Search Results for: "Oradea"

July 3, 2024

Pe urmele canonicului Rogerius (cca. 1201-1266)

        Cu mai bine de 750 de ani în urmă, în vremea când cavalerii armatelor medievale puneau stăpânire pe cetăţile rivale din teritoriul vechii Europe, undeva în teritoriile estice ale Regatului Maghiar, un bun observator al timpului său, canonicul Rogerius, trăia unul dintre cele mai importante momente din istoria cetăţii Oradea: asediul şi cucerirea cetăţii de către tătări, în anul 1241.

          Despre acest personaj foarte bine pregătit din punct de vedere intelectual, izvoarele istorice confirmă că a fost contemporan evenimentelor din perioada Marii Invazii Tătare din anii 1241-1242, pe care le-a descris în celebra lucrare Carmen Miserabilae (Câtec de jale).

          Rogerius, pe numele său adevărat Rogero di Puglia, se naşte în localitatea Torre Magiore din provincia Puglia (Italia), undeva între anii 1201-1205[1]. Se pregăteşte încă din copilărie pentru cariera clericală, astfel că, la terminarea studiilor sale, pe care le-a desăvârşit la Roma, îl găsim ca şi preot-capelan în slujba cardinalului Giacomo Pecorari (1170-1244)[2]. Începând cu anul 1232, când Episcopul Pecorari a fost numit de Papa Grigore al IX-lea (1227-1241) în funcţia de legat diplomatic în Ungaria[3], tânărul preot l-a însoţit pe acesta în călătoriile sale. Între timp, Rogerius este numit în funcţia ecleziastică de arhidiacon al Episcopiei romano-catolice din Oradea, sfârşitul anului 1241 prinzându-l tocmai în cetatea episcopului orădean[4]. Este unul din puţinii supravieţuitori ai atacului dat de oastea tătarilor asupra cetăţii Oradea, scăpând cu viaţă numai datorită ingeniozităţii sale, refugiindu-se pentru scurtă vreme într-o pădure din apropierea Oradiei, şi apoi, în localitatea Tămaşda[5].

Read More…

Friederika RENNER-POP despre Rudolf RENNER, Leca MORARIU, Traian CANTEMIR/ Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”

 Am primit, cu ceva vreme în urmă, un frumos portret al tatălui său, Rudolf Renner, alcătuit de ing. Friederika Pop, fiica profesorului. Ne face plăcere să-l publicăm în paginile de faţă, fiindcă profesorul R. R. se mândrea cu generaţiile de elevi pe care i-a învăţat, iar Nicolae Manolescu însuşi îl pomeneşte întotdeauna când este vorba despre amintirile vâlcene. Prin fiul profesorului Renner, ing.Werner Renner, Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea a primit o însemnată donaţie de carte în limba germană, fiecare volum fiind "inscriptionat" cu Ex libris-ul Profesorului, pe care-l publicăm alăturat, dimpreună cu portretul creionat de un alt elev de-al său, Modest Cichirdan, dirijor, director de filarmonică. Amintirile doamnei Friederika Renner – Pop se derulează prin creionarea celorlalte personalităţi cunoscute la vremea respectivă.

Felix Sima          

                                                ***

 

Read More…

Iosif Vulcan – date biografice.

IOSIF VULCAN — CRONOLOGIE

1805, 23 decembrie. Se naşte la Şinca Veche (jud. Făgăraş), Nicolae Vulcan, tatăl lui Iosif Vulcan.
1813. Se năştea, la Leta Mare (Ungaria) Victoria Irinyi, mama lui Iosif Vulcan, într-o familie românească cu tradiţii progresiste.
1828. Samuil Vulcan, unchiul lui I. Vulcan, episcop orădean, întemeiază la Beiuş liceul de băieţi.
1831. Nicolae Vulcan se căsătoreşte cu Victoria Irinyi, fiind sfinţit preot în comuna bihoreană Holod.
1841, 31 martie. Se naşte la Holod, Iosif Vulcan, al cincilea copil al lui Nicolae Vulcan şi al Victoriei Vulcan.
1844. Familia Vulcan se mută la Leta-Mare.
1847-1851. Iosif Vulcan urmează cursurile liceului romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea.
1851/1852. în acest an şcolar, datorită demersurilor episcopului român unit Vasile Erdely se înfiinţează la Liceul premonstratens catedra de limba şi literatura română, primul ei titular fiind Alexandru Roman, viitorul profesor la catedra română a Universităţii din Budapesta.

Read More…

Asupra probabilei origini oltene a voievodului Bogdan I

dr. Denis Căprăroiu

 

 Discuţiile referitoare la posibila provenienţă sud-carpatică a voievodului Bogdan I datează încă de la finele secolului al XIX-lea, când istoriografia maghiară a înţeles să interpreteze într-o manieră profund părtinitoare informaţiile pe care le oferă un important document, emis la 6 octombrie 1335 de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou[1].

Fără a ne angaja, aici, într-o prezentare exhaustivă a poziţiilor adoptate pe marginea acestui subiect de către istoricii unguri, vom consemna, totuşi, câteva dintre opiniile celor mai tendenţioşi analişti ai evenimentelor sugerate de documentul în cauză. Primul dintre ei, Petrovay György, a afirmat identitatea celor doi Bogdan[2], voievodul maramureşan şi ″imigrantul″ pomenit în actul amintit anterior, atribuind personajelor contopite astfel o filiaţie fantezistă, nesusţinută de vreun argument corespunzător, ci doar de ″intuiţia″ autorului. În fapt, acesta considera că fraţii Bogdan şi Iuga, atestaţi ulterior de diplomele maramureşene, erau fiii voievodului Basarab al Valahiei, trimişi de acesta drept ostatici în Ungaria, cu scopul de a evita, astfel, un nou război pe care l-ar fi putut întreprinde, împotriva sa, regele Carol Robert[3].

 

Read More…