Tuturor celor interesați de documente, de istorie și mai ales de evoluția școlilor românești  recomand lucrarea Date și documente cu privire la istoricul școalelor române din Bihor, de învățător Nicolae Firu.Lucrarea a apărut în Arad în 1910 la Tipografia Diecezană.

 Am selectat paginile de introducere si am desprins câteva fragmente  care ilustrează efortul de organizare a școlilor în secolul XIX  .
Vă invit să vă delectați cu textul și exprimarea din acea vreme.

Comitatul Bihorului ca teritor este unul din cele mai mari comitate ale ţării noastre.

Poporaţiunea comitatului atinge cifra de 580,000 locuitori. Români — după statistica din 1900 — sunt 256,598, dintre cari 204,543 aparţin confesiu- nei ortodoxe orientale şi 52,055 celei greco-catolice.

Atât în trecut cât şi în prezent, asupra româ­nilor din Bihor s’a scris foarte puţin şi dacă s’a şi scris ceva, tema tractată nu era de natură ca să ofere cetitorilor o ochire în viaţa culturală a Ro­mânilor de aici mai ales în ce priveşte vremurile apuse.

Din actele şi documentele, de cari se ocupă aceasta modestă broşură, cetitorul va afla, că pe vremuri când în multe părţi ale patriei noastre, im­portanţa culturei şi respective a creşterii naţionale nu a fost pătruns la sufletele celor aleşi şi sus puşi, conducătorii românilor de confesiunea greco-orientală din Bihor, purtau lupte pentru apărarea şi în­tărirea şcoalelor cu caracter confesional naţional, mergând şi străbătând cu cererile lor până la pi­cioarele tronului.

Vedem pe fruntaşii românilor din Bihor, oferindu-şi tot avutul lor, pentru crearea şi salvarea şcoalei naţionale.

Încearcă totul, se consfătuesc ei între ei, în adunările comitatenze, poartă între dânşii corespon­denţe întinse, şi nu odată fac drumul la palatul locotenenţei Domneşti din capitala ţării, pentru reali­zarea scopului măreţ, de a da şcoală unui popor bătut de veacuri si de sărăcie. Mijlocesc porunci înnalte pentru sprijinirea şi susţinerea şcolilor de pe sate, iar când cu sufletul cernit văd că sărăcia poporului pune stavilă desvoltării culturale a acestuia, îşi pun ei întreg avutul lor pe altarul învăţăturii ro­mâneşti.

Şi în adevăr, că nu numai noi românii bihoreni, ci toată suflarea românească numai cu evlavie şi cu o sfântă pietate faţă de amintirea lor putem şi e permis să pomenim numele unui Nicolae Zsiga, Emanuil Gozsdu, Alexandru Gavra, Elena Ghiba, Birta, Dimitrie F. Negrean ş. a., toţi fii ai Bihorului, cari pentru creşterea fiilor poporului românesc au creat şi au lăsat drept moştenire cele mai străluci­toare instituţiuni din câte le avem noi românii greco- orientali.

Pentru a putea trece la istoricul şcoalei noastre din Oradea-mare, am crezut de bine, ca în legătură cu acesta să fac o scurtă reprivire asupra stărilor şcolare din întreg comitatul (Bihorului până la intro­ducerea constituţiunei noastre bisericeşti-şcolare.

Am căutat să tâlcuesc datele şi documentele pe cari le-am aflat. Simţesc, că în ce priveşte aceasta reprivire vor fi multe lacune, în ce priveşte însă is­toricul şcoalei din Oradea-mare-Ujvâros, m’am silit se întrebuinţez toate documentele, cari se află atât în arhiva comitatului, cât şi la parohie, respective la şcoală. Însă precum nici la „Date şi documente pri­vitoare la istoricul bisericei gr.-or. rom. din Oradea- mare tot astfel nici acuma nu am pretenţia de a da un studiu complet şi critic, pentrucă îmi ştiu puterile mele modeste.

Două dorinţe aşi avea numai, una ar fi, ca aceia, cari vor luă în mână aceasta broşură, să nu-­mi contesteze buna credinţă a străduinţei mele, iar a doua, ca în cea mai scurtă vreme, broşura mea să fie înlocuită prin alta mai amplă, mai obiectivă, şi scrisă mai bine.

Oradea-mare, 1 iulie 1910.

Nicolae Firu

 învăţător