Istorie Locala

Valcea (501)

Miercuri, 24 Februarie 2021 08:34

Țara Loviștei - datini și obiceiuri/ Dragobetele

Scris de

Aici, unde apele Oltului au săpat cu putere munții, despărțindu-i în două (în stânga masivul Făgăraș, în dreapta Parâng), se întinde, „între munții și pădurile ei”, depresiunea intracarpatică Loviștea-Lotru, menționată într-un document din secolul al XII-lea sub denumirea de Țara Loviștei.

Oferind condiții favorabile de climă și variate resurse de hrană, depresiunea a fost locuită din vremuri îndepărtate. Dezvoltarea ei nu a fost izolată: peste culmi, prin trecători, ea a comunicat cu restul țării, cu celelalte ținuturi românești din exteriorul Carpaților.

Vorbind despre Loviște, vorbim despre un ținut privilegiat, zonă de interferență, de unde „cântatul cocoșilor” se aude în trei județe: Vâlcea, Argeș și Sibiu...

Marți, 23 Februarie 2021 09:32

Familia de olari Vicşoreanu/ Horezu/ Vâlcea

Scris de

În partea dinspre Nord a Vâlcii, la poalele Munţilor Căpăţânii, se aşează pitoresc satul Olari. Satul urcă pe lângă biserica Covreşti, un sfânt lăcaş de cult, cu sfinţi pictaţi în medalioane, sub streşinile acoperişurilor. De o parte şi de alta a şoselei, se înşiră casele cu o arhitectură vâlceană veche, cu foişor aşezat deasupra intrării pivniţei şi stâlpi sculptaţi, cu taiere atârnate pe ziduri, sau pe panouri, lângă garduri. Din mijlocul curţilor, răsar des acoperişurile afumate ale cuptoarelor de ars obiecte de ceramică, îndeletnicire pe care au ales-o mulţi dintre locuitorii satului, îndeletnicire destul de veche, se pare, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii Hurezu. Hurezul foloseşte o argilă de calitate, unică, scoasă din dealul Ulmet, şi o serie de argile colorate pentru ornamentarea vaselor. Olarii din Horezu au încercat să concureze ceramica orientală importată cu secole în urmă, însă elementele tradiţionale, formele şi motivele vechi româneşti s-au păstrat în decursul vremii şi se regăsesc în cele mai frumoase obiecte, ceramica de Hurezu devenind cea mai rafinată ceramică din ţară, unii dintre meşteri au atins chiar valori. Printre aceştia se numără şi familia de olari Vicşoreanu, familie devenită celebră în ceramica românească contemporană. Sus, în coama dealului, se află casa marelui artist Victor Vicşoreanu. S-a născut olar şi asta a vrut să facă mereu, chiar dacă tatăl lui s-a împotrivit şi dorea ca fiul său să devină băiat de prăvălie sau ofiţer. Era un meşteşug moştenit de la trei generaţii: străbunicul Marin, bunicul Nicolae şi apoi tatăl Gheorghe. Primele obiecte din lut făcute de Victor au fost nişte jucării, cam în jurul vârstei de şapte ani, pe care le-a împărţit copiilor la şcoală. La doisprezece ani învaţă deja să lucreze şi obiectele lui capătă valoare...

Miercuri, 14 Octombrie 2020 08:28

Obiceiuri de înmormânare în Țara Loviștei

Scris de

Momentele cruciale din viața omului - nașterea, nunta și înmormântarea - au prilejuit la toate popoarele, începând din antichitate și până în zilele noastre, o serie de obiceiuri și rituri. Etnografia consideră obiceiurile și ceremoniile legate de momentele principale din viața omului drept rituri de trecere. La fiecare popor ele își au rădăcinile adânc înfipte în tradiție, pe care o păstrează și o transmit în tot ceea ce poate fi considerat caracteristic.[1]

            În prezenta lucrare mă voi opri asupra câtorva obiceiuri legate de ritualul înmormântării în |ara Loviștei. |ara Loviștei te impresionează nu numai prin rezonanța trecutului istoric și frumusețea sălbatică a peisajului, ci și prin bogata viață spirituală a locuitorilor din această zonă. Datinile și tradițiile au un caracter bine definit, ele se desfășoară după un ritual stabilit și respectat cu sfințenie. Ceremonialurile de trecere, în special nunta și înmormântarea, au un pronunțat caracter dramatic și spectacular.

prof. Dumitru Matei

«În orașele mici prezența doctorilor s-a semnalat târziu, iar la sate nici vorbă de asemenea specialiști. În Râmnicu Vâlcea, între primii medici ai orașului, amintim pe Vasile Anania, venit aici la începutul secolului al XIX-lea. Era priceput în meseria sa, filantrop și iubit de oameni, dar neinspirat, punându-se rău cu stolnicul Ioan Lahovary, deputat al districtului și proprietar al acareturilor din centrul orașului de sub poalele Capelei. Printr-un raport al medicului, din 1835, către magistratul orașului Râmnic, el aducea la cunoștința acestuia că toate ulițele și locuințele din oraș sunt murdare, periclitând sănătatea populației, asemenea murdării provenind din balta noroioasă și scursurile din gospodăria domnului stolnic Ioan Lahovary. Firește, cum era de așteptat, Lahovary a reacționat la această ofensă și doctorul Anania a fost destituit, locul lui ocupându-l R. Ziegler.»  

Managementul vieţii culturale presupune un proces complex, multidimensional, care angajează, deopotrivă, conceptele, metodele şi experienţele, rostul, sensul şi scopul acestui travaliu teoretic, metodologic şi practic fiind stimularea şi promovarea valorii. Obiectivul strategic al managementului culturii populare – profesiunea autorului şi obiectul prezentei lucrări – vizează binomul fundamental al fenomenului: raportul moştenire – creativitate. În plan fenomenologic, la nivelul structurii de suprafaţă, lucrurile sunt, în aparenţă, simple, făcând parte din mersul firesc al vieţii: generaţiile îşi transmit una alteia zestrea tradiţională, fiecare generaţie actualizând-o, performând-o, înnoind-o. Dar numai aparent, pentru că, în esenţă, la nivelul structurii de adâncime, acest „flux” este reglat de un sistem de norme care angajează nu numai existenţa, curgerea firească a tradiţiei, ca fapt de viaţă, ca realitate imediată, ci şi semnificaţia ei, valoarea de semn al unei suprarealităţi, care este lumea gândirii, a conceptelor şi modelelor. În plan axiologic, cultura tradiţională poartă amprenta corelaţiei funcţionale dintre autenticitate şi valoare, care asigură, prin mecanisme autoreglatoare, dezvoltarea creatoare a tradiţiei, perpetua remodelare şi contextualizare a tiparelor consacrate. Managementul acestui laborator de creativitate, pe făgaşul tradiţiei, dar într-un context deschis tot mai larg modernităţii, necesită, înainte de toate, cunoaşterea „gramaticii” fenomenului, a sistemului de reguli ce guvernează lumea culturii populare. O lume care, în viziunea sistemică a lui Mihai Pop, este un univers semiotic, construit la convergenţa sincroniei cu diacronia şi a paradigmaticii cu sintagmatica, un sistem de semne constituit din trei macrostructuri, toate aparţinând realităţii, dar situate la niveluri graduale în ierarhia realului: nivelul vieţii, al faptelor şi actelor; nivelul gândirii, al modelelor şi simbolurilor; nivelul comunicării, al textelor şi mesajelor. Raţiunea de a fi a acestui sistem rezidă în aspiraţia omului culturii populare de a pune lumea din jurul său în „bună rânduială”.

Arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă frumuseţea României, istoria şi sufletul neamului. Manifestată sub toate aspectele, aceasta prezintă o bogăţie de comori, un izvor nesecat pentru cei ce doresc s-o cunoască.

  Moştenirea pe care o avem trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trăieşte prin ceea ce lasă fiilor săi. Ca dascăli şi ca părinţi avem datoria morală de a cultiva în sufletele generaţiilor pe care le educăm dragostea pentru valorile care ne definesc şi ne individualizează ca popor.

  Costumele populare au rămas în lăzile de zestre ale bătrânelor, fiind din ce în ce mai rar folosite şi confecţionate. Împodobite cu mărgele, flori, altiţe şi şebac reprezintă o podoabă admirată şi preţuită de turiştii străini. Ele erau cusute numai cu arnici de cea mai bună calitate pentru a nu se decolora. Aceste tradiţii sunt pe cale de dispariţie.  

În localitatea Pietrari se desfăşoară anual o manifestare culturală organizată de Comunitatea locală prin reprezentanţii săi, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Această manifestare, „HORA COSTUMELOR”,  promovează costumul popular confecţionat de meşterii populari sau de ţesătoarele satului, realizat în războiul de ţesut sau cusut.

Duminicǎ, 15 aprilie 2018, s-au desfǎșurat activitǎțile dedicate  Zilei comunei  Copǎceni. Ȋn straie de sǎrbǎtoare, membrii comunitǎții, ȋmpreunǎ cu oficialitǎțile locale și județene au luat parte la tedeumul oficiat la Casa de culturǎ, de cǎtre preoții parohi  Veniamin Avram și Bucur Avram. Acest  moment solemn a fost  urmat de alocuțiunile președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul  Constantin Rǎdulescu,  primarului  comunei Copǎceni, domnul Tȋmplǎrescu Gheorghe Tironel şi directorului Scolii Gimnaziale, sat Ulmetu, comuna Copaceni, Tȋmplǎrescu Gheorghe.

Cuvânt înainte

            Niciun ținut din lumea asta nu poate exista izolat, fără comunicare și fără să schimbe valori. Așa se întâmplă și cu ținutul cernișorean, ale cărui valori vin din vechime, individualizându-l, scoțându-i în evidență originalitatea și specificitatea locului.

            În lumea satului cernișorean, încă se mai păstrează nealterate mesajele vechimii, ale înaintașilor noștrii dar aceste mesaje, deja, riscă să se rupă de trecut. De aceea am considerat că este de datoria mea, ca edil al acestei localități, să mă implic pentru a determina autorul, fiu de nădejde ai comunei, să aștearnă pe hârtie aceste mesaje, pentru că ce rămâne scris    într-o carte se păstrează cu o anumită autenticitate, pe când cele nescrise se împrospătează, primind amprenta „lumii noi” în care trăim.

De la început, se poate aprecia că pentru un oraş relativ mic cum este Drăgăşaniul, cultura dezvoltată şi promovată aici, fie aceasta populară sau scrisă, a fost şi continuă să fie surprinzător de diversă şi de bogată, cu manifestări de prestigiu şi cu personalităţi de valoare în toate domeniile vieţii spirituale. Vom trece în revistă, în continuare, principalele performanţe, pe domenii (şi/sau sub-domenii), iar în cadrul lor, cronologic. Asupra reprezentanţilor acestora, se va insista mai mult, la capitolul Personalităţi drăgăşănene.

     cer1    Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, organ consultativ al Ministerului Culturii, a validat propunerea reprezentanţilor Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din comisie, de a se înainta dosarul de candidatură pentru înscrierea pe Lista Elementelor de Patrimoniu Cultural Imateril al Umanităţii – UNESCO, a ceramicii de Horezu, în anul 2010. Dosarul a fost administrat de către Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi întocmit de dr. Corina Mihăescu şi drd. Petrică Oana Gabriela, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director: prof. Elena Stoica) şi al Primăriei oraşului Horezu. După definitivare, dosarul (în versiunea franceză) a fost înaintat la UNESCO, în martie 2011, pentru Sesiunea din anul 2012. În decembrie 2012, la Paris, cu ocazia Sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Patrimoniul Cultural al UNESCO, ceramica tradiţională de Horezu (Le Savoir faire de la céramique traditionelle de Horezu) a fost înscrisă, prin vot unanim, de UNESCO în LISTA ELEMENTELOR REPREZENTATIVE ALE PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL AL UMANITĂŢII.

Page 1 of 36
Ești aici: Home Valcea Valcea