Apropierea zilei de 20 mai, când sărbătorim 629 ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ne dă prilejul să ne amintim ce se întâmpla în oraşul nostru în urmă cu „doar” 100 de ani; selecţia de mai jos a fost întocmită de dl. Mihail Gherghina, şi publicată în nr.  7 (ianuarie-iunie 2006) al revistei Casa Cărţii vâlcene, în curs de constituire în resursă online gratuită.

Vizualizează ataşament:

• „Foisorul de foc al_Ramnicului” în pdf

În josul paginii, opţiune pentru descărcare articol.

Sursa pentru întregul nr. 6/2005 al Revistei Casa Cărţii vâlcene: https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93saXJ4TlE3NjlKVUU/view?usp=sharing

Cel ce caută hotarul exact al începutului Râmnicului rămâne însă întrucâtva consternat. Râmnicul de pe apa Oltului apare atestat documentar pentru prima oară în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, mult prea târziu ca să ne putem opri doar la menţiunea hrisovului.

Să vedem ce ne spune legenda.

Legendele în care este prezentat Râmnicul sunt transcrise fără a interveni cu ceva în textul original.

Prima legendă este preluată din „Legende Populare Româneşti", Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990.

“Au fost odată doi crai: unul se cheamă Olea şi altul Basarab. Aceşti doi crai nu se puteau înţelege între ei unde să aşeze oraşul Râmnic. Din ceartă s-au luat la bătaie. Olea îşi avea cetatea sa lângă Malul AIb, iară Basarab îşi avea pe a sa pe dealul Cetăţuiei. După ce-şi clădiră ei cetăţi trainice şi mari puseră fiecare înaintea cetăţii lui câte un semn; şi era învoiala că cui îi va cădea semnul jos, acela va fi învins şi oraşul nu se mai face în partea lui. Începu deci lupta între aceşti doi crai, care erau şi fraţi.