematice (2)
- Cladiri. Monumente (133)
- Geografie. Turism (5)
- Institutii (38)
- Istoria pentru copii (19)
- Istorie locala (1.246)
- Personalitati. Genealogii (34)
- Recomandarile bibliotecarului (21)
- Resurse utile (695)
- Traditii. Obiceiuri (22)
Doru Căpătaru – Restituiri/ Chipuri şi popasuri vâlcene în opera lui Gala Galaction
Unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor timpurilor, Gala Galaction, a avut legături strânse cu judeţul Vâlcea. Grigore Pişculescu, pe numele său adevărat, s-a născut, după propria-i mărturisire, la 16 aprilie 1879, în „vatra Schitului Dideştii din Teleorman, schit aşezat între pădurile bătrâne” de la întâlnirea pârâului Tecuciu cu râul Vedea. Era fiul lui Nicolae Pişculescu, arendaşul moşiei Dideşti, şi al Chiriachii, fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede (1). În perioada cursurilor primare — clasa I şi a Il-a, în satul natal şi apoi în Roşiorii de Vede — „târg de pe ţărmul Vezii”, a cunoscut pentru întâia oară „chemările dăscăleşti şi rătăcirile în visuri, în poezia câmpiei şi a codrului şi în labirintul cărţilor şi al cititului, într-o lume de «pace câmpenească», ce au constituit „primele semne suspecte de viitoare patimă grafică” (2).
În 1890, părăseşte „mireasma aglicelor şi a dediţeilor, umbrele pădurii răzbite de soare şi cântecul cristeilor din trestiile Tecuciului şi ale Vezii, deschizându-i-se drumurile noi ale Bucureştilor, ca elev al prestigiosului liceu Sf. Sava. Printre chipurile colegilor care i s-au întipărit în minte, alături de Tudor Arghezi — unul dintre cei mai buni prieteni, N.D. Cocea, V Demetrius, Gala Galaction îşi aminteşte, la trecerea în clasa V-a de liceu (1894), de ,,un băieţandru mai mic şi mai frav…, cu o înfăţişare mai deosebită… sub ochelarii lui de miop nişte scăpărări de nestinsă curiozitate şi de vie inteligenţă. Era un elev de o sârguinţă şi o exactitate exemplară. … Ajunsesem intim prieten cu colegul I.G. Duca. Duca era boier; Duca auzea sute de zvonuri şi de snoave… Duca ştia multe şi de toate!” (3).
Încă din perioada doctorandului începe activitatea de contacte prolifice cu meleagurile vâlcene. La propunerea ministrului Spiru Haret şi a consilierului Mihail Popescu, verificatorul de conturi de gestiune din Administraţia Casei Bisericii, Grigore Pişculescu este numit, în 1909, defensor ecleziast – un fel de procuror bisericesc, cu condiţia de a aduce de la Cernăuţi titlul de doctor. Circumscripţia de care răspundea cuprindea Episcopia Olteniei şi Episcopia Curţii de Argeş (7). Viitorul profesor universitar şi academician avea, astfel, datoria şi prilejul „să străbat ţara în lung şi în lat, să mă întâlnesc cu holdele din copilărie, să urc plaiurile Mehedin- ţului, să înnoptez lângă Olt, lângă Jiu şi lângă Dunăre, să răzbat pădurile Argeşului şi ale Vâlcei… De sub frunzele uscate a zece ani de teologie pare căga izbucnit acum un popor năvalnic de ghiocei şi de viorele” (8). Proiectele teologice făurite în privinţa ocupării unei catedre universitare „au alunecat de pe planul întâi, un iureş nebiruit de închipuiri, de legende, de fantome graţioase şi de «înşiră-te mărgărite» învăluia şi covârşea pe sărmanul defensor ecleziastic!”
Zăgazurile teologiei lui Grigore Pişculescu-Galaction „s-au frânt şi un năboi de poveşti şi de epopee s-a revărsat în câmpia literaturii româneşti”. Vinovat pentru „frângerea” acestor zăgazuri ce au făcut să se reverse pe ogorul roditor al literaturii române sămânţa viguroasă din care au germinat şi au rodit peste jumătate de veac opere de o remarcabilă valoare — proză, poezie, teatru, traduceri, memorialistică şi publicistică – momente de referinţă în istoria literaturii române, a fost, cu certitudine, preotul şi folcloristul vâlcean Teodor Bălăşel.
Din anul ruperii acestor zăgazuri teologice – 1910, impuse de formarea profesională a lui Gala Galaction, începe şi perioada vâlceană de cunoaştere, când defensorul ecleziastic original, predispus către reverie, găseşte, între două anchete şi procese de la Consistoriu, timp pentru a admira tărâmurile pline de pitoresc ale ţinuturilor de dincoace de Olt.
Pe preotul Teodor Bălăşel, Galaction îl cunoaşte în perioada în care destinele lor s-au împletit în mod fericit, predestinaţi parcă pentru o prietenie sinceră şi durabilă – Grigore Pişculescu, defensor ecleziastic pentru Episcopia Olteniei, sub jurisdicţia căreia se afla şi teritoriul judeţului Vâlcea, iar preotul Teodor Bălăşel, membru şi, mai târziu, preşedinte al «Duhovnicescului Consistoriu» al Sfintei Eparhii a Râmnicului Noul Severin. În această perioadă, între cele două figuri marcante ale universului literar românesc, care s-au evidenţiat atât în viaţa duhovnicească, dar mai ales prin munca pe ogorul scrisului, s-a legat prietenia ce a durat până la trecerea în eternitate a preotului vâlcean şi chiar dincolo de ea. Ocupaţiile legate de menirea lor teologică i-au determinat să înceapă un dialog spiritual, mai presus de cel convenţional, rezultat şi din corespondenţa care s-a înfiripat între cei doi, începând cu anul 1910. Întâlnirile şi dialogul dintre cei doi pe tema spiritualităţii româneşti au fost numeroase şi fructuoase. Preocupările şi chemările lăuntrice ale preotului Teodor Bălăşel au constituit, cu certitudine, un imbold pentru mai tânărul său confrate, concretizate în vasta operă de mai târziu a lui Gala Galaction. „Ctitorul folclorului oltenesc” a avut o contribuţie neîndoielnică la creionarea chipurilor şi priveliştilor vâlcene în opera lui Gala Galaction. În perioada colaborării lor duhovniceşti şi, cu siguranţă, a celei literare, Galaction scrie „Copca Rădvanului”, „În pădurea Cotoşmanei”, „Lângă apa Vodislavei”, „Gratie şi Palamon”, unde nălucile unor „întâmplări năzdrăvane şi diavoleşti” desprinse din istorisirile celor ce păzeau noaptea vitele pe câmp, ale babelor bolnave care se reîntorceau din morţi, spunând în neştire ce este în iad şi ce este în rai… „urşi legaţi în căruţă şi dăn- ciugi în pielea goală” au fost admirabil grefate în spaţiul de basm al pădurilor vâlcene, care stăpânesc precum „o noapte verde şi nesfârşită”. Legendele cu haiduci, personaje de basm şi iubiri imposibile, jafuri turceşti şi judecăţi cu sabia, sunt plasate în peisajul şi atmosfera de basm a Vâlcei, într-un „spaţiu care are o unicitate anume, cea de spaţiu al fanteziei debordante” (acad. Răzvan Theodorescu – „Spiritul Vâlcei în cultura română”). Personajele întrupate în domniţa Oleana şi Mură Lăutarul, „şarpele Oltului printre treptele despicate ale scării Carpaţilor”, Mantu Miu şi Florea Frâncu Tocălie – câr- ciumar şi hoţ de pe Olt, părintele Varsănufie şi ieromonahii Gratie şi Palamon — prieteni duşmăniţi de diavol şi pierduţi din cauza unei dragoste lumeşti şi păcat de moarte din cauza preafrumoasei Minodora. Faptele unor „oameni minunaţi în luptele lor duhovniceşti şi în păcatele lor” se desfăşoară ca într-o panoramă oferită de sălbăticia frumoasă a munţilor Ar- notei, pe drumuri şerpuitoare de ape sau printre podgorii şi livezi cu pruni, în „apusul plin de flăcări şi de aur”. Toate acestea sunt rezultatul contactului cu spiritul de poveste al Vâlcei, pe care preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel le descoperă, nu atât pentru sine, cât pentru viitorime şi pentru interlocutorul său, Gala Galaction. Acesta din urmă a reuşit să transpună în „Chipuri şi privelişti”, devenite metafore, faptele şi întâmplările istorisite de folcloristul Bălăşel, acoperind arealul vâlcean, de la Râul Vadului la Râureni şi Drăgăşani, de la Olt la Olteţ şi Lădeştii de Cerna. „Vâlcenii se întorceau (de la bâlciul de Sf. Marie de la Râureni, n.n.) prin satele lor, adunate prin fund de văi ori agăţate pe sub streaşină de dealuri, cu boii şi cu caii cumpăraţi din bâlci, cu chimire nouă şi cu cuţite la chimire, cu cavale, cu căldări, cu scule de scobit lemnul şi pământul şi cu alte multe lucruri, unele de prisos şi de fudulie, care începuseră chiar atunci să ia ochii şi să ispitească pe creştinul nostru”.
„Sentimentul românesc al naturii”, pe care-l întruchipa Gala Galaction, a fost cizelat şi îmbogăţit şi din legătura cu ţinuturile vâlcene, pe care le-a călcat cu piciorul, cu trenul sau cu brişca, pe care-o solicita insistent prietenului său Teodor Bălăşel, într-o scrisoare din 26 iulie 1910.
Din corespondenţa cu preotul Bălăşel, rezultă că Gala Galaction a fost frecvent oaspetele acestuia, la Ştefăneşti, unde folcloristul era preot paroh şi dascăl (1894-1933). Defensorul ecleziastic era nevoit, prin însăşi natura funcţiei, să colinde satele vâlcene spre rezolvarea anchetelor şi proceselor ivite în sânul clerului, scrisorile adresate părintelui Bălăşel (11) indicând, în oarecare măsură, itinerarul vâlcean al mai tânărului său prieten. ,Dacă nu prind acceleratul de Jiblea (Călimăneşti, n.n.), atunci voi fi în Drăgăşani abia seara şi, de aici, cu o trăsură, viu la Ştefăneşti…” (scrisoarea din 9 iun. 1910).
„…Stimate Părinte, dă-mi voie să-ţi fac cunoscut că am de gând să mă improvizez mosafirul Sfinţiei Tale, chiar în seara zilei de 29 iulie… La 30 iulie am o cercetare la Oteteliş… Aş rămâne bucuros în ziua de 31 la Ştefăneşti, dar am un bucluc la Oteşti (jud. Olt)…(scrisoarea din 26 iulie 1910)
„Scumpe părinte Bălăşel, privind caracterele acestei scrisori nu vei ghici imediat pe amicul Sfinţiei Tale, Pişcules- cu. Recurg la mâna unui prietin fiindcă mâna mea mi-o scrintii acum vreo patru zile pe drumul Bistriţa Măldă- reşti…” (scrisoarea din 1 sept. 1910).
Printr-o scrisoare din 26 nov. 1910, îl înştiinţează pe preotul Bălăşel de o vizită a lui I. Gh. Duca (la 12 decembrie), precum şi de intervenţia sa către ministru (S. Haret), în sprijinul rezolvării unor probleme la Ştefăneşti: „cred că nu mai este nevoie să intervii în scris. Lasă-mă pe mine. Voi avea coraj şi elocinţă fiindcă este vorba de Ştefăneşti şi de Sfinţia Ta”.
Într-o altă scrisoare, datată 1 mai 1912, îşi cere iertare către părintele Bălăşel de a nu fi răspuns invitaţiei de a participa la nunta fiicei sale, petrecută la 22-23 aprilie 1912. Crede însă că rapsodul (lăutarul) de căpetenie a fost Lache (Vasile Daragiu – „Vuvaru”) din Fumureni, rapsod vestit în judeţele Argeş, Olt şi, bineînţeles, Vâlcea.
Mutat ca defensor la Mitropolia Moldovei, rămâne cu dorinţa aprinsă de a revedea Vâlcea şi, fireşte, pe distinsul său amic: „«Duhul este volnic, dar trupul nevolnic». Actuala mea circumscripţie defensorală este Mitropoloia Moldovei, aşa încât drumurile peste Olt mi s-au rărit cu totul. Socotesc că mai spre vară o să biruiesc toate piedicile şi o să dau o raită prin judeţul Vâlcea. Voi veni negreşit, într-o zi blagoslovită de Dumnezeu şi scrisă cu roşu în călindar, şi la Ştefaneştii Sfinţiei Tale” (scrisoarea din 1 mai 1912). Scrisorile sunt semnate Gr. Pişculescu.
Cât de mult au însemnat drumurile vâlcene, locurile sale încântătoare şi monumentele istorice pe care spera să le revadă, rezultă din însemnările „nedefensorale”: „… cât de vrednice sunt de cercetat, cât de desfătătoare sunt aceste cuiburi ale pietăţii strămoşeşti” (este vorba de mănăstirile Cozia, Turnu, Stânişoara). Chiar şi în călătoriile prin străinătate, rămâne cu gândul aproape de locurile dragi ale Vâlcii:
„Trebuie să vezi Tibrul ca să simţi cât de drag ţi-e Oltul”
Nu-l va uita nici o clipă pe „apostolul cultural şi economic al Vâlcei”, preotul Teodor Bălăşel, căruia îi dedică un articol omagial elogios în 1947. Este elogiul unei prietenii, al unui academician făcut nemuririi Oltului şi Vâl- cei.
„Chipuri şi popasuri” ale marelui Gala Galaction, patriarh al literaturii române; Chipuri şi popasuri pentru oameni; Chipuri şi popasuri pentru flori; Chipuri şi popasuri pentru cărţi şi amintiri;
– „portrete, profiluri, siluete îndelung potrivite sau fugar notate” în drumurile şi popasurile vâlcene ale celui ce a intrat definitiv în panteonul literaturii române, sub numele de Gala Galaction.
Chipuri şi popasuri vâlcene ce n-au fost adresate prea mult „contimporanilor grăbiţi şi curioşi, cât cercetătorului îndepărtat şi răbdător, ursit să-şi bată capul cu coordonarea cioburilor trecutului”.
Ceea ce facem, respectând „atitudinea testamentară” a părintelui Gala Galaction.
| Revista Casa Cârtii vâlcene, nr. 6, iulie-decembrie 2005 Imaginile din colaj una câte una cu surse și linkuri spre mai multe informații conexe – la această legătură. &&& În conexiune: <<GALA GALACTION – Să dea Dumnezeu să cad din căruța Se spune că prietenia cu Gala Galaction era un Renunțările lui Gala A renunțat la Facultatea S-a retras din viața De la mistic la Gala Galaction a rămas în În 1925 avusese ocazia să În perioada 1946-1948, Despre Gala Galaction “Deputatul GALA Ca încheiere cel în Deasemeni deputatul S. KONERTH – SERIOASĂ – “Am luat parte la La Cameră, dl ministru De ce deputat? “Am fost o viaţă Ce pot eu să fac? Am Sunt şi eu un candidat Sursa informațiilor în
Bibliografie |
Un număr de 7 scrisori adresate de Gala Galaction preotului Teodor Bălăşel în perioada 1910- 1912 au fost publicate în revista „Mitropolia Olteniei” (M.O.) nr.5-6/ 1961, pag. 384- 391 , în art. ,Din corespondenţa lui Gala Galaction cu preotul folclorist Teodor Bălăşel’ sub semnătura lui Gh. Alexe.
Liviu Ionete: „Fumurenii de pe valea Mamului”- Monografie, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea/ 1997, pag.196;
Gala Galaction: „Mănăstiri de lângă Olt”, în „Prin ţară”, Ed. Sport-Turism- Bucureşti/ 1975, pag. 145- 148;
Idem: în art. „„Ziua domnului’ din „Cuvântul’ nr. 14/1092 din 9 febr. 1931, pag.1;
Gh. Alexe: Gala Galaction, articol omagial la trecerea în eternitate a acad. pr. Gala Galaction (8 mart. 1961), în „Mitropolia Olteniei” nr. 5-6/ mai-iunie 1961, pag.359;
Gala Galaction: „„Preotul Teodor Bălăşel şi vremea lui”, în „„Almanahul cooperaţiei pe anul 1947”,
Bucureşti/ 1947, pag.49-50;
Ibidem: „Chipuri şi popasuri’, EPL- Bucureşti/ 1969, pag.319.
2. Ibidem, pag.2-3;
3. Ibidem, pag. 9;
4. I.G. Duca a cumpărat, în 1910, Cula familiei Măldărescu de la Măldăreşti -Vâlcea, unde-şi petrecea mare parte din timpul liber. După decesul prematur, căzut pradă rebeliunii legionare din 1940, I.G. Duca îşi doarme somnul de veci în cimitirul bisericii de la Urşanii Hurezului, conform dispoziţiei sale testamentare. În 1998, Cula a devenit Casa Memorial’ „I. Gh. Duca”.
5. Gala Galaction: Mărturisire. , pag. 16;
6. Ibidem, pag.19- 20;
7. Preotul Teodor Bălăşel era cu 10 ani mai mare decât Gala Galaction. S-a născut la 7 noiembrie 1869, la Bogdăneşti, jud. Vâlcea. După terminarea cursurilor Seminarului Teologic de la Râm- nicu-Vâlcea, este numit, prin concurs, la 15 nov. 1889, învăţător provizoriu în comuna Ştefăneşti- Vâlcea, unde se stabileşte definitiv, prin căsătoria cu Marina Popescu. Este diacon în 1892, preot- paroh şi învăţător, între 1894 – 1933, membru şi apoi preşedinte al „Consistoriului duhovnicesc” al Eparhiei Râmnicului, între anii 1904—1919. Prin opera sa de culegere, cercetare şi editorială, este considerat „cel mai de seamă folclorist din Oltenia”. S-a stins din viaţă la 30 ian. 1941, la Ştefăneşti- Vâlcea – în Evocări – „Viaţa şi opera preotului folclorist Teodor Bălăşel”, apărut în „Biserica Ortodoxă Română” nr. 1-2/1960, pag.730-754;
8. N. I. Dumitraşcu: „O amintire” în rev. „Izvoraşul’’- Bistriţa. Mehedinţi, nr. 6-9/ 1934, pag. 231
Written By
Valentin Smedescu