Sorin Oane/ ,,Liberalismul vîlcean/ Istorii vechi și noi”

«…cînd a fost cerută de
nevastă de Ion C. Brătianu, Pia avea circa 17 ani, iar Brătianu 37. Brătianu
era considerat însă un bonjurist exaltat, un revoluţionar dintr-o familie care
îşi ruinase averea pe fantasme idealiste. Mic de statură, foarte vioi, om de
energie şi de acţiune, Brătianu era înainte de orice o mare voinţă. Dacă e
adevărat ce se zice, cum că esenţele tari se află în flacoane mici, I.C.
Brătianu confirma cu strălucire această zisă. Fiind foarte activ printre
manifestanţii din exil, i s-a dat pseudonimul de „Firfiricu”, care l-a
urmărit multă vreme (…) Am putea spune că prin acest gest (căsătoria – n.n.)
Ion C. Brătianu devenea primul liberal autentic al județului Vîlcea”…»

***

«… la mijlocul
secolului al XlX-lea, judeţul Vîlcea era unul conservator, dominat copios de
moşierii din familia Lahovari. Conservatorismul vîlcean era aproape egal cu
familia Lahovari* (am publicat arborele genealogic al Familiei Lahovari la această legătură – n. V.S.). Primii membri marcanţi ai acestei familii au fost acum cei
provenind din loan (lancu) Lahovari, cel care a obţinuse naturalizarea prin
căsătoria cu vîlceanca Bica Socoteanu…

…numele celui mai
ilustru reprezentant al ei (familiei Lahovari), Alexandru N. Lahovari, este
purtat astăzi de cea mai prestigioasă şcoală vîlceană (în mod greşit se
consideră că a fost ridicată cu banii acestuia!). În epoca modernă, Vîlcea a
fost un fel de „fief electoral” al lahovăreştilor. Este drept, cu timpul
membrii acestei familii se vor retrage la Bucureşti şi îşi vor lichida averile
lor vîlcene. Odată cu vinderea moşiilor lor din judeţ, puterea lor politică se
va diminua serios. Ultimul Lahovari care şi-a mai păstrat ceva moşii în judeţ a
fost Grigore, frate cu Nicolae I. Lahovari. El şi-a păstrat moşile Slăviteşti
şi Scundu, precum şi o vie în zona Drăgăşani.

Concluzia? Înfrîngerea
paşoptismului, la care au contribuit din plin şi lahovăreştii vîlceni, a amînat
momentul pătrunderii reale a liberalismului la Vîlcea. El va reveni însă în
judeţ, dar nu pe cale revoluţionară, ci pe cale…matrimonială…»

***

«Un bonjurist aduce
liberalismul într-un judeţ conservator

Liberalismul vîlcean
începe practic de la o femeie delicată şi fragilă, Pia Pleşoianu, din 1858
soţie a lui Ion C. Brătianu, celebrul om de stat de mai tîrziu, cel care a pus
bazele „dinastiei” Brătianu, dar şi ale liberalismului românesc. Pia (1841-1919)
– deşi numele ei era de Caliopia, nimeni nu îi spunea, practic, aşa – era prima
fiică a pitarului Luca Pleşoianu (1811- 1858) şi a Evgheniei Capeleanu
(1823-1843), descendenţii unor familii boiereşti din Rîmnicu-Vîlcea.

In ciuda faptului că
Pleşoienii aveau între membrii familiei lor pe colonelul Nicolae Pleşoianu –
figură marcantă a revoluţiei din 1848 din Ţara Românească şi membru al
guvernului provizoriu de la Islaz, îl aveau pe Dumitru Pleşoianu, participant
şi el la aceeaşi mişcare, iar soţia lui Gheorghe Magheru, Ancuţa, era tot o
Pleşoiancă, Luca Pleşoianu – viitorul socru al lui I. C. Brătianu – a rămas
cunoscut doar prin reacţionarismul său. I se cunoaşte refuzul răspicat de a
participa la acţiunile Gărzii Naţionale de la Rîmnicu-Vîlcea, motivat de faptul
că „nu voia să se plimbe pe străzile oraşului cu slugile fraţilor săi”. El
era doar fiul marelui boier Barbu Pleşoianu, care a reconstruit biserica Sf.
Nicolae (1814) de la moşia sa din Mihăeşti-Vîlcea.

Soţia lui Luca Pleşoianu
aparţinea şi ea unei familii de vază din Rîmnicu-Vîlcea, Evghenia fiind fiica
serdarului Gheorghe Capeleanu (patronimul provenind de la dealul Capela din
Rîmnicu-Vîlcea). Evghenia avea 16 ani cînd s-a căsătorit; a murit la naşterea
celei de-a doua fete, Pia. Pia a fost crescută de bunică, Stăncuţa Capeleanu.
De subliniat este şi legătura de rudenie, prin familia Capeleanu, dintre Pia
Brătianu şi un alt fruntaş al vieţii politice şi intelectuale din perioada de
care ne ocupăm – liberalul Constantin G. Disescu, ei fiind veri de gradul doi.

Cînd a fost cerută de
nevastă de Ion C. Brătianu, Pia avea circa 17 ani, iar Brătianu 37. Brătianu
era considerat însă un bonjurist exaltat, un revoluţionar dintr-o familie care
îşi ruinase averea pe fantasme idealiste. Mic de statură, foarte vioi, om de
energie şi de acţiune, Brătianu era înainte de orice o mare voinţă. Dacă e
adevărat ce se zice, cum că esenţele tari se află în flacoane mici, I.C.
Brătianu confirma cu strălucire această zisă. Fiind foarte activ printre
manifestanţii din exil, i s-a dat pseudonimul de „Firfiricu”, care l-a
urmărit multă vreme. Republican convins la acea dată, participase la un complot
împotriva împăratului Napoleon al lll-lea şi fusese condamnat. În 1856, se
reîntoarce însă la Bucureşti şi, unionist înfocat, este unul dintre artizanii
Unirii din 1859. Devine liderul radicalilor liberali, denumiţi „roşii”.
Este apropiat mai ales de C.A. Rosetti, jurnalist de forţă, care conduce ziarul
Românul. Inspirat de Occident, Ion C. Brătianu dă o luptă tenace pentru reforme.
Îşi arată din ce în ce mai clar atitudinea pragmatică şi realistă faţă de
problemele politice. Este ales deputat în Divanul ad-hoc şi în Adunarea
electivă.

Tot pe atunci, Ion
Brătianu se decide să se însoare cu Pia Pleşoianu. Firfiricu a cerut-o tatălui
ei, iar ea a acceptat destul de repede să se mărite cu el. Ion C. Brătianu i-ar
fi spus însă logodnicei lui: Ne căsătorim dacă accepţi că eu voi fi dedicat în
primul rînd ţării şi, după aceea, familiei. Nu ştim dacă aceste vorbe au fost
adevărate, ele s-au potrivit însă foarte bine evenimentelor care au urmat.

În 1858, însă, Luca
Pleşoianu moare, iar cei doi epitropi, numiţi de tată prin testament pentru a-i
purta de grijă Piei, boierii Ghiţă Golescu (1814-1885) şi Nicolae Vlădescu,
s-au împotrivit, iniţial, căsătoriei ei cu Brătianu: Cum îndrăzneşte acel vagabond
revoluţionar, care şi-a mîncat averea lui părintească cu revoluţiile, să ceară
de soţie pe Caliope a noastră? Ghiţă Golescu era un mare boier şi va deveni,
ulterior, primul prefect al judeţului Vîlcea (1859-1860), şi apoi iarăşi
prefect, între 1862-1866. Dar maica Maximilia (sau Maximila), sora mai mare a
viitorului mire, pe numele ei real Maria, care era prietenă cu Stăncuţa
Capeleanu, a ştiut să acţioneze în favoarea tinerilor. Căsătoria s-a oficiat la
6 iulie 1858, la biserica din Schitul Ostrov, de lîngă Călimăneşti, unde
stareţă era maica Maximilia. Au fost cununaţi de Theodor Brătianu, fratele mai
mare al mirelui…»

***

«Moşia Florica, februarie
1866. Ion Brătianu a adus la moşie un notar. Stau toţi în jurul unei mese –
Dumitru Brătianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada, Anica şi Pia Pleşoianu. Ion
este în doliu, după maica Maximilia. Este prezent şi un negustor. Notarul citeşte
cu voce tare actul pe care tocmai l-a întocmit. Brătianu vinde moşia de zestre
a soţiei sale, Pleşoi, pe bani puţini, dar suficienţi pentru a pleca în
Germania, spre a-l aduce în ţară pe Carol de Hohenzollern. Asta dorea
„monstruoasa coaliţie”, sau mai precis „luminoasa coaliţie”. De ce
aşa? Constituirea „monstruoasei coaliţii” liberalo-conservatoare a fost
rezultatul disperării de a găsi soluţia salutară care să facă posibilă însăşi
constituirea durabilă şi convieţuirea noastră, ca naţie şi stat. „Monstruoasa
coaliţie” a fost cu totul altceva decît o efemeridă distructivă, care a
dus la abdicarea lui Alexandru loan Cuza. A fost o iniţiativă întemeietoare de
ţară, de stat unitar, recunoscut şi respectat. Liberalii şi conservatorii s-au
unit pentru înlăturarea domnitorului Cuza, căzut în patima despotismului.
Coaliţia n-a fost, de fapt, monstruoasă, ci luminoasă. Oamenii politici ai
vremii, de fapt, oameni de stat, şi-au asumat frontal realitatea că neamul nu
era guvernabil fără un reper non-partizan, deci străin de carnagiul intern şi
că nu ne puteam constitui ca stat fără să avem stabilitate, deci continuitate
dinastică. Venirea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost
momentul de graţie al istoriei naţionale. Or, la treaba asta au participat Ion
C. Brătianu şi vîlceanca Pia Pleşoianu. Cu banii de pe moşia ei de zestre s-a
clădit liberalismul vîlcean şi România modernă…» (fragmente)

Un domeniu complet

Domeniul Florica – format
din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi chiar un… observator astronomic, toate
amplasate în mijlocul unui vast parc, înconjurat de potgoriile de la Ştefăneşti
– este opera primilor doi Brătieni, Ion şi Ionel, tată şi fiu, care – fiind
pasionaţi constructori, în special ultimul – au transformat o cochetă casă de
administraţie a moşiei într-o somptuoasă reşedinţă boierească, în care s-au
luat importante decizii privind istoria noastră.

Prima casă de la Florica
a fost construită de Ion C. Brătianu, pe partea de moşie ce i-a revenit după
succesiunea tatălui său. Iniţial, Brătianu optase pentru moşia Tigveni, unde
îşi petrecuse copilăria, dar – la cererea fratelui său mai mare, Teodor (1812-1884)
– a primit al treilea lot de moşii, ce cuprindea Florica, Mălureni,
Galeşul-Brătieni, Lereşti şi Sâmbureşti. Casa de la Tigveni – „mare şi
frumoasă, cu pridvor, ziduri groase şi un subteran răspunzând din iatac în
pădurea seculară”, după cum scria Sabina Cantacuzino – se păstrează şi astăzi. Mai multe, la această legătură

***

Sursa: Sorin Oane/ «Liberalismul vîlcean/ Istorii vechi și noi», Râmnicu-Vîlcea, 2013.

Excelenta lucrare a prof.
dr. Sorin Oane poate fi împrumutată de la
sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea sau poate fi studiată tematic la Sala noastră de
lectură.

Capturile de ecran dincolaj și anexe – paginile 26-39 ale lucrării, complete, așa cum le-a redactatautorul: «Calea revoluționară (sau despre pericolul „improvizației” liberale)
și «Calea matrimonială (sau liberalismul de la om la om») + coperta volumului.

__________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #AlexandruIoanCuza #lovituradestat #LovituriDeStat #ziare #ziar #gazeta #gazetarie #Guvern #reforme #partide #dictatura #propaganda #PNL #USR #PSD #AUR