Familia de olari Vicşoreanu/ Horezu/ Vâlcea
În partea dinspre Nord a Vâlcii, la poalele Munţilor Căpăţânii, se aşează pitoresc satul Olari. Satul urcă pe lângă biserica Covreşti, un sfânt lăcaş de cult, cu sfinţi pictaţi în medalioane, sub streşinile acoperişurilor. De o parte şi de alta a şoselei, se înşiră casele cu o arhitectură vâlceană veche, cu foişor aşezat deasupra intrării pivniţei şi stâlpi sculptaţi, cu taiere atârnate pe ziduri, sau pe panouri, lângă garduri. Din mijlocul curţilor, răsar des acoperişurile afumate ale cuptoarelor de ars obiecte de ceramică, îndeletnicire pe care au ales-o mulţi dintre locuitorii satului, îndeletnicire destul de veche, se pare, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii Hurezu. Hurezul foloseşte o argilă de calitate, unică, scoasă din dealul Ulmet, şi o serie de argile colorate pentru ornamentarea vaselor. Olarii din Horezu au încercat să concureze ceramica orientală importată cu secole în urmă, însă elementele tradiţionale, formele şi motivele vechi româneşti s-au păstrat în decursul vremii şi se regăsesc în cele mai frumoase obiecte, ceramica de Hurezu devenind cea mai rafinată ceramică din ţară, unii dintre meşteri au atins chiar valori. Printre aceştia se numără şi familia de olari Vicşoreanu, familie devenită celebră în ceramica românească contemporană. Sus, în coama dealului, se află casa marelui artist Victor Vicşoreanu. S-a născut olar şi asta a vrut să facă mereu, chiar dacă tatăl lui s-a împotrivit şi dorea ca fiul său să devină băiat de prăvălie sau ofiţer. Era un meşteşug moştenit de la trei generaţii: străbunicul Marin, bunicul Nicolae şi apoi tatăl Gheorghe. Primele obiecte din lut făcute de Victor au fost nişte jucării, cam în jurul vârstei de şapte ani, pe care le-a împărţit copiilor la şcoală. La doisprezece ani învaţă deja să lucreze şi obiectele lui capătă valoare...
