Valcea (67)
Pledoarie pentru turism
Ţara noastră dispune de un potenţial turistic remarcabil datorită formelor variate de relief, altitudinilor accesibile, splendidelor situri cu ape termale intra şi extracarpatice, izvoarelor minerale de cea mai înaltă calitate, cursurilor de ape montane propice pescuitului sportiv şi râurilor mai mari amenajate chiar pentru pescuitul economic.
Pădurile de foioase şi conifere - atâtea câte au mai rămas - oferă un climat reconfortant pentru cei interesaţi în practicarea organizată a drumeţiilor montane.
Judeţul Vâlcea se află, din punct de vedere al condiţiilor de practicare a turismului pe scară largă, într-o situaţie deosebit de favorabilă: dispune de o infrastructură dezvoltată, susceptibilă de modernizare (Valea Oltului, Valea Lotrului, şosea naţională în zona subcarpatică, facilităţi de cazare şi tratament moderne - Călimăneşti - Căciulata, Govora, Olăneşti, Voineasa, edificii şi monumente istorice de importanţă naţională, între care, pe primul plan, se situează aşezările monahale).
Aşa stând lucrurile se pune firesc întrebarea: este acest potenţial turistic folosit în mod eficient şi profitabil din punct de vedere social-economic de către Autoritatea Naţională pentru Turism şi de către comunităţile locale pe teritoriul cărora se află? La o analiză de ansamblu vom constata că suntem încă departe de acest deziderat. Ba, mai mult, în ultimii zece ani ponderea turismului la formarea venitului naţional a scăzut îngrijorător, multe baze de tratament şi de agrement au fost lăsate în voia soartei, ajungând în stare avansată de degradare, investiţiile în turismul montan sunt o „rara avis”, numărul turiştilor, în ceea ce putem numi turismul de staţiune, este în fiecare sezon tot mai puţin numeros, atât din lipsa posibilităţilor financiare, cât şi a altor cauze care ţin, în principal, de comportamentul unor aşa-zişi turişti certaţi cu regulile elementare de bună- cuviinţă, de educaţie civică, cu ordinea şi curăţenia - condiţii sine qua non ale practicării unui turism civilizat.
Staţiunea Băile Govora
Istoria staţiunii Băile Govora, am putea spune că este legată de numele a două mari personalităţi: I.C. Brătianu (1821-1891), fost prim-ministru al României, şi al generalului doctor N. Popescu-Zorileanu. Aceştia, în urmă cu 120 ani, au pus bazele viitoarei staţiuni, profilată pe tratarea afecţiunilor căilor respiratorii, reumatismale, cardiovasculare etc.
Formarea acestei staţiuni se împarte în trei perioade: prima de la fondare până la înfiinţarea societăţii „Govora - Călimăneşti” (1829-1910), a doua de la 1910 până în anul 1948 şi ultima din 1948 până în prezent.
Descoperirea apelor minerale a fost făcută de badea Gheorghe Ciurea din Cernele Otăsăului, care în anul 1876 descoperă nişte smârcuri cu ţiţei de culoare vineţie, cu pete albăstrui. Acesta constată că apele ce înconjurau izvoarele de iod şi sulf, cu miros de gaz ard şi începe comercializarea ţiţeiului descoperit în Rm. Vâlcea.
Fascinaţia Ţării Loviştei
Zona turistică a Munţilor Carpaţi oferă o varietate deosebită privind locurile destinate pentru petrecerea concediilor şi timpului liber.
Iubitori de zone insolite cunosc aceste locuri din Carpaţi. Dar, tot mai puţini români se mai încumetă azi să străbată de-a lungul şi de-a latul Munţilor Carpaţi. Cei care o fac cu rucsacul în spate refac vechile drumuri al ciobanilor. Alţii se încumetă din aventurism, să atace unele vârfuri din Carpaţi, nu fără a-şi risca propria viaţă. Cert este că la nivel naţional, informaţiile privind unele trasee montane, hărţi sau alte materiale orientative, nu prea există. „România Turistică” îşi propune ca şi în numerele viitoare să încerce să ofere astfel de trasee turiştilor montani, dar cu avertismente de rigoare.
Valea Latoritei - un colţ de Rai in Ţara Loviştei
Valea Latoriţei se află în partea de vest a Ţarii Loviştei, străjuită la nord de Munţii Lotrului, iar la sud de Munţii Căpăţânii din Carpaţii Meridionali. Drumul nostru porneşte de la Brezoi, către amonte de unde izvorăşte largul Latoriţa, trecând prin Iezerul Latoriţei.
Educaţia sanitară (starea sanitară)
Referindu-ne la caracteristicile antropologice ale sătenilor din cele trei sate, arătăm că prezintă o înălţime medie-potrivită. Excepţie fac cei din neamul lui Cochinţu (Pătru), oameni în majoritate mici de statură, dar foarte harnici, agonisitori, cumpătaţi, oneşti şi modeşti. Sunt urmaşii preotului Pătru din Bărâce, al cărui nume îl moştenesc. Acest preot a avut ginere pe ,,Cochinţu ’’- de obârşie grec, venit în sat ca perceptor (cochinţ) care în urmă cu circa 150 de ani făcea şi negoţ prin Lovişte.
Flora și fauna în satele vâlcene Titești, Bratovești și Cucoiu
Scris de VLBibliotecaÎn forma ei actuală, vegetaţia ţării noastre este relativ recentă. Satele noastre fiind aşezate în zonă depresională intracarpatică, se încadrează în zona cu floră şi faună central – europeană, cu mici influenţe de altă natură, aproape neobservabile.
Flora şi fauna fiind aceeaşi ca în zona Horezului, în acest subcapitol ne-am servit ca model de completa lucrare monografică a profesorului Dumitru Nicolaescu, intitulată ,,Monografia Comunei Buneşti’’, din anul 1979 scoasă la Editura Litera.
Vâlcea - Clima satelor Titești, Bratovești și Cucoiu
Scris de VLBibliotecaDepresiunea Loviştei, fiind înconjurată de munţi, creează medii de viaţă diferite – munte şi câmpie. Arşiţa verii este domolită, iar gerul iernii nu este atât de tăios.
Satele : Titeşti, Bratoveşti şi Cucoiu, fiind aşezate în această depresiune intracarpatică, fac parte din etajul de climă montan, răcoros (6° – 9 ° C), cu precipitaţii abundente (800 – 1200 mm) şi vânturi mari, distingându-se cele patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna şi iarna.
Vâlcea - Relieful satelor Titești, Bratovești și Cucoiu
Scris de VLBibliotecaSavantul Nicolae Iorga a zugrăvit cu măiestrie luminosul tablou carpatic integrat în totul pământului românesc : ,,…Întinsa, felurita, bogata, măreaţa şi fericita Ţară Românească îşi are fruntea de stâncă în Munte, pe care străinii şi oamenii învăţaţi îl numesc Carpatul, dar care pentru noi n-a avut şi n-are alt nume, pentru că e singurul munte al nostru. Picioarele i se scaldă în Dunărea largă, spre care curge toată viaţa râurilor noastre. Dunărea cea împărăteasă ce le duce pe dânsele şi ne îndreaptă pe noi spre Marea Neagră, care în seninul trecut al feţei sale albastre din zilele bune, în vălmăşagul de valuri verzi şi sure vuind în zilele de furtună, pare că înfăţişează sufletul de straşnică mânie, ce se împacă însă într-un zâmbet de căinţă şi iertare al poporului nostru’’(11,pag.345).
1) Alcătuirea geologică: Proporţionalitatea dintre treptele de relief întâlnite la noi în ţară este aproximativ aceeaşi. Acestor trepte de relief le corespund diferite tipuri de roci.
Vâlcea - Satele: Titești, Bratovești și Cucoiu - condiții naturale
Scris de VLBibliotecaCondiţii naturale : Cele trei sate : Titeşti, Bratoveşti şi Cucoiu sunt aşezate în centrul geografic al depresiunii intracarpatice Titeşti – Loviştea şi au format împreună comuna Titeşti, unitate administrativ - teritorială de sine stătătoare, în tot cursul istoriei, până-n anul 1968, odată cu apariţia Legii nr. 2/1968. Începând cu acest an, ele aparţin comunei Perişani, judeţul Vâlcea, fiind localizate la întretăierea paralelei 45°şi 26 ' latitudine nordică cu meridianul 24 ° şi 25 ' longitudine estică (meridian Greenwich).
Satele sunt aşezate de-a lungul şoselei judeţene Câineni - Sălătruc şi a drumului forestier Cornet - Tărure (Titeşti), drumuri care se intersectează în centrul satului Titeşti.
Foto: Valul de pământ şi şanţul de apărare dinspre sud ale cetăţii Arxavia
Cunoscut din vremurile îndepărtate sub diferite denumiri: Alt, Aluta, Alutata etc. a fost reconstruit de austrieci în 1719, când Oltenia a fost subjugată de aceştia, dându-i denumirea de Via Carolina. Acest vestit drum săpat în stânca Carpaţilor la anul 1719, cu ajutorul lui Fr.Shwartz, pe denumirea lui completă – Via Carolina In Dacus aperta, Anno 1719 - în perioada stăpânirii Olteniei de către austrieci (14,pag.72).
De fapt, în acel timp şi Loviştea a fost ocupată de austrieci : ,,…şi aici la Sălătruc, drept aceea, făcuseră şi austriecii fortificaţii în 1717, când ocupaseră Loviştea’’ (24,pag.41).
Vorbind despre drumul cel vechi, ,,bătrânesc’’ sau ,,calea cea mare a Loviştei’’, trebuie să facem remarca că acest drum este mai vechi decât ,,drumul Oltului’’.
După ultimele cercetări rezultă faptul că pe acest drum ,,cel vechi al Loviştei’’ şi-a purtat legiunile neprevăzătorul, dar curajosul general al împăratului Domiţian, Cornelius Fuscus, în campania de pedepsire a neînfricatului rege dac Decebal. Sfârşitul lui Cornelius Fuscus a fost destul de tragic, el fiind ucis, iar trupele sale zdrobite aici în munţi, în anul 87 d.Ch. Iată cum este descrisă lupta purtată de Cornelius Fuscus : ,,Locul bătăliei era situat undeva în munţi. Cunoscând defileul Oltului şi ţinând seama de indicaţiile istoricilor, care susţin că lupta a avut totuşi loc în munţi, credem că marele război s-a desfăşurat în ţinutul Loviştei. Această cetate naturală, unde dacii erau prezenţi în număr mare, după cum o atestă mărturiile istorice, oferea cele mai bune condiţii pentru o luptă de apărare’’ (14,pag. 59).
Citeşte mai mult ...
Ne reţine atenţia deoarece se pare că drumul acesta a purtat paşii poetului naţional Mihai Eminescu, în trecera sa de la Sibiu spre Bucureşti (14, pag.40).
Tot despre acest lucru ne vorbeşte şi preotul profesor Nicolae Moga, în articolul ,,Mihai Eminescu, prin Voineasa?’’: ,,Atras de farmecul şi frumuseţea naturii, precum şi de bogăţia artistică a poporului, tânărul Mihai Eminescu colinda zile în şir, aproape întreg cuprinsul ţării. Cutreiera poienile şi codrul, privind, ascultând şi adunând în sufletul său sufletul poporului’’.
Legendarul Olt, acest ,,râu ce dă numele unei ţări’’, cum spunea marele cărturar Nicolae Iorga, în lunga sa călătorie întâlneşte pieptul de granit al Carpaţilor Meridionali. Din crâncena încleştare, cel ce iese învingător este Oltul, de fapt singurul râu care reuşeşte să taie în curmeziş lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali dintr-o parte în alta, formând o vale de o rară frumuseţe, cunoscută sub denumirea de ,,Valea Oltului’’ sau ,,Defileul Oltului’’.
Lacurile montane
Minunatele „ochiuri de mare”, tăurile sau iezerele, care ne îtâmpină pe cărările Munţilor Carpaţi, mai numeroase, mai întinse şi mai frumoase în căldările Retezatului sau Făgăraşului, mai puţine la număr, dar tot atât de încântătoare în restul lanţului carpatic, risipite în văgăunile Parângului, Rodnei sau Maramureşului, sunt cele mai mândre podoabe ale munţilor noştri.
Orice ar întâlni drumeţul în pelegrinările lui, nimic nu i se va părea mai impresionant ca oglinda unui iezer solitar, adăpostit de fundul unei căldări adânci, stând acolo de milenii, ferit de vânturi, înconjurat de o barieră de jnepeni, pierdut în imensitatea unor câmpuri de grohotiş sau ascuns în spatele unor creste înalte, tăiate brutal în stânca muntelui.
Tot de la Govora, un alt drum şi el plin de variaţii care mai de care mai captivante, duce până la Sibiu. Este calea romană prin umbra Carpaţilor, tăiaţi în curmeziş de Olt.
Până la Ocnele-Mari, drumul şerpuieşte prin colinele largi, ce se întind la picioarele munţilor. Ocnele-Mari, cu salinele vestite, merită un popas, dacă nu eşti grăbit. Şi aici ca şi la Ocniţa de alături, sunt băi în lac sărat sau chiar de nămol.
