Toponomastica Văii Lotrului este deosebit de bogată, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al încărcăturilor istorico-geografice şi semantice pe care le conţin. Vom analiza pe rând principalele toponime, oprindu-ne mai insistent asupra celor existente pe raza oraşului Brezoi.

Brezoi. Denumirea acestui oraş a fost (şi continuă să fie!) printre cele mai discutate. După cum spune o legendă locală, cele patru sate mari de pe Valea Lotrului - Brezoiu, Malaia,Voineasa şi Ciunget - ar fi fost întemeiate de patru haiduci: Breazu, Mălai, Voinea şi Ciungu. Legenda a fost preluată şi invocată încă din secolul trecut: „Se crede că şi-a luat numele de la Breazu, fondatorul său, care era frate cu Mălai şi Voinea, întemeietorii satelor Malaia şi Voineasa, ce sunt limitrofe cu Brezoiu” – citim în Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea (Alessandrescu, 1893, 52). Tot Alessandrescu preia şi explicaţia latinistă, reluată mai târziu de Philippide, conform căreia toponimul ar fi o continuare a denumirii vechii cetăţi romane Berzobia           (< Berzobis) (vezi comentariul şi trimiterea bibl., la Iordan, 1963, 81). Singura deosebire dintre cele două afirmaţii de mai înainte, este că autorul Dicţionarului . . . nu le conferă celor patru întemeitori, calitatea de haiduci! După aproape cinci decenii, asupra legendei se va opri şi marele geograf Ion Conea: „Pentru primele trei – scrie el – explicaţia s-ar putea să exprime adevărul, pentru ultimul însă… nu” (Conea, 1935, 112). Iorgu Iordan oscilează între două etimoane: <”slavul brěza – „mesteacăn” şi < ”n. pers. Brezoiu (augmentativ de la Breazu)” (Iordan, 1963, 80-81). Încă Ion Conea respinsese etimologia slavă, dintr-un motiv foarte bine întemeiat: fitonimul respectiv nefiind specifice zonei (Ion Conea, 1935, 112). Costea Marinoiu pune toponimul în legătură cu adjectivul „breaz” (Marinoiu, 2001, 67), ceea ce e discutabil, sau insuficient, întrucât el explică de unde ar putea proveni antroponimul Breazu, nu toponimul Brezoi!