Istorie Locala

Momentele cruciale din viața omului - nașterea, nunta și înmormântarea - au prilejuit la toate popoarele, începând din antichitate și până în zilele noastre, o serie de obiceiuri și rituri. Etnografia consideră obiceiurile și ceremoniile legate de momentele principale din viața omului drept rituri de trecere. La fiecare popor ele își au rădăcinile adânc înfipte în tradiție, pe care o păstrează și o transmit în tot ceea ce poate fi considerat caracteristic.[1]

            În prezenta lucrare mă voi opri asupra câtorva obiceiuri legate de ritualul înmormântării în |ara Loviștei. |ara Loviștei te impresionează nu numai prin rezonanța trecutului istoric și frumusețea sălbatică a peisajului, ci și prin bogata viață spirituală a locuitorilor din această zonă. Datinile și tradițiile au un caracter bine definit, ele se desfășoară după un ritual stabilit și respectat cu sfințenie. Ceremonialurile de trecere, în special nunta și înmormântarea, au un pronunțat caracter dramatic și spectacular.

prof. Dumitru Matei

«În orașele mici prezența doctorilor s-a semnalat târziu, iar la sate nici vorbă de asemenea specialiști. În Râmnicu Vâlcea, între primii medici ai orașului, amintim pe Vasile Anania, venit aici la începutul secolului al XIX-lea. Era priceput în meseria sa, filantrop și iubit de oameni, dar neinspirat, punându-se rău cu stolnicul Ioan Lahovary, deputat al districtului și proprietar al acareturilor din centrul orașului de sub poalele Capelei. Printr-un raport al medicului, din 1835, către magistratul orașului Râmnic, el aducea la cunoștința acestuia că toate ulițele și locuințele din oraș sunt murdare, periclitând sănătatea populației, asemenea murdării provenind din balta noroioasă și scursurile din gospodăria domnului stolnic Ioan Lahovary. Firește, cum era de așteptat, Lahovary a reacționat la această ofensă și doctorul Anania a fost destituit, locul lui ocupându-l R. Ziegler.»  

Managementul vieţii culturale presupune un proces complex, multidimensional, care angajează, deopotrivă, conceptele, metodele şi experienţele, rostul, sensul şi scopul acestui travaliu teoretic, metodologic şi practic fiind stimularea şi promovarea valorii. Obiectivul strategic al managementului culturii populare – profesiunea autorului şi obiectul prezentei lucrări – vizează binomul fundamental al fenomenului: raportul moştenire – creativitate. În plan fenomenologic, la nivelul structurii de suprafaţă, lucrurile sunt, în aparenţă, simple, făcând parte din mersul firesc al vieţii: generaţiile îşi transmit una alteia zestrea tradiţională, fiecare generaţie actualizând-o, performând-o, înnoind-o. Dar numai aparent, pentru că, în esenţă, la nivelul structurii de adâncime, acest „flux” este reglat de un sistem de norme care angajează nu numai existenţa, curgerea firească a tradiţiei, ca fapt de viaţă, ca realitate imediată, ci şi semnificaţia ei, valoarea de semn al unei suprarealităţi, care este lumea gândirii, a conceptelor şi modelelor. În plan axiologic, cultura tradiţională poartă amprenta corelaţiei funcţionale dintre autenticitate şi valoare, care asigură, prin mecanisme autoreglatoare, dezvoltarea creatoare a tradiţiei, perpetua remodelare şi contextualizare a tiparelor consacrate. Managementul acestui laborator de creativitate, pe făgaşul tradiţiei, dar într-un context deschis tot mai larg modernităţii, necesită, înainte de toate, cunoaşterea „gramaticii” fenomenului, a sistemului de reguli ce guvernează lumea culturii populare. O lume care, în viziunea sistemică a lui Mihai Pop, este un univers semiotic, construit la convergenţa sincroniei cu diacronia şi a paradigmaticii cu sintagmatica, un sistem de semne constituit din trei macrostructuri, toate aparţinând realităţii, dar situate la niveluri graduale în ierarhia realului: nivelul vieţii, al faptelor şi actelor; nivelul gândirii, al modelelor şi simbolurilor; nivelul comunicării, al textelor şi mesajelor. Raţiunea de a fi a acestui sistem rezidă în aspiraţia omului culturii populare de a pune lumea din jurul său în „bună rânduială”.

Arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă frumuseţea României, istoria şi sufletul neamului. Manifestată sub toate aspectele, aceasta prezintă o bogăţie de comori, un izvor nesecat pentru cei ce doresc s-o cunoască.

  Moştenirea pe care o avem trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trăieşte prin ceea ce lasă fiilor săi. Ca dascăli şi ca părinţi avem datoria morală de a cultiva în sufletele generaţiilor pe care le educăm dragostea pentru valorile care ne definesc şi ne individualizează ca popor.

  Costumele populare au rămas în lăzile de zestre ale bătrânelor, fiind din ce în ce mai rar folosite şi confecţionate. Împodobite cu mărgele, flori, altiţe şi şebac reprezintă o podoabă admirată şi preţuită de turiştii străini. Ele erau cusute numai cu arnici de cea mai bună calitate pentru a nu se decolora. Aceste tradiţii sunt pe cale de dispariţie.  

În localitatea Pietrari se desfăşoară anual o manifestare culturală organizată de Comunitatea locală prin reprezentanţii săi, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Această manifestare, „HORA COSTUMELOR”,  promovează costumul popular confecţionat de meşterii populari sau de ţesătoarele satului, realizat în războiul de ţesut sau cusut.