Afişez elemetele după tag: Dumitru Matei
Vechi tratamente empirice împotriva unor boli în Copăceni/ Vâlcea
prof. Dumitru Matei
«În orașele mici prezența doctorilor s-a semnalat târziu, iar la sate nici vorbă de asemenea specialiști. În Râmnicu Vâlcea, între primii medici ai orașului, amintim pe Vasile Anania, venit aici la începutul secolului al XIX-lea. Era priceput în meseria sa, filantrop și iubit de oameni, dar neinspirat, punându-se rău cu stolnicul Ioan Lahovary, deputat al districtului și proprietar al acareturilor din centrul orașului de sub poalele Capelei. Printr-un raport al medicului, din 1835, către magistratul orașului Râmnic, el aducea la cunoștința acestuia că toate ulițele și locuințele din oraș sunt murdare, periclitând sănătatea populației, asemenea murdării provenind din balta noroioasă și scursurile din gospodăria domnului stolnic Ioan Lahovary. Firește, cum era de așteptat, Lahovary a reacționat la această ofensă și doctorul Anania a fost destituit, locul lui ocupându-l R. Ziegler.»
Moartea «tătucului» Stalin/ Copilăria în vremea comunistă în Copăceni/ Vâlcea
Pe numele său Iosif Vissarionovici Djugaşvili, Stalin s-a născut în 1879 în oraşul Gori din R.S.S. Gruzină. Numele de familie a fost înlocuit cu cel de Stalin, care provine din rusescul „Stali" - oţel, probabil considerându-se tare ca oţelul, fiind cunoscut în lume cu numele Iosif Vissarionovici Stalin.
Din 1922, de când predecesorul său Lenin s-a îmbolnăvit, murind în 1924, tovarăşii de luptă l-au ales pe Stalin secretar general al CC al PCUS, funcţie pe care a deţinut-o până la moarte, în 1953, timp de 31 de ani. În toată această perioadă a mai ocupat şi alte funcţii importante de stat în ţara sa.