Month: July 2024

July 3, 2024

Un promotor al monahismului și învățământului interbelic vâlcean: Maica Olga Gologan de la Mânăstirea Bistrița

Dumitru Bondoc

 «Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”…»

***

Read More…

Serviciul sanitar-veterinar în județul Vâlcea în primul deceniu al sec. al XX-lea

Vasile Grevuțu;Constantin Popescu

“Respectul față de trecut permite stabilirea de tradiții de educare și de dezvoltare a agriculturii și a creșterii animalelor”

Gheorghe Ionescu Sisești*

            Medicina veterinară, la început ca practică empirică, apoi ca profesie și știință, a apărut și s-a dezvoltat din necesitatea pe care a resimțit-o omul devenind crescător de animale, să-și apere acest bun de mare preț împotriva bolilor și, în primul rând, a celor molipsitoare. În acea vreme epizotiile erau socotite drept calamități la fel de temute ca și foametea, epidemiile, războaiele.

Read More…

Biserica din Oltenia sub stăpânirea austriacă

pr. prof. George Pomenește

Contextul istorico-administrativ

Din punct de vedere al stăpânirii politice, anul 1716 are pentru Ţara Românească o dublă semnificaţie: pentru Oltenia reprezintă începutul de fapt al stăpânirii austriece (1716-1739), iar pentru Muntenia cel al epocii fanariote (1716-1821).

Mobilul războiului turco – austriac început în 1716, în urma căruia Oltenia va intra sub stăpânire austriacă, era consolidarea puterii militare a Imperiului Otoman în Europa, lucru ce nu convenea Imperiului Habsburgic, mai ales că puterea turcilor aici fusese slăbită prin înfrângerea lor în 1683 şi 1699. După aceste înfrângeri, turcii, fiind încurajaţi însă de succesele avute de ei în 1715 asupra venețienilor în Moreea şi de cucerirea insulei Creta, visau redobândirea Ungariei pierdute de ei în 1686.

Read More…

Începuturile iluminatului public stradal în Râmnicu Vâlcea

Petre Purcărescu

”Primăria Râmnicului contractează, în anul 1819, pe Solomon Rasefai să monteze pe Bulevardul Tudor Vladimirescu 60 de felinare pe stâlpi care să fie de o înălțime de un stânjen și jumătate, frumos cioplit, vopsit în verde, iar în capăt să pună un inel de metal care să nu permită stâlpului să crape.”

Read More…

Vlad Țepeș – portret (în istorie mai puțin și mai mult în literatură)

Mihai Mustățea

     «…ca om și domnitor, a ieșit din rând, din banal, atingând excepționalul, într-o epocă nu lipsită de asemenea personaje: Mohamed al II-lea (El Fatih), Skenderberg (Gjergi Kastioti), Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Ludovic al XI-lea, papa Pius al II-lea (Silvio Picolomini)…»

Read More…

Un raport ministerial al lui Alexandru Macedonski despre Mănăstirea Horezu

Dumitru Vlăduț

«„Între toate mănăstirile de peste Olt, de o deosebită însemnătate mi s-a părut a fi cea de la Horez. Frumos aşezată între dealuri înalte şi păduratice, mănăstirea se ridică pe o culme şi înfăţişează vederii mai mult unul dintre măreţele casteluri feudale de prin Tyrol sau de pe Rin, decât un simplu loc de rugăciune (…). Intipărirea ce Mănăstirea face asupra călătorului este măreaţă, aşa că, văzând-o, începi să crezi poveştile lui Dumas în care vorbeşte despre castelele lui Brâncoveanu, ca şi cum, la noi în ţară, ar fi existat asemenea clădiri.”

„Adevărul şi este, că atât Tismana, cât şi Horezul, sunt nişte casteluri în toată puterea cuvântului. Cu înlesnire îţi vine să crezi, văzându-le întărite cum sunt şi cu meterezurile ce au, că ele au fost zidite pentru ca Domnii să afle în ele un loc de scăpare sau de retragere la vremuri de nevoi, decât pentru ca să slujească de case de sihăstrie”… »

Read More…

«Linia 219. Vâlcele – Râmnicu Vâlcea»

„Ideea construirii acestei linii a apărut în timpul celui de-al 2lea Război Mondial, când nemtii doreau o cale ferată pe această rută, însă nu s-a materializat nimic la acea vreme. La mijlocul anilor '70 a reapărut ideea construirii acestei linii, cu scopul de a decongestiona traficul pe linia Brasov – Fgăras -Sibiu si de a scurta distanta dintr Bucuresti si Arad (cu peste 100km). După studierea mai multor variante de traseu, a fost întocmit un proiect de construire a acestei linii (în lungime de 38 km), care includea si un număr destul de mare de viaducte, 2 tunele (Plostina-1910m si Gibei – 2250m) si numeroase lucrări de stabilizare a solului, costul total depăsind 1 miliard de lei (banii vremii). Însă, fiind ,,Iepoca de Aur" si perioada economiilor, proiectantilor li s-a solicitat să reducă pe cât posibil costul proiectului, astfel că, în afară de tunele si de câteva viaducte mari (realizate conform proiectului, fiind adevărate lucrări de artă), s-a preferat construirea liniei pe rambleu, multe dintre rambleuri cedând în fata alunecărilor de teren (despre asta vom vorbi putin mai târziu). În 1989, desi lucrările nu erau în totalitate finalizate, linia a fost deschisă, fiind prezentată ca o mare realizare a vremii. Alunecările de teren si furturile au dus la închiderea liniei în 1998, la nici 9 ani de la darea ei în folosintă. De altfel, închiderea a fost simbolică, deorece trenuri de călători au circulat doar în 1993, din 1994 linia dispărând din mersul trenurilor. În mersul trenurilor din 1992-1993 apar 4 perechi de trenuri pe această sectie: 2 accelerate si 2 personale. Cele 2 accelerate erau Acc225 (Bucuresti-Arad) si un Acc sezonier pe ruta Arad-Mangalia. Dintre cele 2 perosnale, unul venea de la Bucuresti. Timpul de parcurgere al sectiei era de aprox. 60 de minute, indiferent de tipul de tren (deci o medie de 30 km/h… o viteză cam mică chiar si pentru un personal). Toate cele 4 perechi de trenuri erau facultative, în caz de alunecări de teren acceleratele erau deviate prin Sibiu – Făgăras – Brasov – Bucuresti, personalul de la Bucuresti era limitat la Pitesti, iar celălalt personal era anulat. Începând cu mersul trenurilor din 1993-1994 linia 219 nu a mai apărut, pe ea circulând doar trenuri de lucru până 1998, când sectia a fost inchisă, statia Vâlcele fiind retrogradată la rangul de HC (haltă călători), fiind deservită de vânzător de bilete. Totodată, macazele de intrare pe linie (de la Vâlcele si Bujoreni-Vâlcea) au fost dezafectate, la fel si semnalizarea pentru această sectie (este vorba de semnalizare mecanică). La închiderea liniei au mai contribuit si alti factori, în afara celor naturali (inundatii si alunecări de teren, care totusi au fost principala cauză care a dus la închiderea liniei). Datorită faptului că trenurile de lucru treceau cam ,,din an în Pasti", unii oameni binevoitori au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior… în localitătile apropiate de linie se pot observa garduri si podete făcute din traverse si armate cu bucăti de linie.

Read More…

Dintre cele mai savuroase bancuri/ vorbe de duh/ cugetări şi alte ziceri de duh/ Caleidoscop)

«Iată o carte care încearcă să aducă pe chipul şi în sufletul semenului nostru un zâmbet, un moment de relaxare, de meditaţie, o doză cât de mică de satisfacţie, de lumină în sufletul care are atâta nevoie de linişte şi destindere, de trăire fără povara unor gânduri înrobitoare, dătătoare adeseori de stări tensionate, păguboase pentru sănătatea organismului uman.

Cartea aceasta este, prin conţinut şi prin intenţie, o carte de divertisment, o culegere, o colecţie/selecţie dintre cele mai savuroase bancuri, vorbe de duh, cugetări, glume, proverbe şi zicători cu un anume tâlc din înţelepciunea populară, citate celebre şi cugetări de valoare excepţională, cu mare încărcătură ideatică, exprimate, întru luare-aminte, de diverse personalităţi se seamă ale lumii din cele mai vechi timpuri – savanţi, filosofi, înalţi demnitari, oameni politici, academicieni, laureaţi ai Premiului Nobel, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni din popor – exponenţi ai unui larg spectru ocupaţional, începând încă din antichitate.

Read More…

Patrimoniul documentar al Culturii tradiţionale din Vâlcea 1968-2008

Managementul vieţii culturale presupune un proces complex, multidimensional, care angajează, deopotrivă, conceptele, metodele şi experienţele, rostul, sensul şi scopul acestui travaliu teoretic, metodologic şi practic fiind stimularea şi promovarea valorii. Obiectivul strategic al managementului culturii populare – profesiunea autorului şi obiectul prezentei lucrări – vizează binomul fundamental al fenomenului: raportul moştenire – creativitate. În plan fenomenologic, la nivelul structurii de suprafaţă, lucrurile sunt, în aparenţă, simple, făcând parte din mersul firesc al vieţii: generaţiile îşi transmit una alteia zestrea tradiţională, fiecare generaţie actualizând-o, performând-o, înnoind-o. Dar numai aparent, pentru că, în esenţă, la nivelul structurii de adâncime, acest „flux” este reglat de un sistem de norme care angajează nu numai existenţa, curgerea firească a tradiţiei, ca fapt de viaţă, ca realitate imediată, ci şi semnificaţia ei, valoarea de semn al unei suprarealităţi, care este lumea gândirii, a conceptelor şi modelelor. În plan axiologic, cultura tradiţională poartă amprenta corelaţiei funcţionale dintre autenticitate şi valoare, care asigură, prin mecanisme autoreglatoare, dezvoltarea creatoare a tradiţiei, perpetua remodelare şi contextualizare a tiparelor consacrate. Managementul acestui laborator de creativitate, pe făgaşul tradiţiei, dar într-un context deschis tot mai larg modernităţii, necesită, înainte de toate, cunoaşterea „gramaticii” fenomenului, a sistemului de reguli ce guvernează lumea culturii populare. O lume care, în viziunea sistemică a lui Mihai Pop, este un univers semiotic, construit la convergenţa sincroniei cu diacronia şi a paradigmaticii cu sintagmatica, un sistem de semne constituit din trei macrostructuri, toate aparţinând realităţii, dar situate la niveluri graduale în ierarhia realului: nivelul vieţii, al faptelor şi actelor; nivelul gândirii, al modelelor şi simbolurilor; nivelul comunicării, al textelor şi mesajelor. Raţiunea de a fi a acestui sistem rezidă în aspiraţia omului culturii populare de a pune lumea din jurul său în „bună rânduială”.

Read More…

Cântecele Oltului 50/ Gheorghe Deaconu & Elena Stoica/ vol. integral în *PDF

«…se constituie din trei dimensiuni definitorii: mai întâi, o dimensiune de politică, de strategie culturală – comunitatea tradițiilor și valorilor etnoculturale din arealul Oltului, ca expresie a unității structurale și stilistice a culturii tradiționale românești, în ansamblul ei; apoi, o dimensiune științifică, definind fundamentarea științifică a procesului de valorificare artistică a folclorului; în fine, dimensiunea spectaculară, aceea de „stare olimpică” a folclorului, de realizare a unei microstagiuni artistice într-o zonă cu mare vad turistic – Valea Oltului, în perioada de vârf a sezonului estival.»

Read More…