Potrivit legendei, puterea binefăcătoare a apelor minerale de la Băile Olăneşti a fost cunoscută încă din timpul romanilor, de la care se crede că au rămas nişte ziduri vechi din piatră în apropierea izvoarelor104 . Unii autori care au scris despre stațiune spun că într-un hrisov din 1760 se fac primele referiri la izvoarele minerale de pe moşia vel-clucerului Toma Olănescu 105. Se consideră că actul de naştere al unei staţiuni este în general data când s-a făcut prima analiză chimică a apei minerale, care în zilele noastre serveşte în numeroase cazuri şi ca document de atestare a momentului de declarare a localităţii respective ca loc de cură balneară 106.
Pentru a clarifica toate aspectele legate de problemele staţiunilor balneoclimatice și balneare, la 12 oct. 2011 a apărut Hotărârea de Guvern Nr. 1016 privind acordarea statutului de staţiune balneoclimatică pentru 6 localităţi din România, printre care şi Băile Olăneşti 107.
În 1821 la Olăneşti s-au refugiat mai mulţi boieri, ocazie cu care au aflat de „apele miraculoase” pe care unii dintre ei le-au folosit și astfel s-a răspândindit în ţară vestea despre efectul lor tămăduitor. Atestarea apelor minerale de la Olăneşti prin analiză chimică se datorează lui Al. D. Ghica, care însărcinează în anul 1829 pe medicul militar Johann Nepomouc Mayer să caute „pe teren toate izvoarele noi de cură din Muntenia”, concluziile acţiunii fiind publicate în 1830 în „Curierul Românesc”108 .
Primele analize chimice au fost făcute în 1829-1830 de dr. farmacist K. F. Siller, care a primit însărcinarea să cerceteze şi să analizeze toate izvoarele cu ape minerale 542 din nordul Olteniei. Staţiunea era folosită în primul rând de Serviciul Sanitar Militar, care utiliza apele de la Olăneşti în tratamente, din 1832 şi până la jumătatea secolului al XIX-lea.
Deşi până în deceniul 6 al secolului al XIX-lea ne situăm într-o perioadă de stagnare în privinţa dotării şi evoluţiei staţiunii balneare, chiar din deceniul 4 se poate considera că Olăneştiul era constituit ca staţiune, conform lucrării lui Ştefan Vasile Episcopescu - ,,Apele metalice ale Rumânii Mari”, apărută la Buzău în 1837, prin care se popularizau și calităţile terapeutice ale apelor minerale de la Olăneşti. Din 1830, după ce Toma Olănescu, proprietarul locurilor şi al izvoarelor, a construit camere şi băi pentru cei veniţi la tratament, puterea binefăcătoare a apelor de la Olăneşti a fost cunoscută în toată Oltenia şi Muntenia şi chiar a depăşit hotarele ţării. El a construit „namestiile” (=clădirile) cu camere de locuit şi băi pentru tratament pe care, contra unei sume plătite de Stat, le-a pus la dispoziţia militarilor bolnavi aduşi cu ambulanţele militare. În timpul ocupaţiei din 1829-1834 rușii încep catagrafierea bogăţiilor solului şi subsolului. Izvoare minerale sunt notate în câteva locuri pe harta făcută înainte de 1835; la N de satul Olăneşti citim „ape minerale” 109.
Este pentru prima oară când într-o hartă a locurilor noastre ele sunt semnalate. Clucerul Toma Olănescu, împreună cu unchii săi, fraţii Iordache şi Grigore Otetelişanu, pentru o mai precisă cunoaştere a compoziţiei chimice a tuturor izvoarelor minerale şi pentru a face reclamă staţiunii, cheamă în 1837 pe dr. Şt. V. Episcopescu să facă o nouă analiză 110. Cercetările sale despre toate izvoarele existente le-a publicat chiar în acel an. Din Jud. Vâlcea cartea popularizează calităţile terapeutice ale apelor minerale de la Olăneşti şi Călimăneşti 111 . Oricum, după apariţia lucrării, băile de la Olăneşti erau recunoscute drept cele mai bune din ţară. Toma Olănescu a acceptat să construiască pe moşia sa o clădire cu 5 încăperi pentru „adăpostirea pe gratis a bolnavilor militari români ce vor avea necesitate de băi minerale”, construcţie terminată în 1840. Din acest an datează primul sanatoriu balnear112 . Urmează o perioadă de câţiva ani în care informaţiile documentare referitoare la băi lipsesc. Masinca, unica fiică a lui Toma Olănescu, mort în 1849, se căsătorise cu parucicul rus Al. Rujinski iar acesta se ocupa de toate proprietăţile ce le avea ca zestre, în special de băile de la Olăneşti.
Preocuparea stăpânilor moşiei Olăneşti pentru dezvoltarea localităţii se vede şi din faptul că au determinat ocârmuirea judeţului să mute la Olăneşti târgul săptămânal de duminică 113 . În lunile martie-mai 1851 a apărut un afiş tipărit, apreciat drept primul afiş din România care făcea reclamă unei staţiuni balneare- numită ,,Băile Alexandriski” 114 . Necesitatea stabilirii proprietăţilor terapeutice a impus efectuarea unor noi analize ale apelor minerale de aici de către P. Poenaru în 1853 şi apoi de către Alexe Marin în 1853- 1854 115. Din îndemnul lui Petrache Poenaru, rudă cu boierii Olăneşti, prof. Alexe Marin vine la Olăneşti şi analizează toate izvoarele minerale, în număr de 20, constatând că ele sunt superioare multora din cele aflate peste hotare 116. În această perioadă staţiunea balneară Olăneşti era foarte bine organizată. Pe lângă birt, cafenea, muzică, locuri de excursii etc. se mai găsea un hotel compus din 28 de camere pentru băi 117 . În mai/ iunie 1855 Jud. Vâlcea este vizitat de dr. Carol Davila, ,,Ober ştab dohtor” al Departamentului Ostăşesc, care vine și la Olăneşti unde a cercetat „băile pentru îmbăiere ca şi alte trebuincioase comodităţi” 118 . Impresionat, dr. Davila propunea înfiinţarea şi la Călimăneşti a unui stabiliment balnear pentru militari, asemănător cu cel în funcţiune la Olăneşti 119. La începutul lui 1860 staţiunea dispunea de: „un stabiliment cu 33 încăperi, cazino cu biliard, bucătărie, han şi toate cele trebuincioase pentru făcutul băilor” 120. Militarii aveau la dispoziţie încăperi de zid, cu 69 de paturi 121.
Staţiunea s-a bucurat şi de vizita prinţului Carol I al României la 26 aprilie/8 mai 1867. Documentele aflate la SJVAN sunt completate de memoriile regelui Carol I, care descriu aceste vizite: la data de 26 aprilie/8 mai se consemnează că ,,La Olăneşti sunt cariere de marmură, a căror exploatare ar putea fi de mare importanţă” 122. În 1868 elevii medicinişti şi farmacişti din Bucureşti, veniţi la Olăneşti în excursie de studii, au descoperit 40 izvoare cu ape minerale. În 1869 dr. Davila l-a delegat pe chimistul Bernath Lendway să facă analizele chimice ale acestor izvoare 123.
În aug. 1869 dr. Bernath termină analiza izvoarelor, peste 40 la număr. Comunica și un tablou comparativ al apelor de aici faţă de alte izvoare minerale străine, arătând că apele de la Olăneşti sunt mai puternice în privinţa pucioasei decât cele de la Zaizon, Heilbron, Wyshbad etc. iar în privinţa iodului şi mai puternice decât Mehadia, Baden (Viena), Schlagenbad, Weilbach, Niphon, Călimăneşti, Boboci etc.124 În 1870 dr. Davila vine a doua oară la Olăneşti împreună cu elevii Şcolii de Medicină şi recomandă celor suferinzi aceste băi.
În epocă, Olăneştii deveniseră una din cele mai importante staţiuni româneşti a secolului al XIX-lea 125. În 1873 proprietarul Petre Munteanu, după îndemnul Dr. Davila şi al medicului băilor, trimite sticle cu ape minerale de Olăneşti la Expoziţia Internaţională de la Viena (1873) unde, după ce sunt din nou examinate (cercetate), obţin Medalia de Aur. Afirmarea şi în plan european a staţiunii Olăneşti a făcut ca ea să fie vizitată şi de bolnavi din alte ţări. În acea vreme sezonul dura de la 1 iunie la 15 sept. Apele minerale de aici sunt studiate din punct de vedere al acţiunii fiziologice şi terapeutice de dr. Strehăianu, care-şi susţine teza de doctorat „Les eaux minérales D’Olănesci-Vâlcea” 126 în 1880, la Facultatea de Medicină din Montpellier - Franţa. În 1882 gen. dr. N. Popescu-Zorileanu publica rezultatul studiilor sale şi modul de folosire a acestor ape în lucrarea „Apele minerale de la Olăneşti”. Tot acum, şi dr. Văleanu cercetează apele minerale de la Olăneşti127 . Doctorii Zorileanu şi Văleanu au venit cu detaşamente de militari la tratament. În 1887 Grigore Cobălcescu studiază apele minerale de la Olăneşti şi Călimăneşti în articolul „Sorginţiile minerale de la Călimăneşti”. Este cel mai vechi studiu hidrogeologic asupra apelor minerale, cu un conţinut ştiinţific, editat în 1887 în „Buletinul societăţii de medici şi naturalişti” nr. 1/1887. În1893 murind Masinca Munteanu, moşia Olăneşti a rămas celor trei fiice Ecaterina Tufeanu, Alexandrina Iancovescu şi Ana Lehliu, care pentru partaj au pus-o în vânzare prin licitaţie publică la 5 martie 1894, adjudecată de fraţii C-tin, Gh. şi D. Bădescu cu 455.000 lei.
Ei au intrat în posesia ei în 1897. În staţiune sezonul balnear începea la 20 mai şi ţinea până la 15 sept. În epocă Băile Olăneşti erau staţiunea balneară cea mai importantă din ţară 128, luaseră un mare avânt, reputaţia lor creştea şi poate că ar fi devenit cele mai importante băi din România în pragul sec. al XXlea, dacă „un fenomen” nu ar fi distrus în câteva ore o muncă de ani de zile 129. În noaptea de 23/24 iunie 1895 o ploaie torenţială produce mari pagube atât staţiunii cât şi localităţilor de pe valea râurilor Olăneşti, Cheia şi valea Muereştilor. În satul Livadia n-a mai rămas în picioare decât o singură clădire, pagubele materiale la Olăneşti s-au cifrat la 136.600 lei, iar ca victime 12 decedaţi găsiţi, între care și întreaga familie a învăţătorului Petre Iliescu, ca şi doi morţi din com. Olăneşti, negăsiţi şi daţi dispăruţi. Meritul principal în renaşterea staţiunii îi revine ing. D-tru Bădescu, care prin activitatea depusă pentru readucerea staţiunii în circuitul balnear poate fi considerat ca al doilea ctitor al Băilor Olăneşti. În 1899 dr. Ştefan Minovici a putut să facă analiza doar a trei surse de apă minerală: izvorul Sf. Dumitru (azi izv. nr. 1), sursele A şi B (izv. nr. 7 şi nr. 14). În 1902 D. Bădescu rămâne singur proprietar al moşiei Olăneşti, deci şi al băilor minerale, prin cumpărarea părţii fratelui său Gheorghe şi partajul făcut cu fratele său Constantin. Dându-şi seama de valoarea terapeutică şi economică a apelor minerale, ajutat şi de Primăria Râmnicu-Vâlcea, începe refacerea staţiunii, care a durat peste l0 ani. El rezervă pentru refacere un capital de 868.000 lei 130.
În 1902 izvoarele sunt din nou analizate chimic de prof. dr. Grigore Pfeiffer, care le-a şi numerotat pentru prima oară. Rezultatele le-a publicat în broşura „Analiza sumară a apelor minerale din Olăneşti”, Buc.,1904. În 1904 aici existau: un hotel cu 40 camere, alt hotel de paiantă ce avea un salon mare pentru restaurant, un salon pentru cafenea, bucătărie, o sală mare cu 12 cabine pentru baie131. Din 1905-1906 începe să se construiască un stabiliment pentru băi cu 60 de cabine, terminat în 1910, care funcţionează şi azi. În 1905 îşi începe activitatea în staţiune dr. Ion Puţureanu. Conştient de eficacitatea izvoarelor şi de importanţa ce putea s-o aibă pe viitor staţiunea, în 1905 dr. Puţureanu începe construirea unui sanatoriu aproape de izvoarele minerale de pe Valea Tisei, pe un teren proprietate a ing. D. Bădescu. Terminat în 1912, sanatoriul avea ca anexe un restaurant şi o uzină electrică. Pentru acele vremuri sanatoriul era apreciat drept unul dintre cele mai moderne din ţară: camere mari, spaţioase, mobilate în stil englezesc, încălzite cu calorifer, luminate electric, apă, ascensor electric, o terasă pentru plaje. La parter avea laborator de analize chimice, biologice, bacteriologice, sală de chirurgie unde lucra dr. Vasile Militaru, cumnatul dr. Puţureanu, instalaţii de electroterapie, hidroterapie, raze Roentgen. Se apreciază că a fost prima clădire din judeţ dotată cu lift132 . Toate construcţiile, renovările şi instalaţiile au costat peste 500.000 lei, o sumă enormă pentru acele vremuri. Între 1905-1912 Bădescu a construit 2 hoteluri cu parter şi etaj, fiecare cu o capacitate de cca 100 paturi. Staţiunea începe să fie tot mai căutată de bolnavi şi pentru a o face cunoscută şi cercurilor medicale dr. Puţureanu va asigura toate condiţiile desfăşurării Congresului medicilor balneologi, ţinut aici la 2 iunie 1910. Imensele cheltuieli necesitate de construcţiile realizate au dus la înglodarea în datorii a dr. Puţureanu şi a ing. Bădescu.
După 1918 proprietarii staţiunii nu pot începe pe cont propriu activitatea de modernizare şi refacere a staţiunii, de reluare a activității balneare. De aceea, în dec. 1919 dr. Puţureanu este nevoit să vândă 2/3 din staţiune Băncii Marmorosch-Blank, iar 1/3 Băncii de Scont a României133 . Ing. Bădescu este nevoit să vândă Băncii Marmorosch-Blank moșia Olănești; actul de vânzare menţionează şi staţiunea. În 1925 cele două bănci înfiinţează societatea pe acţiuni „Olăneşti S. A.” (Monitorul Oficial nr. 109/mai 1925).
Dr. Puţureanu este înlăturat din postul de director şi în locul său este adus dr. Hoenig, evreu. Între 1922-1924 este lotizată toată moşia cumpărată de la D. Bădescu 134 . Acţiunea de reconstrucţie a staţiunii a fost întreprinsă de oameni de specialitate - balneologi şi ingineri. Societatea „Olăneşti S. A.” a făcut mari investiţii pentru modernizarea staţiunii 135. În anul 1919, în urma studiilor geologice ale regiunii făcute de geologul vienez dr. Knett 136 şi a unor noi analize chimice ale tuturor izvoarelor minerale făcute de Institutul Geologic din Bucureşti şi prof. Krizan de la Institutul de Chimie din Praga, încep lucrările de recaptare, terminate în 1922. Numărul izvoarelor cercetate era de 30 137. Între 1924-1925, apele minerale au fost reanalizate chimic de către Meta şi Schwartz în cadrul Institutului Geologic Bucureşti. Dr. Vasile Bianu cercetează radioactivitatea izvoarelor în 1925, arătând că unele ar fi mai radioactive decât cele de la Govora şi Călimăneşti-Căciulata, radioactivitate care se încadrează însă în limitele admise pentru om 138.
Dr. C. Mihăilescu face din nou un studiu amănunţit asupra izvoarelor în ceea ce priveşte radioactivitatea, în vara anului 1925139. Odată cu captarea izvoarelor minerale s-au făcut şi captarea apei potabile, canalizarea staţiunii, taluzarea malurilor râului Olăneşti. În perioada 1920-1940 s-au ridicat numeroase vile, atât pe partea dreaptă dar şi pe partea stângă a râului Olăneşti, majoritatea existând şi astăzi. Din 1925 funcţionează Sanatoriul Militar pentru Ofiţeri, în vila închiriată de la Şt. Tătărăscu, condus de prof. dr. C. Mihăilescu până în anul 1937, iar până în 1957 de dr. Leonida Alexiu. Pentru respectarea unor condiţii igienico-sanitare şi pentru protejarea izvoarelor minerale, începând cu anul 1927 s-a stabilit perimetrul de protecţie a zonei izvoarelor minerale prin Decretul Regal nr. 2.889/5 oct. 1927 140. Numărul vizitatorilor depăşea în unii ani cifra de 3.000, dar au fost şi perioade când au venit în staţiune sub 1.000 persoane, cum s-a întâmplat în 1933, când doar 700 pacienţi s-au tratat la Olăneşti. Din 1936 coordonarea activităţii balneare s-a făcut de către Comitetul Oficiului Local de Cură şi Turism 141 , condus de un medic, iar ca membri intrau primarul comunei, inginerul silvic al zonei, medicul dispensarului, reprezentantul proprietarilor de hoteluri şi pensiuni, reprezentanţii comercianţilor. Era un câştig pentru staţiune deoarece Comitetul şi-a propus şi a realizat valorificarea în condiţii tot mai bune a potenţialului balnear, soldat şi cu importante beneficii economice pentru Soc. „Olăneşti S. A.”.
În oct. 1940 staţiunea a intrat sub administraţia Centrului Naţional de Românizare deoarece proprietarii Societății „Olăneşti S. A.” a Băncii Marmorosch-Blank erau evrei. A avut acest statut până la 23 aug. 1944 142 . În 1945 staţiunea a fost vândută CCAS şi a funcţionat sub denumirea Administraţia Băilor şi Izvoarelor Minerale Olăneşti-Vâlcea. Între 1945-1948 au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului vilele din staţiune, comisiile de inventariere preluând tot inventarul celor 34 imobile și pavilionul de băi minerale cu 60 cabine. Capacitatea vilelor era de 620 locuri pe serie iar a pensiunilor de 500 persoane. Staţiunea avea caracter sezonier, funcţionând între 15 mai-15 sept. În sezonul balnear 1948 (1 mai-1 sept.) primăria a înregistrat 5.109 de vizitatori. În urma naţionalizării din 11 iunie 1948 un număr de vile sunt atribuite sindicatelor. Din documente rezultă că 25 de vile, cu o capacitate de 1.300 de locuri, ţineau de CCAS. La începutul anului 1949, conform Legii nr. 10 pentru Organizarea Asigurărilor Sociale de Stat143 , 15 staţiuni balneare de interes republican, printre care şi Băile Olăneşti, au fost cedate Ministerului Sănătăţii. Din actele de preluare rezultă că staţiunea avea o capacitate de 849 paturi. Personalul Administraţiei Sanatoriului Balnear Olăneşti-Vâlcea era format din 79 lucrători permanenţi, din care 3 medici, la care se adăugau 97 lucrători sezonieri, în care erau cuprinşi și 6 medici. Sezonul balnear începea la 15 apr. şi se termina la 15 oct. În 1951 ia fiinţă „Întreprinderea Balneară de Stat Olăneşti”, subordonată Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, ce avea în administrare 13 vile cu 665 locuri şi toate bazele de tratament144 . Din 1953 staţiunea are activitate balneară permanentă...»
(selecție)
Enciclopedia județului Vâlcea/ orașul Băile Olănești, integral în PDF la https://drive.google.com/file/d/105QKX30h7_Zdj01U2qi0RIC0bKSFvXon/view?usp=sharing
și în flip la https://issuu.com/bibliotecivalcene/docs/enciclopedia_jude_ului_v_lcea_ora_ul_b_ile_ol_ne_
